Aceşti asfaltatori minunaţi şi maşinile lor asfaltatoare

by Someone on 03/12/2008 · 27 comments

in Mărunţiş

Aleluia, aleluia, aleluia! După 25 de ani de când a fost betonată (probabil într-o noapte, înainte de vreo vizită a Odiosului şi Sinistrei), după 15 ani de când s-a transformat în pietriş, nisip şi praf, după 11 ani de când am rugat prima dată “edilii” s-o asfalteze, dracului, strada din faţa blocului în care locuiesc a fost asfaltată!

Minune, Duaaamne, pupa-Ţi-aş tălpile Tale, că Te-ai îndurat de noi, bicisnicii, care ne-am îngreunat cu vreo 5-10 kile de praf inspirat în ultimul deceniu, şi ne-ai trimis asfaltatorii să ne izbăvească!

Trăiască dom’ primar, oricare-ar fi el, trăiască dom’ preşedinte care e el, trăiască şi-nflorească scumpa noastră urbe, acum mai asfaltată şi mai deznoroiată!

Sunt pentru progres, sunt pentru asfalt! Ura. :-D

PS de a doua zi – a dracului Lege a compensaţiei… e bine că asfaltează, dar de ce trebuie să înceapă la 7 dimineaţa când eu am stat treaz până la 3?

Altele asemenea pe Amar de Zi

{ 27 comments… read them below or add one }

1 MeetTheSun 03/12/2008 at 19:46

Tine minte aceasta zi. Nu de alta, dar nepotii tai vor vrea sa stie cand a fost Ultima Asfaltare…

2 meme 03/12/2008 at 21:22

e numai vina ta ca nu stii cine e primarul, altfel l-ai fi putut contacta, sa-l tragi de mâneca :)

3 fifteen minutes celebrity 03/12/2008 at 21:23

Eu îi dau o săptămână. Remember this: http://www.petreanu.ro/2008/10/the-romanian-job/

4 Amandine 03/12/2008 at 21:36

Vlad, am o singura observație: „pupaţi-aş” nu se scrie așa, ci „pupa-ţi-aş”, vine de la „eu ți-aș pupa ție”, nu de la „eu aș pupați” sau mai știu eu ce. Iar ca să facem filigranul până la capăt, „ți”, cum se referă la D-zeu, ar trebui scris cu literă mare… deci „pupa-Ți-aș”.
În rest, toate bune!

5 Someone 03/12/2008 at 21:44
Meme – să crezi tu că n-am întrebat primarul… Ba chiar s-a făcut şi petiţie cu 200 de semnături! Ehei, a fost luptă lungă, monşer, mai ceva ca asediul Troiei, că ăla n-a durat decât 10 ani!

Amandine – absolut corect, absolut corectat, absolut mulţumesc! Era de la euforie, să ştii :-D

6 Amandine 03/12/2008 at 21:46

Te cred, eu trăiesc practic într-un șantier de ani de zile :)

7 meme 03/12/2008 at 21:48

o singura solutie ai : sa te muti in sector la negoita :) sau sa-l faci sa se mute el in sector la tine!

8 Someone 03/12/2008 at 21:57
Ah, Meme, zic să te opreşti. La dânsul în sector şi sunt :-D
9 meme 03/12/2008 at 22:14

:D atunci ai intreaga mea compasiune, nu vad nici o speranta pentru tine.
scrie-i lui oprescu ( okok ma opresc)

10 alk 03/12/2008 at 23:11

In aceste momente de maxima satisfactie doresc sa te felicit si sa-ti urez cit mai multe asfaltari, cit mai putine gunoaie si cit mai multi oameni civilizati sa intilnesti !

11 proca 03/12/2008 at 23:50

Ma alatur lui Meme in a cauta acu’ in caru’ cu fan: in loc de “pupa-Ţi-aş tălpile Tale” era suficient “pupa-Ţi-aş tălpile”, ca doar nu esti “jurnalistul care este”. Euforia salveaza Romania.

12 twi 04/12/2008 at 00:16

Dar unde stai Maestre de a fost aşa dezastru pe strada ta?

13 marius 04/12/2008 at 10:30

ma asteptam sa semnalezi ievenimentul. vazusem ca au pornit asfaltarea trotuarului de la piata unirii, au mai tras niste alei al caror rost nu il inteleg. veneau hotarati spre piata alba iulia, deci n-aveai scapare.

14 Mordechai 04/12/2008 at 10:43

Prima poză, din stânga, e de pus în clasor.
Parcă-i şi auzi pe flăcăi:
- Hehehe, uite, bă, ăsta care ne face poză n-are decât un ochi…
- Hăhăhă, da, bă… ba nu… uite-l şi pe al doilea… era ascuns în aparat…

15 cristina 04/12/2008 at 11:56

@meme: Oprescu? Omu’ are nevoie de asfalt, nu de 3400 de Mosi Craiciuni, carnati sau tort de bagat in Cartea Recordurilor. In plus, Oprescu nu ‘pune’ asfalt, ci doar gresie lustruita, vezi patinoarul natural de la Universitate.

16 vax 04/12/2008 at 16:32

Ai gandire de sofer. Brava tie. Roaga-te sa taie si copacii, pe care oricum nu-i uda nimeni, doar se vor usca mai repede, Nu cumva incurca la parcatul masinilor? Sper ca veti respira aerul pe care il meritati, voi toti cei din bulevardul neingrijit, dat fiind ca e locuit de indivizi cu pretentii si fitze care au uitat ce erau si ce gindeau. Pacat de tine.

17 Someone 04/12/2008 at 19:20
Mă nene Vax, ce eşti aşa supărat? Era o alee de trecere, betonată acu’ 25 de ani. Betonul se mănâncă şi se face pietriş+praf. Praful e naşpa pentru şoferi, desigur. Ia gândeşte-te, nu carecumva e naşpa şi pentru pietoni? E?
18 hadean 04/12/2008 at 19:33

“am pus vopsea de la mine,că mi-s dragi ăştia mici”
pentru că ţara asta va creşte… :-)

19 mihai 04/12/2008 at 21:13

http://www.videonews.ro/public/2339

Accident cu bătaie, în centrul Bucureştiului

Se pare că la noi în ţară fiecare îşi face dreptate pe cont propriu. Cu pumnul! Mai ales dacă la mijloc se află şi o maşină “şifonată”. Şoferului vinovat i se aplică imediat “corecţia” de rigoare. Deşi nu se înţelege prea bine cine a intrat în cine şi de ce, un lucru este clar: cineva trebuie “caftit”. Că e ilegal, nu mai contează. Mihai ne trimite acest filmuleţ, un exemplu concludent al modului în care se desfăşoară lucrurile în traficul românesc. Aşa nu, domnilor!

20 Lulutza 05/12/2008 at 00:34

Nici macar bordurile nu au fost schimbate de citeva ori? :D

21 sorin 05/12/2008 at 01:28

sper sa nu ai parte de experienta pe care am trait-o noi bicisnicii locuitori ai sectorului 5 patronat de inalt prea luminatul primar etc etc vanghelie. dupa 20 de ani, inainte de alegeri cu 1 luna pur si simplu au dat cartierul nostru peste cap. ne-au invadat cu zeci de utilaje, cu sute de muncitori, cu ingineri, cu planuri, cu directive. Au facut treaba …..buna…..pana s-a ales. Ca dupa ce s-a ales bordurile au ramas pe jumatate nepuse, gurile de canal pe jumatete astupate. Bonus? Muncitorii au disparut cu utilaje cu tot in locul lor venind baietii de la gaze, de la canal si in general baietii care FAC gauri nu cei care le astupa. Si uite asa s-a dus dracului tot ceea ce au facut aia timp de 1 luna.
Ma duc la culcare ca nu mai pot.
Numai bine

22 andrey91 05/12/2008 at 03:09

ce fete de pacaliti mai au

23 Groparu 05/12/2008 at 15:01

Vezi daca nu cumva l-or ingropat pe Jimmy Hoffa supt azvalt.

24 luptatorul 05/12/2008 at 16:28

Sa asfalteze cate putin sa ajunga la toata lumea!

25 BDan 05/12/2008 at 16:53

nu pot sa spun ca nu te inteleg insa nici nu pot sa nu ma gandesc ca tara arde iar V se uita la trotuarul din fata blocului ;-) …. ce de negatii frateee

26 Ioana 06/12/2008 at 01:50

Hmm, ar trebui sa va ajunga pana dupa urmatoarea eclipsa de soare :) ) Mai rau e ca in invidiatul sector 3 toate bordurile (si asfalturile) se descompun de zici ca-s din vremuri imemoriale.

27 Marian S. 06/12/2008 at 19:55

Lasati mai ca mai sunt stocuri, sa le puna pe toate (bordurile) pe strazi.
Ca altfel le pune in Parcul Cuza (IOR). Mai e putin si vedem tot parcul acesta betonat si bine bordurat. Spatiul verde ? Ete plici, la ce bun ?

Leave a Comment

Previous post: Consilierul care îl am mi-a dat decât un sfat, da-i de rahat

Next post: Despre mogulii lor