În timp ce înalţii funcţionari ai statului român vorbesc mult, dar fac puţin pentru revenirea medicilor noştri în ţară, pe ici, pe colo, investitori privaţi în sistemul de sănătate chiar recrutează din clinicile Europei şi Americii şi readuc acasă specialişti români de mare calibru. Nu se vorbeşte prea mult despre asta, dar se întâmplă şi mii de pacienţi constată această nouă realitate în fiecare an.

De ce reuşeşte sistemul privat de sănătate ce nu poate cel de stat, care dispune, totuşi, de resurse incomparabil mai mari? Pentru că sănătatea privată e un business în care, mai înainte de orice, nu se poate face rabat de la calitate, medici, tehnică şi personal. Pur şi simplu acest business nu poate supravieţui dacă dă rateuri când vine vorba de sănătatea unui pacient care este şi client, în acelaşi timp.

În sănătate, investiţiile private atrag excelenţa sau dispar. De aceea este posibil ca, în România, un spital privat să angajeze o firmă de recrutori internaţionali pentru a găsi şi a oferta medici români consacraţi şi realizaţi în străinătate, care să fie readuşi în ţară nu doar pentru a oferi servicii de calitate pacienţilor, ci şi pentru a transfera echipelor medicale autohtone din experienţa lor.

Luaţi cazul Spitalului European Polisano din Sibiu, căci aici fenomenul este, poate, cel mai bine conturat. Aici îi putem găsim pe următorii:

– Şeful de la Cardiologie, dr. Victor Costache, o carieră fulminantă de 14 ani în Franţa, unde are gradul de medic primar, readus pentru a face la Polisano Sibiu o secţie de cardiologie super-competitivă.
– Un alt cardiolog al echipei, dr. Nicolae Florescu, specializat în Marea Britanie, cu o experienţă clinică uriaşă, ce include 10.000 de intervenţii cardiologice, medic primar medicină internă, specialist cardiolog, cu supraspecializare în cardiologie intervenţională şi invazivă.
– Şeful de la Neurochirurgie, dr. Caludiu Matei, specializat în Germania, Franţa şi Spania, membru al Societăţii Europene de Neurochirurgie şi membru al Societății Americane de Neurochirugie, multiple titluri şi stagii, doctor în ştiinţe medicale.
– Un alt specialist neurochirurg al echipei, dr. Sofia Nistor, fostă “Cheffe de clinique” în Lausanne, Elveţia, posesoare a unei liste ameţitoare de traininguri internaţionale de specialitate şi de diverse activităţi ştiinţifice.

dr. Claudiu Matei în timpul unei intervenţii la Spitalul European Polisano Sibiu

dr. Claudiu Matei în timpul unei intervenţii la Spitalul European Polisano Sibiu

6 medici români consacraţi în străinătate au revenit la Polisano anul trecut – şi desigur că această cifră este mică prin comparaţie cu miile care pleacă, an de an, dar în mod paradoxal e foarte greu să readuci acasă un medic român, supraspecializat afară, tocmai din cauză că statul român nu ştie sau nu prea e interesat să-i echivaleze acestuia diplomele de studii obţinute în străinătate. Unii aşteaptă şi câte un an ca să poată profesa din nou în această ţară care are din ce în ce mai mare nevoie de doctori performanţi.

Grupul Polisano e foarte mândru de spitalul nou de la Sibiu, deschis anul acesta în urma unei investiţii de peste 25 de milioane de euro. Spitalul, care are 220 de paturi, acoperă întreaga patologie medicală în 35 de specialităţi, unele deosebit de complexe. 200 de medici lucrează aici, unde poate fi găsit cel mai performant centru de radioterapie din Europa sau cel mai nou şi mai sigur computer tomograf din România, unde se fac operaţii în premieră mondială şi unde, la începutul anului viitor, ar putea să fie realizat primul transplant pulmonar din ţara noastră. Un alt motiv de laudă pentru Polisano este rata de succes a procedurilor de fertilizare in vitro (FIV), care este de 54% în unităţile proprii, în timp ce media europeană este de 31%.

Serviciile oferite de Polisano la Sibiu îi ţintesc pe acei români care îşi caută tratamentele în afara României – fie de nevoie, fie din neîncredere faţă de sistemul medical din ţara noastră. Nu sunt puţini deloc. Anul acesta, CNAS a decontat aproape 70 de milioane de euro pentru tratamentul românilor în străinătate, suma totală datorată fiind de 180 de milioane de euro. (sursa)

În esenţă, Polisano încearcă să ofere în România aceleaşi servicii medicale ca în restul UE sau chiar mai bune, dar la preţuri semnificativ mai mici. De exemplu, 2 zile de spitalizare la Neurochirurgie, pentru investigaţii, analize şi RMN, costă la Polisano Sibiu 300-400 de euro, în timp ce la deja faimoasa clinică AKH din Viena costurile unei investigaţii similare se ridică la 2.500 de euro. Că veni vorba de AKH, clinică devenită hype în România după operaţia de hernie de disc a preşedintelui Traian Băsescu acolo, o astfel de intervenţie costă 10.000 de euro la Viena, dar 1.300 de euro la Sibiu. Sigur că sunt sume semnificative şi poate că ar trebui purtată o discuţie serioasă despre decontarea lor de către statul român – care, iată, compensează tratamentele românilor în sistemele private de sănătate din UE dar pune limite foarte coborâte în cazul celor din ţară.

Încă ceva despre medicii de la Spitalul European Polisano Sibiu. Ei fac şi intervenţii pro bono pentru copii proveniți din familii defavorizate sau din centrele de plasament. Echipele de chirurgie cardiovasculară şi de neurochirurgie au făcut în ultimul an, alături de specialiști din Europa, 25 de operații pro bono, al căror cost (aproximativ 100.000 de euro) a fost suportat, în totalitate, de spital. Tot în ultimul an, echipa cardio “Heart Team” a fost implicată într-o campanie de responsabilitate socială, din dorința de a crește gradul de diagnosticare corectă a bolilor coronariere. Au fost realizate peste 800 de coronarografii gratuite, al căror cost a fost suportat integral de Spitalul European Polisano. Să spunem şi despre ce sumă e vorba: 300.000 de euro.

{ 6 comments }

Cine ştie o poveste?

by Vlad Petreanu on 17/12/2014 · 0 comments

in PUBLICITATE,România posibilă

Au început să se strângă poveşti româneşti în campania globală Canon “Come and See” – poveşti minunate, ilustrate cu imagini excepţionale, despre locuri ce merită cunoscute şi oameni ce trebuie întâlniţi în România.

Iată, de exemplu, povestea excepţională a Hanului Balaban, o casă nouă, ridicată însă după planurile vechi de 100 de ani ale uneia tradiţionale, planuri deţinute de Muzeul ASTRA din Sibiu. Un loc aflat la mai puţin de o oră de Braşov, unde poţi urca, dacă e vremea bună, pentru a întâlni nu doar maiestuozitatea peisajului montan transilvănean, ci şi pentru a redescoperi frumuseţea şi viaţa obiectelor lucrate de mână, artizanal, inclusiv în ceea ce priveşte elementele de construcţie – aici, până şi cuiele sunt din lemn iar cele 250.000 de şindrile ale acoperişului au fost făcute, şi ele, de un meşter din zona Branului. Locul mai are multe surprize, unele dintre ele descrise sumar de echipa de la Designist.ro, care a documentat povestea şi a înscris-o pe platforma Canon “Come and See”, iar altele care aşteaptă, cuminţi, să le descopere vizitatorii locului.

Filmarea celor de la Designist:

O altă poveste extraordinară ne este oferită de Doru Panaitescu, care a descoperit “Cuibul Corbilor”, undeva între Turda şi Roşia Montană (în zona tampon a rezervaţiei Cascada Vânătăriele Ponorului), “un ansamblu de arhitectură rurală amestecată cu tradiţie moţească”, unde construcţiile sunt ridicate potrivit tradiţiilor dacice, iar “fiecare structură provine din şure vechi, care au fost dezasamblate şi reasamblate pe noua locaţie”. Aici poţi alege să rămâi peste noapte într-una din cele 4 case, fiecare dintre ele cu alt desen, cu alt trecut şi cu altă personalitate (iată cum sunt descrise câteva dintre elementele sălaşului: “structura bucătăriei datează din 1896, structura de cazare “Trompeta” de la începutul anilor 1900, structura “Lăcrămioara” de la sfârşitul anilor 1800, structura “Măguri” de pe la mijocul anilor 1900 iar structura acoperită cu paie are aproximativ 60-70 de ani de la reconstruirea ei” – şi aveţi aici mai multe amănunte, dacă v-am stârnit curiozitatea):

Mai este pe pagina românească a campaniei Canon “Come and See” şi povestea lui Flaviu Cernescu, omul care învinge spaime, pe care vi-am împărtăşit-o deja acum ceva timp. Reiau filmul, dacă vreţi să mai încercaţi o dată o senzaţie nepericuloasă de vertij, doar stând în faţa calculatorului:

În fine, acum am aflat şi ce a inspirat la nivel global această campanie Canon, tradusă în româneşte prin “Ştiu o poveste”. Este vorba despre incredibilele meciuri anuale de “calcio storico” din Florenza, unde zeci de bărbaţi se înfruntă fără nici un fel de menajamente în arenă într-un soi de meci-încăierare care era în mare vogă în perioada medievală şi despre care se crede că e inspirat din vechiul joc harpastum din vremea Imperiului Roman (la rândul lui importat de romani de la eleni, ca multe alte obiceiuri culturale). Aşa arată azi calcio storico, filmat cu aparatură Canon:

La Bucureşti, campania Canon “Ştiu o poveste” a fost lansată într-un decor special, care sugera camera obscură fotografică, răsturnată, unde ideea a fost sugerată printr-o scenografie cu elemente de mobilier agăţate de tavan – în acest spaţiu, invitaţii s-au aflat într-o lume a vizualului şi au devenit parte în procesul fotografic.

"Come and See aduce un concept interesant, prin intermediul căruia pasionaţii de fotografie şi profesioniştii descoperă, cu ajutorul tehnologiilor Canon, poveşti inspirate din jurul lor. Este o invitaţie directă de a descoperi locuri unice şi oameni speciali, cu istorii de viaţa speciale. Oricine poate fi parte din această campanie, din momentul în care observă potenţialul extraordinar pe care îl are fotografia în a exprima vizual lumea fascinantă de lângă noi" - Petronius Secareanu, Country Manager al Canon CEE Gmbh.

“Come and See aduce un concept interesant, prin intermediul căruia pasionaţii de fotografie şi profesioniştii descoperă, cu ajutorul tehnologiilor Canon, poveşti inspirate din jurul lor. Este o invitaţie directă de a descoperi locuri unice şi oameni speciali, cu istorii de viaţa speciale. Oricine poate fi parte din această campanie, din momentul în care observă potenţialul extraordinar pe care îl are fotografia în a exprima vizual lumea fascinantă de lângă noi” – Petronius Secareanu, Country Manager al Canon CEE Gmbh.

De urmărit, aşadar, pagina de Facebook Canon “Ştiu o poveste”.

{ 0 comments }

Sigur că a fost şi confuzie în operaţiunea de salvare de luni. În orice asemenea demers, certă e mai întâi incertitudinea. Sigur că se putea mai bine, mai clar, mai eficient – mereu se poate.

Nu scuz echipele de salvatori pentru ce n-a mers (când au verificat ultima dată motorul bărcii de salvare?) dar nici să nu-i demonizăm acum, doar pentru că e uşor s-o facem.

Dacă se prăbuşeşte acum un elicopter în mijlocul lacului Floreasca, 20 minute tot sunt prea puţin ca să ajungă cineva la epavă. 20 minute trec foarte repede când apa are 4 grade şi nimănui nu-i e prea clar, pe mal, ce s-a întâmplat de fapt.

Dacă se rupe gheaţa cu un pescar în mijlocul lacului Herăstrău, moare cu mii de oameni privindu-l de pe margine.

hypothermia

Trebuie investigată şi analizată intervenţia salvatorilor pe lacul Siutghiol? Evdent că da – şi trebuie trase concluziile necesare şi modificate procedurile, dacă se dovedeşte că e nevoie pentru a îmbunătăţi reacţia.

Dar să nu uităm, de fapt, că toată această dezbatere mult prea emoţională despre intervenţia salvatorilor este doar un efect – un efect al unei cauze care se tot repetă şi care, aceea, mie mi se pare mult mai important de lămurit.

Unul dintre martorii oculari a descris în felul următor accidentul: elicopterul zbura şi s-a apropiat încet, încet de apă, ca şi cum se pregătea să aterizeze; apoi a lovit suprafaţa apei şi s-a dat peste cap. Impactul a fost deosebit de violent, victimele aveau fracturi multiple, unele deschise. Doar aceste răni le puneau viaţa în mare pericol, darămite combinate cu imersiunea în apa îngheţată.

Asta trebuie lămurit – de ce s-a apropiat elicopterul “încet-încet, în zbor, de suprafaţa apei, ca şi cum ar fi vrut să aterizeze”, pentru că asta i-a ucis, de fapt, pe cei 4 de la bord, nu ezitările din operaţiunea de salvare. Salvatorii n-au fost în stare să facă un miracol, dar, mai înainte de orice, de ce a fost nevoie de un miracol?

Oricât de cinic ar suna, adevărul e că după o prăbuşire violentă, care rupe carne şi membre, într-o apă aproape îngheţată, şansele de supravieţuire sunt pur teoretice. Haideţi să nu cădem în capcana incriminării salvatorilor doar pentru că-i cea mai simplă cale.

LATER EDIT – Câteva pasaje din raportul MAI referitor la accidentul de pe lacul Siutghiol:

“Accidentul aviatic s-a produs în timp ce aeronava survola lacul Siutghiol… în ziua de 15 decembrie, temperatura apei era de 2 grade Celsius. Aceste date sunt importante în condițiile în care, conform Manualului Internaţional de Căutare – Salvare şi a specificaţiilor din diagrama acestuia, în situaţia dată, supravieţuirea conştientă ar fi putut fi de cel mult 12 minute, iar supravieţuirea generală de cel mult 20 de minute, în apă la temperatura de 2 grade Celsius.

La ora 16,11, s-a primit primul apel la 112 care a anunţat că un elicopter SMURD s-a prăbuşit în lacul Siutghiol. Menționăm că la orele 16,12 şi 16,14, s-au primit şi alte apeluri la 112 prin care a fost anunţată prăbușirea unui elicopter SMURD în lacul Siutghiol.

La ora 16,11, ISU Constanţa alertează forţele din subordine şi ordonă trimiterea la locul accidentului a acestora, concomitent cu raportarea la Centrul Operaţional de la nivelul IGSU, fiind luate măsuri conform procedurilor operaţionale pentru acest tip de eveniment.

Conform procedurilor IGSU, timpii de reacţie pentru alertare sunt de 3 minute, iar viteza medie de deplasare a autospecialei la fața locului este de 60 km/oră. Distanţa de la ISU Constanţa până la malul lacului este de 10 kilometri. Din cauza condiţiilor de trafic, echipajele ISU au ajuns la locul evenimentului în aproximativ 15 minute.

În primă fază, la ora 16,12 s-au trimis la locul intervenţiei 2 autospeciale de intervenţie cu o barcă şi 10 subofiţeri de la Detaşamentul Constanţa, care au ajuns la ora 16,29.

La ora 16,18, a fost alertată echipa de scafandri din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa şi a Centrului de Antrenament al ISU Constanţa.

La ora 16,20, Căpitănia Midia, care are în subordine Oficiul de Căpitănie Mamaia, a fost sesizat de o persoană că un elicopter s-a prăbuşit în lacul Siutghiol. La ora 16,25, aceasta a solicitat Agenţiei Române pentru Salvarea Victimelor Omenești pe Mare, respectiv conducătorului şalupei Jupiter, să se prezinte la ambarcaţiune pentru a participa la intervenţie.”

Şi înregistrarea întregii comunicări:

{ 8 comments }

Prea multe prăbuşiri inexplicabile la SMURD

by Vlad Petreanu on 16/12/2014 · 22 comments

in Memo

SMURD a primit primul elicopter medical în 1999, un Alouette III. De atunci, capabilităţile de intervenţie aeriană ale serviciului au continuat să crească – şi au început să apară şi accidentele.

5 martie 2003: un Alouette SMURD cu patru oameni la bord se prăbuşeşte la Cojocna, în Cluj. Toţi cei 4 membri ai echipajului sunt ucişi în catastrofă. (sursa)

9 ianuarie 2006: un Eurocopter SMURD se zdrobeşte de buza unui deal din Iaşi. Cele 4 persoane aflate la bord îşi pierd viaţa.(sursa)

23 decembrie 2006: un elicopter operat de SMURD aterizează forţat în Pasul Tihuţa din Bistriţa-Năsăud. Cei aflaţi la bord scapă cu viaţă, dar sunt răniţi. (sursa)

20 ianuarie 2014: un avion Britten-Norman comandat de SMURD pentru o intervenţie medicală se prăbuşeşte (ori aterizează forţat, rămâne neclar) în Munţii Apuseni. 2 dintre cele 7 persoane aflate la bord îşi pierd viaţa; celelalte 5 sunt rănite şi recuperate cu mare greutate, după o operaţiune de salvare confuză. (sursa)

PRECIZARE/ERATA: Zborul incheiat cu prabusirea din Apuseni fusese comandat de Agentia Nationala pentru Transplant, nu de SMURD. Eroarea mea, pe care mi-o asum.

În fine (să sperăm), 15 decembrie 2014: un elicopter Eurocopter al SMURD se prăbuşeşte în apele îngheţate ale Lacului Siutghiol, în condiţii de vizibilitate bună şi cu un aparat nou, care tocmai ieşise din revizia tehnică de preluare de la CJ Constanţa; martorii spun că s-au auzit strigăte şi rugăminţi de ajutor timp de mai multe minute după căderea aparatului. Şi de această dată, operaţiunea de salvare a fost marcată de incidente şi, în cele din urmă, a eşuat: s-ar putea spune, amar, că nici unul dintre cei care au scăpat cu viaţă din prăbuşire n-au supravieţuit operaţiunii de salvare.

După cum se vede, SMURD are o istorie cam încărcată în privinţa accidentelor aviatice. Cam multe prăbuşiri, cam mulţi morţi şi răniţi şi cel puţin două operaţiuni de salvare (sub coordonarea ISU, într-o anume măsură) marcate de semne de întrebare.

shutterstock_91881833

Orice incident aviatic din lumea asta duce la o anchetă minuţioasă şi la revizuirea/actualizarea unor reguli şi proceduri. Nu ştim ce învăţăminte s-au tras după toate aceste accidente, nu ştim ce proceduri s-au schimbat, dar nu pare a fi suficient – sau, cine ştie, poate că nu s-a înţeles nimic din ce s-a întâmplat, cum sugerează de fapt concluziile accidentului SMURD din ianuarie 2006, la care s-a ajuns după 5 ani (!) de anchetă.

Iată ce declara despre acel accident, în martie 2011, procurorul militar Gheorghe Prelipcean: “Tehnic, elicopterul funcţiona, nu a fost o defecţiune, starea acestuia permitea zborul. În final, după raportul tehnico-ştiinţific s-a stabilit că motivul din spatele prăbuşirii a fost dezorientarea spaţială a celor doi piloţi, într-un spaţiu fără repere. Piloţii aveau calificarea necesară, am avut în vedere toate datele, inclusiv cele meteorologice, iar aceştia au primit acordul de la turnul de zbor. Dacă ar fi existat ceaţă care să nu permită vizibilitate, nu ar fi primit dreptul să zboare de la turnul de control. A fost o consecinţă nedorită, motiv pentru care am şi stabilit că nu există nicio culpă. Nu am înregistrat plângeri după data soluţionării”. (sursa)

Un fel de “mâncat bine, culcat bine, dimineaţă sculat mort”.

Deci aparatul funcţiona perfect (de altfel, era nou-nouţ), nu era ceaţă, zborul fusese autorizat, doar că piloţii “s-au dezorientat” şi s-au zdrobit de un deal care, nu-i aşa, nu putea fi reper “într-un spaţiu fără repere”. Cu toate acesta, nimeni n-a fost considerat vinovat şi nici nu s-a mai plâns nimeni după îngropăciune, iar piloţii au şi fost avansaţi în grad post-mortem.

Un alt mister – accidentul din martie 2003, de lângă Cojocna. Ce s-o fi petrecut acolo? “Controlorii de trafic de pe aeroportul clujean exclud insa dintre cauze conditiile meteorologice. La ora decolarii elicopterului nu era ceata, iar vremea era relativ calma. Pe de alta parte, Raed Arafat, coordonatorul SMURD Tg. Mures a precizat ca, in urma cu o saptamana, specialistii de la Ghimbav au efectuat revizia la o suta de ore de zbor a elicopterului si nu au descoperit nimic suspect.” (sursa) Mister, din nou, dar cert este că şi victimele acestui accident au fost decorate post-mortem.

Cât despre tragedia din ianuarie anul acesta, din Apuseni, vă reamintesc doar ce val de sfântă indignare ipocrită a cuprins o bună parte din mass-media atunci când prodecanul Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, Octavian Thor Pleter, a demontat inginereşte mitul “pilotului-erou” în care a fost înflămurat Adrian Iovan la moartea lui. Recitiţi acum cele două materiale publicate de profesorul Pleter (prima scrisoare, a doua scrisoare), că merită.

Problema e că incapacitatea de a identifica corect cauzele unui accident aviatic – oricare ar fi acestea – permite repetarea situaţiei, mai devreme sau mai târziu, şi favorizează producerea unei noi catastrofe.

(ilustraţie – Shutterstock)

{ 22 comments }

Cum se risipeşte banul public în consiliile judeţene

15.12.2014

Ceva foarte interesant azi: cheltuieli comparative ale Consiliilor Judeţene din România pentru diferite servicii. Pentru abonamente tv, de exemplu, un Consiliu Judeţean din această ţară poate cheltui de 400 de ori (!) mai mult decât altul. Pentru hârtie şi rechizite un CJ a cheltuit de 102 ori (!) mai mult decât altul. Pentru telefonie fixă […]

Click pentru tot articolul →

O altă dimineaţă-n trafic

12.12.2014

Avem următoarea situaţie: merge omul prin oraş joi dimineaţă, naca-naca-pânga-pânga cu maşina, gândindu-se la ale lui şi la nemurirea sufletului. Pe Barbu Văcărescu intră în intersecţia cu Ceaikovski de la Billa un nene cu un Hyundai care se opreşte taman pe banda a doua, aşa, gen “ia, că mă bag şi io cât să n-ai […]

Click pentru tot articolul →

O ţară veselă, veselă

11.12.2014

Într-un cartier din Câmpina, numit Câmpiniţa (dăăă), s-au modernizat nişte străzi. La finalul modernizării a venit momentul adevărului (aş zice piatra de încercare, dar nu se potriveşte): asfaltarea carosabilului. Asfaltarea asta e un coşmar pentru muncitorul român. Niciodată nu-i iese cum trebuie. Ori nu asfaltează deloc şi răcneşte lumea de dor de autostrăzi, ori asfaltează […]

Click pentru tot articolul →

Cât a costat închirierea Arenei Naţionale pentru lansarea lui Victor Ponta

10.12.2014

De ziua lui, pe 20 septembrie 2014, Victor Ponta îşi lansa a treia oară candidatura la prezidenţiale, de data aceasta printr-un spectacol megalomanic organizat de PSD pe Arena Naţională din Bucureşti. La stadion au fost aduşi atunci zeci de mii de simpatizanţi pentru a participa la eveniment; aparent, unii au fost plătiţi, dar probabil că […]

Click pentru tot articolul →