O lecţie americană

by Vlad Petreanu on 05/11/2008 · 69 comments

in România posibilă

Vă rog să priviţi imaginea aceasta:

Ce vedem noi în ea? Cunosc unele persoane (şi am auzit despre multe altele) care ar spune: “o cioară intră într-o clădire, dă-o dreaq”.

Fotografia a fost făcută în dimineaţa de 11 iunie 1963, în faţa amfiteatrului Foster al Universităţii din Tuscaloosa, Alabama. Femeia este Vivian Malone, prima studentă de culoare care s-a înscris la universitatea oraşului, până atunci exclusiv pentru albi.

În stânga imaginii puteţi vedea un tip înalt, cu o chelie amplă, urmărind-o atent cu privirea. Este însuşi guvernatorul statului Alabama, George C. Wallace, promotor al segregării rasiale. În 1963, Wallace a blocat fizic intrarea Vivianei în universitate. Preşedintele JF Kennedy a ordonat Gărzii Naţionale să impună legea prin forţă în Tuscaloosa. În alte fotografii din dimineaţa respectivă, se văd şi trupele care au ajutat-o pe Viviana să intre într-o şcoală, deşi se născuse neagră, deci vinovată, cum ar fi spus unii care se născuseră albi, deci puri.

45 de ani mai târziu, SUA au ales un preşedinte de culoare. Ce salt!

Ar trebui să ne gândim cum a făcut societatea americană acest drum incredibil şi să învăţăm din asta.

Să nu ne amăgim. Societatea românească are o foarte puternică şi profundă atitudine rasistă. Vine din copilăria fiecăruia. Ameninţarea cu “bau-bau” este pe locul doi în topul pedepselor majore; pe primul loc este cumplita promisiune “te dau la ţigani!”

Citesc pe un forum al părinţilor: “Sunt sigura ca nu e parinte in Romania care sa nu fi trecut prin aceeasi experienta ca si mine. Fetita mea are in clasa mai multi tiganusi care bineinteles ca sunt foarte murdari. Miros si presupun ca sunt plini de paduchi. Ministerul nu poate face nimic?” Cum ar fi, doamnă, risc să întreb?

După incidentul “ţigancă împuţită” de acum un an, netul românesc a fost măturat de o maree xenofobă. Am, undeva în computer, un document de vreo 100 de pagini de insulte rasiste, colectate de pe diverse forumuri şi bloguri de organizaţiile pentru apărarea drepturilor minorităţilor. N-am reuşit să le citesc niciodată complet. Mi se face rău.

Kogălniceanu a eliberat robii ţigani, dar statul român n-a mai făcut mare lucru, după aceea, pentru integrarea lor. După Kogălniceanu, singurul guvern care a conceput şi aplicat un program coerent cu privire la minoritatea rroma a fost cel al mareşalului Antonescu. Ţiganii au reuşit să supravieţuiască miraculos, dar noi, albii, cred că le reproşăm şi acum asta.

Nu putem trăi aşa în această ţară. Nu e posibil să evoluăm dacă suntem mereu crispaţi de groaza “duşmanului din interior”. Societatea trebuie să se maturizeze şi să depăşească faza “bau-baului” – altfel riscăm ca temerie noastre profunde să fie meru manipulate de oricine.

Poate vă întrebaţi ce s-a mai întâmplat cu Vivian Malone după incidentul din iunie 1963. A absolvit liniştită, la timp, şi a fost angajată apoi la Departamentul de justiţe. În 1996, a primit Premiul pentru Curaj din partea Fundaţiei Wallace. Fundaţia aceluiaşi George C. Wallace, segregaţionistul.

La jumătatea anilor 70, el şi-a cerut iertare pentru trecutul său rasist. A fost ales din nou guvernator în 1983, şi a stabilit un record în privinţa numirilor de afro-americani în funcţii de conducere.

Aş vrea să avem şi în România oameni atât de puternici. Aş vrea să fim noi, cu toţii, într-atât de puternici pentru a învăţa cum să prosperăm împreună în loc să ne duşmănim separat.

