În holul blocului este un birou. În spatele lui, un fotoliu acoperit cu o cuvertură. Feţele de melamină ale biroului sunt crăpate şi desprinse la colţuri în partea inferioară, rezultat al cine ştie cărei inundaţii de apartament cu vreo două decenii în urmă. Fotoliul, diform, e acoperit de o pătură incertă, destrămată pe mijloc. 3 filme despre sărăcie în aceste 3 obiecte, 3 filme diferite montate în acelaşi spaţiu de 3 metri pătraţi. Biroul n-are legătură cu fotoliul care n-are legătură cu pătura care n-are legătură cu biroul.
În fiecare dimineaţă, la 8, în hol intră portarul blocului. Îşi aduce de la subsol un televizor mic, cenuşiu, îl bagă-n priză şi-i înfige o sârmă în mufa de antenă. Sârma e legată de panoul metalic al cutiilor poştale. Cutiile sunt încastrate în beton şi asta ar trebui să împiedice orice recepţie. Portarul pare să nu înţeleagă. Portarul stă 10 ore tolănit în fotoliu încercând să distingă vreun mesaj în valurile de purici de pe ecran. Portarul se plictiseşte de moarte 10 ore zi de zi, în acelaşi fotoliu, pe aceeaşi pătură, în faţa aceluiaşi birou, în acelaşi hol de bloc, deja de 3 ani de zile. Portarul se plânge de plictiseală dacă-l întrebi ce mai face. “Ce faci, dom’le?” “Ce să fac… cu plictiseala asta…” “Ceva la televizor?” “Păi nu se prinde nimica…”
De 3 ani de zile am acest dialog cu portarul în fiecare dimineaţă. Periodic, încerc să-l provoc: “de ce nu citeşti şi matale ceva?” Dă din mână a lehamite, ca şi cum ar fi citit totul pe lumea asta şi nu i-a mai rămas nimic.
Alaltăieri n-a mai putut. Prea îl înţep de mult cu povestea asta. “Păi am citit”, mi-a răspuns, şi mi-a arătat dovada, să nu carecumva să-mi închipui eu că mă minte: o Libertatea şifonată, veche de 3 zile.
La redacţie avem bodyguarzi. Băieţi tineri, umflaţi de haine vătuite în locuri strategice, înălţaţi de bocanci. Mai intră în vorbă cu noi când ieşim la cafea, la ţigări. Dar, ca în orice redacţie, sunt ore în care e linişte şi ore în care nimeni nu-şi vede capul de treabă. Ore în care bodyguarzii se plictisesc de moarte. 100 de kile de energie lâncezesc pe câte un scăunel, privind în gol. Simţi cum acumulează presiune, cum fierbe monotonia în ei. Se întind pe scaun, îşi prind braţele pe după cap, se scarpină, se răscrăcănează, cască cu lacrimi, îşi sprijină bărbia-n pumni, deformându-şi obrajii – orice, numai să simtă că se întâmplă ceva.
“De ce nu citeşti o carte?” Ei zâmbesc sfios, ca şi cum ar fi ceva de ruşine. Doar ochelariştii citesc. Unii, mai politicoşi, răspund printr-o ridicare de umeri, alţii, brutali, resping ideea cu suficienţă dezarmantă: “ce să citesc?”
****
Garderoba e o anticameră minusculă înaintea machiajului. Pe toţi pereţii sunt dulapuri, pe toată înălţimea. De jur împrejur, uşi de dulap. În mijlocul încăperii, un suport mobil pentru umeraşe. A mai intrat şi o masă pliabilă de călcat. Mai sunt un birou şi un scaun. Nu e nici o fereastră. Un tub de neon revarsă o lumină de morgă. Anticamera e un sarcofag cu feţe de lemn. Garderobiera stă la birou ca-ntr-un coşciug. Nu se poate mişca nicăieri, nu e spaţiu, nu e aer. Stă şi priveşte fix înainte la umeraşe. Dacă se-ntoarce în dreapta vede un perete de lemn. Dacă se răsuceşte în stânga vede un perete de lemn. Nimic de privit nicăieri, nimic nu se întâmplă în sicriul ăsta. Femeia stă şi aşteaptă să moară. Dacă un asteroid ar cădea peste drum n-ar impresiona-o cu nimic – ea era deja moartă de plictiseală.
“De ce nu citiţi ceva?” Femeia îşi mişcă doar ochii, scurt, îmi prinde privirea. Tace. N-are nici un răspuns. Într-o clipă şi-a pierdut concentrarea, deja priveşte prin mine, înapoi la umeraşe. Nu ştie de ce nu citeşte. Ştie doar că se plictiseşte de moarte şi nu-i nimic de făcut ca să scape de soarta asta.
{ 28 comments… read them below or add one }
“pai cartile-s scumpe.. si cum sa ma duc eu, om in toata firea, la biblioteca ?”
