(continuare de săptămâna trecută)
Că porţiile sunt mari, e una, că orice prânz devine un set de alegeri interminabile, este cu totul altceva. Lângă redacţie, un mic restaurant se aglomerează la orele prânzului, când mii de funcţionari ies pe străzi, pentru o oră de socializare la o supă şi o salată. Eu aş vrea doar un sandwich, dar nu-i atât de simplu. „Ce fel de pâine vrei?”, îmi zâmbeşte chelnerul. „Ai de ales între pâine albă, pâine neagră, pâine cu secară, pâine cu seminţe şi pâine de cartofi”. „Neagră”, fac eu, „şi cu nişte şuncă”. „Mai avem până la şuncă”, vine prompt răspunsul, aruncându-mă în nesiguranţă. „Poţi alege între unt, margarină, unt cu ceapă, unt sărat şi unt cu verdeţuri”. Urmează deliberări asupra a 5 feluri de brânză, 5 familii de legume de asortisment, 5 tipuri de carne. Pe măsură ce completez acest chestionar, creşte în mine teama că, la sfârşit, potrivit anecdotei, chelnerul va ricana „Aşa ceva nu există, nu vrei mai bine un biscuit?”
Sandwich-ul a venit, totuşi, prins cu scobitori ca să nu explodeze de-atâtea ingrediente, şi am primit şi bonusuri: o pungă de cartofi prăjiţi şi o „supă a zilei”, cu grămăjoara aferentă de crutoane.
Orice am cerut de mâncare în State a trecut, mai întâi, prin procesul agonizant, mai ales la foame, al alegerilor opţionalelor. Fripturile nu sunt niciodată fripturi simple, şi nu sunt nici măcar numai „în sânge, medii sau bine făcute”. Stările lor au sub-diviziuni, ramuri evolutive. „În sânge” poate fi mai aproape de „crud” sau de „uşor pătruns”, în timp ce „bine făcut” poate varia între „bine pătruns” şi „crocant”, după dorinţa clientului. Sosurile vin din lista de cumpărături a sultanului Bruneiului, în timp ce salatele sunt veritabile campionate figuri liber-alese.
În acest vârtej al combinărilor de N luate câte K, un MacDonalds standardizat devine perfect explicabil.
Săptămâna viitoare: “Concediu – un an în jurul lumii”
@...
{ 2 trackbacks }
{ 16 comments… read them below or add one }
In caz ca l-ai ratat:
http://www.ted.com/index.php/talks/barry_schwartz_on_the_paradox_of_choice.html
De fapt, ţi se oferă iluzia alegerii. Ca şi la MacDo, tot la bandă se lucrează, numai că unii le individualizează, sunt mai “elitişti”, alţii mai “democraţi”: toţi clienţii papă la fel. Aşa a ajuns şi Loganul la 76 de variante, când de fapt e vorba de una şi aceeaşi maşină, cu un buton în plus sau în minus.
bine. pe asta cu optionalele am inteles-o dar gust avea? ca lumea zice ca mancarea americanilor nu are gust. daca este sa ma iau dupa MacDonalds sau KFC n-as spune desi nu se compara cu mancare chinezeasca sau cu (mai nou la noi) mancarea japoneza.
Ca să vezi! Şi când te gândeşti că unii apreciază metodele astea te apucă o tristeţe iremediabilă!
MacDonalds?…
No, thanks! No way!
Eu astept varianta cu… concediul. Un an, cred ca ar fi suficient!
Dacă nu profiţi de notorietatea ta şi de talentul care o dublează şi nu scoţi o carte măcar, acum, cât eşti pe val, o să regreţi asta amarnic mai târziu.
Concentrează-te pe chestia asta. Sunt sigură că nu ţi-ar fi greu nici să găseşti un sponsor, la o adică. Başca editor. Ca să nu mai vorbesc de faptul că ai avea promovarea asigurată. Think about it!
Macar pretul e unic sau fiecare ingredient vine cu pretul lui propriu si personal? E tare complicat. Eu as muri de foame intre atatea decizii
Eh, mai vedem noi.
Scoate-ţi prostia asta din cap!
Eşti scriitor înnăscut şi reporter dobândit. Şi oricum, cele două nu se exclud una pe cealaltă. Eu cred, de fapt nu cred, sunt sigură că le poţi face pe amândouă în acelaşi timp. Cât despre documentare, depinde ce alegi să scrii. Ai o mulţime de variante pentru care te-ai documentat până la vârsta asta suficient!:))
Nu stiu daca sunt bine primit in discutia asta (despre carte) dar si eu cred, Vlad, ca ai ceva ce noua, restului, ne lipseste (de asta te-am si rugat sa ma ajuti cu niste texte pentru proiectul ala al meu). Prea iti ies bine textele. Te-am banuit mereu de talent.
Poti incerca. Ce-ai pierde?
@ vlad ->
:mrgreen:
Innu este un avocat bun – te convinge ca esti ceea ce vrea ea sa te convinga !
DACA CALCULEZI CANTITATEA DE PESTICIDE DIN MENIURILE AMERICANE TE APUCA GROAZA.
AMERICANII SPUN,YOU ARE WHAT YOU EAT!!!RASPUNSUL SCURT,SHIT!!!
Interesant este ca pe blog la INNU lumea se straduieste sa o convinga sa scrie iar ea paseaza leapsa pe aici. Eu zic asa: daca ar fi sa aleg i-as alege pe amindoi. Puneti mana si scrieti, lasati fasoanele !!! Poate ne aranjam de o lansare simultana. Voi impartiti in doua cheltuielile cu lansarea iar noi stam la o singura coada pentru autografe.
On-topic: mincarea la americani, asa cum o descrii ? nu cumva aia erau italieni ?
Ca eu i-as impusca pe americani pentru doua lucruri: mincarea de fast-food si programul de la 9 la 5.
Dumnezeule Vlad! Imi amintesc perfect socul culinar al primelor zile petrecute in America! Chiar si acum , dupa 8 ani de existenta in California, inca imi ia ceva timp cind e vorba de comandat un sandwich.