Altele asemenea pe Amar de Zi

{ 61 comments… read them below or add one }

Mach November 6, 2008 at 14:16

O fi cum spui tu, Vlad, dar trebuie sa iei in considerare si dorinta unei rase sau alteia de a face performanta. In Romania, cel putin in Romania mea, nu s-a intamplat niciodata ca un rrom (asta e formularea diplomata, nu?) sa vrea sa faca performatanta si sa nu fie lasat. In schimb, in aceeasi Romanie, se intampla la tot pasul ca sora mea sa fie agresata frecvent de rromi, sau eu sa trebuiasca sa concurez pentru un loc cu taxa la Facultate pe cand ei sa aiba intrare directa, sau sa vreau sa angajez un rrom si el sa incerce sa ma fure, etc. samd.
Lucrurile sunt putin mai complicate si poate ca valul de rasism din .ro nu ar fi asa de mare daca intr’adevar ar fi mai multi Madalini Voicu din etnia asta care chiar sa faca ceva. Dar cum procentul celor care fura, dau in cap si in general nu se tin pe o linie de plutire intr-o societate cu pretentii moderne si, chipurile europeana este infinit mai mare decat cei care vor sa faca ceva, scuza-ma dar ma simt nevoit sa ma simt putin rasist.
Sa nu-mi spuna nimeni ca sunt conditiile si lipsa de bani principala cauza. Eu am crescut la tara, intr-un sat in care nu exista nici macar o sosea pietruita, ca asfalt nu s-a inventat inca acolo. Si am invatat pe carti imprumutate si am citit carti rupte cand pasteam vacile in vacanta. Si nimeni nu m-a oprit sa fac o facultate si sa lucrez decent pt un salariu multumitor dupa multi ani de studii… Pe cand un rrom sa faca d’astea? Parerea mea, niciodata, pentru ca sub pavaza rasismului li se tolereaza mult mai mult decat e normal.

Reply

Mach November 6, 2008 at 14:24

@Anca @Anca Rusu: Sper sa fiti voi cele mai tolerante de pe lume si sepr sa ma insel eu, si sper ca niciodata sa nu mergeti cu autobuzul sau sa fiti obigate sa tolerati niste mizerii de comentarii la adresa voastra si sau a soltului, sotiei, sorii, fetii etc. voastre. Sper ca sa nu vi se smulga poseta, geanta sau portofelul din mana…
Cand s-or intampla toate astea, as vrea si eu sa va vad cum spuneti: “eh, sa-l toleram pe concetateanul nostru ca el este discriminat si nu este tolerat”. In momentul ala iti vine sa ii bagi un cutit in gat sau sa iti doresti ca Hitler sa fi terminat treaba si sa treaca si la toleranti putin… Cand esti in RangeRover e usor sa fii tolerant… si eu as fi ;)

Reply

roco November 6, 2008 at 14:27

Vlad,

Cati colegi tigani ai in redactie? Cati ai angajat exclusiv pe criteriu de performanta si cati au facut fata..?

Reply

Someone November 6, 2008 at 14:43

Roco: 2 la JN, 1 la A3. La A3 omul a stat 2 ani si n’a fost rau deloc.

Reply

Elisa November 6, 2008 at 18:10

Nu se pot compara afro-americanii cu tiganii.Eventual, tiganii pot fi comparati cu indienii din India.Am fost in America si traiesc in Romania.Ati vazut filme cu negrii din America si imi amintesc cum omul strazii,negru fiind, dimineata s-a dus la o toaleta publica si s-a spalat in chiuveta.Eiii…,ce spui,se pot compora?
Negrii,daca traiesc printre oameni,sunt civilizati,insa tiganii nostri,desi traiesc printre oameni,in apartamente de bloc,sau case,nu-s civilizati si nici nu sper sa se-ntample asta vreodata,mai ales in vremurile astea cand respectul ar trebui sa inceapa cu respectul de sine.Imi pare rau sa spun asta,dar asa vad eu lucrurile. :)

Reply

unu-altu November 6, 2008 at 19:23

cum poti sa compari negri cu tiganii?
ia-i in casa pe toti, bucura-te cu ei. dar nu ne omori cu prostii de-astea.
de-asta ti-ai tras blog, sa scrii tampenii?

Reply

jacques November 6, 2008 at 19:31

elisa: bullshit!
se prea vede ca n-ai fost in america, nu toti oamenii strazii se spala.
asa cum nu toti romanii se spala, nici toti francezii, nici nemtii.
exista oameni care PUT PANA LA CER peste tot. asta nu te face tigan, te face doar un individ certat cu igiena.ai si alt argument?

