Un comentariu la postarea anterioară merită o discuţie mai aplicată.
“Tre’ sa mai stii ca au ramas putini oameni de calitate in magazine , dispusi sa lucreze ca besmeticii de dimineata pana seara pe 600 ron” – spune Muptorul cu Microdude (sper că e totuşi un pseudonim).
La asta se adaugă remarca lui Miorlau Pufos* – “Vesnica dilema: ce-a fost mai intii? Oul sau gaina? Angajatul care-si bate joc de propriul job sau patronul care-si dispretuieste oamenii?”
Eu nu cred că e o dilemă. Cred că e o falsă problemă. Nu salariul face un angajat să se comporte profesionist. E în primul rând o chestiune de educaţie şi de respect faţă de sine – şi faţă de societate.
Vă relatez trei întâmplări autentice în sprijinul acestei afirmaţii.
1. Şeful meu de echipă din fabrică era un muncitor “categoria a 7-a”. Mai bine ca el nu câştiga nici un altul. Totuşi, rasoleala la muncă era regula lui de lucru. În logica lui strâmbă, salariul i se cuvenea prin simplul fapt că deţinea o calificare superioară pe hârtie, dar nu făcea nici o legătură între calificarea lui superioară şi nevoia de a lucra meticulos şi fără greşeală. Pur şi simplu nu-i păsa. Putea să fi avut şi salariul directorului, tot n-ar fi făcut vreo legătură.
2. În acelaşi atelier era un muncitor care dezvoltase o creativitate aparte în privinţa lucrului prost făcut. El a încercat să mă înveţe că e o prostie să înşurubezi şuruburile, dacă puteai să le trânteşti câte un ciocan zdravăn în cap şi să economiseşti astfel timp. La întrebarea mea, firească, păi bine, şi acum cum le mai desfac alţii, a scos un flacon de ojă şi mi-a explicat, mânuind pensuliţa, că “de-acu’ nimeni nu le mai desface, pen’că le sigilăm“. Din nou, atitudinea lui nu avea nici o legătură cu salariul, oricât de mic ar fi fost. Pur şi simplu nu-l interesa.
3. În aceeaşi zi în care am schimbat cuptorul cu microunde, am folosit toaleta din mall-ul respectiv. Acolo era un băiat tânăr, angajat să menţină curăţenia. Orice s-ar spune, nu e o muncă de invidiat, iar salariul nici atât. Ei bine, toaleta strălucea de curăţenie, iar puştiul acesta m-a observat fluturând inutil mâinile sub aeroterma care nu funcţiona şi, cu un zâmbet, mi-a oferit imediat un pachet de şervete de hârtie. La plecare, mi-a spus şi bună ziua. Să nu ziceţi că m-a recunoscut, pentru că eu l-am găsit frecând oglinzile, nu s-a apucat de asta doar că apărusem eu. El făcea o treabă bună pentru că aşa simţea că trebuie şi cu asta basta.
(Încă ceva. Admit posibilitatea de a fi subiectiv în privinţa relaţiei dintre salariu şi calitatea muncii, pentru că vorbesc din propria-mi experienţă. O să mă dau exemplu acum, şi vă cer iertare pentru asta. Totuşi. Când m-am angajat în presă am primit un salariu mizerabil. Aşa erau vremurile. Aveam găuri în pantofi, la propriu, şi n-aveam bani să-mi cumpăr altă pereche. Au fost luni de zile în care nu câştigam nimic, pentru că patronul pur şi simplu nu considera necesar să ne mai şi plătească după ce munceam. Am dus-o aşa vreo 9 ani, prin câteva redacţii, până când am început să câştig, în sfârşit, mai bine – sau măcar să-mi iau salariul cu regularitate. Dar în tot acest timp am participat la orice proiect nou, de cele mai multe ori gratis, şi m-am străduit să fac întotdeauna lucrurile bine – şi să-nvăţ cât pot. Nu ştiu cât am reuşit, nu ştiu cât de bine am făcut lucrurile, dar am încercat mereu – şi niciodată nu mi-am spus că, dacă nu sunt plătit cât mi-aş dori, n-are rost să mai muncesc atât de mult ca să iasă o treabă de care să fiu mulţumit.)
Ca să revin la întâmplările de mai demult – nici eu, nici şeful meu de echipă din fabrică nu făceam legătura între salariu şi calitatea muncii noastre – doar că în sensuri diametral opuse.
Ce salariu ar fi trebuit să primească angajatul de la Mediagalaxy ca să aibă un comportament profesionist faţă de clienţi? Dublu? Triplu? Zece mii de euro?
La un salariu de zece mii de euro, ar mai fi considerat de demnitatea lui să poarte vreo discuţie cu sărăntocii care n-au altă treabă decât să-i aducă lui răhăţişuri de obiecte defecte înapoi?
Dar oare s-a dus să spună şefului – uite, eu nu pot fi amabil pe banii ăştia, aşa că o să fiu neplăcut şi scârbos cu clienţii? Cu alte cuvinte, s-a dus să spună că nu poate face treaba pentru care e plătit? Sau a cerut o mărire de salariu şi, pentru că nu i s-a dat, a decis să-şi bată joc de munca lui? De el însuşi? Dar, dacă tot stă acolo, pentru că are rate, familie, hangarale pe cap şi nu găseşte o slujbă cu salariu mai bun deocamdată, de ce să nu facă bine ce are de făcut, în aşteptarea marii ocazii? Ar fi un bun antrenament, nu?
Acuma – angajatul acesta lucrează doar întâmplător la Mediagalaxy. Poate că a avut o zi proastă, poate că se simţea rău, nu ştiu. Poate că altfel e un tip extraordinar. Îl folosesc doar ca exemplu anonim, dar relevant.
Problema cu astfel de angajaţi este că, orice le-ai face şi oricât i-ai plăti, rămân neprofesionişti – şi de aceea nici nu promovează şi rămân şi cu salariile lor mici. Trist e că nici nu pricep vreodată de ce. Nu înţeleg de ce se ratează – şi, uneori, nici nu înţeleg că s-au ratat, ani de zile după ce li s-a întâmplat. Înjură pe toată lumea şi acuză o conspiraţie a boierilor împotriva lor, dar nu s-au gândit vreodată că la locul de muncă nu e ca la curve – nimeni nu-i plăteşte înainte de a arăta ce ştiu şi ce pot.
Aceşti angajaţi înşurubează şuruburi cu ciocanul, şi cred că nimeni n-o să se prindă de trucul cu oja.
Un salariu mic este o scuză tristă pentru fuşereală şi lipsă de interes. Un salariu mai bun te ajută să trăieşti mai bine, dar n-o să te-nveţe niciodată să munceşti mai bine.
_____________
*până la urmă cât de straniu e să dialoghezi cu persoane despre care nu ştii nimic şi-şi iau nume din cărţile pentru copii? Nume simpatice, să fiu bine înţeles, dar orişicât 
{ 5 trackbacks }
{ 60 comments… read them below or add one }
Next Comments →
Pentru ca ai invatat sa muncesti bine si in cel mai serios mod, ai ajuns la un moment dat sa faci orice, oricand cu cea mai mare seriozitate si respect fata de ceea ce faci, si nu te mai “uiti” cu cine dialoghezi….. cu un adult, un copil sau un personaj de basm.
Putini inteleg ca munca e ceva mai mult decat ceea ce se vede. E in primul rand munca cu propria fiinta. Iar lipsa de respect, inainte de a fi contra clientului, contra patronului sau contra locului de munca, e contra propriei lor fiinte.
Cheia muncii ?
Atitudinea.
Darael a pus punctul pe I. Daca n-ai respect pentru tine, n-o sa muncesti niciodata cu drag si cu responsabilitate fata de rezultatul final. Mi-e teama ca in Romania sunt multi oameni care nu mai stiu ce inseamna respectul fata de propria persoana. Dispretul si mistocareala ieftina sunt molipsitoare si catre interior.
Auzi Vlad, scuza-ma ca te trag de maneca aici, dar ce-ti veni cu postarea aia usor ironica despre campania pro-alaptare?
Ok, inteleg ca exista un motiv de zambet acolo, personal nici eu nu agreez forma de expresie – cu un concurs/record de alaptat in public. Dar imi dau seama de ce este nevoie de o campanie pro-alaptare. Prima de acest fel pe meleaguri mioritice, asadar sunt oarecum scuzabile stangaciile.
Ai idee cat de putini copii sunt alaptati exclusiv sau alaptati pur si simplu in Romania? Ai idee cat e de important sa fie alaptati? Ce-ai patit, ai uitat ce inseamna documentarea?
Comentariile pe care le-ai starnit la postarea respectiva sunt de-a dreptul jenante pentru inteligenta presupusa a autorilor lor.
Si zau ca mai sus mentionata campanie nu merita altceva decat sustinere.
Cred ca a venit toamna, devii mai melancolic si te refugiezi in scris, altfel nu-mi explic posturile astea interminabile. Ai vazut ce-a patit Tolstoi, l-au sarit de la Nobel din cauza asta.
Am lucrat la viata mea pe gratis (tot in media, ca acolo se pare ca se aduna fraierii care doresc sa isi faca un nume), am lucrat pe salariu de rahat, am lucrat pe salarii bune. Si am avut sau nu performanta pentru ca am putut atunci mai mult sau mai putin. Salariul nu este niciodata scuza pentru lipsa de performanta. Nu iti convine si esti atat de bun, mergi altundeva unde valoarea ta va fi apreciata la un nivel corect. In ciuda mizeriilor de peste tot, mai sunt inca sefi/patroni care apreciaza un angajat ce poate si sunt dispusi sa il plateasca bine.
Orice munca am face, trebuie sa stim ce este aia responsabilitate si lucru bine facut. Cine nu stie sa isi respecte munca la un salariu, nu va deveni peste noapte corect, doar pentru ca ia mai mult. Normal ca remuneratia trebuie sa te si motiveze, dar teoretic motivatia aia trebuie intai sa porneasca de la tine si de la bucuria de a face totusi ceva asa cum trebuie
Doamne, ce fericit sunt!
Ehei, iegzista o vorba: multi vad, putini cunosc.
Mi-a oferit viata mai multe surprize in ultimii ani. Si ce credeti ca am facut eu in luna decembrie a anului 2008 ? M-am angajat intr-un supermarket. Deja ma vedeam oferind indicatii celor care vor sa cumpere un TV, o plasma, un calculator.
N-a fost sa fie fiindca initial mi s-a spus: NIET ! pentru matale avem alt raion deocamdata, mai intii sa vedem ce poti.
Am putut doar trei saptamini. Nu am sa spun numele magazinului fiindca oricum sunt de tot risul si in loc sa inteleaga critica ma trezesc cu vreun proces.
Si tocmai de aceea v-am mai spus (prin comentarii la alte articole privitoare la alte magazine) si va mai spun odata: inainte de a vorbi de ce nu incercati munca asta ? Doua saptamini, doar atit ! Si dupa aia va garantez eu ca nu va mai legati de viata bietilor vinzatori.
Sa ne fie clar un lucru: ochiul stapinului ingrasa vita. In firmele mici, acolo unde patronii stiu sa puna corect problema sunteti tratati asa cum pretindeti prin aceste comentarii. Magazinul pomenit (ca si al meu, ca si multe altele) sunt niste filiale ale unor multinationale. Cit o fi el de multinational nu putea sa nu ramina impregnat cu specificul romanesc. Credeti-ma, majoritatea dintre ele au o conducere de tot rahatul. Daca este romaneasca mai intelegem. Daca este vreun expat se molipseste extrem de rapid. Foarte curind va observa ca nu poate invinge sistemul romanesc si se va adapta. Exceptiile sunt ale dracului de putine.
Se mai lauda lumea pe aici ca initial a muncit cu pasiune pentru putini bani. Poate ca asa este dar DOMENIUL in care s-au realizat (presa, sa zicem) este unul mai liberal. Muncind initial pe brinci si pe bani putini macar exista speranta ca intr-o zi va fi CINEVA. CINEVA am zis, n-am zis someone sau somebody. In faimoasele multinationale fie ca faci precum cel din povestea noastra fie ca esti exemplu de comportamnet NU URCI NICAIERI IN IERARHIE. NU ITI DA NIMENI UN BAN IN PLUS IN AFARA GRILEI. Pentru ca exista o grila de salarizare, stimati cetateni care lucrati in privat in meserii mai liberale cu salariul negociat direct cu patronul (este si cazul meu actual, sa nu ziceti ca sunt vreun fariseu; doar ca am vazut si diferenta)
Pe linga faptul ca exista o grila de care nu scapi intervin si metehnele noastre mioritice: nepotism, favoritism, etc, etc. Birocratia intr-o astfel de organizatie e imensa, sa nu credeti cumva ca a murit odata cu Ceausescu. Chiar daca ai idei bune, chiar daca te comporti civilizat nu sari in schema pina nu te vede sefu` sau sefa, depinde de depanda. Eu o mai tin minte pe javra din cauza careia am plecat de acolo si poate ne mai intilnim vreodata pe traseu si – civilizat cum sunt – nu voi dori sa scuip pe strada. Am o boarfa pe care imi pot exercita acest drept !
