Mă întrebam azi, aşteptând la o casă dintr-un mic magazin, cam cât de jos ar trebui să coboare un preţ pentru ca o persoană să renunţe, totuşi, la un principiu corect în sine. N-am greşit, sună paradoxal dar face sens, veţi vedea.
Deci aşteptam să plătesc – era o fată nouă la casă, cu unele dificultăţi de adaptare. Fără cash în buzunar, voiam să folosesc cardul, dar am realizat că va dura cam mult cu debutanta, aşa că am lăsat o altă cumpărătoare înaintea mea. Avea un singur obiect în mână – o pungă de cartofi prăjiţi. M-am gândit că un strop de amabilitate n-are cum să strice.
Doamna a întins pachetul, fata de la casă i-a citit codul de bare şi i-a spus: 4.30.
- Cum adică 4.30, a replicat doamna, că la raft e doar 4 lei.
- Mie aşa-mi arată, 4.30.
- Nu, scrie 4 lei, atâta şi plătesc.
Impas. Evident că doamna cu punga de chipşi avea dreptate, dar nici fata de după tejghea nu părea vinovată, şi nici nu ştia ce ar fi putut face. Nimeni nu dădea înapoi. A urmat un mic război poziţional şi un dialog oarecum înţepat. A fost chemată şefa, evident, au plecat tustrei prin magazin, la verificări, s-au întors fără şefă, probabil rămasă la investigaţii suplimentare pe sub vreun raft, au reluat dialogul, în aceleaşi două idei – dacă atât scrie, atât trebuie să şi plătesc + da, dar la mine aşa marchează, o fi o eroare la raft.
Am avut tentaţia să plătesc eu diferenţa, numai să se termine. Ştiţi, eu eram cel care îi oferise locul ca să n-o fac să aştepte inutil, şi acum ea mă ţinea în loc pentru un rahat de 30 de bani. Am vrut să arunc o fisă de 50 de bani, dar m-am abţinut, mi s-a părut că ar fi jignitor faţă de doamna cu cartofii. În fond, ea avea dreptate. Pe de altă parte, zău, aşteptam deja de 5 minute şi chiar aş fi vrut să scap de acolo, chiar şi cu preţul (uriaş) a 30 de bani daţi degeaba – şi foarte neprincipial.
Am plătit până la urmă cumpărăturile mele înaintea femeii; s-a retras în aşteptarea deznodământului.
Am văzut-o ieşind după alte 5 minute. Ştiţi ceva? N-avea nimic în mâini, nici o sacoşă, nici un pachet. Nu cumpărase, rămăsese la principiile ei – încă o dată, corecte în sine, dar cam nerealiste în cazul de faţă.
Ce aţi fi făcut în locul ei? (eu, recunosc, aş fi plătit şi nu m-aş mai fi întors)
@...
{ 1 trackback }
{ 57 comments… read them below or add one }
Next Comments →
Humm, alte intrebari : daca ar fi cumparat mai mult decat punga de chipsuri, doamna ar mai fi vazut diferenta ? Sau daca ar fi vazut-o abia acasa, presupunand ca ar mai fi tinut minte pretul de la raft, ce-ar fi facut ?
poate nu ajungeam pana la sefa, totusi…
Da, si eu as fi platit – desi as fi avut, desigur, dialogul intepat cu fata
Am fost la o legatorie si am intrebat insistent daca este posibil sa platesc contravaloarea copertelor dorite in momentul in care vad cum au fost realizate. Din cateva surse stiam ca munca lor de cele mai multe ori este execrabila, dar ieftina. Desi continutul lucrarii de disertatie ramanea la ei si aveau garantia ca ma intorc, am fost refuzat sa vad ce munca fac inainte sa imi lege continutul de coperte. Au stiut sa imi argumenteze cu .. “Domn’le nu suntem perfecti, daca o fi ca lucrarea ta sa iasa mai cu greseli ce vina avem noi? La unele nu iese fontul, la altele apar decalari si alinieri proaste a scrisului pe pagina. Platesti acum si cum ti-o fi norocul.” Am preferat sa dau mai mult, aproape cu 50%, dar am platit pe o munca bine prestata.
Cati dintre voi ati plati reparatia unei masini in avans, poate poate mesterii si reusesc sa o repare. Stiu ca nu se compara situatia mea cu exemplul dat tinand cont de costurile exorbitante la service, dar in zilele alea pentru mine contau acei 30 RON.
Legat de insemnare, as fi facut la fel ca doamna, nu imi place sa fiu luat de prost pentru greselile altora, fie a celui care a pus la raft pretul gresit sau a celui care a instalat softul. Chiar mi s-a intamplat sa gasesc diferente de pret la produse prin Carrefour sau Kaufland si am renuntat la casa sa platesc acele produse. Le-am lasat acolo. Intre etica in afaceri si profit financiar, pentru un castig personal pe termen lung aleg etica.
Am facut si eu din astea uneori. Uneori sunt si eu inflexibila. Uneori. Depinde de dispozitie. Dar cand ajung sa fac compromisuri stiu mereu ca imi va fi scarba de mine mai tarziu. Macar asta e bine. Mi-e groaza ca intr-o zi as putea sa ajung sa-mi caut scuze pentru momentele in care am cedat.
Cum crezi că ar fi arătat România cu mai multe doamne din astea în peisaj?? Prea mulți oameni buni dar resemnați …
Depinde. Daca imi demonstra suficient de clar ca nu am dreptate (mi s-a intamplat) cedam, daca nu, nu. In definitiv chipsurile nu sunt chiar cele mai sanatoase alimente.
Daca punga cu chipsuri poate fi cumparata si de vizavi, fie si la un pret mai mare decat cel din primul magazin, prefer sa ies, la fel ca doamna, cu mana goala. Dap, din principiu. Acu’, daca la 3 dimineata cauti, sa spunem, un prezervativ, o bricheta, ma rog, ceva greu de gasit la ora aia, platesti si diferenta pe care ti-o cere casiera, ce naiba sa faci. Zic bine?
plateam.. cred ca nici nu observam..
dar o apreciez pe doamna.. atata timp cat.. nu e in fata mea.
nu plateam. plecam pur si simplu si nu mai calcam pe acolo.
m-am dus mai acum cateva zile la mc donald`s. am cumparat ce-am vrut si am dat card-ul sa platesc. aia imi spune sa bag pinul. dupa care se ia de mine ca de ce am bagat pinul peste suma ei. evident m-am enervat. am vrut sa fac scandal mai ales ca diferenta intre suma initiala si cea rezultata din pinul meu era mai mare cu vreo 50 de lei. am fost obligat sa cumpar produse de aceasta diferenta. pentru deja banii erau la ei. culmea stii care este? cand am ajuns acasa am constatat ca imi lipsesc produse in valoare de 30 de lei. m-am intors si am facut un scandal monstru.
Ha, ha, tocmai am vazut “He’s Just Not That Into You”, cu un tip care o lasa pe o juna sa intre inaintea lui la casa. Be careful !
legea-i clara: pretul afisat la raft, e cel valabil. trebuie sa-nvete si casierii, si sefii lor. pam, pam.
Bag mana in foc ca nu doar punga aia era cu pretul aiurea. E o mica potlogarie facuta de (majoritatea?) supermarket-urilor. In sistemul informatic pretul se poate schimba frecvent in functie de curs, in schimb etichetele la raft nu sunt actualizate imediat. Iar cand ai un cos plin, mai stai sa verifici fiecare pret de la casa cu cel vazut la raft? Si uite-asa se aduna de cativa lei, inmultit cu sute/mii de cumparatori, rezulta un supliment zilnic frumusel. Treaba de OPC, clar. Sau de o ancheta jurnalistica mai aprofundata…
Mda, grea intrebare. Eu sunt unul din cei tine: Platesc si nu mai mai intorc pe acolo. Si imi pare rau in fiecare zi ca sunt unul din caei care face compromisuri, insa in nebunia asta de oras, daca ar fi sa ma tin tare pe pozitii si pe principiile mele, cred ca as ajunge uasor de tot de tot la balamuc!
E o practica “nesimtita” mai ales in cazul supermarket-lor. Personal am intalnit-o la Interex de cateva ori iar explicatia celor de la casa e una simpla: “ne cerem scuze, s-a primit marfa la alt pret si fetele n-au avut timp sa schimbe eticheta”. Personal urasc sa ma cert cu cei de acolo, asa ca am schimbat magazinul pentru unul fara probleme de genul asta. Si din nefericire nu e singura lor problema (http://bigdady.wordpress.com/2009/05/12/interex-restricted-area/)
@Sorin:iti faceau dispozitie de plata si-ti restituiau banii.Trebuie sa fie o modalitate de restituire ,scuze nu exista.Eu am lucrat la carturesti.Am fost si noua.De preturi nu ma ocupam la inceput,dar cand pe casa exista diferenta fata de raft aplicam o reducere
Apoi cand puneam preturile pe produse,verificam de 3 ori sa nu gresec si ma uitam.Pt ca stiam ca nici mie nu-mi place sa patesc asta.Daca eram in locul fetei,puneam de la mine aia 0,30 si-i ziceam d-nei suma de la raft.Dar dupa,cred ca luam toate produsele din magazin la verificat
Nu e vorba de inflexibilitate ci de modul de perceptie a banului. Pentru Vlad, pentru mine si pentru alti cititori ai acestui blog, 30 de bani sunt nimic. Pentru doamna in cauza erau, poate, o jumatate de paine, o jumatate de borcan de iaurt sau o jumatate de calatorie cu tramvaiul.
Asa dupa cum pentru madam Ridzi si anturajul ei 75.000 de euro pentru o scena din scanduri sunt un fleac, pe cand, pentru unii dintre noi, inseamna un apartament, un acoperis deasupra capului pentru care suntem in stare sa ne indatoram la bancile straine pentru 30 de ani.
Eu sunt printre cei inflexibili. Nu inteleg deloc gandirea asta din tarisoara noastra: hai sa lasam monedele rest casieritei sau nu ma mai agit pentru diferentele de la raft/casa.
prin magazin…cumparatorul plateste pretul de la raft si gata. Ce urmeaza e bucatarie interna. Dar ce chestie…acolo n-am vazut niciodata diferente intre preturile de la raft/casa.
Vlad, ai vazut in USA, de ex. ca ti se ofera restul pana la ultimul cent, si ramane la alegerea ta sa lasi centii respectivi intr-un borcanel la casierie. Mai mult, in unele magazine exista un loc pentru centii aia pe care vrei sa-i lasi de unde alti clienti pot sa-i ia si sa-i foloseasca in caz de pret de ala $10,04. De asemenea, la diferente de astea nici macar nu se comenteaza si “ancheteaza”
@obiectiv:
exact. modul de perceptie al banului. Chiar si pt cei 30 se munceste. De ce sa-i lasi? Vezi? aici gresesti: “Pentru Vlad, pentru mine si pentru alti cititori ai acestui blog, 30 de bani sunt nimic.” Ar trebui ca fiecare ban sa fie important si sa cunoastem fiecare valoarea reala a muncii pt care capatam banii aia. Aia 30 de bani erau o greseala a angajatilor magazinului. De ce sa plateasca dna. pt ei?
Ce as fi facut? Foarte simplu, nu as fi platit (nu imi place sa imi incalc propriile principii).
Pe de alta parte, mi-as fi pus problema daca ar merita sa fac o reclamatie la ANPC sau nu…
Legea spune ca pretul de la raft e cel valabil, indiferent de cat apare in casa. Uneori se mai intampla astfel de chestii si prin hipermarket-urile mari. Nu cred ca e rea-vointa, ci doar intarziere in actualizarea etichetelor de la raft, dupa ce s-a marit pretul in baza de date.
30 de bani?! cat aveam de a face cu sume sub 150 mil dobanzile si comisioanele sunt pe o coloana unde se scad, se aduna, se anuleaza undeva in dreapta… time&nervii IS money.
eu am avut de multe ori surpriza sa obesrv pe bon ca produsele cumparate au avut pretul mai amre decat pe raft. dar asta e….
Am patit aproximativ la fel. Am fost la cora si am cumparat o sticla ce costa 79lei. La casa a scanat-o cu 149lei. Nu am observat pe loc, doar dupa ce am platit si eram in drum spre iesire. M-am intors la biroul informatii si le-am spus. Au trimis o fata la raft sa aduca pretul si au vazut ca la raft este 79lei iar pe bon 149. Si-ai cerut scuze, au scanat sticla, au facut copie la bon, dupa care mi s-a returnat dublul diferentei, adica 140lei. Nu pot spune ca este corect (corect ar fi ca pretul de pe raft sa fie la fel cu cel de la casa) dar a fost bine. Oricum daca dublul diferentei era de 0.6 as fi facut la fel
Mda, si eu as fi facut la fel, as fi platit, si nu m-as mai fi intors nicicand acolo. Apropo de neintors in magazine, eu am deja cateva pe lista. Ultima decizie de a nu mai intra intr-un magazin a fost luata intr-o seara, cand am vrut sa fac ceva cumparaturi pe la 8 si 20 seara, in conditiile in care magazinul inchidea la 9 seara. Si, cum umblam eu asa printre rafturi, nicidecum aratand ca m-as plimba, aveam chiar ceva viteza pentru ca ma grabeam sa ajung intr-o vizita, am auzit urmatoarea replica, aruncata de o tanti vanzatoare la galantarul de mezeluri: “Doamna, se inchide magazinul, e tarziu (pana la inchidere mai erau 45 de minute), vreti sa ramaneti cu noi, sa dati cu mopul?”