Reply

alexandru November 6, 2008 at 21:46

Sunt tigan! Tigan, rrom, cum vreti voi. Si sunt mandru de asta. Sunt mandru pentru ca, desi m-am nascut si am trait intr-un cartier de tigani in care nu exista canalizare si pentru a face baie trebuia sa car apa cu galeata de la singurul robinet cu apa care exista in cartier, am fost intotdeauna cel mai bun elev din clasa in generala, lucru care m-a ajutat sa nu fiu discriminat ci dimpotriva sa castig respectul celorlalti. Sunt mandru pentru ca desi muncem zilnic alaturi de tatal meu in atelierul improvizat in curte am fost singurul din clasa mea care a fost admis la cel mai bun liceu din oras, si asta se intampla cand examenele de admitere la liceu inca se dadeau pe bune. Sunt mandru pentru ca desi invatam intre doua reprize de munca alturi de tatal meu am reusit sa intru la facultate, la stat si fara taxe. Sunt mandru pentru ca acum am cel mai bine platit job dintre fostii mei colegi de liceu si un statut de invidiat. Sunt mandru ca in ciuda faptului ca sunt tigan, ca nu am crescut intr-o familie de intelectuali, ca am muncit de cand ma stiu, am reusit!
Obisnuiesc sa spun uneori ca Dumnezeu are simtul umorului! Cand a hotarat ca eu o sa ma nasc prima data a hotarat ca voi fi tigan. Apoi a cazut pe ganduri intrebandu-Se in ce tara o sa ma nasc si atunci s-a prapadit de ras spunandu-i sf-ului Petre: “Ce poate fi mai trist pentru un om decat sa se nasca tigan in Romania?”.
Sunt mandru ca sunt tigan, regret ca m-am nascut in Romania.
Da, ati intuit corect, sentimente xenofobe ma incearca si pe mine, desi vi se pare ca un tigan nu are dreptul sa fie xenofob. Sunt atat de xenofob incat sunt impotriva casatoriilor intre romani si tigani. Nu de alta dar ce ar putea sa iasa dintr-o natie de hoti si una de puturosi? Va las pe voi sa decideti care sunt hotii si care sunt puturosii pentru ca mie imi e imposibil sa aleg!
P.S.1 o singura data am fost inselat, cu o suma de bani considerabila…de doi romani bine imbracati si frumos mirositori! Nu sunteti mai buni ca noi!
P.S.2 am uitat sa va spun ca din nefericire pentru mine nu am avut nicio iubita tiganca, doar romance, dar inca mai sper ca O voi intalni intr-o buna zi.

Reply

Elisa November 6, 2008 at 21:57

Jacques,
ca ce?ca negrii nu-s ca tiganii?as avea dar m-ai luat prea tare si poate ca nu vreau o astfel de conversatie.
Am fost in America,am locuit in cartier rezidential,unde oamenii de culoare lucrau la spatiile verzi,gunoaie,posta,etc,servicii din astea.Ceea ce-am spus mai sus am vazut in filmele americane,iar ceea ce am vazut cu ochii in realitate este ca ei ,daca li se da o sansa,muncesc pentru existenta ,nu ca tiganii de la noi.

Reply

Elisa November 6, 2008 at 22:05

Alexandru,
esti o exceptie,crede-ma.Nimeni nu se refera la unii ca tine cand vorbesc despre metehnele acestei etnii,intelegi?Si nici tu nu te poti compara cu cei din etnia ta.De asta zic inca o data ca esti o exceptie si chiar daca ar fi 1000 de exceptii,tot degeaba pentru comunitate,dar felicitari pentru tine!

Reply

arl November 6, 2008 at 22:57

Bai, ma lasi? Cum poti scrie enormitatile astea? Sunt perfect de acord cu eliminarea atitudinii rasiste in societate. Insa de aici si pana la exemple si comparatii de genu negri-tigani, usa-romania e cale extrem de lunga. Tiganii au fost si vor fi intotdeauna, in marea lor parte(cu accent pe parte), needucati, murdari si, unii dintre ei, periculosi. Ca natie, e o problema destul de extinsa. Nu zic, tot respectul pt. cei care shtiu sa vorbeasca, care fac facultate etc. Concluzia mea este: nu ETNIA conteaza ci OMENIA. Tiganii si ungurii care NU MERITA sa urce in societate sa stea in banca lor. Lasa-ma, te rog, cu comparatii fanteziste. Inca cateva…zeci de ani poate.

