Noaptea şaormei

by Vlad Petreanu on 08/11/2008 · 25 comments

in Stop cadre

E 1 dimineaţa şi echipa de la Săptămâna de Ştiri balotează viguros mâncare chinezească, tocăniţă la sufertaş, sendviciuri cu şuncă (şi chiar şi o berică, dar asta n-avem voie să spunem). Îmi strâng glicemia de pe jos şi ies să-mi caut şi eu salvarea pe le vreun non-stop.

Găsesc o şaormărie pe Floreasca. Nişte cârnaţi, două-trei frigărui şi un copan cam uscat suferă în vitrină. În spate, un morman de carne de pui se-nvârte la flacără redusă. Nimeni pe stradă, gol la mese, pustiu în bucătărie, doar clipoceala din gura mea se aude. Şi ghiorăiala maţelor.

- Alooouuu! Care eşti bre p-aci?

Se urneşte de undeva din spatele perdelelor de plastic un tip clonat după galeria de escroci londonezi ai lui Dickens. Privire furtivă, ochi roşii, tulburi, buhăit şi nebărbierit, gură cărnoasă, premolari lipsă, incisivi supradimensionaţi, tricou soios peste o burtă căzută, şorţ pastelat cu sosuri vechi prins în mijloc.

- Numa’ pui, numa’ ce să vede, face în direcţia mea.
- Bună seara, zic, iar el bolboroseşte un salut scurt drept răspuns. Frigăruile sunt reci?
- Reci.
- Cârnaţii, copanul?
- Ä‚-hă, îs d-az’ dimneaţ’, îmi spune.
- Păi… şaorma e caldă, nu?
- Aia, da.
- O şaorma la farfurie.

Se răsuceşte încet, ia cuţitoiul şi începe să opereze.

- Să-mi pui două lipii.
- Nu să poate, zice spre Babelul de carne, dar cu adresă spre mine.
- Cum nu se poate?
- Nu să poate, le am pă număr.
- Cum, bre, pe număr?

Se mută cu farfuria la cartofi (O! Doamne! sper că uleiul e încă fierbinte, că nu sfârâie) şi-mi explică, vorbind acum spre peretele de faianţă albă:

- Lipiile’s pă număr. O şaorma, o lipie, ca să ştie patronul câte s-a vândut.
- Păi… dacă vrea clientul una-n plus? O plătesc!

Ridică din umeri. Problema mea de client, asta nu-l priveşte, el e angajat, de la patron îşi ia banii, nu de la client, nu-i convine clientului, asta e, nasol, sunt atâtea probleme în lume, nu le poate el rezolva pe toate.

- Ce punem?
- Bagă nişte varză şi catraveţi. Auzi, da’ la sendvici pui o lipie, nu?
- Da.
- Păi la farfurie nu pui două?
- Nu.
- Păi nu e logic să pui două? De două ori mai multă carne, de două ori preţul, două lipii, nu?

Nu, logica nu e asta. Logica e aşa: o şaormă mică, o lipie. O şaormă mare, o lipie.  Două şaorme, mici sau mari, două lipii. Trei şaorme, trei lipii… şi tot aşa. Nimeni nu se-ncurcă, egalitate perfectă, cifră pe cifră. Patronul face logica, nu clientul.

- Păi dacă io dau mai multe lipii, cum mai ştie patronul câte şaorme am vândut? Că, aşa, pot să dau cum vreau io, nu? îmi expune omul regulile casei.
- Şi dacă scapi una pe jos, ce faci? Sau dacă vine una ruptă?
- Maioneză cu usturoi? Ardei iuţi?
- Doar ardei. Dar dacă vin eu cu lipia de acasă, ce, nu-mi poţi pune tu carnea, dacă e să fii şmecher? Sau îţi aduci tu lipiile în geantă, că doar nu te controlează, nu?

Omul nu-mi mai răspunde. E clar că nu pricep, n-are rost să se certe cu mine, a mai văzut el clienţi d-ăştia, pricinoşi, plus că e deja unu jumate, n-are chef de explicaţii.

