Gabriel Oprea de Guineea

Sursa foto: Blog by AP

Încă mai există în Africa un vierme care foloseşte trecerea prin oameni ca să se reproducă – la propriu. Viermele de Guineea (dracunculus medinensis) incubează în organismul uman, fără simptome, timp de un an, înainte de a ajunge la maturitate şi a începe un nou ciclu reproductiv. Când e matur, viermele de Guineea provoacă o ulceraţie, de obicei la unul dintre membrele inferioare, dar uneori şi pe mână sau pe scrot, şi începe să iasă încetişor – o migraţie lentă, care provoacă o durere ca o arsură permanentă, şi care poate dura săptămâni la rând. Dacă ulceraţia cu viermele ieşit este cufundată în apă, viermele expulzează un mare număr de larve, care infectează ulterior alte organisme.

Singura metodă de scoatere a viermelui din organism este prin înfăşurarea capătului său pe un băţ, câte un pic în fiecare zi, până iese tot (de altfel, unii presupun că simbolul medicinei, toiagul lui Esculap, face referire chiar la această tehnică, deoarece infecţia cu dracunculus medinensis era cunoscută şi în antichitate). Viermele opune rezistenţă şi, dacă se rupe în rană, infectează violent întregul organism. E nevoie de atenţie, răbdare, insistenţă şi multă suferinţă ca să scapi de un asemenea parazit.

Extragerea lui Gabriel Oprea din sistem.
Extragerea lui Gabriel Oprea din sistem.

Mi-am adus aminte de viermele ăsta şi de coşmarul eliminării lui privindu-l pe dl. Gabriel Oprea, luni la amiază, în declaraţia de presă care a urmat anunţului că DNA cere aviz pentru urmărirea lui penală. Nici un pas înapoi, nici un regret din partea dlui Oprea, al cărui abuz în serviciu a dus la moartea poliţistului Bogdan Cosmin Gigină, pe 20 octombrie 2015. Nici o asumare a răspunderii, nici o scuză, nici un gest de onoare. Baricadat în buncărul fanteziilor sale de mărire, acest parazit politic, care n-a intrat în Parlament şi n-a ajuns în vreo funcţie niciodată altfel decât înfipt în organismul câte unei gazde mai viguroase, acest parazit politic, deci, se va opune îndârjit, până în ultima clipă, extragerii sale din sistem.

Este sarcina Justiţiei să-l înfăşoare pe dl. Oprea pe băţ, puţin câte puţin, până-l scoate din rană. Riscul este însă ca viermele să se rupă-n Senat, unde se va da votul pentru încuviinţarea – sau nu – a începerii urmăririi penale în cazul său. Aici, dl. Oprea are de cine să se agațe, ba chiar pe alese.

Articol din categoria: POLITICĂ

23 comentarii Adaugă comentariu

  1. Excelenta analogie…

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    „Riscul este însă ca viermele să se rupă-n Senat”. Să sperăm că nu. Revolta „Colectiv” încă mocnește. Și e cald afară… 🙂

    0
    0
  3. Se rupe in Senat! 🙁

    0
    0
  4. #5 Comentariu nou

    :)) hahaha, ce tare! Excelent!

    0
    0
  5. #6 Comentariu nou

    Vlad, pentru articolul asta meriti un premiu!

    0
    0
  6. #7 Comentariu nou

    Bună asocierea, numai că viermele ăsta are guşă şi e bine proporționat , iar dacă se rupe în senat iese numai căcat!

    0
    0
  7. #8 Comentariu nou

    Are asta niste sprancenee!!..oare folosea girofar cand mergea la cosmeticiana?…revolta „colectiv” ?…mai trebuie rasturnat vreun premier!?

    0
    0
  8. #9 Comentariu nou

    Superbă analogie! Eu nu pot sa-mi imaginez că cineva îl va susţine pe Oprea. Pierderile pe care i le-ar aduce asocierea cu Oprea unui om sau unui partid cred că sunt mult mai mari decât eventualele câştiguri. Dar rămâne de văzut.