Am lasat cumparaturile pe jos, am iesit scarbita, iar de atunci, sunt patru luni, nu am mai intrat in acel magazin. Deh…principii…
Obiectiv – exact la asta m-am gândit şi eu scriind.
Cât despre păţanii cu bonuri şi cumpărături la supermarket, cea mai tare e cea a unei doamne care a cumpărat cu 700 RON ce trebuia să ia cu 70. A plătit cu cardul şi, nu tocmai lămurită cum e cu leii ăştia grei, n-a observat că un cod de bare afişa “maşină automată de spălat” în loc de ce mărunţiş luase ea de fapt acolo
Plateam fara sa zic nimic si trimiteam OPC-ul peste ei
Ce as face daca mi s-ar intampla mie? Pai nu ce as face, ca eu chiar fac. Daca nu-mi frige buza dupa marfa cu care vor ei sa-mi friga portofelul, o las acolo si plec. Dar nu o las asa, pur si simplu, mai intai ma racoresc cu ce-mi vine la gura, iar de venit imi vine buluc, slava Domnului. Stiu, nu e civilizat ce fac, stiu, ar trebui sa ma rezum la o dojana politicoasa, dar daca ei ma enerveaza ca ma iau de prost, eu de ce sa nu-i enervez cu niste vorbe d’alea neaose? Cum sa le pedepsesc altfel incercarea de a ma lua de fraierul lor , sa scriu in condica de sugestii si reclamatii?
Daca nu ma pot lipsi de produs, il cumpar fara niciun fel de scandal si mai vin si alta data, cat mai curand posibil. Seara, cand isi aranjeaza marfa in rafturi, au surpriza sa gaseasca o paguba de vreo zece ori mai mare decat parleala pe care mi-au tras-o. Stiti ce usor intra degetul aratator in folia de aluminiu care acopera un pahar cu smantana? Sau doua, sau trei, sau la nevoie se poate desuruba dopul metalic de la o sticla de whisky, totul e sa ma incadrez in raportul valoric de 10:1. Asta-i tariful meu, daca li se pare prea piperat sa se lase de trasul clientilor in piept.
Daca eram intr-o pasa proasta, moment in care am de obicei o atitudine razboinica, fac si dreg, dau de pereti, nu cumparam punga si ii spuneam fatucii de ce. Dar cel mai probabil as fi luat-o, i-as fi spus la casa vreo doua si nici nu mai calcam prin magazinul ala. Depinde de pasa in care sunt. Totusi nu merita agitatia iar daca tot vrei sa tii la principii, o poti face si altfel decat facand razboi prin tot magazinul si punand coada pe asteptare doar pentru 30 de bani.
Procesorul de la aparatul de marcat a cântărit-o pe doamnă din ochi, a stabilit că-şi poate permite să plătească 30 de bani în plus şi a acţionat în consecinţă. Preţul de la raft e informativ, când ajungi la casă se stabileşte plata efectivă funcţie de client.
Totul e relativ, dacă e miezul nopţii, mori de foame şi e singurul magazin deschis la ora aia, dai banu’ şi pleci fericit.
Principiile îs faine da’ nu ţin de foame.
Am cumparat aseara de la Cora Militari niste apa demineralizata pentru fierul de calcat. La raft – 0,89 lei. Oferta! La casa – 0,99. Am dus munca de lamurire cu al meu sot pret de 30 m, adica distanta dintre casa la care am platit si casa centrala. A castigat el – era obosit, nu mai avea chef de asteptare si de cearta.
Dar stii ceva? Problema este a noastra, a celor care platim, nu a celor care “gresesc” – cu ghilimele, pentru ca de cele mai multe ori greselile sunt intentionate. Adica au devenit o regula, nu o exceptie. Iar daca la sfarsit de an vom auzi ca magazinul x a avut profit, vom stii de unde provin banii. NEMUNCITI.
