Pentru ora de religie – dar nu oricum

by Vlad Petreanu on 04/03/2015 · 20 comments

in Memo

În şcolile finlandeze, cursurile de dactilografie vor lua locul celor de caligrafie, pentru că a folosi o tastatură a devenit mai important în carieră decât a scrie frumos cu un stilou (fugit irreparabile tempus…)

În Suedia, a început eliminarea şirurilor de bănci din clase – şi a ideii de clasă în sine. Şcolile devin, în schimb, spaţii deschise, în care elevii pot învăţa după cum simt ei că-i mai bine, fie de unii singuri, fie în grupuri, cooperativ.

În acest timp, în România, Ministerul Educaţiei nu reuşeşte să distribuie manuale elevilor nici măcar la jumătatea anului şcolar, câteva asociaţii ortodoxe de părinţi şi dascăli declară război manualelor digitale din şcoli şi însuşi ministrul învăţământului informează naţiunea, cu ameninţare în subtext, că profesorii de religie care-şi vor pierde catedrele din cauză că nu vor mai avea suficienţi elevi la ore vor da în judecată statul şi vor trebui plătiţi, totuşi, din bugetul educaţiei, “adică din acel buget despre care spunem că este insuficient şi pe care dorim să îl folosim cât mai eficient”.

(Aici trebuie să fac o paranteză pentru o ştire totalmente inedită, nemaivăzută şi nemaiauzită: Digi 24 anunţă că “Mânăstirea Sihăstria Putnei oferă 5.500 de lei pentru cele mai frumoase eseuri cu tema “De ce este importantă ora de religie pentru mine”. Concursul a fost deja lansat pe site-ul lăcașului de cult. “Lucrările de locul I vor fi premiate cu 700 de lei, cele de locul 2 cu 500 de lei și cele de locul 3 cu 500 de lei, iar premiul special va fi de 1000 de lei, spune starețul.” Banii provin din… ţineţi-vă bine… din veniturile mânăstirii! Aşa ceva…)

Multă preocupare pentru salariile celor 6.000 de profesori de religie, dar prea puţină grijă pentru curricula de tâmpeşug la care sunt supuşi milioane de copii în ţara asta, forţaţi să care în spate kilograme întregi de manuale “suplimentare” produse de roiul de căpuşe didactice.

Multă grijă, deci, pentru ora de religie din şcoli, în condiţiile în care nimeni n-o elimină şi nici n-o interzice, aşa cum dezgustător de mincinos implică unul dintre spoturile de promovare a ei, produse de Asociaţia “Părinţi pentru Ora de Religie”. Părinţii pot opta în continuare pentru ora de religie – şi peste 1 milion au şi făcut-o, deja – deci nimeni nu “şterge orice urmă de spiritualitate din educaţia copiilor”, care nici nu sunt “ameninţaţi de o democraţie prost înţeleasă”, aşa cum ne anunţă vocea cavernoasă din spot – apropo, în democraţia asta “prost înţeleasă” apare câte o biserică nouă la 3 zile, este construită o uriaşă catedrală de 200 de milioane de euro – bani daţi, în proporţie semnificativă, de tot soiul de autorităţi centrale şi locale în numele cetăţenilor, dar fără să fie întrebaţi şi cetăţenii, iar numărul lăcaşelor de cult, 18.000, este de 3 ori mai mare decât al şcolilor, deci mai uşor cu auto-victimizarea, că nu ridicolul te face martir. Poate că Bisericii i-o fi plăcut mai mult “democraţia” anterioară, populară şi colaboraţionistă.

manual religieChiar aşa: dacă biserica se străduieşte atât de mult să intre în şcoală, unde să combată evoluţionismul şi să propovăduiască despre miracole (în dreapta este copia unei pagini dintr-un manual de religie pentru clasa a III-a), de ce n-am face şi invers? De ce n-am preda Legea Evoluţiei, fizică, biologie şi anatomie în biserici? În fond, biserica nu se opune ştiinţei, nu? Sau nu carecumva, vorba unui amic, nu vreţi decât ca “Domnu’ Trandafir să devină domnu’ Patrafir”?

Bun, dincolo de reacţiile ţepoase (a mea inclusiv), vreau să salut şi să felicit BOR pentru această campanie. Sincer, nici o glumă aici – felicitări pentru faptul că, în sfârşit, comunicaţi, preasfinţi părinţi, comunicaţi cu turma (deşi au mai existat încercări). Prea aţi tăcut în dispreţ, atâţia ani, la toate criticile şi avertismentele; prea aţi ignorat nemulţumirile şi dezamăgirile, prea aţi închis ochii şi prea v-aţi surzit, împărăteşte, la toate căderile şi micşorările din Biserică – şi au tot fost, oho! În sfârşit, acum comunicaţi, primul semn că înţelegeţi ceva-ceva din căderea încrederii în BOR, iar acesta, oricât de neplăcut v-ar fi, este şi primul pas pentru recâştigarea ei. Nu vă relaxaţi prea devreme, nu se va opri nimic din dezamăgire aici, cu această campanie făcută, sunt convins, cu cele mai bune intenţii, dar măcar puteţi sădi în propriile voastre suflete sămânţa revenirii respectului faţă de mireni – iată, constataţi ce vi s-a tot spus, că depindeţi de ei şi de alegerea lor liberă, ca într-o democraţie adevărată, în care respectul se câştigă, nu se ordonă. Mai multă modestie, sfinţi părinţi, mai puţină ostentaţie, mai aproape de oameni şi mai departe de arginţii lor, câţi or mai fi şi ăia, mai puţin mercantilism şi mai multă spiritualitate – exact cum scrie-n Cartea Sfântă, nimic mai mult, nimic prea dificil. Practicaţi ce predicaţi şi oamenii vor vedea şi se vor convinge. Cereţi mai puţin şi veţi merita mai mult, pentru că vi s-a mai dat, aţi uitat? Sau doar vă prefaceţi?

Eu, unul, mă declar în favoarea înscrierii copiilor la orele de religie din şcoală (da, chiar şi după acest articol) şi recomand tuturor părinţilor să facă această cerere – cu o condiţie: să întâlnească, mai întâi, profesorul, şi să-l evalueze. Să-l cunoască şi să-l cântărească – şi să vadă ce fel de om e şi ce va face din copilul lor: îl va transforma într-un habotnic superstiţios şi conformist sau îi va deschide mintea spre spiritualitatea creştină şi spre valorile fundamentale ale religiei? (Într-un fel, este exact ca şi cu democraţia: ne trebuie un Parlament, dar nu ne trebuie corupţii din Parlament)

E nevoie de educaţie creştină în România – dar asta exclude îndoctrinarea religioasă, deci multe din procedurile de spălare a creierelor practicate pe la orele de religie de tot soiul de “profesori” fără har.

Educaţia deschide minţi; îndoctrinarea creează fanatici.

{ 20 comments }

LG G Flex 2, adică unul dintre cele mai spectaculoase smartphone-uri lansate în ianuarie la CES 2015, care are deja în palmares o lungă listă de premii pentru inovaţie şi design, intră în pre-comandă on-line/prin call-center la Vodafone.

Toţi cei care vor comanda noul LG G Flex2 de la Vodafone vor primi, gratis, şi un card de memorie microSD de 16 Gb Kingston. În plus, toţi utilizatorii care înregistrează o pre-comandă până pe 19 martie 2015 vor primi în acelaşi preţ şi o carcasă specială pentru acest telefon curbat. Pentru a accesa pagina acestei oferte speciale, click aici.

G Flex2_2

Telefonul acesta are câteva particularităţi care-l scot în evidenţă:

– ecranul, integrat într-o carcasă curbată, beneficiază de o tehnologie de auto-reparare, ce poate corecta zgârâieturile superficiale în câteva secunde. Techradar a numărat 10 secunde înainte ca zgârâieturile superficiale să dispară, dar notează că tehnologia are limitele ei şi nu poate “repara” zgârâieturi profunde.
– bateria de 3000 mAh poate fi încărcată cu până la 50% în 30 de minute, graţie funcţiei Fast Charge.
– smartphone-ul este flexibil (poate fi îndreptat şi revine la forma iniţială), ceea ce e o funcţie spectaculoasă, chiar dacă fără utilitate practică evidentă.
– camera de 13 megapixeli poate fi comandată cu o funcţie specială pentru selfie-uri (ah, moda încă ţine!), Gesture Shot: ţii telefonul cu o mână iar cu cealaltă strângi pumnul în dreptul lentilei; asta porneşte automat un timer de 3 secunde. E mai simplu decât sună şi absolut intuitiv.

lg-g-flex-2-profile-side-650-80

Pentru tech-geeks, încă ceva: LG G Flex 2 are un ecran Plastic-OLED Full HD de 5,5 inci şi e primul smartphone care beneficiază de procesorul octa-core Qualcomm® Snapdragon™ 810. Asta l-a făcut unul dintre cele mai rapide telefoane la CES 2015. În oferta Vodafone, G Flex 2 vine preinstalat cu Lollipop. Restul specificaţiilor tehnice, aici.

Un review video al LG G Flex 2 (flexarea aparatului, la 4.40, e ceva rar):

Încă un lucru: clienţii Vodafone vor putea opta, în premieră în România, şi pentru noul LG Leon 4G. Terminalul, ce funcţionează cu sistemul de operare Android 5.0 Lollipop şi oferă un ecran generos, de 4.5 inci, va fi disponibil în curând în portofoliul companiei.

(surse foto: Vodafone şi Techradar)

{ 0 comments }

Un timişorean în vârstă de 35 de ani, Dragoş Sălăgeanu, încearcă de ceva vreme un truc pe care ni l-am imaginat toţi, la un moment dat: dacă am putea retrăi anii ’90, cu mintea şi experienţa de acum, ce am schimba? Cât de bogaţi am putea deveni, ştiind în ce să băgăm banii, ce va merge şi ce nu, ce va căpăta valoare şi ce va dispărea?

Sălăgeanu a plecat în Myanmar pentru chiar acest experiment: o ţară abia ieşită din dictatură, practic închisă până în urmă cu vreo 4 ani, care descoperă acum mileniul 3 şi aleargă să-l prindă din urmă.

L-am întâlnit pe Sălăgeanu vara trecută, într-o cârciumă din Yangon. Se descrie ca un “alb loco”, ceea ce-i oferă un soi de autoritate intrinsecă, descrie Europa ca “o curvă bătrână, cu ceva bani în bancă, dar fără viitor” şi vede diferenţe fundamentale între corupţia din România şi cea din Myanmar: “în Myanmar, sistemul livrează flawless, nu iei ţeapă”.

L-am întrebat câteva lucruri. A rezultat un reportaj-interviu radio, care tocmai a fost difuzat în Lumea Europa FM. Dacă vreţi să-l ascultaţi, daţi play – are puţin peste 12 minute şi mi se pare că merită – dar eu sunt subiectiv, presupun :-)

Împreună cu românul din Myanmar - e tipul din stânga :-)

Sălăgeanu – tipul din stânga :-) – despre Myanmar: “… mi-aduce aminte foarte mult de cum era la noi când veneau oameni dinafară. Nu ’95-’98, mă refer la momentul ăla când stăteau oamenii la coadă la ziare… Foamea aia de orice, ştii?”

Şi dacă v-a plăcut, puteţi asculta Lumea Europa FM în fiecare duminică, de la 11 (este cea mai ascultată emisiune de radio la ora respectivă în oraşele României), sau puteţi reasculta reportajele ori pe pagina radioului, aici, ori în Soundcloud, unde are un capitol dedicat.

{ 1 comment }

La ultima ediţie Avocatul Diavolului, am pus în dezbatere diverse modele de finanţare a campaniilor electorale, dacă tot se discută noile legi electorale în Parlament.

Eu am susţinut limitarea cheltuielilor din campanie şi finanţarea candidaţilor doar din bani de la buget.

N-a mers prea bine. Am reuşit să iau două voturi de la ascultători pentru ideea asta, după care am încasat un val de refuzuri, pe alocuri, chiar indignate – cum, să le dăm acum bani direct, după cât ne mint şi ne fură?

Păi, da. Nu doar că e mai ieftin, în cele din urmă, dar e şi mai bine pentru viaţa politică din România. Iată de ce:

Mai întâi pentru că finanţarea candidaţilor de la buget este o finanţare controlabilă. Principiul finanţării din bani publici este decontarea. Candidaţii vor trebui să aducă acte – bonuri fiscale şi facturi – pentru cheltuielile pe care le fac, în baza unor contracte legale, înregistrate. Asta va reduce frauda din sistem şi va permite urmărirea şi pedepsirea celor care încalcă legea.

Candidaţilor ar trebui să li se stabilească o limită (superioară) de cheltuieli. Asta înseamnă, încă o dată, controlul finanţării, şi, a doua oară, anularea principalei tentaţii de folosire a unor bani negri în campanie: dacă oricum nu ai voie să cheltuieşti mai mult de o sumă anume, pe care ţi-o dă statul, de ce ai mai vrea să furi? Mai mult, nici contracandidatului tău nu i se dau mai mulţi bani, deci nu e ca şi cum ar putea să ţi-o ia înainte, în cursă, cheltuind mai mult pe promovare. Eliberaţi de grija finanţării şi a competiţiei financiare, candidaţii se vor putea concentra, în fine, pe oferta pentru cetăţeni. Am avea campanii mai civilizate şi mai apropiate de ce trebuie să fie politica – un serviciu în interesul cetăţenilor.

Mai e un avantaj al acestei formule – poate cel mai important. Plafon de cheltuieli şi decontarea acestora din bani publici înseamnă deschiderea competiţiei şi pentru oamenii cinstiţi şi fără resurse care vor să intre în politică. Acum, sistemul selectează infailibil corupţii (sau coruptibilii), pentru că nu poţi înapoia banii negri pe care-i cheltuieşti într-o campanie electorală decât prin şperţuirea banului public o dată ce ai ajuns în funcţie. Oamenii nu intră în politică fie pentru că n-au banii de campanie, fie că nu vor să se angajeze în furt, ca să dea înapoi banii primiţi pe sub mână. În ţara aceasta avem nevoie disperată de reformarea şi curăţarea clasei politice, dar asta nu se va întâmpla atâta timp cât intrarea în politică e un examen de promovare a corupţilor.

shutterstock_226795639

Despre câţi bani vorbim? Va fi mai puţin decât cât ne costă sistemul actual, care sărăceşte ţara. Oricum, accesul candidaţilor la televiziunea şi radioul public sunt gratuite şi garantate prin lege, iar televiziunile private trebuie să ofere condiţii egale candidaţilor, altfel ies şi ele din cadrul legal. Ar fi vorba deci de bani pentru echipă (deci locuri de muncă), pentru afişe (mai puţine afişe pe străzi n-ar strica, până la urmă, ar fi o chestie de igienă urbană) şi poate pentru unele acţiuni electorale (mitinguri, întâlniri cu electoratul, deplasări în colegiu). Poate că ar mai rămâne foarte puţini bani pentru mită electorală – deci mai puţine găleţi, şepci, kile de făină şi litri de ulei – şi poate că n-ar mai fi bani deloc pentru închiriat autobuze pentru turism electoral în ziua alegerilor.

În fine, un ultim argument: alternativa e lăsarea la liber a finanţării candidaţilor din aşa-zise donaţii particulare. Ştim ce înseamnă asta, oricum am împacheta-o: vinderea şi cumpărarea de posturi de parlamentar sau consilier, corupţie endemică: nu există cadouri în această lume, aşa că banii negri daţi unui candidat ca să obţină o demnitate în stat trebuie plătiţi înapoi, înzecit uneori. De unde credeţi că-s luaţi? Tot din buzunarele noastre, prin şperţuirea banului public. De aceea spun că e mai ieftin, de fapt, să finanţăm campaniile controlat, strict, de la buget, decât să lăsăm politicienii să-şi facă rost singuri de banii necesari. Am văzut care sunt soluţiile pe care le-au găsit – ni le arată aproape zilnic procurorii anticorupţie.

LATER EDIT – celor care susţin finanţarea exclusivă a campaniilor electorale din fonduri private le pot arăta viitorul:

(ilustraţie – Shutterstock)

{ 24 comments }

Gestul cu degetul la nas, făcut şi de judecătoarea CCR Iulia Motoc

28.02.2015

Povestea cu gestul bizar – degetul la nas – făcut de Elena Udrea în Parlament are o dezvoltare curioasă. România TV a descoperit că, în urmă cu 2 ani, judecătoarea CCR Iulia Motoc făcea acelaşi gest în timpul unei ceremonii de la Cotroceni, practic chiar în timp ce dădea mâna cu preşedintele Traian Băsescu. Asemănarea […]

Click pentru tot articolul →

Guvernul are nevoie de nişte recuperatori adevăraţi

25.02.2015

Statul român este într-atât de ineficient încât cum se-ntâmplă să funcţioneze ceva mai bine într-o parte, îi ies la iveală toate ruşinile de prin alte părţi. “Hotărârile judecătoreşti rămase definitive în cauzele DNA în anul 2014 au inclus confiscarea şi recuperarea de produse infracţionale în sumă de peste 310 milioane de euro, de 3 ori […]

Click pentru tot articolul →

Amintiri din scara blocului

24.02.2015

Străduţa pe care am copilărit era umbrită de tei bătrâni, masivi, mai înalţi decât casele cu parter înalt şi etaj de pe-o parte şi cealaltă. Erau trotuare cocoşate de rădăcinile arborilor şi era piatră cubică pe stradă. Treceau atât de puţine maşini pe-acolo încât printre pietre creşteau viguros smocuri mari, verzi, de iarbă. Erau bune […]

Click pentru tot articolul →

În ligă cu Coreea de Nord

24.02.2015

În urmă cu aproape un an, un frizer hair-stylist londonez a pus în vitrină un afiş cu dictatorul nord coreean Kim Jong Un (cu freza lui ridicolă, în esenţă), pe care a scris un mesaj promoţional pornit dintr-un calambur: “Ai o zi proastă (bad hair day)? 15% reducere la tunsorile masculine în luna aprilie.” La […]

Click pentru tot articolul →