    0
    0
  9. #10 Comentariu nou

    @ Petreanu: incredibilă comparație. Ți-a ieșit, maître!
    @ Vladimir: subscriu, nu cred că va risca cineva să-i scape pielea. Cu noduri, dar vor vota pentru. Altfel e echivalentul unui seppuku. Iar ăsta e parte dintr-un cod de onoare. Ceea ce chiar nu e cazul la parlamentarii lu’ pește

    0
    0
  10. #11 Comentariu nou

    Intre timp au aparut noi detalii. Dosarul „Oprea ” urmeaza sa fie tratat cu „celeritate”. Imediat dupa finalizarea „Microsoft”, „EADS”, „Udrea”, „Oprescu” si alte citeva. De prejudicii se va ocupa ANAF, alta gisca-n alta traista. Noi sa fim sanatosi ca sa ne putem plati bucurosi taxele si impozitele.

    0
    0
  11. #12 Comentariu nou

    Chapeau! 🙂
    Analogia merge si la scara mai mare: organismul=Romania, viermele=post-comunismul (PSD/PNL/etc).

    De fapt ar fi misto ca Parlamentul sa fie cu Oprea, macar ar fi sigur si iminent ca Parlamentul va fi luat cu asalt de multimea furioasa.

    0
    0
  12. #13 Comentariu nou

    Dupa articolul asta sunt fanul tau pana la moarte … 🙂

    0
    0
  13. Excelentă comparație!

    0
    0
  14. #16 Comentariu nou

    … cum si-a strans el oamenii de incredere – ontanu, nastase – sa-i fie scut si cum s-a inchinat el ca un credincios veritabil care s-a p––t in capul bucurestenilor care asteptau cuminti in trafic sa ajunga mai repede la restaurant. Discursul lui arata ca in continuare ne ia de tampiti si nu-l scutura nimeni sa-i spuna „Esti gol,imparate!”

    0
    0
  15. #17 Comentariu nou

    Nu stiu ce sa zic domnule Petreanu, decat ca-mi pare rau ca am citit acest articol si ca mi-am pierdut timp pretios din viata mea ! Nu stiu cum cineva ca dvs. poate face o analogie intre moartea acelui om si Oprea… Si dvs. sunteti platit pentru astfel de articole ?

    0
    0
    • #18 Comentariu nou

      Ar fi fost întradevăr un ACT de CURAJ şi de CARACTER dacă articolul ar fi fost scris/postat la 27 octombrie 2015 şi dacă paragraful 3 al articolului ar fi fost acesta:”Mi-am adus aminte de viermele ăsta şi de coşmarul eliminării lui privindu-l pe dl. Gabriel Oprea, luni 26 octombrie 2015 , în declaraţia de presă de la sediul MAI, referitoare la moartea poliţistului Bogdan Gigina” . Paragraful 4 ar fi fost ,evident , adaptat la situaţia de atunci. În acest caz aş fi zis BRAVOOOOOOO! Acum, un articol ca cel de mai sus , scris la 3 luni distanţă de eveniment, când marele G.O nu mai este CE a fost, pare un simplu exerciţiu de stil al d-lui Petreanu… căci despre CURAJ şi CARACTER, „după război, mulţi viteji se arată”

      0
      0
    • Ia dă o căutare, Tănțico, după „Oprea”, să vezi ce surpriză o să ai 🙂 (și cere-ți iertare după).

      0
      0
  16. #20 Comentariu nou

    Exceptional, exceptional articol.
    De un milion de ori, BRAVO!

    0
    0
  17. #21 Comentariu nou

    Foarte bună analogia. Excelenta imaginea care ilustreaza textul. O precizare: larva acestui vierme, pozitionata exact in spatele lui Oprea in imaginea de mai sus, un anume Chereches Catalin, doreste sa devina si el vierme matur. Doar ca intr-un oras numit Baia Mare. Poate n-ar strica o analiza. Atentie!

    0
    0
  18. #22 Comentariu nou

    Inreresantă analogie între Oprea și dracunculoza. Și într-un caz și-n celălalt factorul favorizant al parazitării este saracia. Amarâții ăia din Africa în lipsă de altceva consumă apă din bălți și șanțuri în care apa este contaminată cu purici de baltă în interiorul cărora trăiește oul de vierme. Amărâții ăștia de pe la noi din lipsă de altceva consumă gogosi electorale cu care sunt învelite ouăle minciunii.

    0
    0
  19. #23 Comentariu nou

    Niste observatii impertinente! Aveti grija domnul, vorbiti totusi cu liderul UNPR, un partid important din Romania. Masurati va cuvintele!

    0
    0