Exista, insa, si un revers al medaliei. Bunaoara, eu, de pilda, am platit 19 lei pe o pereche de blugi care costau 190. Pur si simplu “pentru ca asa a aratat cititorul codului de bare”. Fata aia din magazin nu a cricnit. Am scos 20 de lei si i-am lasat si 1 leu bacsis.
“face sens”????
daca aveam 30 de bani , plateam. daca nu-i aveam , nu.
interesanta expunerea lui “rup garoy”! ce ar fi facut doamna daca, in loc sa arate 4,3 la casa, arata 3,5? platea 3,5 fara sa zica nimic sau zicea ca la raft arata 4? de altfel, in principiu, doamna avea dreptate…
@obiectiv:
Nu cred ca doamnei cu chipsurile, cei 3ooo de lei, i se pareau a fi jumatate din pretul unei paini, din moment ce isi permitea chipsuri la 40 de mii punga. Sa fim seriosi!
A, iar cea mai ieftina paine costa…..12.000 de lei vechi….o calatorie cu tramvaiul costa 13 000 de lei vechi, iar un iaurt, vreo 20 si ceva de mii de lei vechi…..Asa ca…:))
Eu as fi platit si as fi plecat. Ca client, eram sa fiu inexistent pentru ei pentru totdeauna.
Hehehe… chestia asta se intimpla frecvent in Metro, Selgros, Carrefour….
Au prins-o acum si aia mici.
“E paradoxal dar face sens”.
Observ ca e noul trend al semidoctilor care vor, probabil, sa arate ca au trecut la un nivel lingvistic superior, de ce aderi la el? Vrei sa imi spargi inima?
Cata intransigenta….cata incordare.
Toata lumea face greseli, iar Romania nu cred ca se deosebeste f. mult in privinta asta de alte tari. Cred ca unul din punctele unde ne deosebim cel mai mult e tocmai intransigenta asta declarativa, dublul-standard pe care-l aplicam altora. Majoritatea comentariilor spun ca n-ar fi acceptat asa ceva, sau ar fi facut reclamatie, sau sau… N-ati facut greseli niciodata, incercand sa le explicati / anulati ulterior? Citind comentariile, Germania mi s-a parut o tara ultra-flexibila.:))) Ce s-a intamplat cu “sa arunce primul piatra”? O gramada de “aruncatori”. Prea se culpabilizeaza compromisul, care e in definitiv o calitate a noastra, a oamenilor. Cred/sper ca e una din urmarile comunismului…”dublu-gandirea”, “dublu-vorbirea”, etc. Numai aia te impuscau, la televizor, evident, pt o sticla de ulei. Simtul proportiilor….
procedeul e la ordinea zilei in hypermarketuri – asa fac si “cateii” (angajatii mai maruntei ) din magazin ceva bani “cinstiti”. produsul care inregistreaza aceasta diferenta intre preturi, aducatoare de venit in buzunarele angajatilor, se schimba de la o zi la alta. in plus, omul cand merge la hyper face cumparaturi mai multicele de obicei si nu prea poate sa monitorizeze la toate produsele pret raft vs pret casa. asa scapa. e strigator la cer, ca multe alte lucruri in ro, care se intampla datorita lipsei de reactie din partea oamenilor, opinia publica e in moarte clinica.
vis-a-vis de cucoana din postul de mai sus ii aprob decizia de a face valuri. era normal. tb doar sa se retraga de la rand ca sa nu iroseasca timpul celorlalti. apoi OPC. sau cumpara produsul, pastra bonul si intra iar in magazin si fotografia pret raft si cu astea la OPC.
@cristi
nu te supara, eu cred ca genul de concepte “nu-ti mai alimenta paranoia” + o frica de a nu face valuri, de a nu atrage atentia asupra noastra (mostenita de pe vremea comunistilor, ca tot i-ai amintit, cand tb sa fi foarte atent ce spui sau faci ca sa nu te salte securitatea) ne induc o stare de inertie extrem de nociva. la noi, spre deoasebire de alte tari ca germania, franta etc, exista o anumita stare de fapt ( de la cele mai neinsemnate aspecte ca acesti 3 bani la magazin pana la miliardele furate din banii publici de “smekeri”) iar aceasta nu putem s-o combatem decat trezind opinia publica si – Cel de Sus sa ne ajute, ca dezideratul asta ultim e si mai greu de infaptuit – fiind uniti.
Next Comments →