Minciuna lui Victor Ponta cu votarea Codului Fiscal putea să rămână un incident mărunt, o altă minciună inutilă produsă de acest neobosit fabricant de vânturi verbale. Dar Victor Ponta n-ar fi fost el dacă nu s-ar fi zbătut când l-au prins – iar, cu asta, s-a afundat şi mai tare în mocirlă.

În plus, ne-a oferit un exemplu perfect despre cum să nu procedezi în era internetului când dai o gherlă publică, pentru că s-a apucat să şteargă postări mai vechi de pe Facebook în încercarea de a-şi ascunde murdăria. A fost dat în fapt cu un printscreen, normal, şi, ca ridicolul să fie complet, a uitat să şteargă postările identice de pe blog. Din rău în mai rău.

Un caz perfect pentru un media training pe social media. Iată câteva capturi de ecran pentru ilustrarea cazului.

Mai întâi, Victor Ponta (sau vreun minion din echipă, la cererea şefului) a şters postarea de pe Facebook din 24 iunie în care le transmitea colegilor, din Turcia, regretele lui că nu putea fi prezent “la acest vot istoric”, dar le şi mulţumea, “anticipat”, pentru susţinerea proiectului. Dar ce a ascuns dl. Ponta din fluxul său de Facebook au găsit internauţii (Narcisa Iorga, în speță), care au făcut şi poză, normal:

ponta cod fiscal facebook

Ar fi suficient pentru exemplificarea gherlei, but wait, the best is yet to come! Victor Ponta are şi blog (bwahaha), pentru că aşa au zis strategii, să aibă prezenţă on-line, şi tot pe 24 iunie a avut o postare în care, ce să vezi, strategii care-i pun content acolo au citat exact intervenţia de pe Facebook, cea în care le transmitea colegilor regretele lui că nu putea fi prezent “la acest vot istoric” şamd.

Ei bine, p-asta a uitat (au uitat) s-o mai şteargă. Încă e acolo, iaca şi link – dar şi un printscreen, că mi-e teamă să nu dispară :-)

Ponta mincinos

Cât de simplu era ca ieri, când s-a dovedit că minţise, să spună “pardon, mă scuzaţi, am făcut o confuzie, am votat în şedinţa de guvern, nu în Cameră, dar cred că vă imaginaţi că susţin din toată inima Codul meu Fiscal care, iată, asigură României o creştere economică blabla blabla”. Dar cât de ridicol este, în schimb, să insişti într-o minciună atât de stupidă, să ştergi postări, să-i insulţi pe cei care te-au prins. Fii bărbat, Victore, odată, asumă-ţi!

{ 8 comments }

Uite ca-mi pare rău pentru prima dată că nu-s la un meci al Naţionalei peste hotare. Mai întâi pentru meciul propriu-zis, evident, pentru că, diseară, la Budapesta, România are şansa să se desprindă în Grupa C a eurocalificărilor – şi asta-i soarta mea de român care-şi roade unghiile la meciurile alor mei, meciuri ca un făcut mai mereu decisive, să sper că, măcar de data asta, ni se va-ntâmpla şi una bună pe teren şi vom scăpa de emoţiile finalului de preliminarii. Apoi, pentru că Budapesta e de văzut şi simţit zilele astea, de când cu criza refugiaţilor. Autorităţile sunt confuze, nici o îndoială, aproape balcanice prin indecizie şi mişcările bruşte pe care le-au tot făcut, ba au dat drumul refugiaţilor spre vest, ba nu i-au mai lăsat să intre în gară, ba i-au urcat în trenuri, ba i-au blocat în triaj. În contextul ăsta, sunt preocupat de felul în care vor fi primiţi cei 1.100 de suporteri ai Naţionalei în Ungaria. Întâlnirile galeriilor română şi ungară nu sunt mai niciodată frăţeşti iar forţele de ordine au deja pe cap o grămadă de probleme în oraş, sper să se concentreze şi la protejarea alor noştri.

Interesant mesajul pe care-l transmite azi Gazeta Sporturilor celor care sunt în drum spre Budapesta, să vadă meciul pe stadion. Fiecare ziar vine cu câte o pereche de ochelari 3D pe care, dacă ţi-i pui, poţi citi diverse mesaje ascunse în paginile Gazetei, mesaje care se referă la meciul de diseară dar şi la campania de calificări la Euro 2016 (nu vi le spun, ar fi unfair).

De asemenea, la ieşirea din ţară, la Nădlac, este un mare panou amplasat special pentru suporterii români, pe dreapta şoselei, care arată într-un fel fără ochelari şi cu totul altfel dacă-ţi pui ochelarii 3D veniţi cu ziarul.

Mai precis, privit normal, fără ochelari, panoul arată aşa (scrie în ungureşte “Vizitaţi Budapesta! Prietenii ştiu de ce”):

panou 3D

Iar cu ochelari, pe panou poate fi văzut doar mesajul ascuns, destinat suporterilor români:

panou 3D ochelari

Ziarul e, de altfel, plin de asemenea trucuri, iar întreaga acţiune este iniţiativa Bergenbier, sponsorul echipei naţionale, fireşte.

Acum, dincolo de ingeniozitatea campaniei, ştiţi ce fac toate aceste mesaje, la nivel psihologic? Dau suporterilor siguranţa apartenenţei la un grup. În autocare, ei se vor amuza văzând mesajele ascunse din GSP şi de pe panoul de la Nădlac şi vor simţi că sunt aparte, că pot vedea ceva ce alţii nici nu văd şi nici nu ştiu că există. E o treabă foarte deşteaptă şi mă bucur că Bergenbier are deschiderea să facă asemenea lucruri, mai ales împreună cu Gazeta Sporturilor, această supravieţuitoare încăpăţânată în hecatomba presei tipărite (merită să te abonezi la Gazetă măcar pentru curajul de a nu se preda).

În rest, sper să-i batem pe unguri cu măcar două goluri diferenţă ca să merg şi eu cu inima uşoară la meciul cu Grecia de luni, de la Bucureşti. Hai România!

{ 0 comments }

Geometria morţii

by Vlad Petreanu on 03/09/2015 · 1 comment

in Eu, călător

Deasupra plajei Omaha, pe faleză, se află cimitirul american: 9238 de cruci albe din marmură şi 149 de stele ale lui David, perfect aliniate, identic înalte, egal distanţate, organizate în 10 loturi simetrice, plantate într-un covor impecabil de iarbă verde, tunsă la milimetru.

Normandy American cemetery-8680

Cimitirul e de o frumuseţe ireală şi de o tristeţe copleşitoare. Totul este o scenografie impecabilă şi eroică a morţii igienizate. Te plimbi printre cruci ca printr-o serie de fractali materializaţi din nimic, tu, imperfect, dar viu, printre morţi perfecţi. Pe măsură ce te deplasezi, şirurile de cruci se contopesc într-una singură, apoi în rânduri ce se pierd în perspectivă, după care-ţi umplu întreg câmpul vizual pentru a reveni apoi la o singură cruce care le maschează pe toate celelalte din spatele ei. O magie a unghiului subiectiv şi o permanentă schimbare în nemişcarea mormintelor printre care păşeşti. Aici, nemurirea are geometrie, cadenţă, ritm şi rigoare, şi nu mă pot împiedica să mă gândesc la mecanica la fel de cadenţată a mitralierelor ce i-au ucis pe mulţi dintre tinerii care putrezesc sub tălpile mele.

Singurul mod în care poţi suporta toată această perfecţiune este să fii religios, altfel contrastul între planuri e de-a binelea indecent. Morţii îngropaţi în cimitirul din Normandia n-au sfârşit alb şi pur şi imaculat, ci foarte departe de desăvârşirea locului. Au murit urlând de groază, cu măruntaiele curgându-le din burţi, cu ochii scoşi din orbite, cu sângele ţâşnindu-le pe gură şi prin sfinctere, au crăpat mânjiţi de propriile fecale şi muraţi în propria urină, sfârtecaţi, ciopârţiţi, ciuruiţi, cu artere plesnite şi nervi sfâşiaţi. Au pierit singuri, fiecare dintre ei, şi nu aliniaţi şi nici egal depărtaţi unul de celălalt. În pământ, sub iarba impecabilă şi sub crucile aproape translucide în soarele de august, nimic nu-i luminos şi înălţător, aşa că doar speranţa că există, undeva, un loc mai bun pentru sufletele acestor nenorociţi face acceptabil planul suprateran al cimitirului. Trebuie să crezi că sufletul e nemuritor şi că există un Dumnezeu la care toţi ne-ntoarcem egali, aşa cum ne-am şi născut, ca să accepţi caroiajul de marmură albă din acest cimitir.

Altfel, totul e inutil.

{ 1 comment }

Ca un gândac pe o farfurie

by Vlad Petreanu on 02/09/2015 · 8 comments

in Eu, călător

MG42 (Maschinengewehr 42) era o mitralieră proiectată şi produsă în Germania nazistă şi amplu folosită de Wehrmacht în ultimii ani ai celui de-al doilea război mondial. Se estimează că industria germană de război a reuşit să fabrice aproape jumătate de milion de mitraliere MG42 înainte de capitularea necondiţionată. MG42 avea o cadenţă de tragere uriaşă, de 1.200 de focuri pe minut, iar acţiunea ei – 20 de gloanţe pe secundă! – se auzea în spaţiu deschis mai degrabă ca o pânză sfâşiată decât ca o mitralieră propriu-zisă. Dincolo de puterea de anihilare, şi efectul psihologic asupra inamicului era devastator. Mai era supranumită şi “fierăstrăul de oase al lui Hitler”. Eficientă până la o distanţă de 2.000 de metri, MG42 era un instrument de ucis cumplit de bine realizat, cu o singură imperfecţiune: o rată atât de mare a focului supraîncălzea rapid ţeava şi impunea schimbarea ei frecventă. Acesta era, de altfel, şi singurul moment în care soldaţii aliaţi ştiau că pot ataca o fortificaţie apărată de MG42.

Doar să fi supravieţuit până la momentul schimbării.

Plaja Omaha la reflux, văzută prin balustrada unui ponton care avansează câteva zeci de metri în mare.

Plaja Omaha la reflux, văzută prin balustrada unui ponton care avansează câteva zeci de metri în mare.

Merg agale pe plaja Omaha. Adie o briză uşoară şi n-a mai plouat de două săptămâni în Normandia. Este o dimineaţă strălucitoare de august şi la mare au venit localnici şi turişti, deopotrivă – unii să lenevească pe nisip, pe unde-i uscat, alţii să vadă ce-i de văzut – şi, poate, să şi înţeleagă cât pot. La reflux, sunt 200 de metri de nisip între linia mării şi baza falezei. 7 kilometri de plajă plată şi câţiva nori pufoşi pe un cer albastru, o gură de rai care s-a schimonosit într-un urlet de agonie acum 71 de ani.

În ciuda a ceea ce ştim din filmele lui Sergiu Nicolaescu, glonţul nu piuie artistic în aer atunci când străbate spaţii deschise. Glonţul se înşurubează, literalmente, cu 2.600 de km/h în aerul pe care-l străpunge după ce e propulsat dintr-o ţeavă ghintuită. Sunetul pe care-l scoate seamănă cu cel făcut de un fluture cap-de-mort prins între geamuri – un ffffrrrrrt! sinistru, fulgerător. Poţi simţi cum dislocuieşte aerul în zborul său. Îi simţi greutatea ucigătoare doar auzindu-l trecând. Îl auzi o dată şi nu-l mai uiţi niciodată. Precum sunetul înfricoşător făcut de un arc electric, şi cel pe care-l face un glonţ în zbor îţi îngheaţă sângele-n vine. Semnifică sfârşitul.

La Omaha, în Ziua Z, rămăseseră active 12 zone fortificate din care germanii puteau să acopere cu foc direct plaja debarcării, 12 zone de cazemate, întărituri betonate şi tranşee în care se aflau tunuri de 88, mortiere şi cuiburi de MG42. Panta lină a plajei, cei 200 de metri de teren deschis, însăşi faleza abruptă în care fuseseră îngropate cazematele şi curba largă, de 7 km, a malului alcătuiesc o poziţie ideală pentru apărătorii care resping o debarcare – sau, depinde cum priveşti, un coşmar tactic pentru orice forţă de asalt.

Două treimi din efectivul primei companii care a debarcat la Omaha (Able Company, în sectorul Dog Green) au pierit în primele 15 minute ale atacului, incluzând toţi ofiţerii şi subofiţerii. În aceste 15 minute, nici unul dintre soldaţii aliaţi nu a apucat să tragă vreun foc. Au supravieţuit ca prin miracol doar câţiva oameni care au reuşit să ajungă la baza falezei, în unghiul mort al “fierăstraielor lui Hitler”. Au rămas acolo, complet şocaţi, majoritatea fără armament şi muniţie, întreaga zi. Din toată compania, doar doi soldaţi au reuşit să se alăture unei alte unităţi şi să participe propriu-zis la lupte în Ziua Z.

Pe nisip, mă feresc de flux, care avansează alert prin zeci de pârâiaşe. Privesc spre ruinele cazematei ce flanchează drumul îngust de ieşire din dreapta plajei. Ţeava unui tun (dezafectat) a fost lăsată înăuntru. De la 400 de metri distanţă, nu văd decât o umbră în ambrazură, dar nu-i nevoie de mai mult. Sunt o ţintă perfectă, o siluetă întunecată pe fond deschis. Sunt un gândac pe o farfurie, un spârc de sânge şi măruntaie pe o podea vastă. În cât timp aş putea alerga 200 de metri? În cât timp aş putea alerga 200 de metri încărcat cu 40 de kilograme de echipament în spate, în jurul brâului şi în buzunarele pantalonilor? Câte gloanţe ar putea fi trase în acest timp dintr-un MG42 cu cadenţa de 1.200 de focuri pe minut? De la depărtare se aud ţipete sparte de briză. Sunt doar copii jucându-se dar, pentru o clipă…

Aproape 3.000 de militari americani au murit pe Omaha în prima parte a Zilei Z – mai mult decât pe toate celelalte 4 plaje ale Debarcării. A fost un masacru, o execuţie în masă, un sângeros eşec de planificare a invaziei. Unităţile de asalt au avut pierderi cuprinse între 40% şi 66%. Măcelul a slăbit în intensitate abia spre amiază, pentru că, pur şi simplu, apărătorii au început să rămână fără muniţie. Obiectivele stabilite pentru prima zi a asaltului au fost atinse abia după 3 zile.

În ciuda frumuseţii plajei, locul are o încărcătură sumbră, apăsătoare. Civilizaţia occidentală, autodevorându-se, a sângerat profund, la un moment dat, pe nisipul pe care păşeşti. Uraganul de foc din dimineaţa de 6 iunie 1944 a schimbat structura sedimentară a plajei: jumătate de secol mai târziu, în mostrele recoltate de aici s-au găsit fragmente de şrapnel şi perle de nisip vitrificat în exploziile obuzelor.

Dacă mergi apoi pe drumul ce mărgineşte plaja, spre est, vezi ici-colo drapele americane ridicate pe catarge sau arborate la balcoanele unor case. Poate sunt proprietăţi deţinute de cetăţeni americani, poate fii ai soldaţilor debarcării. Sau poate sunt doar francezi recunoscători pentru sacrificiul americanilor.

{ 8 comments }

Repetă în gând: “dau 1 leu şi pentru viitorul meu”

01.09.2015

Zilele acestea, când treci prin Carrefour ca să-ţi faci cumpărăturile săptămânale de două-trei sute de lei, fii atent o clipă la mesajul de la casă: te va pofti să laşi un leu de la tine pentru copiii săraci din România – pentru acei copii care ar trebui să meargă la grădiniţă dar pe care nu-i […]

Click pentru tot articolul →

Un deputat PSD propune amenajarea de locuri de fumat… în ambulanţe

01.09.2015

Într-o serie de amendamente cu totul năucitoare depuse la proiectul de modificare a aşa-numitei Legii antifumat, deputatul PSD Horia Grama cere amenajarea de locuri de fumat inclusiv în ambulanţe. În proiectul de modificare a legii, iniţiatorii cer interzicerea fumatului în spaţiile publice şi în spaţiile de la locul de muncă; în amendamentele sale, dl. deputat […]

Click pentru tot articolul →

Magia există – şi chiar mai mult decât atât

31.08.2015

Mă gândeam la deviza Festivalului George Enescu (“Magia există!”) aseară, în timpul concertului de deschidere, întrebându-mă dacă nu cumva este nedreaptă. Magicianul îşi foloseşte îndemânarea ca să încânte publicul cu ajutorul unei păcăleli neobservate. Pe scena Festivalului, muzicienii îşi încântă şi ei auditoriul graţie îndemânării îndelung exersate, dar ei nu recurg – nu pot recurge! […]

Click pentru tot articolul →

Mikey H lansează un nou show online

26.08.2015

Ştiu acum şi pot şi spune ce-i cu ursul panda care a tot apărut pe net în ultimele zile: e personajul mut, calm şi sec, bine-intenţionat până la boacănă, raisonneur fără vorbe şi elocvent prin tăceri adânci care apare în noul show online al lui Mikey H, TADAAAM! Are şi un nume – Pandalie. Ideea […]

Click pentru tot articolul →