Când a găsit maimuţa briciul

by Someone on 02/07/2008 · 44 comments

in Blasfemii

Nu mă pot împiedica să nu remarc diferenţa: în timp ce presa tradiţională a relatat cu bale pe bărbie cazul “profesoarei din Zalău”, blogosfera a scris puţin şi în general critic – şi nici măcar faţă de femeia în cauză, ci tocmai faţă de atitudinea presei.

Mitul responsabilităţii presei versus iresponsabilitatea bloggerilor primeşte astfel o lovitură zdravănă, taman unde-l doare mai tare pe voinic, acolo jos, la credibilitate.

Cred că e chiar un moment aparte, pentru că reacţiile sunt exact invers decât zice teoria că trebuie să fie.

Teoretic, bloggerii nu sunt responsabili decât faţă de ei înşişi. Nimic nu opreşte bloggerii să includă pornoşaguri în postări, nimic nu-i opreşte să scrie porcos, dacă vor, să înjure sau să zică de-a dreptul toate cuvintele care nu (prea) apar în dicţionare. Unii o şi fac, cu mai mult sau mai puţin talent. Nici o lege nu-i vânează, n-au un CRP, un CNA, n-au manuale de proceduri, concepte editoriale aprobate în consilii de administraţie, n-au legitimaţii şi nici salarii. Subiectul de la Zalău ar fi trebuit să fie mană cerească pentru bloggeri – ce era mai simplu decât să descarce, să linkuiască, să posteze un film gratis cu doamna de franceză făcând ce numai soţul ei se presupune că trebuia să ştie? Trafic, nene, nu glumă! AdSense, bannere, cico şi fripturi!

Dar blogosfera s-a abţinut – sau cel puţin bloggerii cei mai cunoscuţi, cei mai vizitaţi. Ca şi cum au intuit cu toţii că aici e o limită ce nu trebuie depăşită. Bloggerii au înţeles mai bine decât presa că subiectul nu este de interes public şi că, până nu e clar cum au apărut filmele respective pe net, nu trebuie învinovăţite taman victimele.

Exact pe dos decât ziarele şi televiziunile care au apucat subiectul (culmea, de această dată un ziar a dat primul, nu un blogger). Ziare locale şi centrale au postat linkuri sau de-a dreptul filmele integral, au indicat pe paginile lor de net infamul ”click aici pentru a vedea tot“, au dat titluri imbecil-acuzatoare (”profesoara porno“, “profa de sex“, “sex-scandal” etc.). Televiziunile de ştiri au urmat trendul şi au difuzat un subiect fără nici o relevanţă publică, blurând pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, dar suficient de timid încât să înţeleagă oricine despre ce e vorba, să aţâţe curiozitatea, nu să plictisească lumea. După ce au început să se audă exclamaţii de dezgust dinspre public, unele redacţii au abandonat pur şi simplu povestea fără nici o explicaţie, fără nici o scuză, iar altele au declanşat anchete care să demonstreze că tocmai familia respectivă e vinovată într-un fel, în orice fel. Anchete pe principii pur staliniste – “sigur eşti mătăluţă vinovat de ceva, numa’ stai să găsim noi“.

Teoretic, presa trebuia să gândească înainte de a difuza: cui foloseşte asta şi, mai ales, foloseşte publicului dacă difuzăm asta? Dar presa nu s-a întrebat nici o clipă aşa ceva. Practic, presa a acţionat reflex, precum acele cadavre care tresar, băgând groaza în îndurerata asistenţă. Drept rezultat, o familie onorabilă a fost târâtă în noroi, în piaţa publică. Carierele acestor nevinovaţi, relaţiile sociale, locuirea lor în continuare în oraşul respectiv au fost distruse de o hoardă de barbari fără minte, fără educaţie şi fără bun-simţ, înzestraţi doar cu puterea maimuţei care a găsit briciul.

De ce a procedat presa astfel? Pentru trafic/tiraj/audienţă, desigur. Din teama că dacă dă o redacţie şi cealalaltă nu, vor fi pierderi de trafic/tiraj/audienţă, vor fi explicaţii de dat şefilor (care nu înţeleg adesea ce-i toată zavera asta cu deontologia, ei sunt manageri, nu ziarişti, ei vor profit, nu dezbateri).

Presa a procedat astfel şi pentru că a ajuns să fie deţinută de oameni care nu sunt interesaţi decât de maximizarea profitului şi care nu au vreo emoţie în privinţa eticii jurnalistice. Merge banu’? Să meargă şi mai bine! Nu merge? Să vină altu’ care n-are dileme. Totuşi… ar fi prea simplu să învinovăţeşti patronii şi să fugi. Patronii pot cere, dar până la urmă prost e ăla care ia, mai ales când ia cu repetiţie.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Previous post: Lumea capitalistă, pe marginea prăpastiei

Next post: Nu mai merge cum mergea