La viitorul dlui Piţurcă nu se gândeşte nimeni?

by Vlad Petreanu on 28/03/2009 · 17 comments

in Mărunţiş

Ce-mi place la dl. Piţurcă e că gândeşte întotdeauna la viitor. Acum, de exemplu, se concentrează “la meciul cu Austria”, că ăla cu sârbii s-a terminat, ce rost mai are. I-o fi spus cineva că trebuie să ai viziune, ca lider, iar viziunea e aşa, ca un soi de treabă pentru viitor, nu pentru prezent şi în nici un caz pentru trecut. Europenele de vara trecută s-au încheiat într-o mermeleală ruşinoasă, meciurile de calificare de până acum au fost găluşti cleioase, cu Serbia băieţii au alergat ca disperaţii, cam ca oile în staul când dau lupii, dar hai, ce-a fost, a fost. Să ne gândim la viitor.

“Fotbalul e un joc”, mai comite dl. Piţurcă o mostră din omniscienţa dânsului. Pe bune? Mai mult, dl. Piţurcă şi echipa ştiau dinainte ce-i aşteaptă în meciul de la Constanţa: “puteam să câştigăm, puteam să pierdem, iată că acum am pierdut”. Cine şi-ar fi imaginat? Straniu că egalul nu era o opţiune, se subînţelege. Viitorul nu cuprindea decât victoria sau înfrângerea. Ca la barbut, iei sau dai, simplu. Un joc, chestie de noroc, ce-l tot chinuiţi atâta?

Interviuri imediat după meci, la Antena 1. Reporterii pun mereu aceeaşi întrebare hilară, antrenorului şi jucătorilor: “se merge mai departe?” Tot soiul de răspunsuri tălâmbe, dar nici unul singur sincer: “nu, deşteptule, care dracu’ mai departe, mergem numai lateral şi-n zig-zag şi mereu în jos, de-a berbeleacul, ba pe burtă, ba pe cur, când nu cădem drept în bidon. Dar să ştiţi că ne gândim la viitor întotdeauna. Dl. Piţurcă primul se gândeşte la viitor, aşa să ştiţi.”

O demisie în viitorul apropiat, aşa, nu întrezăreşte dl. Piţurcă?

PS – imediat după meci, Antena 1 a difuzat filmul Destin Fatal. Deci cineva de la Programe s-a gândit şi el/ea la viitor.

Altele asemenea pe Amar de Zi

{ 17 comments… read them below or add one }

Radu March 29, 2009 at 00:16

O petitie online? Sau, daca nu merge cu internetele la domnu Piturca, iau eu semnaturi la Universitate. Imi pun sapca de la meciul cu Norvegia din Ghencea (0-1), pelerina galbena luata din fata stadionului Giulesti inaintea meciului cu Olanda (0-2) si-mi deschid punct de lucru acolo, pana strang 100.000 de semnaturi. O fi de ajuns?

Reply

abstract writeman March 29, 2009 at 00:29

la audienta pe care o merita domnul piturca si viziunea lui de lider, mai bine bagau filmul (destul de bun) de la 9 si meciul dupa, in reluare. tocmai am facut micul test cretinel despre cat sunt de roman si mi-a iesit ca 45%. probabil pentru ca nu mi-am arborat steagul national pe balcon si pentru ca nu vreau sa-mi violez vecinele de palier…
@ radu – nu cred, mai degraba 100.000 de euro la negru pentru Sandu, sa-l schimbe

Reply

Someone March 29, 2009 at 00:50

Radu, da’ ştiu că le colecţionezi, nu glumă…
Writeman, 100 de mii? Păi Naşu e om de asemenea bacşişuri? Îl subestimezi…

Reply

[D][S][N] March 29, 2009 at 01:00

Ba da! Tot asa cum se gandeste el la viitorul nationalei, poate chiar ceva mai putin.

Reply

mutu March 29, 2009 at 01:02

Ma gandesc io la viitorul lui piturca, si bag seama ca e ochei. la fel si viitorul lui mutu & comp. viitorul echipei nationale e mai nashpa. in curand o sa intrebam: care echipa?

Reply

T. March 29, 2009 at 01:16

bag seama ca n-ai stins lumina…

Reply

Radu March 29, 2009 at 01:43

@someone: hai ca imi esti simpatic, da-mi adresa sa-ti trimit fularul de la Romania-Danemarca (2-5) :)

Reply

petrescs March 29, 2009 at 09:16

Presimt o noua nisa pentru cazinouri: “In aceasta seara, se joaca meciul ABC vs XYZ la masa verde nr. 5, in coltul din stanga spate. Rien ne va plus, valizele au fost aruncate.”

Reply

Fuck You, Tovarasi ! March 29, 2009 at 10:36

Apropo de comparatiile gastronomice – iar a pus-o Pitzi de mamaliga ! :?

Reply

ilinca dima March 29, 2009 at 11:33

aasa, si daca’l skimba pe piturca o sa fie mai bine?
n’o sa mai dam autogol? n’o sa mai jucam, vorba ta, ca o turma de oi ratacite?

Reply

Fuck You, Tovarasi ! March 29, 2009 at 11:38

@ vlad ->
Io tot mai sper la episodul de uikend despre Amelica … ;)

Reply

sorin March 29, 2009 at 20:15

asa si daca piturca pleaca o sa jucam mai bine? daca vine beloni n-o sa mai dam autogol?

Reply

sorin March 29, 2009 at 20:21

asta nu inseamna ca ii iau apararea lui piturca…

Reply

[D][S][N] March 29, 2009 at 20:33

http://dragossorinnicula.wordpress.com/2009/03/29/de-ce-nu-scriu-despre-romania-serbia/

Reply

Someone March 30, 2009 at 00:21

Sorin – habar n-am, dar îmi place un anume dicton englezesc: “if in a hole, stop digging”.

Reply

TiBi March 30, 2009 at 21:44

piti? cine e piturca? :)

Reply

Silviu April 1, 2009 at 22:23

Piturca si-a epuizat resursele. Nationala de fapt a facut-o. Nu poti realiza nimic atata timp cat sunt vendete si mentalitatea de “star” nu dispare. Batranii aveau un avantaj, dupa meci se duceau si beau o sticla de bere urland cat ii tineau rarunchii ROMANIA. Astia dupa meci se gandesc cum sa mai scoata niste goluri in campionatele in care joaca. Personal as vrea sa dispara toti baietii care joaca la caciula lor si sa se refaca nationala de la 0.

Reply

Leave a Comment

Previous post:

Next post: