1. Prima obligaţie a jurnalismului este faţă de adevăr.
2. Prima loialitate a jurnalismului este faţă de cetăţeni.
3. Esenţa jurnalismului este dată de disciplina verificării.
4. Jurnaliştii trebuie să-şi menţină independenţa faţă de cei despre care scriu.
5. Jurnalismul trebuie să acţioneze ca o monitorizare independentă a puterii.
6. Jurnalismul trebuie să ofere publicului un spaţiu pentru critică şi înţelegere.
7. Jurnalismul trebuie să se străduiască să facă semnificativul interesant şi relevant.
8. Jurnalismul trebuie să menţină ştirile uşor de înţeles şi echilibrate.
9. Cei care practică jurnalismul au obligaţia să-şi exercite libertatea de conştiinţă.
10. Cetăţenii au, la rândul lor, drepturi şi responsabilităţi când vine vorba despre presă.
Aceste 10 principii sunt rezultatul intervievării a mii de ziarişti, în sute de redacţii americane, de către reprezentanţii Comitetului Jurnaliştilor Îngrijoraţi – Comitee of Concerned Journalists – un grup de oameni de media care caută a înţelege de ce presa şi publicul s-au îndepărtat unii de alţii. Fiecare principiu este explicitat pe larg într-un volum numit “The Elements of Journalism”.
Titlul induce în eroare. Nu este o lucrare pentru începători, ci este pentru cei care, după ani de zile în această meserie, încep să se întrebe când şi cum breasla a greşit drumul.
Jurnalismul nu este despre profit, despre audienţă şi tiraj, despre influenţă, despre celebritate, despre vedete – acestea sunt cel mult efecte secundare, dar nu pot constitui un scop în sine. “Scopul principal al jurnalismului este să furnizeze cetăţenilor informaţiile de care aceştia au nevoie ca să fie liberi şi să ia decizii în cunoştinţă de cauză” – constată autorii. Cei care ignoră sau care încalcă această lege inflexibilă împachetează fum; publicul poate fi distrat un timp, surprins, şocat, întristat, scârbit cu intenţie – dar acesta e divertisment, nu informare, nu jurnalism. Mai devreme sau mai târziu, publicul se va reorienta, căutând sursele de informaţii în care poate avea încredere.
Circul este o afacere legitimă care produce aceleaşi reacţii emoţionale ca o presă care-şi ignoră menirea, dar circul are măcar onestitatea să spună ce e (şi să admită ce nu e). Presa care oferă doar circ fără informaţii este impostură, aşa cum o companie de circ ar fi ridicolă dacă şi-ar propune să facă jurnalism din procedurile de show din arenă. Impostura este sesizată fără greş de public, întotdeauna, şi nu e niciodată respectată – şi cu atât mai puţin iubită.
Când APTR a premiat emisiunea Reporter Special, am spus că echipa primeşte semnale de simpatie din partea publicului emisiunii şi telefoane iritate din partea subiecţilor emisiunii. Am adăugat că sunt foarte mulţumit de această stare de fapt, pentru că asta înseamnă că ne facem treaba.
Dar am mai spus şi că, din păcate, sunt din ce în ce mai multe cazuri în care subiecţii presei sunt cei mulţumiţi de ce obţin de la jurnalişti, în timp ce publicul se ia cu mâinile de cap văzând ce primeşte – şi că acesta este un simptom clar al unei boli teribile ce macină presa românească. Boala abandonării obligaţiei pentru adevăr şi a loialităţii faţă de cetăţeni.
Întrebarea mea, acum, este dacă breasla jurnaliştilor se mai poate vindeca singură.
@...
{ 2 trackbacks }
{ 39 comments… read them below or add one }