Reply

Sam November 6, 2008 at 23:36

Nu are nici o legatura una cu cealalta. Negrii sau afro-americanii si-au castigat drepturi cu mult timp in urma iar acum sunt parte integranta din SUA. Ce tot jucati cartea asta cu xenofobie si rasism? Chiar nu isi are locul.
Veniti si locuiti in State cativa ani sa-i cunoasteti si voi pe negrii aceia care nu apar la televizor si care nu fac parte din cei cativa care au vrut sa faca ceva in viata. Zicea cineva ca poate in America de sud este rasism. Poti sa-i zici cum vrei, atata timp cat negrii vor continua sa sa-si infrumuseteze masinile pe banii altora, si atata timp cat vor fura si nu vor lucra, atata timp cat ii vor dusmani pe albi si se vor mandri ca ei sunt negrii dar tu n-ai voie sa le zici ‘negrii’, cam atata timp va exista si acest ‘rasism’ mentionat de unii. Problema negrilor este ca urasc culoarea lor dar in acelasi timp in cercul lor sunt mandrii ca sunt negrii. Vor sa-i privesti ca orice alta persoana, dar ei intotdeauna te privesc ca un alb care esti pornit impotriva lor. Mai bine ati vorbi de rasismul negrilor impotriva albilor. Cum se face ca peste 96% din populatia afro-americana a votat cu Obama desi majoritatea n-au nici o idee de politica lui si mai mult nici nu stiau cine o sa fie VP.
Daca nu exista rasismul afro-americanilor si tinerii sub 25 care inca nu au platit inca taxe la stat, Obama nici n-ar fi existat ca si candidat.
Ati ramas niste comunisti si incercati sa spalati creierul romanilor din tara, in loc sa prezentati fapte si date reale, si sa-i lasati pe ei sa traga concluzii.

Reply

Mishu November 6, 2008 at 23:40

VLAD!!! RASISTULE
Postul tau in sine reprezinta o discriminare!
Tiganii nu sunt negrii. Sunt caucazieni.
Eu locuiesc intr-un cartier rau famat in care nu sunt decat doua familii de tigani si alte 20 de “albi” care traiesc in modul pe care noi, adevaratii albi, il consideram tziganesc. Vizavi traiesc unii care au culoare incerta, care lucreaza la rosal, muncesc, castiga bine din spagi, da muncesc pentru ele si care.. o sa radeti se plang de tiganii din cartier…))
De fapt toti se plang de tiganii din cartier si ai de la rosal si ailalti care se considera “albi” dar pe care io ii numesc tzigani.
In final problematica noastra nu e una rasiala, ceea ce face postul tau cel putin o greseala. Problematica noastra e legata de bun simtz si civilizatie si dumnezeu sa ne ierte obiceiul verbal de a numi restul tziganie. E doar o vorba. Culoarea pielii nu e o problema in cartierul meu. Eu sunt alb. Si ca mine mai stiu vreo trei. Dintre care unu lucreaza la rosal. So what?

Reply

vax November 7, 2008 at 12:15

Ati citit careva “Zeul apatiei” ? E la subiect. Merita.

Reply

Vlad Ionescu November 7, 2008 at 12:34

Este adevarat ca pentru Statele Unite reprezinta o schimbare majora de mentalitate intr-un timp relativ scurt. Dar sa speram ca acesta nu va fi singura schimbare majora care se va produce prin alegerea lui Obama.
Totusi situatia de la noi si cea din State nu sunt deloc comparabile. Formele sub care s-a manifestat rasismul la ei nu au existat niciodata la noi. Obama este un tip educat si civilizat. Nici la noi nu prea am auzit manifestari rasiste serioase impotriva unor tigani integrati social. Problema la noi nu sunt tiganii, ci tiganismele, adica nu cred ca este in principal o problema rasiala, ci un conflict major de civilizatie. Daca nu recunostem exact de unde vine problema nu vom reusu sa o rezolvam corect. As vrea sa incerci un experiment imaginar. Daca ai avea fonduri financiare suficiente ce ai putea sa faci tu personal (prin implicare si contact personal direct) pentru a schimba lucrurile? Stii cat de greu poti sa-i determini pe cei care creaza cu adevarat probleme, sa se schimbe? Stii cate fonduri au fost cheltuite pana acum degeaba? Poate vei spune ca cei care au incercat sa deruleze programele de integrare nu s-au priceput sa gaseasca cele mai bune metode. Nu vorbim de programele fantoma care sund destinate deturnarii de fonduri. Vorbim despre cele cateva programe serioase si despre rezultatele lor punctuale. Nu au avut decat efecte neglijabile. Si au fost derulate de oameni priceputi. Cred ca ar trebui sa coboram de la nivelul principiilor in realitatea concreta. Si, daca chiar ne pasa, sa ne informam, sa incercam sa gasim solutii eficiente si sa ne implicam direct. Chiar crezi ca ar trebui sa acceptam langa noi un tigan indiferent de cum se comporta, indiferent de cat de spalat este (exceptand cazurile de saracie extrema), etc.? Crezi ca astfel de probleme sunt manifestari rasiste. Nu crezi ca sunt valabile si in cazul unui roman alb care ar avea acelasi tip de comportament. Chiar crezi ca trebuie sa adoptam un comportament “politic corect”, dar artificial? Repet, exista si manifestari rasiste, chiar violente, dar sunt marginale. Principala problema nu este ne natura rasista, ci de diferenta de civilizatie. Nu am nici o problema de natura rasiala fata de persoanele care au un nivel de civilizatie acceptabil. Am insa o problema cu toate persoanele, indiferent de rasa, care nu au un astfel de nivel, chiar daca nu intotdeauna este vina lor. Dar in oricecaz nu am o atitudine rasista.
As dori un raspuns din partea autorului. Daca Vlad Petreanu poate declara cu mana pe inima ca poate trai fara probleme intr-un mediu tiganesc, (nu numai experimental si nu neaparat numai intre tigani; manelistii nu sunt numai tigani spre exemplu), atunci eu sunt rasist si am sa incerc sa ma tratez.

Reply

Vlad Ionescu November 7, 2008 at 13:07

Dupa ce am postat primul meu comentariu am citit si celelate comentarii si am constatat ca indiferent de modul de exprimare, majoritatea nu au atitudini rasiste (chiar daca par), ci se refera in fond la diferentele de civilizatie care nu au legatura cu rasa. Rasismul care se dezvolta prin extrapolarea problemelor de civililizatie catre alte persoane de acceasi rasa este usor de combatut si s-ar putea diminua considerabil in mod natural daca s-ar rezolva problema fundamentala, civilizatia.
Am citit un singur comentariu, cel al lui tiribonflax, care da dovada de o toleranta iesita din comun (sper ca nu doar la nivel teoretic). As dori sa stiu daca Vlad Petreanu considera ca acesta ar fi o solutie. Sau poate chiar mai mult, sa nu ne mutam si sa suportam? Repet nu ma refer la tigani ca rasa (cred ca mai degraba este vorba de etnie nu de rasa, asa cum se sublinia intr-un comentariu anterior), ci la comportamente, la mod de viata. Sunt acestea de acceptat? Ma intreb, fiindca iau in considerare si posibilitatea ca modul meu de abordare a acestei probleme sa fie gresit si poate ma lumineaza cineva cu argumente serioase, nu cu sloganuri artificiale.

Reply

sabina November 10, 2008 at 04:44

In SUA rasismul s-a “rezolvat” prin legi care s-au aplicat si prin multe procese. Daca un etnic rom ar putea da in judecata si castiga procesul cu roman care il numeste tigan, nimeni nu ar mai folosi acest cuvant. Asta nu inseamna ca rasismul ar disparea, ci ca nu va fi la fel de vizibil.

Reply

Ro-USA November 10, 2008 at 07:22

ce s-a intamplat aici in america a fost o revolutie in democratie, a maselor care si-au dorti schimbarea
rar ai ocazia in viata sa asisti la un asemenea eveniment, mai ales daca o faci in direct….la fata locului

Reply

Domn January 2, 2009 at 03:07

Nu comunic

Reply

Alexandru March 27, 2009 at 15:31

Iti multumesc pentru bunul simt de care dai dovada in ceea ce scrii .

Reply

olahus October 1, 2010 at 20:26

Iti multumesc din suflet pentru tot ce ai scris impotriva rasismului si pentru schimbarea noastra, a romanilor. Mi se pare incredibil faptul ca intr-o blogosfera precum cea romaneasca, in care in topul articolelor wordpress sta zilnic cate unul de pe un blog de extrema dreapta (nu dau nume sa nu fac reclama), tu esti printre cei mai cititi blogeri. Si, zice un top, printre cei mai influenti.
http://chinezu.eu/2010/09/30/ma-veti-intelege-daca-am-nevoie-de-un-moment-de-reflectie/

Iti urez spor la scris in continuare si sper ca intr-o buna zi blogul meu sa fi crescut indeajuns incat sa iti propun un schimb de linkuri

Olahus

Reply

Leave a Comment

{ 8 trackbacks }

Previous post:

Next post: