Faţada clădirii Millenium de lângă Biserica Armenească a ars vineri seară, prilej pentru televiziuni să transmită imagini spectaculoase şi să atragă la faţa locului, pe lângă obişnuiţii gură-cască, şi o liotă de politicieni (aceştia au simţul camerei precum muştele fascinaţia rahatului proaspăt).
Politicienii s-au luat la harţă printre pompieri, cu veşnica pornire a birocratului autoritar, dar impotent, de a promite “măsuri” şi “anchete”. Cine a dat aprobare pentru construcţia unui asemenea “mastodont” lângă biata Bisericuţă Armenească? De ce să suferim “noi, bucureştenii”, incendii din cauza corupţiei de prin primării? etc, etc.
În primul rând, noi, bucureştenii, suferim de incendii la fel ca toată lumea, dintotdeauna. Clădirile au acest obicei neplăcut – mai iau şi foc din când în când. Încă nu s-a inventat o construcţie completamente ignifugă şi care să fie şi locuibilă. Faptul că Millenium Business Center s-a aprins n-are legătură cu înălţimea şi nici cu greutatea – are legătură, foarte probabil, cu un trăsnet, cu o instalaţie electrică şi cu materialele “insuficient de incombustibile” ale faţadei, după cum s-a exprimat arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu.
Apoi, aş dori să nu mai văd atâta ipocrizie câtă a fost cuprinsă în lacrimile de crocodil vărsate pentru soarta Bisericii Armeneşti. S-a înţeles din comentariile televizate că sfinţii părinţei armeni au luptat cât au putut împotriva construcţiei dar au fost înfrânţi de hidra negustorească a proprietarilor blocului – şi, uite, acuma riscă să piară înghiţiţi de flăcări.
Ei, aş. Că au luptat, e adevărat, dar numai cât să-şi stabilească preţul. Poate nu vă mai amintiţi, dar opoziţia foarte vocală a comunităţii armeneşti pe lângă şantier s-a topit convenabil, la un moment dat, într-o tăcere destul de necreştinească, precum a porcului ascuns în păpuşoi. Parohul bisericii a şi explicat sâmbătă, cam cu jumătate de gură, ce i-a făcut să tacă: renovarea complexului şi construcţia unei mansarde pe banii proprietarilor clădirii de birouri de alături.
Deci o zugrăveală şi un pod. Câţi arginţi cu totul?
Apropo de asta, aş dori ca atunci când mai iese lumea la miting pentru “salvarea” catedralei catolice Sf Iosif, lângă care se construieşte un alt “mastodont”, organizatorii protestelor să aibă politeţea de a informa publicul care sunt motivele reale ale neînţelegerilor.
Pentru cine nu ştie, monseniorul Robu a fost iniţial foarte de acord – şi chiar în scris, cu ştampilă – cu ridicarea structurii lângă Sf Iosif, cu condiţia să primească două etaje, zece locuri de parcare, un ascensor rezervat şi un spaţiu de magazin la parter, “pe toată durata existenţei clădirii” (cf. documentaţiei oficiale publicate de Cathedral Plaza). Când proprietarii clădirii au refuzat, sfinţii părinţi catolici au constatat subit că Sf Iosif se află în pericol de moarte, drept pentru care au declanşat o cruciadă a lobby-ului internaţional împotriva proiectului.
Adevăr grăiesc: preoţii au fost primii politicieni ai veacurilor.
PS – ca să evit speculaţii măcar într-o direcţie – autorizaţia de construire a Millenium Business Center a fost semnată de primarul general Vorel Lis, nu de Traian Băsescu.

{ 26 comments… read them below or add one }
Adevar graiesti: preotii au fost primii politicieni ai veacurilor.
Adevar graiesc: politica-i curva.
Adevar graim: preotii au fost primele curve ale veacurilor.
PS. Iar Boc rimeaza cu dobitoc. Cand a venit el sa-l ia pe Paleologu de langa Ontanu, spunandu-i cu mina lui serioasa a la Buster Keaton sa nu se mai certe in vazul lumii, ca ei sunt acolo ca sa rezolve problema incendiului, m-a dat gata. Inca nu m-am hotarat daca semana cu pompierul atomic, cu piticul atomic sau cu piticul celalalt, mare vedeta ca si el.
foarte bun textul (iar am zis-o printre dinti
).
Daca nu ma insel, Boc a zis si ceva de genul ca au venit ca sa vada/inteleaga lumea ca ii preocupa. Cu alte cuvinte, nu ca le-ar pasa, dar daca se filmeaza…
@vlad: vîteva corecturi se cuvin a fi făcute. ai dreptate când spui că inițial episcopul robu a fost de acord cu construcția cathedral plaza în condițiile menționate de tine. mai apoi însă după ce a văzut ce s-a întâmplat la biserica armenească ( 2001-2002) când a început construcția millenium și biserica a suferit s-a răzgândit. greșeala e omenească, dar poate fi pe jumătate iertată atunci când este recunoscută. cei de la millenium cathedral plaza ( alții decât cei de la armenească) au vrut să îl compromită după ce nu a mai fost de acord cu proiectul inițial chiar dacă au mărit oferta cu etajele și beneficiile și au dat prin presă acordul inițial. episcopul a explicat mai apoi că nu știa cum stă treaba și când a aflat a renunțat. în ceea ce privește autorizațiile de construire : și la armenească și la cathedral plaza ok-ul final l-au dat băsescu și videanu. să ne amimtim de scandalul din 2002 când biserica armenească a fost afectată de începerea lucrării. fostul primar general a binecuvântat lucrarea și a dat ultimele aprobări. în ceea ce privește cathedral plaza cunosc foarte bine subiectul și la o privire atentă pe ceea ce s-a scris deja în presă se poate trage o concluzie clară. cine și cum a tras sforile. dincolo de greșelile unora sau altora rămânem cu aceste construcții care ne obturează nilte simboluri ale capitalei. aici e marea problemă.
La Millenium Business Center sunt multe măgării. Una este aceea că, pentru a primi autorizaţie de construcţie, au mânărit raportul geologic. Şi cei de la Primărie ştiau. Sfântul Şperţ!
Acum chiar ar merita o analiză la sânge a construcţiei. Cred că am avea un coşmar citind concluziile!
Şi cum locuiesc lângă scheletul ăla de la Catedrala Sfântul Iosif, îmi pare rău, dar jupân Robu trebuie să-şi pună o Rabă de cenuşă în cap! Povestea cu cele două etaje e cât se poate de reală. Ştiu pentru că şi noi i-am dat în judecată pentru construcţia aia, care are multe bube, printre altele lipsind acordul vecinilor. Doar că alături, la nici 50 de metri, se cască un hău, unde cineva din familia Sturzeştilor, parcă, vrea să construiască cea mai înaltă puţă din oraş! Problema e că n-au cum ajunge la ea! Pur şi simplu n-au pe unde! Dacă o fac, blochează tot centrul Bucureştilor!
salut vlade!
) in mina!
ai reptate, am dreptate (si eu “vad” la fel), avem dreptate (ca sigur nu sintem singurii), dar murim cu ea (cu dreptatea, mai
1) la fel de bine putea – e o ipoteza de lucru, nu o dorinta! – sa ia foc inter-ul… ma gindeam la apropierea dintre inter si tnb…
2) cred ca atunci cind, la negocieri, nu prea se intelegeau popii cu aia cu bani si cladiri, mai trimiteau o tura oamenii cu pancarde…
3) conasu’ e mai finut asa, dar boc (ardelean tare…) aar fi putut sa puna mina pe-an furtun, pe-un tirnacop…
4) serios, e haos (dezastru) in arhitectura, mai ales, in bucuresti.
hai pa!
