O mare conştiinţă civică însufleţeşte naţia. Toţi, cu mic, cu mare, săriră să-l scape pe dl. Gigi Becali din fălcile Procuraturii. Moderatori (?) tv, analişti şi analiste, voci diverse, public şi gloată ţipă împotriva împilării. Însuşi naşul fotbalului românesc, poreclit chiar aşa, Naşul, a ieşit de sub pietroiul unde se-ascundea ca să-şi spuie opiniunea: “o fi fiind el, Gigi, gură spurcată, dar nici chiar aşa”. Şi ceilalţi mafioţi sunt trişti. Copos: “Sufăr la fel ca Gigi Becali”. Dumitru Dragomir: “Nu mai vorbesc, pentru că mi-e frică”. Turcu: “Să vină mascaţii aşa, să te ia de lângă copii şi de lângă bătrînă… Mi se poate întâmpla şi mie!” Verii bietei victime, şi ei, solidari, ca-n vremurile bune ale bişniţei cu bilete de cinema. Victor Becali: “să se uite la cei care au făcut denunţul”. Giovani Becali scuipă operatori şi îi ia de gât, după ce mai devreme, acum vreo două luni, flegma interlocutorul într-un studio (poate ar trebui să-şi facă un control la glanda salivară). Până şi duhovnicul arestatului se dă de ceasul morţii: “Am primit telefoane şi de la preoţii din ţară. Sunt foarte indignaţi. Mulţi au zis că or să vină până la Bucureşti.” Ce mai, jos bampirii, jos guvernul asasin.
Ce văd eu în imaginile înregistrate de camerele de supraveghere: o acţiune pur interlopă, în care nişte tipi buşesc cu un jeep o altă maşină, apoi toată lumea o ia la fugă, unii ca să scape, unii ca să-i prindă. Ce aud eu din înregistrarea de la 112: un taximetrist cere intervenţia poliţiei, pentru că s-au tras focuri de armă şi un tip a fost luat pe sus şi băgat în portbagaj în centrul Bucureştiului. Ce aflu de la ziariştii care investighează cazul: autorii intervenţiei sunt membri ai clanului Duduianu, tocmiţi de Gigi Becali să-i recupereze maşina.
Sunt unii comentatori care-l felicită pe dl. Gigi Becali că şi-a făcut singur dreptate, din moment ce nu te mai poţi baza pe poliţie în România.
Păi atunci, dacă ne place cum împarte dl. Becali dreptatea, să-l facem şef peste tot ce mişcă-n ţara asta, şi să-i dăm şi clanul Duduienilor drept forţă de ordine. Presupun că, astfel, nu doar mafioţii, ci şi tot poporul va fi mulţumit. Ne-nvaţă ei minte.

{ 54 comments… read them below or add one }
Next Comments →
Ai dreptate. Sunt o gramada de “bocitoare” la radio si TV pe tema asta: aualeo saracutzul, aualeo…
Cineva comenta pe un forum un caz extraordinar de similar: OJ Simpson in Sept 2007 si-a facut singur dreptate (cu arme, rapire) atunci cand niste hoti l-au pradat. Concluzia justitei americane: 33 de ani de inchisoare.
Wait a sec – premisa e falsa…
Cred ca si [insert name of your current favorite govt or presidency big shot here], daca ar fi sa aiba vreo pierdere PERSONALA, toata floarea cea vestita a fortelor noastre speciale s-ar da peste cap sa-i gaseasca si sa-i dreaga pe faptasi in cateva ceasuri.
Cum, a patit-o vreun oarecare de pe strada? Trupele speciale tocmai aveau treaba in alta parte, sa fie mai atent data viitoare, vigilenta crescuta, ghinion de nesansa. Si daca ar ajunge duduienii musculenii oficial pe statul de plata al MI? Stai sa vezi ce-i f&%e brusc o lehamite de tot ce se-ntampla la doi metri de cashcheta lor…
Aceleasi naravuri, costumatia si statele de plata difera.
Nea’ Jiji a primit cadou o nesperata trambulina care-l va propulsa din nou “pe sticla” si-n viata politica. N-avem decit sa ne resemnam ca, daca tara asta a fost condusa 20 de ani de un cizmar, cu un oier in frunte ne-ar fi chiar bine. Pina una alta FREE GIGI
Nu-i strica putina racoare, caci prea se infierbantase.. ba cu criza, ba cu Steaua, ba cu amicul de la nationala care nu vrea sa renunte.
Sa vezi ce filosof scoate parnaia din el, acum are timp si sa isi imbogateasca vocabularul.
La capitolul imagine s-ar putea sa aiba de castigat printre naivi dintr-astia care il vad curat ca lacrima.
Of Vlad. Din pacate eu am avut o experienta cu clanul Stoaca. Pe scurt. Un angajat de-al meu a luat niste componente de calculator de la un tigan. Angajatul a plecat de la mine cu tot cu un computer si dus a fost. A venit tiganu sa-si ia banii. Cand a aflat ca ala nu mai e a inceput sa faca scandal ca sa-i dau eu banii ca pe el nu-l intereseaza etc etc. Si mai din pacate am avut un bodyguard pe care l-a gasit taman atunci sa faca exces de zel. L-a luat pe tigan de-o aripa si dupa ce i-a dat doua palme peste ochii la dat afara. A doua zi ma suna un angajat (nu ala cu problema ca ala nu mai era) si imi spune sa vin urgent la firma. Si m-am dus. Si cand am ajuns nu am avut unde sa-mi parchez masina. BMW langa BMW. L-am gasit acolo pe Stoaca iar dupa formulele de politete normale in asemenea situatii omul mi-a spus direct ca am sa-i dau 3000$ (ca atunci nu era euro) si ca-i vrea in 2 zile daca nu ma baga in portbagaj ma duce pe nu stiu ce camp si imi face tot felul de lucruri. Si bonus o rezolva si pe sotie. Pai Vlad si voi oameni buni ce parere aveti eu om subtire, doritor de pace si armonie intre oameni, ce puteam eu sa fac in fata destinului decat sa ma supun. Dar am avut noroc. M-a scapat un prieten a carui soacra se cunostea cu seful clanului – Stoaca cel mare adica. Dar alea 2 zile … oameni buni. Oameni buni. Asa ca atunci cand vad asemenea imagini, sau aud povetiri cu baietii “dastia smecheri” asa imi vine sa imi iau o mitraliera!!! De multe ori m-am gandit daca cad asa intr-o luna vreo 20 de “smecheri”. Asa cum o gaura in cap. Si sa cada asa pe unde se asteapta mai putin. Ce credeti? S-ar face putina liniste in Romania?
@ciprian: marile spirite se intalnesc la puscarie (nu e vreo vorba de duh de-a mea, am auzit ca asa se inteapa Hrebe cu Mitrea pe holuri la PSD)
Problema expusa de dvs. este corecta. Problema este ca Becali nu a fost arestat pentru lucruri mult mai grave. In acest caz nu exista probe, domnule Petreanu. Nimeni nu a depus plangere. Cine imi garanteaza mie ca filmuletul din intersectie nu este o facatura? Ca asa-zisii hoti nu sunt agenti secreti care au avut drept scop prinderea la cotitura a lui Becali?
Daniel – nu vă garantează nimeni. Pentru asta sunt procurorii, avocaţii şi judecătorii. Apoi – povestea cu Al Capone condamnat pentru că nu şi-a plătit taxele o ştiţi, da? Şi… în sfârşit, dacă erau agenţi secreţi foarte bine, uite că fac şi ei ceva util, în sfârşit.
Când aud astea cu “Becali e un claun simpatic, aşa, şi mamaie era cu el în casă, şi nevasta lui Zmărăndescu plânge…” mi se face greaţă. Bieţii de ei, când zmardoiesc pe câte unul, când şparlesc câte un milion, două, numai la mămăile şi nevestele victimelor lor se gândesc, nu?
Vlad, cât timp în trei rânduri din trei situaţii date poliţia te ajută să mori cu dreptatea în mână, cât timp falsurile primăriilor sunt camuflate de aleşi din promoţie în promoţie pentru că o mână spală pe alta şi amândouă spală obrazul coruptibil al justiţiei cu nişte metrişori pătraţi de teren construibil, cât timp nişte pitecantropi, vorba lui Silviu Sergiu, au creat anumite reguli de largă audienţă în breasla aia cu lideri de opinie şi moderatori (?) tv şamd, cât timp miliţianul din colţul străzii se uită la tine tâmp, ca la infractor, când printre maşina ta (şubrezită pe drumurile noastre toate) staţionând cuminte în coadă şi el trece, pe contrasens, golănaşul, ei, şi câte şi mai câte… atunci eu, muritorul de rând, plătitorul de taxe, ce i’aş mai putea cere conştiinţei?
Unde mai pui că aţa aia albă, cu care au cusut singurul caz în care, în căderea lui, Becali nu va trage după el pe cine nu trebuie, e roşie deja de atâta evidenţă…
Becali nu e un claun simpatic, e un pericol public. Nu fizic, de asta se ocupă duduienii şi zmărăndeii. Becali e un pericol public mult mai grav.
Dar parcă nimic nu e mai pericol public decât statul ăsta.
Şi milă mi’e de mine.
Desigur ca lui Becali i s-a infundat.Ura!Era de asteptat?Pai nu prea, da’ norocu’ Coanei Justitii ca tomnai ce aparura oaresce indivizi rau voitori care scurmara in gramada de rahat pe care crescura afacerile parfumate si placut uscate ale Fratelui de Sef ,mai ereau unii de voroveau despre casuta rezultata din prestarile de servicii notariale in capitala tranzactiilor imobiliare mondiale,Paulesti sau cum i-o zice,precum si din prestarile avocatiale ale d-rei Basescu si erea normal ca sa vie mascatii aia si sa-l umfle pe machidonu’asta analfabet si obraznic.Ca sa nu se mai mire lumea de bunastarea brusca a famigliei prezidentiale.Si bineinteles ca se gasira imediat bizonii mioritici care sa strige “bine i-au facut”fara sa se gandeasca la ce li se poate intampla pe viitor chiar lor,indignatii.Ca traim in Romania…Apropos,dle.Petreanu,Dvs.chiar nu ati avut o strangere de inima la auzul tembelismelor debitate de “oamenii legii”?Aplaudati inainte frati romani,ca doar scopul scuza mijloacele si nu se stie care dintre noi va calca pe batatura pe careva si doar vedeti ca nu-i nevoie decat de un filmulet din care oricine poate intelege ce vrea si-i convine si pac-pac…
Toate bune, corecte si frumoase pana la .. politie. Ma rog, pana la cuvantul politie. Oameni buni, in Romania NU EXISTA POLITIE. Organizatia pe care in mod uzual romanul o numeste politie nu este ceea ce DEX-ul, Britannica si Wikipedia definesc. In Romania acea institutie numita politie nu este nimic altceva decat o organizatie mafiota, legalizata, ai carei membri poarta elemente vestimentare si insemne distinctive si se supun unor reguli nescrise oculte. Bineinteles, in randurile acestei organizatii mai sunt si unii care habar nu au pe ce lume se afla si care mai devreme sau mai tarziu vor da cu dosul de asfalt sau fruntea de buric, depinde mai mult de imprejurari decat de caracter. Revenind la organizatie, aceasta, ca orice organizatie mafiota care se respecta incheie aliante cu unele clanuri mafiote si se razboieste cu altele. Ciclic, pentru suprematie sau pentru supravietuirea organizatiei/capilor acesteia. Acum sa nu-mi spuneti ca nu stiati chestia asta…….
Alex, Mihu şi Cristian – de acord cu dvs că dreptatea umblă prin România cu capul spart şi cu geanta tăiată-n tramvai, dar fiţi şi dv de acord că, una – e multă ipocrizie în smiorcăielile ce însoţesc arestarea dlui Becali – şi două – poate că ar trebui să îngrijim Justiţia, nu să ne luăm fiecare măciuci, dacă tot se poate.
Citiţi mai sus ce-a păţit Sorin cu un astfel de clan care a considerat că e momentul să-şi facă singur dreptate.
Acum ca tot l-au martirizat pe Becali, Basescu poate sa-si ia adio de la viitoarele alegeri. Cu Boc aruncat in fata la plezneala ca prostu’ satului sa mulga chiaburii care castiga peste salariul stapanului e chiar dovada ca e disperat. Am senzatia ca traiesc in codru si ca orice este posibil! Cand explodeaza mamaliga????? Oricum nu-l mai votez pe Basescu si cu prostanacul de Boc. Mi-a ajuns in doua luni de domnie si mi-a scos peri albi cu incompetenta!!!!
Stimate domn, sunt perfect de acord cu dumneavoastra in ceea ce priveste natura ilegala a actiunilor lui Becali. Fara discutii locul lui si al acolitilor lui este la inchisoare. Dar nu pot fi de acord, niciodata, ca trebuie sa ingrijim, sa luam partea unei organizatii mafiote in razboiul acesteia cu o alta. Aceasta este perceptia mea asupra Justitiei, cum o numiti, din Ro. De ce e asa? Pt. ca i-am vazut mai des decat as fi vrut, in diferite ipostaze, pe multi – de toate felurile, de la politisti – subofiteri si ofiteri mai mici sau mai mari, jamdarmi, politisti comunitari, garda financiara, organe de control de la mediu, apele romane, pompieri, politie bis, ministerul muncii, ministerul finantelor pana la judecatori. Am auzit, doar, de procurori si angajatii serviciilor x-rated. Asa ca , zic eu, ar fi bine sa vorbim cu aceeasi voce de ambele tabere. Si poate sa strigam in gura mare ca ii stim cum sunt, si ca nu ei ci noi, oamenii cinstiti, suntem in drept sa avem ultimul cuvant.
Alex – interesantă idee, cum oare să alegi între două organizaţii mafiote, una de stat, alta privată? Hmmmm… Şi-atunci? Ce fel de ultim cuvânt ar trebui să avem?
ati scris un articol neutru, insa vreau sa va spun ca toti, pana la unul, am fi procedat ca gigi becali in acesta situatie, daca aveam banii lui. daca mi s-a fura mie ceva important, as astepta sa rezolve politia treaba, pentru ca eu nu am de ales… adica as inghiti in sec si m-as ruga la dumnezeu sa faca dreptate pe lumea cealalta. ma revolta ce se intampla in tara asta.
Ca o injuratura birjareasca .. ca o palma paterna grea si obosita ce readucea mintea in emisfera nordica si sangele-n picioare. Un astfel de cuvant. In plan practic, ar putea capata consistenta prin reducerea inertiei celor cinstiti, prin reactii rapide de delegitimizare a gesturilor juridico-obscene, a initializatorilor acestora si a pseudo formatorilor de opinie aserviti. Bineinteles aici e nevoie si de ajutorul dumneavoastra. Al tuturor celor din media care nu apartin niciuneia dintre organizatiile pomenite. Sper ca nu sunt extraordinar de naiv cand zic asta..
Numai bine.
Violeta, ştiu, dar ar trebui să rezistăm acestei tentaţii. Ştiu că sună didactic, dar mi-e teamă că asta e, nu putem încuraja justiţiarii, pentru că ordinea lor e de fapt numai a lor.
Bai baiatule, io te stiu pe tine… te-am vazut la televizor… stai potolit, ba baiatule, ca stiu unde stai, iti stiu masina, stiu de unde sa te iau, da?!
Te-ai gasit tu, o hahalera, sa faci discutii despre mine la tine pe glob! Pai ba, asta-i orasu’ nostru, ba baiatule, al meu, a lu’ Duduianu, a lu’ Geamanu, a lu’ Camataru, a lu’ Pietroi, a lu’ Caran si a lu’ tovarasii nostri! Ce ma, cine sunteti voi ma, amaratilor, angajatilor, n-ati vazut in viata voastra o suta de mii de euro cash si vorbiti despre afaceri de milioane?! Stati in case luate-n rate, aveti masini in leasing, va cacati pe voi cand sare euroiu’ de patruj’de mii… Un sfat: stati noaptea in casa, sa nu vin cu ics cinciu peste voi!
Cine mulge azi o oaie, maine doarme la parnaie!
Ce mai e de comentat atunci cand vezi ca oamenii se oripileaza la stirea ca l-au arestat pe Jiji pentru ca si-a facut dreptate singur in fata unor hoti?
E trist ca am ajuns sa judecam lucrurile la modul asta, dar parerea mea e ca e vina sistemului in care traim. Sistem in care lumea nu mai are niciun fel de incredere. De ce sa apelezi la politie cand stii ca nu va ridica niciun deget pentru tine?
Din pacate, ne invartim intr-un cerc vicios. Sistemul e prost pentru ca noi nu avem incredere in el, iar noi nu avem incredere in sistem pentru ca e prost. Bine, sistemul e format din oameni. E acelasi lucru.
De obiceiurile proaste vom scapa in cel putin tot atat timp in cat le-am deprins. Adica vreo 50 de ani. Iar asta daca suntem norocosi.
Vlade, ai omis – sunt convins ca neintentionat – ca Becali a tocmit clanul Duduienilor sa-i recupereze masina de la clanul Gemenilor. Care ultim clan e bara-bara cu baietii de la furturi atuo. Care politisti sunt platiti de noi sa gaseasca masinile furate, nu sa nu le gaseasca-n beneficiul Gemenilor…
Problema dezbatuta astazi in presa este “De ce doar Becali &co.” nu si hotii? Si cred ca intrebarea-i pusa corect.
Pana una alta nu stie nimeni cu exactitate ce probe se afla la ora asta in dosar, deci…”putintica rabdare”. Daca recursul pica, e groasa…pana luni, numai de bine.
Eu stiam, domnule Petreanu, ca Basescu a furat telefonul unei jurnaliste – caz intens mediatizat la acea vreme. Daca vi s-a parut ca acreditez ideea nevinovatiei lui Becali sau ca am sugerat ca nu cu el trebuie sa debuteze aplicarea legii, as dori sa infirm aceste lucruri. Ceea ce spun este doar atat : agentii secreti, procurorii sau ce-or mai fi ei nu au dovezi. Nu exista plangere, hotii sunt in libertate, cel care a sunat la 112 nu si-a declinat identitatea. Daca dvs. vi se pare normal (si moral, de asemenea) ca un exercitiu de justitie sa ia nastere pe un grosolan abuz, nu stiu ce argumente mai pot prezenta in sprijinul spuselor mele.
Indiferent ca e Becali, Iliescu, Petreanu, Popescu – nu arestezi pe nimeni, cu atat mai putin cu mascati si taraboi, daca nu ai probe. Probele invocate de procurori sunt rizibile. Si, orice am spune, Becali nu mi se pare un pericol public. (cel putin nu in sensul juridic clasic). E cam cusuta cu ata alba toata treaba. Ceea ce, desigur, nu inseamna ca Becali este curat ca un nufar.
Victor – tocmai pentru că seamănă din ce în ce mai mult cu o încăierare între clanuri, nu m-aş arunca atât de tare în apărarea vreunuia dintre “ambasadori”, aşa cum văd că se cam întâmplă prin talk-showuri. Un pic de scepticism nu strică. Apropo, transmisiunea din seara asta din barul famigliei Becali din Pipera (de la Firea) a fost epocală. Camorra de Pipera.
Daniel – eu nu ştiu ce probe invocă procurorii, chiar sunt curios să aflu, dar văd că judecătorii au decis arestarea, deşi în ultima vreme pare că-s foarte greu de convins în senul ăsta (v. multitudinea de eliberări recente).
pot sa trag eu o concluzie? this is shit, man!
Cand l-au saltat in papuci i-au pus bratarile ziceai ca seamana cu Saddam cand l-au scos din grota. Mititelul de el!
Acum sa ii aud pe doctorii si studentii care mergeau in tribune in Ghencea si si-o luau de la baietii lui becalii, cum o sa ii planga de mila.
Bine i-au facut. Cine l-a pus sa trimita clanuri peste clanuri si sa ii bata pe bietii infractorii? Cu cine stai la masa cu aia te asemeni.
Domnule Petreanu, te transformi, incet incet, intr-un “deontolog”. Felicitari.
Aici este si buba. Ma bucur ca i se trage o palma lui Becali, invatat sa jigneasca pe oricine, oricum, oriunde. A jignit jurnaliste, le-a facut proaste (insotit de rasetele cretine ale colegelor care se aflau la fata locului), etc. Din pacate insa, mersul lucrurilor in cazul arestarii sale ii face un bine lui Becali insusi. Se vehiculeaza deja ideea unei vendete politice, a razbunarii lui Popoviciu, etc. Omul va fi martirizat de popor.
Nu-mi explic insa de unde atata rigoare, sarg si daruire la politisti si procurori ACUM. Omul asta, daca aveau probe, putea fi arestat bine mersi cu multa vreme in urma. Si inca ceva, eu unul, daca as ramane fara masina (un “amarat” de passat) si as putea sa rog cativa amici din spatele blocului sa mi-o aduca, stiind ca astia mi-o vor aduce, as apela la ei, nu la politie. Tocmai dvs. care ati infierat de atatea ori(aratat cu degetul intr-un mod just) politia din Romania, stiti ce sentiment de lehamite ii incearca pe militieni cand le ceri ajutorul.
Arestarea e vrajeala, pe scurt. Daca sunt buni, sa-l prinda pe grobian cu altele, lucruri grave, nu sa faca circ pentru prosti, luandu-l pe sus la 7 dimineata. Repet, putem sa-l catalogam oricum vrem pe Becali, insa nu este un pericol public, da-o incolo. (am inteles ca asta ar fi unul din motivele arestarii pt. 29 de zile, ca-i pericol public).
Am scris un mesaj.Pentruca pe acest Ciutacu l-o fi durut prea tare,nu l-a tiparit.Nu tin cu nimeni,doar cu legea.Si cand facatorii de lege o calca,si cand “presarii”nu se uita dupa adevar,ci dupa OMUL LOR,si cand barfa condamna,in Romania e Foarte foarte bine cum este.Poate chiar prea bine.Principiile depind de om,nu de fapte.
Uite ca ad.one si eu.Ce am vazut la tv.in jurul cassei lui Becali,sa ma credeti ca nu ma mira.Asemenea oameni imi aduc aminte de prima mineriada.Doar ca acolo Iliescu si cu marele P.Roman erau in frunte,iar acum nimeni. Minerii in negru ne elibereaza.
Vlad, nu a aparat nimeni (dintre noi, cel putin) faptele lui Gigi, ci niste principii ale statului de drept, cat a mai ramas din el. Da, exact acelasi lucru mi-a inspirat si mie imaginea respectivului bar.
@Victor, am înţeles că asta voiai să faci, dar mie mi s-a părut oarecum stranie atâta filosofie energică pe marginea unei răfuieli între interlopi. Scopul e nobil, aparenţele discutabile.
@Javert – FYI, nu Ciutacu “tipăreşte” comentarii aici. Fiind prima ta intervenţie, ai intrat automat la moderare, asta-i tot.
Domnilor, cu tot respectul, subiectul Gigi Becali si tot spectacolul de prost gust care ne este livrat cu insistenta, nu ar putea fi tratat totusi cu mai multa decenta, cu mai putina patima, si pe intervale de timp sensibil mai scurte ?
Cu ce sunt Becali si procedura absolut indoielnica in are s’a facut retinerea, altfel decat altii ? De ce merita atata atentie ? Nu e nici primul si nici ultimul care va pati asta, oricat de mult ar fi mediatizat acest caz!
http://dragossorinnicula.wordpress.com/2009/04/03/in-romania-nu-te-plictisesti-niciodata/
Sa facem un exercitiu de imaginatie : “Oare eu in pielea cui as vrea sa fiu daca mi s-ar intampla sa am nevoie de un transplant in strainatate?” Evident, raspunsul e simplu: in pielea lui Cristi Minculescu. Dar gandeste-te ca maine ai afla o astfel de veste si ca nu ai putea fi decat in pielea ta, a unui om simplu din Romania, cum e si Dragos Croitoru, un tanar de 18 ani. Si atunci nu te-ai intreba CINE E DUMNEZEU IN MINISTERUL SANATATII sa decida ca eu trebuie sa mor pentru ca nu cant, nu dansez, nu sunt cunoscut? E vorba, dragii mei, de egalitate de sanse. Atat cerem, EGALITATE DE SANSE! NU vrem bani, vrem doar implicare cetateneasca. detalii:http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-04-03&id=24855 Si tu vrei sanse egale ! dati mai departe va rog
@Violeta: vreau sa te asigur ca nu toata lumea ar fi reactzionat precum becali in conditziile date. eu de ex, nu. e posibil sa fi avut o reacztie violenta daca i-ash fi surprins pe hotzi in flagrant, dar altfel nu ma ducea sa vorbesc cu “nishte baietzi” sa se duca sa-mi aduca mashina de la altzi baietzi. shi asta nu fiindca nu am banii lui Becali (e adevarat, nu-i am, dar mi-ash permite un comando din asta dpdv financiar), ci fiindca n-am reactzii shi orgolii mafiote. pe becali nu l-a deranjat ca are o paguba de 100.000 de coco, l-a vexat ca l-au furat aia taman pe el, tata zmeilor din bucuresti. el a gandit asha: “Pai cum o sa mai rada Gheara daca aude ca mi-au luat nishte neica nimeni mashina?! Zmarandescule, pune mana pe tel shi intr-o ora sa-i gasitzi pe aia de au bagat vastu’ la mertzan!”
@V. Ciutacu: care-i relevantza ca Duduianu se lupta cu alt clan? ideea e ca Becali a platit nishte recuperatori sa-i aduca mashina. shi pt asta trebuie sa plateasca, la fel cum shi clanul alalalt trebuie sa plateasca ca au furat mashina. iar daca shtii ca hotzii ashtia de mashini sunt pe mana cu politzishtii de la auto (eu cred asta fara sa fie nevoie sa aduca cineva dovezi!), da-o pe goarna cand te mai cheama Gadea la emisiune; asha, la vlad sau la tine pe blog, e aproape cancan
Daca ar fi numai astia , dar multi il pling pe becali. Stau si ma gindesc , de ce singurul argument este acela ca a facut si fapte bune . Dar cine n-a facut ?
Daca un hot intra la mine in casa , dupa ce a ajutat o batrina care-i amintea de bunica-sa , sa treaca strada si i-a dat de o piine , eu ce trebuie sa fac sa-i spun? : ba ai facut o fapta buna , nu te reclam !?!?!.
Dar daca nu port centura de siguranta , desi sunt baiat bun si corect , si tot asa … etc . Nu are nicio legatura una cu alta . sa fie judecat .
plecatdeacasa.blogspot.com
“George Becali a primit mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile, fiind acuzat de privare de libertate si agresiune. Costel Iancu, alias “Don Costel”, fost presedinte ANIF, este judecat in libertate pentru sechestrare de persoane, constituirea unui grup infractional organizat, amenintare si lovire. El si acolitii sai sunt acuzati ca au acostat trei persoane in trafic si le-au dus cu forta intr-un imobil, unde le-ar fi agresat si fortat sa semneze anumite acte comerciale, potrivit DIICOT Craiova. Una dintre victime a fost dezbracata, legata cu lantul, batuta si fotografiata in pozitii umilitoare.”
Punctul tau de vedere este unul serios, Gigi Becali trebuie tras la raspundere pentru actiunile sale. Pana la urma tara asta nu sta la mana si la mintea lui.
De cateva zile am senzatia ca suntem o natie de interlopi. Cand domnul Becali injura si scuipa pe unde apuca apareau voci revoltate la televizor ca nu i se intampla nimic.
Cand este arestat preventiv aud la infinit ca are o mama batrana cu tensiune ridicata.
Cand ar trebui sa fie judecat Becali? Dupa ce sunt judecati toti hotii, dupa ce nu mai exista urma de corupt in tara? De indata ce politia va fi plina doar de virgine cu principii? Sa asteptam sa ne trimita Papa un contingent de procurori morali? Desigur, nici nu incape vorba sa fie judecat in regimul Basescu. Nu ar fi decat o diversiune politica.
Next Comments →