un blog de Vlad Petreanu

Omul românesc stă-n maşină şi-şi aşteaptă moartea.

Dacă ar fi auzit de Robert Falcon Scott, poate că ar fi fost tentat să scrijelească şi el, în ultimele clipe, mesaje către public, către familie şi către posteritate, implorând lumea ce-i va supravieţui să aibă grijă de toţi ai lui, restul oamenilor româneşti y compris.

Dar n-a auzit de Scott, şi chiar dac-ar fi auzit, ar fi dat din umeri, că n-avea nici un enteres cu el, iar de scris, n-a mai scris de prin clasa a şaptea, că n-a mai fost nevoie.

A plecat la drum, prin viscol, cu maşina lui fără cauciucuri de iarnă, dă-i dracu’ de miliţieni, să vezi ce se lua în gură cu ei dacă-l opreau, pentru ce cauciucuri de iarnă când nu mai ninge în ţara asta decât două zile pe an? O altă şmecherie, să-şi ia şmecherii banu’ şmecherit. Nu pune el botu’.

Nici benzină n-are, că-i scumpă, pune numai câte 10 litri, las’c-ajunge pentru ce drumuri are el. N-are nici haine groase, nici pături, doar o polietilenă-n portbagaj pentru cazul că mai transportă ceva cu naşu’. Lopată a avut până anul trecut, când i-a dat-o vecinului şi ăla, al dracu’, s-a făcut c-o uită la el. De ce să cumpere alta? Mai bine-l dă în judecată.

A plecat fără să fi ascultat vreun radio de ştiri înainte – nu c-ar şti că există aşa ceva, şi nici nu mai există, tocmai pentru că pe el şi pe toţi ceilalţi oameni româneşti nu i-a interesat niciodată să asculte ştiri la radio, şi nici un patron nu mai bagă banii în aşa ceva, că-i pierde sigur. La Zu nu s-a zis nimic, şi nici la postul ăla pirat de manele pe care-l prinde el. Şi chiar dacă s-ar fi zis, ce contează, ăştia minte toţi, oricum. La tv s-a uitat, la tv se uită mereu, dar nici acolo nu s-a anunţat că o să moară. La tv erau doar mesajele obişnuite ale băieţilor de cartier pentru fetiţele de cartier, băieţi cu bani mulţi, care-şi permit să dea 50 de eurocenţi pe un sms la Taraf TV.

La Taraf TV nu s-a zis nimic despre codul portocaliu.

Omul românesc s-a-nfipt într-un morman de zăpadă la vreo trei kilometri de cea mai apropiată localitate. E un orăşel cu nume fără semnificaţie, pierdut prin Bărăgan, câmpia aia mare în care orice viscol răstoarnă haotic vagoane de zăpadă pe câmp şi pe şosea. Sinistratul stă în maşină, îngheţând încetul cu încetul, dar refuză să plece către salvarea din faţa lui, un drum de o oră, două, pentru că maşina nu e asigurată şi sigur i-o fură cineva pân-se-ntoarce el. Mai bne moare decât să lase hoţul pe proprietatea lui.

Drumul e complet blocat şi nori de zăpadă continuă să se aşeze peste el, pentru că în stânga şi-n dreapta e câmp deschis. Nu e lizieră de pădure, pentru că pădurea a fost furată. Nu sunt parazăpezi, pentru că s-au furat în fiecare toamnă, a doua zi după ce-au fost montaţi, până ce n-au mai fost bani. Nu-s telefoane de urgenţă, pentru că au fost furate.

În ziua în care la REMAT se va primi asfalt, n-o să mai fie nici asfalt pe drumuri.

Omul românesc e înconjurat de alţii asemenea lui, bipezi care “ştiu ei mai bine”, toţi scoţând aburi pe gură în cutiile lor de tablă îngheţate. Toţi aşteaptă salvarea, deşi singura salvare ar fi un tanc care să-mpingă toate epavele astea în şanţuri, ca să deschidă calea. Nici un plug n-are pe unde trece, nici o sărăriţă nu poate pătrunde baricada.

Împreună, dacă s-ar ajuta, oamenii ar ajunge la căldură, la siguranţă. Împreună, deci imposibil.

După un timp, în geamul opac se aude un ciocănit. Deschide cu greu uşa şi vede un microfon. E o echipă de televiziune care a venit pe jos, vreo patru-cinci kilometri, ca să transmită despre hecatomba de pe şosea. Reporterul şi cameramanul au încălecat nămeţii, au urcat pe capote şi au sărit dintr-un acoperiş de Logan într-altul ca să ajungă la sinistraţi. Omul românesc se însufleţeşte, poate să înjure, în sfârşit, vinovaţii. Nimeni nu face nimic, zice el. Stăm aici de 12 ore, n-am văzut nici un plug. Să se rezolve. De ce nu trimit elicoptere?

Echipa pleacă mai departe, mulţumită. Imaginile cu extincţiile speciilor primitive sunt foarte bune pentru audienţă.

Ceva mai departe, femeia românească, în braţe cu un copil de 6 zile, aşteaptă şi ea să moară, blocată în nămeţi. Nici ei nu i-a telefonat Dumnezeu să o avertizeze că-i cod portocaliu de viscol.

{ 57 comments }