Politicienilor si popilor le transmit “urarea” lui Istodor:
” DE CE NU MURITI?”
La inceputul articolului tau ma gandeam sa scriu un comment despre cazul Sf Iosif, dar cand am vazut ca l-ai pomenit …mi-a mers la inima.
Cum la fel mi-a mers si REPORTER SPECIAL de aseara despre Mafia executarilor silite…
Felicitari!
Păi e vorba de de aceiaşi preoţi care tolerează cămătăria (împrumuturile băneşti cu dobândă) dezavuată de religia lor. Mirarea în faţa dexterităţii arătate de către ei faţă de ban e ultimul sentiment care ar trebui să ne încerce.
Apreciez foarte mult lucrarile tale fotografice, insa de data asta nu ma duce capul cu niciun chip de ce a trebuit sa faci pozele alb-negru …
Preotii au voie sa ceara. E dreptul lor ca vecini, pentru a isi da acordul pentru constructie. In rest, ceea ce fac este ceea ce i se reproșează bisericii din totdeauna: folosesc prostimea ca masa de manevra pentru indeplinirea unui scop, altul decat cel declarat (a se citi “profitul”) iar prostimea se indignează pe internet.
Altfel, din ce am citit prin ziare, poate ar fi bine ca pompierii sa se doteze cu echipamente specifice noilor cladiri din Bucuresti. Ma gandesc la niste scari mai lungi, spre exemplu.
@andrei badin: ce e aia “ok final” in acte si cate persoane dau “ok-ul final”? Si Basescu si Videanu zici?
delicios!
maiastra tesatura..
O cladire din asta moderna nu ar trebui sa arda asa usor. Ceva nu e la locul lui. Nu numai ca usile, ferestrele, peretii, plafoanele si restul structurii sunt tratate ignifug si ar trebui sa reziste la foc minim 30 – 45 de minute, dar si interiorul este astfel gandit, cu holuri lungi, goale, prin care focul sa se propage greu.
Deci, eu cred ca e ceva ciudat cu acest incendiu.
Nu sunt experta in incendii, dar am mai citit una alta cand lucram cu o firma de arhitectura acu vreo 2 ani.
N-am înţeles însă cum de a scăpat don preşedinte ocazia de a mai vărsa o lacrimă în direct…
păi vă daţi seama boiari domnievoastră ce rating a ratat? să stai înlăcrimat ca o madonă bizantină între un lăcaş de cult ameninţat şi o modernitate în flăcări? alături de onţanu, paleologu şi oprescu. toată coaliţia în păr. iar aceşti băieţi au venit deoarece li s-a inoculat ideea că dacă sunt filmaţi la evenimente de orice natură nedorită sunt asociaţi cu rezolvarea acesteia. deci devin eficienţi (şi eficaci oare?)
ş-uite aşa a mai ratat băsescu o baie de mulţime, iar paleologu n-a mai avut material didactic pentru un nou panseu genial.
(faza cu o ţară mare îşi poate permite un bou ca preşedinte, o ţară mică are nevoie de un intelectual. ….. ….. băsescu fără a fi un intelectual, ştie să îi aprecieze pe aceştia” m-a lăsat absolut fără cuvinte. genul purtare ilegală de creier şi coarde vocale.
Gura (blogul) inteleptului adevar graieste.
Salutare nea Petreanu.
Foarte buna emisiunea de aseara. Am avut un sentiment de deja-vu ca mare parte din ce s-a prezentat in emisiune tocmai discutasem la o bere cu baietii acum o saptamana. Deci chiar exista o caracatita corupta, iar in Iasi, pe aici prin zona, e doar un tentacul agitat.
Cand prea multe povesti si zvonuri se potrivesc, sigur exista dramul ala de adevar.
Bafta in continuare. Doresc sa vad si masuri luate de catre institutiile statului ca reactie la aceasta investigatie. Dar statul e corupt…
Ciprian – la o piaţă estimată a executărilor silite de 1 miliard de euro, tu cam ce fel de măsuri crezi căm vedea în România?
Buzoianca – toată lumea a postat imagini color, la mine sunt A/N
Ceea ce mi s-a părut extrem de inspirat a fost excepţionala organizare a incendiului. Foaaaarte eficient. Exact departamentul contracte-achiziţii de la Transelectrica. Şi mai departe hrănim păsărica numită paranoia. Ehei, şi ce poveşţi ştiu eu chiar din burta departamentului ăla… Ciripeşte păsăricu’…
Un argument bun – a fi altfel !
excelent post
Pe aia cu cele 2 etaje si cu lift si alte ale nu o stiam! Nu sunt mirat, ca ma astept de presfintele fete bisericesti. Insa mi se mareste scarba si mila penmtru unii dinte ei care chiar cred in ideea de biserica si care n vad ca sunt folositi!
(
de preoti .. numai de bine se stie
)
in alta ordine de idei … cum nu e basescu de vina ? Wow in fine ceva nou !
@vlad: începerea unei lucrări presupune o mulțime de aprobări. majoritatea au fost luate în 2001 și începutul lui 2002. marea majoritate legate de primăria capitalei- celebrul arhitect bold dacă își aduci aminte de el. mai apoi primarul de sector 2 face o formalitate dând ok-ul final. cine era primar în 2001 și 2002? cine mergea la toate sedințele comisiilor din primărie care dădeau autorizații? apropo de videanu e demonstrată. nu uita cine construia cathedral plaza? amicul lui bun care are o firmă de construcție. bașca că în afacerea de la catedrală mai era implicată și o doamnă care a lucrat pe vremuri cu traian băsescu. sunt lucruri cunoscute nu inventez eu apa caldă acum.
Andrei, am înţeles – totuşi, prima autorizaţie a fost dată de Lis.
Pe de altă parte, nici măcar nu e un subiect, eu nu sunt împotriva clădirilor înalte din Bucureşti.
După ce Ceauşescu a distrus tot oraşul vechi în 5 ani şi după ce zeci de mii de locuinţe au fost înlocuite de blocuri în ceilalţi 40, nu te poţi întoarce la străduţe şi căsuţe cu grădină şi un cat. Din păcate. Ceva nou trebuie să se mai construiască în Bucureşti – inevitabil, vor fi clădiri înalte. Problema nu e atât cu aspectul, cât cu presiunea pe trafic în zonele respective.
Cladirea Millenium arata oribil in zona unde a fost construita – nu se incadreaza in nici-un fel in peisajul inconjurator – si categoric nu ar fi primit autorizatie in nici-o alta tara civilizata. Mi se pare cel putin tendentios articolul tau.
Frate Petreanu,
Ai băgare de seamă la colegul Bădin. Vrea să ne facă să credem că monseniorii sunt mai “cușer” decât IPS-urile. Mai mult, în cazurile de care vorbim, vina ar fi la primărie și nu prin cine știe ce clopotniță. Așa o fi, dar tocmai asta e neplăcut. Neprihănitele fețele bisericești nu-și asumă nici o responsabilitate dar se bulucesc să căpușeze. Dacă nu cade căt trebuie încep să țipe. De ce trebuie să cred că s-a preacinstit Robu atunci când a renunțat la acordul dat? A înțeles din experiența de la Armenească cum că ar putea ieși prost pentru catedrală? Bun. Dar când a dat acordul, când credea că e totul OK, de ce l-a condiționat de etaje întregi, lifturi, magazine și parcări? Când e OK oamenii pot construi la fel ca toată lumea, este? Sau avem fiecare nevoie de câte un popă să ne vămuiască?
nu stiu cum au actionat “parinteii”, dar ambele cladiri arata ca naiba langa cele doua biserici. zona de la Luterana si Sf. Iosif e de un eclectism tulburator.
{ 2 trackbacks }