Uite vezi, de asta simt si eu nevoia uneori sa le dau cu o carte in cap. Nici eu nu mai citesc asa cum citeam odata (de fapt citesc toata ziua tot felul de materiale, dar in format “electronic”, mai rar pun mana pe o carte “normala”, dar totusi nu poti sa te lasi sa te indobitocesti asa.
In vacanta mi-am luat 3 carti si am gasit si o revista de sudoku in Cavtat (langa Dubrovnik) .. doar cifrele sunt la fel si pentru ei si pentru noi. Am citit si pe plaja si pe unde apucam, am rezolvat “careuri” etc. Daca am avut de stat la pasapoarte, mi-am luat o carte primita de la Patrick O’Keefe (una despre community management, tipul este chiar informat in domeniu si cartea am primit-o cadou ca multumire pentru anii in care i-am fost moderator pe diverse forumuri). Am mereu la dispozitie una de citit “just in case”.
Si tot mi-e ciuda ca nu mai citesc 2 pe zi ca in adolescenta, ca devin tot mai mult o inculta. Dar romanu se teme de cultura. Pentru ca “tocilarii” citesc, nu oamenii “tari”. Astia care avem ochelari si suntem pirpirii intram in categoria vizata, nu ei, pentru ca au ceva mai bun de facut decat sa piarda timp cu prostii din astea.
Imi place exact aerul ala de superioritate pe care il are prostul cand e depasit. In loc sa plece capul, te priveste cu dispret, ca iti pierzi timpul cu prostii. E ca la faza aia cu liceul .. the popular guy ajunge sa lucreze la McDonalds sau vanzator de pantofi de dama (sa ne referim si la un sitcom la moda acum niste ani), in timp ce ochelaristul si tocilarul clasei ajunge cu un job bun si o masina nemteasca
Nici eu nu mai am timp de citit ca înainte, dar am o regulă: dimineaţa, mănânc, întotdeauna, şi citesc obligatoriu atunci. Seara, dacă pot, citesc şi atunci. În rest… în concedii plec cu o rezervă zdravănă de cărţi – şi de obicei mai cumpăr şi de pe unde ajung
Visul meu: într-o altă casă, vreodată, să am o cameră-bibliotecă.
pai daca n’au exercitiul cititului, slabe sperante. ei sunt genu’ care asteapta sa se faca filmul
eeee, la garderoba se mai citeste. ascund cartile de tine probabil. ca sunt numai din cele cu coperti roz si drame in interior. uita-te bine pe coltul drept al biroului, cand stai cu fata la el. acolo e de obicei abandonata cartea
Vrei să li se tamponeze cei doi neuroni?
@maria coman
)
pai shi de tine de ce nu ascund cartzile cu copertzi roz?
sau altfel: Vlad este in redactzie “intelectualul care complexeaza” shi doamnele garderobiere ascund Sandra Brown de el ca sa nu-i starneasca mici strambaturi din nas?
Lasa’i, ma, in pace, ca citesc. Da’ in gand. De pe microfilm.
Deci dom’le, să ne-nţelegem, bategarzii nu poate ca să citeşte că ne scade vigilenţa, da? Adică ei nu “lîncezeşte, priveşte în gol şi plictiseşte de moarte, acumulează presiune şi fierbe monotonie”, da? Ei veghează!
Asta aşa ca să nu ne auzim vorbe dupe aia la urgenţă!
A, si vroiam să vă intreb si io acuma că am o pauză de veghe, dom’le, unde se petrece criza asta? e scump acolo, trebe rezervare, dvs. unde mergeţi de criză?
curly- asa sunt eu, prietenoasa
Daca ar citi – ce carte credeti ca ar citi Base ?
Dar Tariceanu ?
Geoana ? Boc ? Nutzi ?
@maria coman: capisci, sar’mana!
sa va vand un pont: eu citesc pe buda (bine, e drept, merge doar la barbati, ca numai barbatii pot sta 3 ore pe zi pe buda). daca ma apucam de citit pe buda de la 18 ani, pana acum descopeream leacul contra cancerului, demonstram singur teorema lui Fermat, rezolvam problema incalzirii globale si cine stie cate as mai fi facut… einstein, de pilda, sigur avea un tranzit intestinal bun
ps: plus ca in baie scapi si de gagica-ta cand are chef de cearta
Ai surprins frumos fenomenul plictiselii anticultura
este ca ai face ochii mari daca ai vedea un bodyguard citind ?
povestioara ta de azi imi aminteste de leitmotivul copilariei mele: de cate ori ma plangeam ca ma plictisesc, parintii mei spuneau “pune mana pe-o carte si citeste!”
personajele tale nu s-or fi plictisind, cine stie ce ganduri complexe au, poate pun ceva la cale, poate isi recapituleaza existenta, poate fac planuri gigantice de viitor, parca putem sti..?
Şi aştept staza aceea în care ridică de pe jos un colţ de ziar şi descoperă că nu e chiar aşa de obositor să citească…
Naspa e ca sunt specimene care nu reusesc sa citeasca nici macar eticheta sulului de hartie igienica. Ma rog, daca folosesc asa ceva…
unde sunt vremurile in care era foame de carte? cand ma ducea pana la biblioteca scolii desi eram in vacanta, sa iau carti, traversand tot orasul ptr asta. acum am faust in camera, de 3 luni si nu l-am deschis. eu, care mi-am stricat ochii citind pe furis noaptea, cu lanterna sub cearceaf.
sunt un dobitoc.
Ah, Arhi, când am citit “…când mă ducea până la biblioteca şcolii…” am avut o tresărire de anticipare
Dar nu, nici tu n-ai avut acel noroc, nu?
Of, Petrene, ai pretentia sa citeasca garderobiera si bodyguarzii!
Cateodata ma surprind pe mine ca nu am mai citit o carte de cateva saptamani si ma inspaimant. Dar dupa ce am citit post-ul tau, am facut un studiu rapid in birou (birou de marketing, firma care se respecta) sa vad cine ce mai citeste.
“Esti nebuna? Avem dead-line poimaine si tie iti arde de citit?”
” Se pune daca citesc presa on-line?”
“Daca nu citeam mai stiam ca Raduleasca e cuplata cu Dani?”
“Marketing, indicatori de eficienta”……
90% din cei 35 de membrii ai departamentului sunt absolventi de facultate si au sub 35 de ani.
Vlade, sa shtii ca eu am avut acel noroc…dar nu eram la varsta shcolara, eram o tzara mai mare – faceam facultatea
biblioteca era Theodor Aman din Craiova, pe fata o chema Adriana (multzumesc, pushtoaico, pe unde oi fi tu!)…
mda!
Vremuri frumoase era odata….
Intrebam cu cateva zile in urma un tanar compatriot, la varsta “onorabila” de 18 anisori, ce a mai citit in ultima vreme(eu avand vreo 28 si consider ca am o micuta valiza culturala)
Raspuns: Ce vrei sa spui?
Am inceput o adevarata expunere…incepand cu Jules Verne, Mark Twain…si “aruncandu-ma”(degeaba) la clasicii francezi, rusi, englezi…
Am renuntat insa cand l-am vazut cu gura casca….
Si a urmat inocenta intrebare….”Si cati bani zici “frate” ca faci citind carti?”
Concluzie: De o fi sa am un copil, il inchid in biblioteca si il pun sa faca rezumate
PS: Am plecat sa caut prin mica mea bibloteca, o carte scorojita cu coperti caramizii si sa citesc pentru a 14 oara….Insula Misterioasa
Misto thema de la blog.. e facuta de tine ? MMmm..
Mda…din pacate nici cei mici nu mai citesc
Studiu de caz (real):”mama,am nevoie de-o poezie de-a lui N.Stanescu( mi-a spus titlul)..caut-o pe google si printeaz-o”..ii zic: “vezi ca ai cartea in biblioteca,caut-o in carte”..”pai de ce s-o caut in carte,ca e mai usor de pe google?”…mi-am afisat privirea de mama dura si stramband din nas si-a cautat cartea respectiva.Asta ce e ? Regresul progresului?..sau o fi vreun caz singular copilul meu…
Frumos articol
Eu citesc mereu pe drumul spre birou si inapoi spre casa. Mereu am o carte la mine, si cu toate ca nu mai pot citi atat de mult ca alta data, totusi ma incapatanez si citesc. Daca nu citesc am senzatia ca ma tampesc iremediabil. Pe fostul meu prieten l-am vazut citind in 4 ani o singura carte. Si asta pentru ca am inceput eu sa fac misto de el. Mi-a fost tare greu sa inteleg cum poate sta cu ochii in gol in loc sa citeasca… Asocia cititul unei carti cu o corvoada inimaginabila. Un efort intelectual de Sisif de care nu se simtea in stare…
Si din pacate eu nu vorbesc despre un bodyguard, o garderobiera sau un portar.
Fenomenul pe care-l descrii tu apare si printre aia de-i consideram mai rasariti, mai culti, mai cititi.
Come on! Si eu am crescut cu cartea-n mana, ascunsa sub caietul de teme acasa si sub banca in clasa, si acum sunt cu cartea in mana in autobuz sau in orice loc in care se sta cu privirea-n gol asteptand ceva.
Dar nu, nu mai cred ca-i revoltator ca bodyguardul nu citeste, ca garderobiera nu citeste sau ca pensionarul in autobuz imi zice sa nu mai citesc in miscare ca sa nu mi se strice ochii…
Pentru ca nu suntem toti la fel si unii atata pot! Si daca toata lumea are facultate si toata lumea citeste, cine mai desfunda canalele, cine mai vinde bilete? Care dintre voi se inscrie? Eu nu… Ca “eu boier, tu boier, noua cine ne mai trage ciubotele?”
Adriana, unii aşa sunt, ce să-i faci.
Geta, nu e revoltător, e numai uluitor că ei pot accepta tortura plictiselii când soluţia e la îndemână
{ 1 trackback }