A Christmas Carol – nuvela care a declanşat totul

Într-un fel, în epoca victoriană lucrurile erau ceva mai simple. Pe atunci, dacă erai bogat, erai bogat şi gata, fără să dai socoteală pentru asta – mai ales săracilor, care nu erau doar săraci, ci aveau şi bunul simţ victorian să crape de foame fără a-i mai deranja pe sătui.

Ca întotdeauna, însă, lucrurile nu pot rămâne simple prea multă vreme pentru mintea omului. Logica victoriană a început să provoace, de la un moment dat încolo, o grămadă de complicaţii. Luaţi Crăciunul, de exemplu, cu tot potopul de marketing şi merchandising actual. Este doar una dintre complicaţiile rezultate din simplitatea victoriană.

Până pe la o mie opt sute patruzecişiceva, Crăciunul era doar o altă sărbătoare discretă şi întrucâtva uitată, moştenită de la romani şi uşor adaptată de pre-creştini în tot soiul de ritualuri desuete. Prin insulele britanice, buna societate victoriană, ocupată cu industrializarea, o ignora fără remuşcări.

Apoi au apărut tot soiul de umanişti, care au început să plângă vieţile scurte – şi câte se poate de mizerabile – ale sărăciţilor de progresul nemilos al imperiului. Charles Dickens, hop şi el, omul despre care se spune că a reinventat Crăciunul, cu nuvela A Christmas Carol, publicată la 1843. Dickens îl ia pe Uncle Scrooge, un mic cămătar onest, care-şi vede de treaba lui, punând bănuţ pe bănuţ cu dobândă pentru zile negre, şi care nu crede în prostiile alea arhaice cu Crăciunul, şi-l trece printr-o serie de experienţe terifiante cu fantome, care au un singur scop: să-l convertească la milostivenie, pupături de Ajun, cadouri şi risipă.

Acuma, rezultatul nu e greu de ghicit, dacă te gândeşti că bietul Scrooge este smuls din pătuţul lui, în cămaşă de noapte, în plină iarnă şi târât de nişte fantome cam dubioase prin tot soiul de locuri mai degrabă neplăcute, care includ o conductă de canalizare, vecinătatea cu un şobolan, ba chiar şi propriul său sicriu din fundul iadului (chestie care, să recunoaştem, ar convinge pe oricine să spună orice).

Nici o surpriză: Scrooge devine un entuziast al Crăciunului – şi, spun istoricii, cu el întreaga societate victoriană, care a înţeles rapid, în logica (încă) simplă a vremurilor, că dacă nu te conformezi, o împopistrezi grav. Dickens învinge, Crăciunul revine în modă, apar industria sărbătorilor de iarnă şi cantautorul acela cu lerui-ler, care geme iarnă de iarnă prin toate difuzoarele de lift ale oraşului.

Sigur, glumesc.

Voiam doar să vă spun că am văzut aseară O poveste de Crăciun şi că mi-a plăcut foarte mult. Vi-l recomand cu multă căldură. Trebuie văzut 3D, cu ochelarii ăia tâmpiţi, pentru o experienţă completă.

Şi, apropo, aseară am cumpărat şi primul cadou de Crăciun de anul ăsta. Mai am vreo trei valize de umplut şi gata, până la anul pot răsufla uşurat.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Răspunsul
• Amintirile unui reporter (I)
• Aici Radio Erevan, transmitem în somn

Tagged as: film, personal