România posibilă

by Someone on 05/06/2008 · 23 comments

in România posibilă

Oi fi eu republican convins, dar uneori parcă-mi pare rău.

Regele Mihai I mi-a arătat azi că România pe care mi-o doresc e posibilă. Regele trăieşte în continuare ca un lider dedicat ţării sale – cu toate mojiciile, nedreptăţile şi loviturile pe care i le-a administrat această ţară peste decenii. Regele are sinceritatea unui părinte veritabil, care-şi va iubi mereu copilul, oricât de jos ar cădea acesta. Regele este o constantă de devoţiune, stoicism şi echilibru într-o ţară populată de politicieni care-i confundă destinul istoric cu hăuleala din tiribombe.

Republican fiind, mă întreb dacă republica noastră n-ar trebui să piară, acum, ca să salveze ce-a mai rămas din ideea de republică în România. Să nu mai avem preşedinţi care cheamă mineri, care se fandosesc cu înfrângerile lor, care coboară în troacă, pe la televiziuni, unde se tăvălesc în lături cu politicieni mărunţi.

Să avem, după atâta timp, măcar un reper de normalitate în fruntea acestei ţări.

Altele asemenea pe Amar de Zi

{ 23 comments… read them below or add one }

1 Mordechai 05/06/2008 at 15:20

Da’ noi n-avem republică ! Ci Olimp.

2 Someone 05/06/2008 at 15:22
Of, Mordechai, dacă va fi nevoie să vină Mesia ca să scăpăm de Zeus… Mai avem de aşteptat, tu ştii mai bine :-)
3 Mordechai 05/06/2008 at 15:31

:) )
Da ! Şi când ciocan avem, piroane… este (sic!).

4 Petrisor Socol 05/06/2008 at 15:35

Greu de crezut, iar Romania nu este republica, Romania este trib

5 Arhi 05/06/2008 at 15:40

daca alaturi de reperul de normalitate Mihai, pe care sa spunem ca as putea sa il accept, vine si reperul de normalitate Radu Duda cu reperiţa de normalitate Mihaela, eu emigrez la Mobutu Se Seseko

6 Rares 05/06/2008 at 16:01

Vezi, de asta suntem trib… Monarhiile se schimba. Modernitatea nu aduce intodeauna ceva bun; ceea ce trebuie sa ramana este umanitatea – intelegand prin asta iubirea de om. Mi-a fost greu sa accept, acum vreo 8-10 ani, sa judec oamenii numai DUPA ce-i cunosc. In cazul persoanelor publice, e foarte greu: nu ajungi la ei si tinzi sa atribui judecati citite prin presa. E si cazul Principelui Radu: sa ne oferim, ab initio, si optiunea de a-l respecta. Nu de a-l iubi sau admira. Putem incepe cu normalul.
Bravo, Someone, pentru post. Scriam, la un moment dat, despre MS Regina Ana. Oamenii acestia sunt oameni, in primul rand. Frapeaza apoi modestia si seninatatea cu care au cusut si vindecat rani ce pot secera popoare intregi. Cand judecata noastra va cobora din tramvaiele mirosind a sudoare care ne fac sufletele gri si ne inchid orizontul spiritual, o sa fim in stare sa privim in sus.

7 hadean 05/06/2008 at 16:09

poate n-ar fi chiar atât de rău.

8 Arhi 05/06/2008 at 16:55

rares, cuvinte mari care acopera lubricul unui actor scapatat, insurat cu o “principesa”. get real.

9 Someone 05/06/2008 at 17:08

Mda, să spui Majestatea Voastră, Regele Duda e cam anti-climax… D-aia zic eu că ţara asta n-are speranţă :-)

10 Andra 05/06/2008 at 18:27

Frumos sa vina bunicu’ cu o valiza si sa plece nepotul cu trenuri de marfa valoroasa, lasand cetatea sa arda.

11 Petrisor Socol 05/06/2008 at 19:03

@Vladule,

Te facusi monarhist :lol:

12 Petrisor Socol 05/06/2008 at 19:04

@Vladul Petrescu

maine-poimaine te vad in fata palatului recal cu poza regelui pusa pe piept ;)

13 Someone 05/06/2008 at 19:09

Nu, mah, rămân republican şi trist :-)

14 Petrisor Socol 05/06/2008 at 19:27

@ Vladut

ca si noi. ramai republican ca nu sti ce bine este asa. Ai o senzatie Stefanesti

15 simona_ionescu 05/06/2008 at 19:34

Ti-am ascultat ruga si am dat sfoara in tara ca ti-ai schimbat adresa. Imi place site-ul, e ordonat, dar ma obisnuisem cu celalalt. Nu stiu de ce, dar parca te prindea mai bine!
Bafta si sa ai trafic!

16 james crissilv 05/06/2008 at 19:44

este o stare de normalitate dar intr-un univers anormal si mioritic.
o seara minunata iti doresc

17 Marius Sescu 05/06/2008 at 19:52

Articolul e pamflet sau e pe bune?
Daca e pe bune, cred ca imi scapa ceva.

18 Someone 05/06/2008 at 20:20

Simona, mulţumesc – şi lasă, dragă, tot învăţul are şi dezvăţ :-)

19 casandra 06/06/2008 at 00:26

Vlad, ma incearaca si pe mine – republicana convinsa! – regretul ca suvoiul de gunoaie inca nu s-a scurs de pe fata tarii. Il respect si am chiar afectiune pentru Mihai I de Romania. Imi pare bine ca Iliescu si Nastase au stiut sa actioneze cu demnitate si bun-simt in anii din urma in relatia cu Mihai I.

Principesa Margareta face o treaba exceptionala prin fundatia pe care o conduce. In urma cu ceva ani am avut ocazia sa o intalnesc si sa o salut. I-am vazut mainile, maini de persoana care munceste.
La noi, cohorte de pitipoance si fanti de mahala recent acoperiti cu bani cam de furat sunt pline de ifoze, de bani si de lux afisat.Plini de mofturi, habar nu au ce inseamna efortul propriu. Toti nefericitii astia se dau vedete si sugereaza standarde de succes adolescentilor. Nebunu’ de la Cotroceni si compania lui de petlite au dat tonul unei descatusari a celor mai intunecate unghere ale fiintei noastre.

Din fericire, mai exista si modele de urmat. Unul dintre ele este chiar aceasta familie cu care istoria nu a fost blanda, asa cum nu a fost nici cu noi, poporul.
Nobletea atitudinii membrilor familiei regale impune respect si provoaca admiratie.
Chiar daca imi voi pastra convingerile republicane, in speranta ca nu voi intalni Cerul inainte de a vedea ca acest popor se poate conduce singur cu inteligenta, simt moral si maretie, pentru familia regala voi pastra mereu mult respect si un sentiment cald.

20 Someone 06/06/2008 at 00:38
Casandra, simt la fel. Prefer să fiu cetăţean al unei republici, nu supus al unui monarh, dar nu pot să nu dau Cezarului ce-i al Cezarului.
21 Andrei Bădin 06/06/2008 at 03:46

Vlade, Am stat intre 1990 si 2005 aproape de Regele Mihai I. Ii multumesc ca m-a acceptat in anturajul lui. Singurul jurnalist. Omul asta are un bun simt pe care nu o sa il gasesti nicaieri. Are suveranitatea in sange si in comportare. Nu a fost facut Rege, este Rege. Regina Ana este un monument al bunului simt. Si de o caldura nemaipomenita. Evident ca in orice intreprindere romaneasca sunt oamenii din jur. Dar ,ca unul care a cunoscut Familia Regala extrem de bine, pot spune si, poate o sa detaliez candva , ca am pierdut niste oameni remarcabili. Nu voi aminti decat un singur eveniment care m-a marcat. In 1990, februarie, am fost primul roman din Romania care am ajuns la Versoix. Am cerut o audienta. La ora 17.30 fix cand am intrat pe poarta Vilei Serena Regele si Regina erau in fata Casei asteptandu-ma. Eram doar un tanar din Romania sosit la o bursa in Elvetia. M-au impresionat si atunci si mai apoi prin caldura lor.Si, mai ales, prin respect. Inchis pentru marele public Regele si Regina sunt niste monumente daca ii cunosti. Putini au avut sansa asta. Intamplarea, sansa, destinul m-a facut sa le fiu alaturi multi ani si stiu despre ce e vorba. Pacat. Dar sunt multumit ca lupta lor, si a mea, timp de atatia ani, s-a implinit prin reintoarcerea la peles.
si ca vazui comentarii; radu nu are cum sa fie regele romaniei. ci numai margareta. sau printul nicolae.

22 NightSmoker 07/06/2008 at 14:06

Este primul meu post pe acest blog..
1.Pentru domnul Andrei Badin in legatura cu Printul Nicolae….sansele ca el sa devina rege sunt destul de reduse..am citit un interviu cu el..si din punctul meu de vedere nu cred ca este pregatit..
2. Iar in legatura cu monarhia cel mai mult de castigat am avea prin impunerea unor altfel de modele (de care avem mare nevoie) precum si o infuzie de cultura si mai ales bun simt. (Poate ca monarhia este o forma de conducere perimata dar decat sa avem o asemenea democratie.)

23 Someone 07/06/2008 at 18:42
NightSmoker – bine-ai venit, sper să revii. Cât despre ce spui – cred că nici Prinţul Nicolae nu e pregătit, deşi asta n-avem cum şti cu adevărat… dar cred că nu e pregătită societatea, ş asta-i o chestiune mult mai profundă.

Leave a Comment

Previous post: Păi, mai bine mergem la vot…

Next post: Daţi-ne Parcul Parlamentului!