Jegoşii Marelui Oraş – update

by Vlad Petreanu on 24/09/2008 · 14 comments

in Ştiri din Băştinezia

Unul dintre cititorii postării precedente spunea că a văzut cine a dat jos fotografiile Asociaţiei Bucureştiul Meu Drag din staţia de metrou Victoria. Adrian “Horoabe” Leonte vorbea despre “două tanti în verde” – posibil personal de întreţinere – care desprindeau imaginile luni dimineaţă pe la 9.30. Asta putea însemna, teoretic, fie că Asociaţia nu şi-a luat toate autorizaţiile de la Metrorex când a vernisat (vineri), fie că Metrorex nu a informat mai departe – inclusiv personalul de întreţinere. Teoretic. În Bucureşti, practica desfide orice teorie.

Andrei Bîrsan de la Asociaţie a vorbit cu şefii de la metrou şi a primit următorrul mail (un răspuns care nu explică, de fapt, absolut nimic):

“Urmare adresei Dvs., înregistrata la S.C. Metrorex S.A. cu nr [...], va comunicam urmatoarele:

1. S.C.Metrorex S.A. a aprobat amplasarea fotografiilor în statia de metrou Piata Victoriei 1, însa nu a luat si responsabilitatea  de a asigura  paza acestora.

2. Dupa cum ati relatat în adresa Dvs. deteriorarea pozelor s-a facut în intervalul 9,00-11,00,  pe perioada cand circulatia calatorilor este intensa în statie. Personalul de curatenie a fost deja atentionat sa nu deterioreze afisele expuse pe pereti si nici nu putea sa actioneze în aceast interval de timp, acesta lucrand pe perioada de noapte cand circulatia trenurilor este oprita.

3. Camerele de luat vederi din metrou sunt directionate catre trenurile de metrou si catre scarile de acces în metrou sau la peroanele statiilor (scarile fixe si  rulante) si vizeaza în principal circulatia trenurilor si siguranta calatorilor.

DIRECTOR GENERAL
ing. Gabriel Mocanu”

Andrei Bîrsan şi prieteni lui sunt, totuşi, nişte tipi încăpăţânaţi (s-ar zice că dragostea pentru oraşul ăsta are nevoie de o mare doză de tenacitate). Ei vor re-vernisa expoziţia “Dâmboviţa, apă dulce…” vinerea viitoare, pe 3 octombrie, la ora 18.00.

Ar merita să mergem acolo şi să le arătăm susţinerea noastră, nu credeţi?

Altele asemenea pe Amar de Zi

{ 14 comments… read them below or add one }

dan September 24, 2008 at 11:41

te poti astepta la orice in tara asta dar sa platesti o institutie pentru un serviciu si aceasta sa nu-ti dea un minim de asigurari e deja prea mult. Recomand exodul!!!

Reply

Dan Terteci September 24, 2008 at 11:43

S-ar putea sa ajung si eu pe acolo.

Reply

2nash September 24, 2008 at 11:48

Ba da, eu as veni pentru sustinere. Doza aia de incapatanare si tenacitate de care vorbesti merita rasplatita.

Reply

Someone September 24, 2008 at 11:49

Dan, nu cred că au plătit pentru expoziţie, dar asta nu scuză atitudinea, oricum.

Reply

oana dobre September 24, 2008 at 13:15

Chiar ar merita. Imi plac oamenii incapatanati pentru cauze bune! :)

Reply

FuckYouTovarasi.blogspot.com September 24, 2008 at 13:32

Va fi acolo fiul meu, mare fan foto si mare fan Bucuresti. :D
In ce statie va fi vernisajul din 3 octombrie ? 8O

Reply

www.FuckYouTovarasi.blogspot.com September 24, 2008 at 13:33

Tot la Statia Piata Victoriei ?

Reply

Someone September 24, 2008 at 14:09

FYT: dap.

Reply

another cherry September 24, 2008 at 15:19

haidem, cu mic, cu mare. cu coase, furci, frustrari, vise si psihicuri pozitive.

Reply

horoabe September 24, 2008 at 15:57

Povestea asta devine chiar haioasa.
Legat de ce spune domnul de la Metrorex la punctul 2 – ce se intampla daca intalnim in timpul zilei personal Metrorex care face curat prin statiile de metrou? Nu ca ar fi un lucru rau, dimpotriva, ar arata ca pe timpul zilei cei de la Metrorex nu lasa calatorii sa faca slalom printre gunoaie… sau nu?!?

Eu imi mentin cele scrise in comentariile din primul post pe acest subiect.
Ne vedem vineri!

Reply

Someone September 24, 2008 at 16:59

Horoabe, poate sunt de la Asociaţia “Metroul Meu Drag” şi fac curăţenie în mod compulsiv, mânate doar de propriile impulsuri nervoase :-D

Reply

Marian S. September 24, 2008 at 18:10

PROPUNERE:
Daca tot vor baietii astia sa faca un lucru bun eu zic sa scaneze pozele si sa le livreze undeva (pe site-ul lor) cu posibilitate de download gratuit.
Toti cei care vor dori sa dea o mina de ajutor sa fie liberi sa posteze acele poze pe blogurile lor.
In ceea ce ma priveste as face-o cu drag dar deocamdata am niste probleme tehnice; sper din tot sufletul sa le rezolv cit mai curind.
DECI CINE IA LEGATURA CU EI SA LE EXPUNA IDEEA ?
Daca vi se pare buna, bineinteles.

Reply

Someone September 24, 2008 at 18:24

Mariane, intră pe orasul.ro, sunt toate acolo. Dar nu asta e ideea, să ştii…

Reply

Marian S. September 25, 2008 at 18:18

Am vazut cite ceva, multumesc.
In masura posibilitatilor am sa incerc sa vin vineri.
De asemenea am anuntat citiva prieteni atit direct cit si prin email.
Sa speram ca putem face ceva iar acesta este un pas bun.

Reply

Leave a Comment

Previous post:

Next post: