Julius Constantinescu
Sunt eu, ăla mare, ultimul.
Am înţeles că s-a întors Petreanu. Să fie sănătos, eu sunt deja în Dâmboviţa. Să vă spun şi cum am ajuns acolo.
Sâmbătă, şi-a adus baba aminte ce-i cu cheile alea de la vecinul. A dat buzna cu punga de mâncare, da’ nu mai eram decât eu şi pluteam cu burta în sus, îmi pierdusem cunoştinţa. A crezut că am murit şi m-a aruncat în WC. Acolo, apă curată, bogată în oxigen şi mi-am revenit imediat. Nici n-am apucat bine să-mi vin în simţiri, că baba a aruncat apa împuţită din acvariu peste mine. Băi frate, zic, nu se poate să am aşa ghinion. Noroc că după aia a tras apa. Aşa am ajuns în Dâmboviţa.
Cam împuţit în Dâmboviţa, plus că trebuie să fii mereu atent să nu-ţi arunce careva un pet în cap. Sâmbăta e cel mai nasol, câţiva colegi care înotau liniştiţi au fost călcaţi de maşină.
Revenind la Petreanu, sunt convins că ne vom revedea. Am observat că mulţi oameni care rămân fără serviciu se aruncă în Dâmboviţa.
PS: Daily Cotocodac vă recomandă vandammiul şi pornaciul, în Tabelul lui Mendeleev cu elemente uşor de memorat.
{ 3 comments… read them below or add one }
Înainte să s-arunce el, o zvârle pe babă. Măcar de-ai putea să-i smulgi punga cu mâncare dintre degetele încleştate!…
pai ar fi bine sa-si refaca Petreanul fondul piscicol… ca Zen d’Dambovita suna ca naiba!
Iţi sunt alături, bineînţeles doar cu sufletul. Sper să te strecori cu bine printre submarinele lansate la apă de localnici. Vânt din pupa!