- Şaişpe lei. Apoi se însufleţeşte, lângă mine a răsărit un taximetrist. Are o şapcă de la Steaua pe cap şi până şi mie mi se pare o imprudenţă majoră la numai doi paşi de intrarea de la Dinamo. Şaormanul îmi întinde pachetul cu ochii ţintă la scutul roş-albastru de deasupra cozorocului.
- Buei, poate ţi-o iei, cu şapca aia.
- Mai dă-i în pizda mă-sii de câini, se-ncruntă taximetristul.
- Mersi, zic eu. După care îmi vine o idee.

- Auzi, dacă am şapcă cu Dinamo, îmi dai două lipii?

Îi las pe amândoi pe gânduri. Înapoi la redacţie îmi dau seama că discuţia a fost inutilă. Şaorma e atât de infectă, încât n-ai nevoie de lipii la ea, ce rost are să arunci şi pâinea?

Altele asemenea pe Amar de Zi

{ 24 comments… read them below or add one }

Etherfast November 8, 2008 at 16:54

Stii, aia de fac shaorma 8 ore pe zi nu sunt tocmai dintre cei mai inteligenti Bucuresteni :)

Reply

Someone November 8, 2008 at 17:05

Corect, dar patronii? :-D

Reply

silvana November 8, 2008 at 18:02

Vezi ce se intampla daca nu iti pui sandvis de acasa :) )

Reply

meme November 8, 2008 at 18:29

sinucigas stomah ai!
trebuia sa te razgândesti in secunda in care l-ai vazut pe bucatar/garçon/sef de tura aparând, se cheama ca si ochii manânca, adica si gura lor.
gândul cu lipia cazuta pe jos mi-a venit si mie, in timp ce citeam, am sperat ca n-o sa povestesti cum arata podeaua in restaorant :D

Reply

putty November 8, 2008 at 18:31

Mişto scris. Da’ să mănânci shaorma la farfurie e ca şi cum ai mânca pizza pe ingrediente. Blasfemie! :)

Reply

another cherry November 8, 2008 at 20:22

vaaaai, stau foarte aproape de shaorma cu pricina. si il stiu pe tip. si stiu si cartofii lor reci acum, facuti in uleiul care a sfarait acum 3 zile. e cea mai rea shaorma din oras.
pentru o shaorma care da nu numai satisfactie, ci incita si gandirea la evolutie, propun shaorma la matache. fix vizavi de piata matache. mereu e cineva in fata ta, drulling. semn ca e de bine. si ca acei cartofi ghemotociti bine in lipia mare au sfarait foarte de curand.

Reply

Someone November 8, 2008 at 20:43

Putty – eşti o senzorială, înţeleg, îţi place să muşti şi să curgă sosul pe bărbie :-D 9 1/2 weeks, ah, ce vremuri!

Another cherry – om fi fost vecini în urmă cu ceva vreme, mai ştii?

Meme – uite, asta e o idee pentru data viitoare, ms, o să mă uit şi la podea. Podeaua n-am descris-o niciodată!

Silvana – ce să-i faci, bărbat îs, eu doar aduc mâncarea, nu ştiu s-o şi pregătesc :-)

Reply

Anca Rusu November 8, 2008 at 20:56

Nu sunt un fan al fast-food urilor, ba dimpotriva incerc sa mananc cat mai sanatos cu putinta, insa dupa descrierea atat de plastica a lui Vlad cu siguranta nu voi mai manca shaorma niciodata. De obicei la serviciu mai comandam cateodata cu colegii si astfel de chestii. Ideea e ca nu vedeam cine si cum le face.

Reply

sorin November 9, 2008 at 00:05

nu mai manca porcariile alea. mai mergi si la sala! hm. pai pe o parte bagi pe una scoti? nu se poate. las-o dracu de shaorma ca numai nespalati lucreaza in pravaliile alea. am un prieten care are asa ceva. vrei sa iti spun ca EL NU PUNE GURA PE SHAORMA FACUTA in pravalia lui? merg cu el la un restaurant italian cand mai iesim in oras. mai bine mananci o pizza de la jerry. fara reclama dar chiar e cinstita si vine si repede. nici pizza nu e ok dar macar nu risti sa ajungi la spital. in rest. ca de obicei o descriere savuroasa. o placere. s-auzim numai de bine.

Reply

ilinca dima November 9, 2008 at 01:16

n’am mancat saorma in prea multe locuri, dar dintre nonstoape aia e chiar cea mai sinistra saorma. poti incerca la matache cum zice cireasa (si nu numai saorma, mai sunt si altele, ciupercile pane, de exemplu, niste prietenoase), sau poti incerca la 1 mai , chiar la piata, in statia de autobuz. saorma e mai buna decat la matache, baietii’s prietenosi si nu s’a uitat nimeni urat la mine cand am intrebat despre castraveti daca’s in saramura sau in otet. si nici nu i’a mirat faptul ca eram in rochie de seara – long story! :)

Reply

FuckYouTovarasi.blogspot.com November 9, 2008 at 11:50

Bine ti-a facut ! Ce sa spun, esti tu dajtept ! :D :D :D

Reply

FuckYouTovarasi.blogspot.com November 9, 2008 at 11:51

E normal sa dai numai o lipie cand e criza mondiala – vezi ca au aparut semnele de austeritate si la Bucuresti ? ;)

Reply

DJ PaulBert November 9, 2008 at 13:29

Ideea cred ca a fost facuta publica de Andi Moisescu cu emisiunea lui….sa aduca vedetele din show-biz-ul romanesc…

Reply

putty November 9, 2008 at 19:51

”Putty – eşti o senzorială, înţeleg, îţi place să muşti şi să curgă sosul pe bărbie ” – mmm senzual de senzorială. Iubesc sosul de usturoi prelingându-se pe bărbie, gât şi sâni, într-o adevărată orgie culinară :) )

Reply

silvana November 9, 2008 at 20:01

Eu stiam ca burlacii stiu sa faca oua ochiuri, cartofi prajiti si sandvisuri. Tie iti gateste mama?:D

P.S. nu stiu daca ai sau nu nevasta :D am pp doar.

Reply

curly November 9, 2008 at 20:14

@putty: ok, dupa faza cu sos pe barbie shi mai jos, am intrat la tine pe blog…speram sa ai puse poze. ai! iara aia in chilotzi roshii e de mare angajament….multzumim, sar’mana!

Reply

putty November 9, 2008 at 20:38

@curly: Hahah. Da’ nu-s pe blog, îs pe flickr. :P Şi-s decente, pe alocuri chiar artistice.. zic.

Reply

Someone November 9, 2008 at 20:46

Curly, vezi cum eşti? Puteai să-mi dai un link pe mail, acuma trebuie să caut eu… Sau… Putty, puteai tu să faci asta, ce să-l mai amestecăm şi pe Curly în povestea noastră? :-)

Reply

Someone November 9, 2008 at 20:51

Aha! Damn, that chick is… :)

Reply

putty November 9, 2008 at 22:27

:/ iar nu m-apreciază nimeni pentru inteligenţa sclipitoare, umorul debordant şi personalitatea angelică. It must be a curse.

Reply

Someone November 9, 2008 at 23:09

Ba da, ba da… Dar dacă vin ca bonus, de ce nu? :-D

Reply

curly November 10, 2008 at 10:50

@putty: pozele sunt decente, it’s true (chiar exagerat de decente,dupa mine)…dar sa shtii ca eu agreez shi variante mai explicite.so, tzine-ma la curent daca faci ceva in sensul asta :) )

@someone: cum, shi Domnia Ta faci parte din semintzia barbatzilor care apreciaza in primul rand la o femeie faptul ca intruneshte toate calitatzile dorite de barbatzii superficiali?!…nu pot sa cred, dom’ne….:))

Reply

Bogdan December 7, 2008 at 23:03

poate ar fi indicat sa nu mai mananci la fast-food…asa ai scapa de calorii si grasimi, iti scad sansele sa faci infarct, si scapi si de prostia vanzatorilor cu IQ mai mic decat al unei cartite…parerea mea

Reply

artistu December 8, 2008 at 18:08

Asta cu saormarul e ca o LEMA. Si daca srtai sa ii observi si sa ii aduni intr-un album, sunt perfecti pentru o expozitie absurda cu titlul… DE CE SA GANDIM, E PREA GREU! ;)

Reply

Leave a Comment

{ 1 trackback }

Previous post:

Next post: