interogaţia tâmpă eu cu cine votez? s-a transformat azi în furie. dacă turmentatul lui caragiale se adresa unor burghezi îmbogăţiţi zeletineşte, beţivul de azi urlă în faţa propriului chip, înfuriat de urâciunea şpăgii şi a incompetenţei – şi nu sunt oare politicienii de azi imaginea noastră pe geamul murdar al egalităţii ceauşiste?

la teve, pe bloguri, în ziare, pe stradă, ne agităm şi încă ne pasionează băseştii, antoneştii şi opreştii care n-au auzit în viaţa lor ce-nseamnă managementul unui proiect, nu ne interesează vocea lui popper care spune că rostul democraţiei este doar să-mpiedice tirania, adică votăm s-alegem cel mai mic rău.

nu să ne-mbătăm cu iluzii de bunăstare socială (de fapt, individuală), că vom primi, că ni se va da, că vom admira o moralitate de crin, o vitejie de traian, o bogăţie de patrician şi-o eminenţă hrebengiucă.

în schimb, îi vom învăţa în continuare pe urmaşii noştri să nu dea doi bani unui cerşetor, s-arunce pe jos chiştoacele, să calce linia continuă cu q7, iar dacă cineva le atrage atenţia, să urle: marş! te omor! jigodie! muie!