Cred ca majoritatea lucratorilor din aceste mari supermagazine au boarfa lor.
Fara suparare dragii mei, ca e 4 dimineata si n-am somn: nu mai vorbiti va rog in necunostinta de cauza. Nu va mai dati “granzi“ doar fiindca acum sunteti (probabil) cineva. Nu mai aruncati cu noroi. Sunteti cumva din genul acelora care injura gunoierii ca blocheaza strada ?
Si inca ceva: in Romania (paradoxal) au existat legi mult mai bune cu privire la protectia consumatorului. Va spune asta unul care a inapoiat o ditamai masina de spalat costind vreo 16 milioane la banii din 2004. Din pacate nu tot ce vine din UE e neaparat mai bun: actualele reglementari NU mai permit inapoierea bunului in 30 de zile. Minunea asta se refera doar la vinzarile online.
(ca un ziarist ce sunt si ma respect verific din trei surse inainte de a vorbi)
Deci acel director de magazin a luat aceasta decizie ca sa aplaneze un scandal. Deja se vedea omul cu toate antenele pe cap !!!
Bietul director… pina la urma e si el o victima a sistemului, nu credeti ?
Vlad, Marian S a pus o problemă de fond: de ce s-ar strofoca ăla, când nu are nicio perspectivă de carieră, când ştie că e folosit câteva luni, un an, şi e trimis la plimbare cu şuturi în cur, pentru a păstra ăia costurile scăzute cu mâna de lucru? Şi ţi se pare că în presă nu e nepotism, că acolo lucrurile stau mai bine? Ţi-aş putea povesti destule din dugheana la care lucrezi acum!
Cât investesc patronii români şi multinaţionalele în formarea personalului? Să-ţi dau un exemplu: am vrut să-mi configurez o cutie poştală pe mobil, în reţeaua Vodafone. Mi-au trimis un e-mail cu nişte instrucţiuni. Nu s-a configurat. Probabil că era o eroare de adresă, ştiu şi eu. N-am găsit, în câteva magazine, pe nimeni care să verifice de ce dracu nu se configurează. Ghinionul meu e că telefonul nu poate fi configurat cu un sms, modelul e mai nou şi n-au ajuns cu “munca” până la el. Probabil c-au să ajungă atunci când fabricantul o să-l scoată din fabricaţie.
E chiar atât de greu să le dai angajaţilor nişte cunoştinţe minime în domeniu? Din respect faţă de cumpărător, în primul rând. De ce cred ei că totul se rezumă la a plăti cât mai prost personalul, pentru a-şi asigura un profit maxim? Şi dacă tu, patron, îţi faci politică din a-ţi dispreţui angajaţii, de ce şi-ar iubi ăia munca?
PS: nu-mi spune că ăla îşi făcea cu pasiune munca din hazna! Nu cred că, în armată, ai curăţat cu zâmbetul pe buze buda!
Multumesc, Alina, pentru remarca referitoare la inteligenta: sunt una din cei care au raspuns la postul despre alaptare in perfecta cunostinta de cauza a situatiei din Vest, de unde a pornit ideea campaniilor de alaptare in masa. Am trait 5 ani acolo, in mijlocul oamenilor de rand, si pot face comparatia cu ce se intampla la noi, in mijlocul oamenilor de rand, si in privinta cresterii copiilor: la noi nu s-a ajuns ca, pe scara larga, copiii mici sa fie crescuti numai cu lapte praf, fie si doar din cauza ca nu isi permit parintii asta. Daca se intampla ca parintii sa lucreze la Media Galaxy… (ca sa fiu on-topic), fiindca asta inseamna – pentru mine – om de rand: vanzator, croitoreasa si nu avocat, ziarist, corporatist etc.
@ Marian S: e adevarat ca actualele reglementari UE nu permit inapoierea bunului in 30 de zile, ci in 8! Mi s-a intamplat sa returnez un telefon si o masina de spalat in mult hulita Italie; pentru ca telefonul fusese ultimul, cel din vitrina, mi s-au returnat banii, iar masina de spalat mi-a fost inlocuita (in ocazii diferite). Singura conditie este sa il duci inapoi cu tot cu ambalajul (inclusiv cu toate pungulitzele in care au fost accesoriile) si, stiind asta, toata lumea pastreaza timp de 8 zile cutia si tot restul. Dupa 8 zile calendaristice nu mai ai dreptul sa returnezi bunul la magazin (ai avut timp sa te lamuresti ca functioneaza) si esti trimis la service. Cam asa merge treaba acolo.
@ Gheorghe Constantin: din ce am mai trait si eu in viata asta la noi sau aiurea, il pot sustine pe Vlad cand afirma ca baiatul curata cu pasiune… pana si buda
Deci exista incompetenţa foarte bine platita (seful de echipa), incompetenţa cu orice pret (muncitorul cu oja) si competenţa cu orice pret (baiatul de la toaleta).
Care dintre cele trei competenţe, incompetenţe e cheia succesului?
De o intamplare diametral opusa am avut parte in Domo. Cautam o plita pe gaz si ma hotarasem la un Franke, imi placea un model anume si mi-am zis ca nu are ce sa fie prost la o bucata de metal si 4 tevi. Am intrebat un angajat daca mai au si alta in afara de cea expusa, probleme mari cu stocurile azi, si ce stie despre ele. Mi-a raspuns sincer: “la cate am frecat eu doi ani in Italia, n-am vazut una Franke, numa Zanussi”. Dialogul a fost mai lung, dar la final s-a ajuns sa-mi vanda una mai buna, mai frumoasa si mai ieftina. Am stat cu el si mi-a prezentat in amanunt 9 modele. N-a primit mai multi bani si nici macar n-am avut cum “sa-i las ceva”. Mi-a facut un bine pentru ca asa a inteles el ca trebuie sa-si faca treaba. Mai e un lucru de luat in seama, politica de angajare. La Praktiker si Bricostore n-am gasit un singur om care sa ma sfatuiasca cum se repara o teava de plastic. La Obi am discutat cu un inginer de instalatii.
Dar pe langa atitudine, respect si alte asemenea nu e si o problema de..autoconservare ? Adica vanzatorul nu se gandeste la faptul ca acel client pe care-l trateaza la misto poate e un doctor care o sa-si uite niste pansamente in el la o banala operatie, un functionar care o sa-l plimbe cateva zile pentru o adeverinta ? Adica in momentul in care-ti bati joc de oameni, nu ar fi cazul sa te astepti..cam la acelasi tratament ?
Mie mai distractiv mi se pare la romanii care-si fac munca de mantuiala ca se plang de altii care-si fac munca de mantuiala, decat de salariul mic.
“Nu salariul face un angajat să se comporte profesionist.” Câteodată salariul mic îi face neprofesionist. Poate că azi nu i-au mai ajuns banii ca să-şi ia de mâncare, iar la muncă trebuie să fie cu mintea brici. Poate că s-a îndatorat peste măsură şi acum este presat de faptul că nu poate să-i înpoieze…
Şi la urma urmei te simţi ca un neica nimeni dacă lucrezi ca un cal şi eşti plătit ca un catâr…
De cateva saptamani/luni tot caut un om pentru un job de incepator. Ce m-a socat e lipsa de motivatie a cuiva care n-a mai lucrat niciodata. Seamana uneori cu cineva care a invartit hartii prin corporatii ani si ani si acum chiar ca e pierdut. Doar ca oamenii astia deabia au inceput si sunt complet blazati si stersi. O sa zic si eu ca tine: “pe timpul meu”. Da, pe timpul meu vroiam sa invat, sa fac chestii, intrebam, stateam si ma chinuiam. In toti oamenii pe care i-am vazut nici unul nu parea sa aiba un imbold, o motivatie sau macar sa fi incercat sa faca si el ceva de capul lui pana acum. Pe unul l-am blocat cu intrebarea: “zi-mi ceva ce-ti place foarte tare si te intereseaza destul cat sa fi invatat ceva singur pe tema asta”.
solutia ? spor de zambet ,parca aveau functionarii de la primaria focsani
acum un an jumate a trebuit sa angajez niste persoane.am vazut vreo 30-40. total impotriva oricaror strategii de recrutare, din prima i-am rugat sa-mi scrie pe o foaie suma pe care o castiga in actualul loc de munca, cat se asteapta sa aiba mutandu-se la mine si cat cred ca vor avea la mine peste un an…celor mai multi le-a luat muuuuult timp pana sa aiba o idee cum/ce ar trebui sa scrie……..cea mai tare a fost o tipa care a zis aproape instant ceva de genul: acum castig 10 lei, de la tine vreau cel putin 8 lei fiindca sunt convinsa ca peste un an o sa-mi dai tu fara sa-ti cer 20 lei. din pacate n-am angajat-o fiindca jobul implica si o relocare pe care n-a putut sa o faca, dar i-am felicitat atitudinea
eu cred ca salariul este determinant pt atitudinea fata de munca doar daca nu acopera nevoile minime si atunci este scuzabil sa dai rateuri in a performa profesional daca nu ai lapte pt copii (nicio legatura cu postul cu alaptarea
)
sunt de acord cu ce a scris Vlad. a-ți face meseria bine nu trebuie să fie condiționat de salariu. și aș împinge problema ceva mai departe, în sfera bugetarilor – unii dintre dânșii motivând lipsa de interes/de profesionalism/eficiență prin slaba remunerare. din câte știu eu, mai există o noțiune numită „deontologie”, mulți vorbesc despre ea, puțini o aplică. alegerea unei profesii – de medic, profesor, magistrat, ca să citez exemple consacrate – s-a făcut în cunoștință de cauză (teoretic), știindu-se îndatoririle, riscurile și beneficiile. Vorbesc aici de profesii, nu de ocupații vremelnice, precum cea de vânzător la Domo, Flanco, Baumax sau Mediagalaxy, că nu cred că este visul cuiva să facă asta perpetuu. iar când nu-ți faci bine treaba pentru care ești plătit – mai bine sau mai rău, însă știai acest lucru dinainte – pe motivul că salariul e mic atunci chiar că n-ai ce căuta în acea branșă. daca singurele stimulente sunt cele de natură pecuniară poate că acele persoane mai bine și-ar deschide afaceri etc. ca să nu se mai împiedice de un profesionalism absent și care le stă în gât.
Bine a mai pus @Miorlau Pufos problema cu oul şi găina. Totuşi, cred că vina primordială e a patronului, nu a vânzătorului. Când angajează un vânzător, normal ar fi să-i spună: Ăsta-i salariul, astea-s obligaţiile tale. Nu ţi le respecţi, ne despărţim.
La salariile de rahat din comerţ nu vin vânzători de calitate? Păi tot patronul e de vină. Să crească salariile. Se vaită că dacă dă salarii mai mari trebuie să crească preţurile în magazin şi îl scoate concurenţa de pe piaţă? Păi să nu crească preţurile, să mai scadă puţin din profit. Slavă Domnului are de unde, că altfel nu s-ar extinde retailerii în toată ţara, în ritmul în care o fac.
De vină suntem şi noi, cumpărătorii, că cei mai mulţi acceptăm fără să ripostăm tupeul, insolenţa, plictisul cu care suntem trataţi. Dacă fiecare dintre noi am lua atitudine şi am pretinde respect, atenţie, bunăvoinţă şi un zâmbet pe buze, cred că încet – încet patronii şi-ar da seama că s-a terminat cu „merge şi aşa”. Iar vânzătorii de genul Muptorului sau al lui Marian S, care găsesc justificări pentru vânzătorii care bat şuruburile cu ciocanul, ar fi trimişi la plimbare.
@vasilica
„ Mie mai distractiv mi se pare la romanii care-si fac munca de mantuiala ca se plang de altii care-si fac munca de mantuiala, decat de salariul mic.”
Asta-i cu trimitere la Someone, este că m-am prins?
Păi în discuţia asta eu ar fi trebuit, în buna tradiţie a anilor din urmă, comunismul. Văd că nu. Ceea ce e de bine! Că ăia de vin la prima slujbă nu ştiu ce vor, e una. Dar nici companiile, cu toate compartimentele lor de “personal” şi cu toate “cabinetele de recrutare”, nu ştiu ce vor. Ideea de bază este să nu investească nimic, dacă se poate, sau la nevoie, mai nimic, în formarea profesională, pe motiv că, dacă îi învaţă, ăia pleacă la un salariu mai bun.
Până în 1989 aveai toate datele să-ţi planifici o carieră profesională, cel puţin în domeniul meu. Exista şi subiectivism, dar în proporţii cu mult mai mici ca azi. Dacă nu visai la cai verzi pe pereţi(ăia care presupuneau pactul cu PCR sau, pentru unii, cu Securitatea) şi-ţi plăcea ceea ce făceai, aveai o viaţă profesională liniştită şi confortabilă, în care munca şi inovaţia chiar erau răsplătite. După 1989 mulţi au reuşit în domenii în care n-ai fi crezut că pot.
Dar asta presupune acumularea de cunoştinţe. Din 5 ani de facultate, cel puţin un an am lucrat efectiv în producţie şi apoi în proiectare. Fiul meu termină anul acesta facultatea, şi n-a făcut o oră de practică, undeva, într-o inteprindere. Nu mi se pare normal: toţi ţipă că au nevoie de oameni, dar nimănui nu-i pasă cum sunt formaţi.
În primul an de stagiatură eu am primit un proiect, într-o industrie de vârf, la care am lucrat singur, cu institute de cercetare din Bucureşti şi din Braşov. Oamenii aveau nevoie de noi, şi ne arătau asta, investeau în noi. Deşi am făcut, slavă Domnului, suficiente boroboaţe! Spun slavă Domnului, pentru că altminteri nu înveţi. Libertatea pe care am avut-o atunci nu am mai avut-o după 89. Soarta a făcut să nu mai fiu obligat să intru în sisteme ierarhice, să pot decide eu ce şi cum fac, între limite decente. Nu mă mai pot imagina undeva, într-un sistem în care nu eşti decât o rotiţă, în care nu poţi gândi cu mintea ta, în care ţi se calcă în picioare demnitatea. Şi da, dinainte de 89 am moştenit ura faţă de “munca patriotică”. Chestia cu “munceşte tu, că vin ei şi banii” nu ţine. Nici măcar în glumă.
Acum revenind la temă, noi nu suntem pregătiţi, cultural, pentru o economie a serviciilor. Asta cere o altă atitudine, un alt mod de a relaţiona cu oamenii. Cel care prestează un serviciu este privit ca o slugă de cumpărător, este jos pe scara socială, şi reacţionează ca atare. Când ne vom rerspecta reciproc, când vom avea alt tip de relaţii, poate vom vedea şi vânzători cărora le place ceea ce fac. Dar, cum spuneam, trebuie construită o cultură în domeniu.
Foarte bun articolul.
Respect.
Poate ca salariul nu-l motiveaza sa munceasca cu spor si nu-i place ceea ce face. Poate ca el considera ca merita mai mult. Dar antrenandu-se sa munceasca prost nu va ajunge niciodata sa faca ceva ce-i place. Sau chiar daca va ajunge, printr-un noroc, intr-o pozitie de care sa fie mandru, va fi uitat de mult (daca stia) cum e sa-si faca treaba bine. Atunci cand esti nemultumit de jobul pe care il ai, solutia nu e in a-ti baga picioarele. In fond poti sa schimbi multe joburi in care nu-ti vezi locul si sa te comporti la fel. Iti va folosi asta la ceva ? Ma indoiesc.
gresesti amarnic aici, poate ca nu salariul il face sa se poarte ca nesimtitul, dar iti povestesc din proprie experienta. Am muncit si pe bani multi, facuti de mine si pe bani putini, dati de altii. Problema cu salariul mic este ca iti educa angajatii. Nesimtirea nu este decat rezultatul unei atitudini din partea angatorului. De ce sa imi dau silinta, cand tu nici nu te invrednicesti sa ma tratezi ca o fiinta umana. Pentru ca vezi tu, un salariu minim pe economie, in cel mai bun caz, nu te face decat sa iti constientizezi propria neputinta si lipsa unui trai decent (am trait patru ani, fara nici un ban, am luat, am dat, si n-am avut credite)… cand nu e munca la negru (am lucrat la un moment dat intr-un mediu civilizat, de fapt, inca mai lucrez, iar colegii mei se scandalizau, vai! dar cum ai acceptat sa lucrezi atatia ani – 5, la negru?! Eu unul/una, n-as fi tolerat. Bullshit, cand ai foamea in gat, trebuie sa iti platesti studiile – nu neaparat taxa de facultate de stat/particulara, ci abonamentele, numai la BC era 50, cand chiria era 200 de RON) nu mai stai sa ai dileme existentiale, sau prejudecati in fata ilegalitatilor. Ei bine, tot jemanficheismul asta tradus prin cativa banuti aruncati acolo, in scarba, cand ti se si explica ca de fapt, nici nu ar fi trebuit sa fii platit, pentru ca oricum, munca ta o poate face si un caine, degeaba (eu unul nu ii inteleg pe angajatorii care angajeaza cu 500 de RON si se mira ca pleaca angajatii, da’ ce, te asteptai sa ramana pana la pensie? Munca de 500 de RON, mai bine i-o dai aluia care castiga 1000, si uite asa i-ai mai crescut salariul, nu mai angajezi un om). Cum poti sa spui ca salariul nu il motiveaza?! Poate atunci cand ai peste nivelul minim de trai, dar intr-o societate in care salariul mediu este de 1400 si chiriile pornesc de la 1000 de RON, ce fel de motivatie au angajatii tai? Sa munceasca pentru ce?
Si aici nu vorbim despre oamenii bine platiti, ca sunt putini. Nimeni nu vrea sa ii bage in seama pe cei care sunt multi, lucreaza in servicii, in administratie, in locurile cele mai prost platite. Asa se perpetueaza mentalitatea veche, noi ne face, ei se fac …
Am vazut companii mari care isi trimeteau oamenii la traininguri, de comunicare, de abilitati de rezolvare a conflictelor, vezi doamne, aveau probleme de comunicare, cand in realitate, problema era salariul mic, nemultumirile legate de programul prelungit si lipsa platii orelor suplimentare.
my two cents
mizeria asta a salariului de doi lei se perpetueaza si din cauza unor oameni al caror rationament este asemanator cu al tau.
@ Gheorghe Constantin
“Cel care prestează un serviciu este privit ca o slugă de cumpărător, este jos pe scara socială, şi reacţionează ca atare.“
Stiti care e partea proasta domnule ? Din majoritatea comentariilor “contra“ de mai sus transpare aceasta atitudine. Din pacate se regaseste chiar si in substanta articolului.
@ anumiti comentatori anonimi (pe care de obicei nu ii bag in seama) :
Meseria mea de baza este de electronist (IT) si acum o practic cu mandrie si succes. Am incercat si eu marea cu degetul, am vrut sa fiu vinzator de electronice. Chiar si numai trei saptamini in interiorul sistemului mi-au fost suficiente pentru a intelege situatia. Imi place sa vorbesc in cunostinta de cauza si nu cum fac altii care vorbesc doar ca sa le arate prietenilor ce atitudine brava au ei pe forumuri si bloguri.
Doar “prietenii stiu de ce“ fiindca pentru noi ceilalti sunt niste ilustri anonimi adica NIMENI.
Concluzie: vreti sa schimbati sistemul ? Adresati-va cit mai sus fiindca peshtele de la cap se impute. E pacat sa incepem sa-l curatam de la coada – pina terminam se impute de tot.
Marota asta cu “salariul mic” e rezultatul orbirii colective. N-o spun eu, o spune Gallup dupa mai mult de 30 de ani de studiu al acestui fenomen. Modul de tratare a clientilor (in sens mai larg, insasi eficienta in munca a angajatilor) depinde de o serie de factori; dintre acestia, multi sunt in “ograda” angajatorului, dar unii sunt si in “ograda” angajatului.
Pe scurt: motivarea unui om este un lucru deosebit de complex. Simplificand la maximum, exista 2 tipuri de factori motivatori: materiali (salariu, bonusuri, avantaje diverse precum autoturism-telefon-reduceri etc) si nemateriali (pozitie sociala, satisfactii profesionale, mediu de lucru, incurajarea dezvoltarii personale etc). Pentru o motivare eficienta nici unul dintre cele doua tipuri nu poate avea efect separat. Este necesara combinarea lor.
La nivel de atitudine fata de client, factorii cu greutatea cea mai mare sunt, in ordine, relatia cu superiorul imediat (ce primesc de la el, aia dau mai departe la client), atmosfera (cultura corporata) si nivelul de compatibilitate personala cu jobul in sine. Daca priviti atent, nicaieri nu apare salariul ca atare.
Atunci, de unde marota salariala? Pai, din lipsa cvasi-ubicua a factorilor nemateriali. Angajatorii habar n-au de existenta lor (sau daca au habar ii ignora, ignorand cu aceasta ocazie si banii grei pierduti prin lipsa de eficienta si bagpiciorism, ca si economiile sanatoase pe care le aduce motivarea nemateriala); ca atare, traditia printre angajati este ca “la munca suferi”, n-are cum sa-ti placa sa mergi la serviciu. Ce a mai ramas ca factor motivator? Salariul! Asta este scos in fata mereu, in lipsa de alta idee mai buna.
Ca este vorba de o marota se constata simplu, comparand relatia client-angajat pentru posturi platite la fel. De exemplu, vanzatoarele aceluiasi magazin; sau angajatii de la Relatii Clienti (o companie de telefonie mobila se preteaza excelent unui astfel de experiment). De ce, la acelasi salariu, unii sunt superbi si altii respingatori? Din motivele identificate de Gallup.
Nu spun ca daca tragi pisica de coada de la un salariu la altul nu te influenteaza la munca. Spun doar ca ar trebui sa trecem peste povestea asta cusuta cu ata alba si sa intelegem motivele reale, chiar daca sunt oarecum mai ascunse.
@ Cetățeanul Popescu
bun comentariu
nu de salariul mic e vorba, ci de ne-calificare. poate parea pretentios ce spun, dar tipul care a venit sa discute despre schimbarea cuptorului nu era calificat sa o faca. nu era de la relatii cu clientii, sau daca era – nu i se facuse vreodata un instructaj despre cum sa se comporte. credeti ca americanii se comporta frumos la ghisee din bun simt? unii da, dar multi te injura in gand si iti zambesc in fata. pentru ca sunt calificati sa relationeze si au un instructaj.
just a thought.
Vlad, mai departe eu am spus: “Ceva ma face sa inclin balanta in favoarea primei variante. Mai intii a existat angajatul care si-a tratat cu lipsa de respect locul de unde-si cistiga piinea si apoi patronul care ii distribuie suturi si bani de seminte.”. Lipsa de respect a angajatului fata de propria munca atrage dupa sine, aceeasi cantiate de dispret din partea celor care platesc si conduc, indiferent ce face.
Romania e inca in stadiul de munca-natura-capital, pina sa trecem la “capital uman” in loc de munca va mai curge multa apa pe Dunare. Chiar daca acest capital uman exista – in cantitati homeopatice pe alocuri – nu stie nimeni cum sa-l intrebuinteze si se pierde intr-o mare de mediocritate.
@Cetateanul Popescu Din nefericire, teoria asta se aplica la noi doar in foarte putine locuri, mai ales in companii mici-mijlocii. Atunci cind lucrurile capata proportii industriale deja devine apa de ploaie de cele mai multe ori, un singur caz in care chiar lucrurile merg bine si sint la nivel de multinationala am vazut pina acum. Daca lucrurile merg ca pe roate, de ce sa-si mai bata oamenii capul cu grija fata de angajati? Cind ai 2400 de oameni care-ti vin la recrutare si din astia 80% scriu negru pe alb ca se multumesc cu salariul minim pe economie si bonuri de masa, ca altfel mor de foame in zona aia ce faci? Te-apuci sa dezvolti teorii pe teren sau zic merci c-ai gasit fraierii si raportul de profit la sfirsit de an va arata ( din nou) superb?
Poate ca nu stiti, dar multi dintre retailerii de pe la noi sint “perle ale coroanei” in sensul ca profitul raportat la cifra de afaceri e cel mai mare din toate tarile in care opereaza. E valabil si pentru unele banci.
@ curly La salariul minim pe economie plus bonuri de masa e greu de crezut ca oamenii aia traiesc altfel decit de pe o zi pe alta. In retail e oricum impamintenita traditia furturilor, si nu numai acolo. Pina la urma, nedreptatea genereaza furaciune. Nu ca o justifica in vreun fel.
Vreo un an am lucrat si eu prin presa. Cind mi-am dat seama ca nu pot sa fac efortul de lucra aproape pe gratis pe termen lung, desi imi placea extraordinar de mult ce faceam, am schimbat macazul. Nu m-am apucat sa dau rasol ca patronul nu da salarii mai mari.
@Miorlau,
“teoria asta se aplica la noi doar in foarte putine locuri” – ca sa te citez. Nu, de doua ori nu. Unu, nu e o teorie. Este rezultatul unui studiu de peste 30 de ani al Gallup International care a incercat, initial, sa raspunda la intrebarea “ce fac marii manageri altfel decat cei obisnuiti?”. Concluziile studiului sunt multe si… surprinzatoare. Motivarea si impactul superiorului direct sunt doar o mica parte din ce-au descoperit. Si doi, cand ai 2400 de candidati, cauti *talentul* (trasaturile naturale) si *chimia* (trasaturi de personalitate) care iti permit tie, supervizor, sa impingi echipa ta catre performanta. Daca esti manager bun. Daca esti manager obisnuit, da, alegi unul mai flamand pe care-l storci ca sa-l inlocuiesti mai tarziu.
Vezi, asta e unul dintre simptomele bolilor noastre: “asta e teorie, la noi e altfel”. Nu, nu e altfel. Am studiat, ca profesionist, piata (inclusiv de munca) din cateva state europene, SUA si Turcia. Nu sunt altfel decat, eventual, la sumele de pe “paycheck”. Dar oamenii reactioneaza la fel, pe tot globul. “Asta e o teorie care la noi nu se aplica” este de fapt refuzul de a gandi si actiona *altfel*, scaldatul in mocirla calduta a neputintei autoasumate. Fara referire la tine personal, evident. Vorbesc de patronii pe care-i cunosc. Si cand mor de foame, oamenii pretuiesc o vorba buna, o incurajare, o posibilitate de a creste, o implicare. Cunosc firme mici-mici care abia isi tarasc zilele, dar la care cei 2-3 angajati vin cu placere pe salariul minim + bonuri (uneori, cand sunt bani). Pentru ca patronul e om, nu doar patron. Si cunosc multinationalele din interior. Sunt departe de a fi un monolit; exista “business unit”-uri care uimesc, si in care e o placere sa intri. Si in aceeasi firma sunt unit-uri in care ti-e sila sa ajungi.
@all,
nu exista meserii “de umplutura”. Stiu un lucrator in instalatii sanitare care este fericit sa presteze munca asta “de jos”, cu convingerea ferma ca astfel contribuie la sanatatea orasului. Nu desfunda veceuri, ci asigura igiena locuintei. E un talentat al domeniului – si nu se poate plange de clienti. Stiu menajere de hotel care n-ar face nimic altceva, pentru nici un salariu din lume. Pentru ca iubesc, de exemplu, sa aranjeze jucariile aruncate de copii prin camere – de fiecare data altfel, de fiecare data “construind” cate o mica piesa de teatru. Care traiesc din bucuria turistilor la vederea imaginatiei lor. Care, evident, gasesc in camere, la plecarea oaspetilor, 10-20-50 de euro; dar nu aste e primul lor gand. Recompensa asta e *efectul* modului in care-si fac meseria, nu motivatia de a se comporta astfel.
Astea nu sunt teorii. Sunt fapte reale, de viata.
@Camil, mersi.
Știți bancul cu meșterul vidanjor și ucenicul său?
Amândoi, la o intervenție. Hazna înfundată. Vidanjorul se avântă înâuntru și de acolo strigă – sfoară… cheia de 18… șarpele… cârpa… ciocan… Ucenicul, cu lada de scule, de sus, i le dădea pe toate la mână. Trmină meșterul, iese, se uită cu blândețe la ucenic și spune – Ai văzut cum se face? Să pui mâna să înveți meserie că altfel o să cari lada aia de scule toată viața.
Ceea ce am zis eu mai sus nu exclude adevarul spuselor cetateanului Popescu, ba chiar dimpotriva: sunt de acord si ii subliniez spusele.
Chiar si dialogul putintel cam contradictoriu (pe care l-a avut) cu Miorlaul Pufos ne releva lucruri de remarcat. Cu singura obiectie ca intre ou si gaina eu aleg varianta cealalta: mai intii s-a creat o cultura organizationala gresita si daunatoare iar apoi toti ceilalti s-au “aliniat“.
Parerea mea de doi centi, ce naiba.
Eu zic ca trebuie sa deschidem un cenaclu.
@ Cetateanul Popescu: nu era vorba de 2400 de aplicanti, ci de 2400 de oameni care au venit la interviu. Cite 400 odata, in 6 zile diferite. Chestie de logistica in primul rind. In al doilea, criteriul de selectie primar a fost salariul trecut in hirtiile alea. Cine sa se mai uite la competente, talent, determinare? Du-te tu si vinde serviciile astea de consultanta pe la citiva din retailerii de la noi, ia vezi…poti?
Tata e vanzator la un magazin de electrocasnice.
A ajuns vanzator in urma unui conflict cu patronul, pentru ca inainte era un fel de sefut la receptie service. Dupa conflict l-a mutat disciplinar la magazin, ca sa nu-l dea afara, pentru ca lucreaza in firma de 15 ani.
Tata este un vanzator amabil, desi nu se pricepe deloc la relatii cu publicul. Tata are pe cartea de munca minim pe economie de 15 ani, iar de cativa ani de cand a ajuns la munca de jos, adica la magazin, tata are salariul sub 10 milioane. Tata a alergat un client prin fata magazinului sa-i dea inapoi 100.000 lasati “bacsis” dupa cumparaturi de vreo 25 de milioane. Tata mai are vreo 3-4 ani si iese la pensie. Ce pensie o sa aiba, dumnezeu si patronii mei si ai lui frati-miu cu mila.
Nu ma mandresc cu faptul ca tata este vanzator la un magazin de electrocasnice, dar nici nu mi-e rusine. Macar este unul corect, civilizat.
…. Ce discutii s-au generat pe tema asta
, nici nu ma asteptam 
.
)).
De fapt este unc erc ceva mai larg … din care au de suferit ( pe rand ) clientul ,patronul si in final tot vanzatorul . Sa mai explic de ce?. Nu mai e nevoie . Sunt sigur ca intelegeti o asemenea replica venita de la un biet…..( cum zicea Odojac ??? ) ..aha toparlan ,provenit din stabilimentul denumit MediaGalaxy …( adica ” je ” ) .
As vrea insa sa ii vad pe cei care acum intind degetul acuzator catre prapaditii de vanzatori , deci as vrea sa-i vad in situatia in care patronatul i-ar trata in batatie de joc ,fiindca stiu ( patronii )ca nu au unde sa se angajeze , ar avea salariul de mizerie , ar fi cu foamea in gat , SI AR MAI FI TARTATI SI CA NISTE SCLAVI DE CATRE UNII CLIENTI , deci revin iar , as vrea sa ii vad cu cat zambet pe buze ar intampina si rezolva problemele ce i se ivesc .
Credeti dumneavoastra ,domnilor si doamnelor ( ca nu cumva sa fiu acuzat si de misoginism ) , ca daca patronul sau directorul de magazin te vede ca-ti dai silinta , ca faci pe “detergentul universal ” , pe Superman , Arabella si Captain Planet la un loc va veni MACAR sa-ti stranga mana?… Nu ! Ii vor flutura urechile de fericire ca profitul ii creste , va putea sa-i ia tutei inca o geanta in plus si va uita ( asa cum face constant ) ca : marfa nu se descarca singura , nu se aseaza singura la raft , nu se prezinta singura , nu se vinde singura . Ci tot de catre ” toparlanii – varza “( cum zicea un doct in viata ) care ii trudesc pe plantatie , pentru ca NU AU UNDE SA MEARGA .
Daca in zilele noastre , unde pana si orgasmul este stimulat cu bani , mai incearca cineva sa ma convinga de ” teoria satisfactiei muncii ” ma arunc pe geam in acest moment . Nu va speriati stau la parter
Unii ma inteleg altii nu .
Insa pestele de la cap se impute .
Vrem alt sistem , vrem schimbare dar tot de la talpa sa pornim
Astept cu nerabdare pietrele
.. Ups ! O intrebare : daca nu i-ai mai da catarului de mancare , crezi ca ar mai trage numa fiindca i-ai arata biciu’ sau numai fiindca simte jugu’pe grumaz?
Cum nu vii tu, Ţepes Doamne, ca punînd mîna pe ei
Să-i trimiţi la locul lor: parveniţi şi-un pic mişei
In muptor cu microdude cu de-a sila să-i aduni
Să îi pui la perpeleală, că afară stau cei buni !
V-am zis eu să deschidem un cenaclu.
Amin.:D
Miorlau, (daca ai fost parte din macelul numit “recrutare” de care povestesti, te rog ia ce voi spune la nivel general, fara aplicare personala), ce spui tu nu infirma, ci confirma ce spun eu. Tu descrii realitatea amara, eu arat de ce nu merg lucrurile nici macar bine. Evident, totul porneste de la capul firmei si lingaii politici de la HR (in cazul nostru) – daca e vorba de o multinationala. Si stii ce e culmea? Ca asa isi dau singuri la gioale – cu batai de cap, furturi, absenteism etc. dar de – unde nu-i cap…
Muptorule, ai venit la partea a doua a relatiei: la angajat. Cum “love is a two-way street”, ‘geaba se-ncontreaza angajatorul daca angajatul nu le are, nu-i asa? Dar – trist, pentru mine – e ca scrii “nu au unde sa se angajeze , ar avea salariul de mizerie , ar fi cu foamea in gat , SI AR MAI FI TARTATI SI CA NISTE SCLAVI DE CATRE UNII CLIENTI” – da, asta e realitatea. Partial. Partial, pentru ca “uiti” sa metionezi niste questii: 1. ca nu faci meseria care-ti place NU e o scuza sa-ti bati joc de cea actuala. Nu esti capabil sa incanti clientii buni si sa-i potolesti pe cei porniti sau nemernici? Nu-i nimic – straduinta sincera e, de cele mai multe ori, apreciata. Exista informatii cacalau despre Customer Care; nu ai decat de cautat pe tata Goagal.
Intrebarea e: doresc acesti angajati sa faca ceva din ei? Cel mai probabil raspuns e ca NU. Si atunci nu mai au nici o scuza. Sictirul, lenea, batjocura, indiferenta, absenta prin prezenta fizica NU pot fi justificate, in ochii mei. Si asta-ti spune unul care de fr’o 17+ ani exact asta face.
Cat despre partea cu profitul si cu geanta tutei… da-mi voie sa fiu doar trist la adresa ta…
…Cetatene , oricum , “multumex” .
M-ai bagat in seama deci “ezist”:)
Glumesc .:)
Mie unul imi place meseria care o fac , de ani buni , e greu lucru cu “uomu” , dar asta este . Eu m-am obisnuit . Inghit in sec si merg mai departe .
)))))) )
Puteti veni sa cumparati de la MediaGalaxy , nu ca as avea eu vre -un profit din reclama asta care nu este . dar sunt si lucruri bune aici si si baieti buni si simpatici acile ( si dupa cum se vede si modesti
Ma angajez pe postul X pentru ca realmente ma intereseaza respectivul loc de munca?
Vreau sa castig experienta? (experienta specifica, in domeniul Y?)
Am idee cat timp imi va lua sa invat / sa stapanesc jobul?
E o companie despre care am referinte bune si la care vreau sa lucrez?
Sau ma duc oriunde si ma astept sa promovez in secunda doi? (pentru ca, nu-i asa, eu sunt rupta/rupt din soare? si numai niste orbi nesimtiti ar putea ignora asta!)
Nu am de ales (imi trebuie bani si/sau ma bate familia la cap sa nu mai fac umbra pamantului degeaba) si accept primul job care imi iese in cale?
Merg pregatit(a) sa “demonizez” patronul / seful pentru ca, nu-i asa, toti sunt o apa si-un pamant, rai (si plini de bani)?
Stiu macar cateva din plusurile si minusurile respectivului loc de munca? Cum ma impac cu ele?
Cine trebuie sa imi dea perspectiva / perspectivele de dezvoltare, eu, sau patronul / compania angajatoare?
Pentru mine, nuantele din raspunsurile la intrebarile de mai sus sunt extrem de lamuritoare in orice discutie care atinge tema “locul meu de munca e naspa”.
Daca stiu, intr-o prima faza, macar ce vreau sa aflu (ce experienta vreau sa castig), cam cum o sa ma descurc, si (apoi) ce vreau sa obtin & unde as vrea sa ajung, pot trece apoi la etapa “cum fac”. Am o baza pentru luarea deciziilor.
Daca ma duc la munca “impodobita” de asteptari nerealiste… evident ca ma voi simti, eventual non-stop, extrem de nefericita.
Daca respectul de sine imi vine (cu toate istericalele aferente) numai din salariu… eu zic ca e nasol.
Next Comments →