Corina Drăgotescu a scris acest text pentru Impact News, după incidentul din timpul dezbaterii Băsescu-Antonescu, de la Cluj, când preşedintele a făcut o referire transparentă la tragedia din familia liderului liberal:
“De obicei nu scriu despre viaţa privată a politicienilor, dar ultimul atac la adresa lui Crin Antonescu mi se pare inacceptabil. Băsescu i-a reproşat, indirect, moartea primei soţii a liderului PNL, Aurelia. Prima soţie a lui Crin Antonescu s-a sinucis, în 2004, dupa ce a aflat că are cancer generalizat, pornit de la un cancer ovarian. Nu mai suporta durerile şi-l întreba pe Dumnezeu de ce i-a dat-o pe cea mica, pe fetiţa pe care nu avea s-o vadă crescând, niciodată.
În 1995, primul copil al soţilor Antonescu a murit. Câţiva ani, Crin şi Aurelia au încercat să facă al doilea copil. Nimeni nu ştia că ea are cancer ovarian, pentru că nimeni nu i-a făcut analizele specifice. A reuşit, după multe tratamente, să rămână însărcinată şi, în 2001, a născut fetiţa, pe Irina. La câteva luni a aflat că are un cancer care i-a cuprins tot organismul, pentru că dintre toate formele, cancerul ovarian este cel mai parşiv şi loveşte pe tăcute.
A urmat perioada de citostatice, timp în care Crin Antonescu cu o mână legăna copilul mic, cu cealalta îşi mângâia nevasta aflată în nişte chinuri groaznice.
În 2004, Aurelia nu a mai suportat morfina şi durerile pe care ţi le dau atât tratamentul îndelungat, cât şi un organism cuprins de boală. Într-o noapte, la ora 4, s-a aruncat de la balcon.
Asta este povestea primei soţii a lui Crin Antonescu, iar acesta a fost devastat de durere ani de zile.
Am simţit nevoia să o scriu pentru că, pe vremea când eram în plin tratament de cancer, domnul Băsescu a fost la fel de cinic şi cu mine. Numai că eu am supravieţuit.”
Sursa: Corina Drăgotescu, Impact News



{ 5 trackbacks }
{ 44 comments… read them below or add one }
Ma intreb, oare daca participa si Remus la dezbatere ce se intampla? Ca toti ceilalti si el are dreptul la exprimare. Nu a fost lasat sa participe pt ca vezi doamne e o dezbatere privata. Cred ca oamenii ar fi fost mult mai atrasi de aceasta intalnire daca ar fi fost o intalnire bazata pe discutii serioase, nu pe glumite si intepaturi. mi s-a parut ca s-au facut mai mult glume si s-au atatcat intre ei, decat sa discute problemele pe care Romania le intampina. Remus Cernea are un discurs coerent si idei foarte bune.Cred ca ar fi cazul sa aiba loc o dezbatere la care sa participe Remus… ca sa vedem ce iese. Candidatii sunt intr-o competitie… n-ar trebui sa se evite, trebuie sa aiba curajul sa se confrunte. Pacat ca este adusa in fata viata privata a candidatilor, de multe ori am impresia ca acestia uita pentru ce se lupta.
eu acum il vreau pe basescu … ar fi cred , prima oara in istorie , cand mass media e invinsa . asta e singurul motiv pentru care l-as vrea pe basescu in punctul asta .
niciodata nu m-a interesat cine iese presedinte pentru simplul motiv ca toti se scalda in fix aceeasi cloaca … deci imi este absolut irelevant numele sau . tot imaginea de politician o vad , imagine dezgustatoare . punct .
daca e sa o luam pe alea drepte … oricum discutiile de genul asta , indiferent in ce maniera sunt purtate , nu au ce cauta intr-o discutie dintre doi oameni de , asa zisa , politica .
si da . ma doare fix in pix pentru ca oricum romania am pierdut-o acum cateva luni .
si peste inca cateva luni de zile … nu vei mai avea un presedinte … ci vei avea o marioneta si nimic mai mult .
prietenii stiu de ce
.
@viorica … pai teoria mea e ca puterea ( adevarata putere , nu politicienii si nici poporul … ci adevaratii conducatori ai tarii ) doresc o alternativa . initial am crezut ca e antonescu …. pana l-am vazut plangand ca o fecioara in fata p*** … acum ma gandesc ca iliescu si-a revenit putin , a recapatat unele contacte … si banuiesc ca e vorba de geoana .
basescu ma indoiesc ca ii mai poate satisface … desi sincer mi-o doresc sa fie el cel ia mandatul pentru simplul motiv ca ar fi o infrangere ingrozitoare pentru antena 3 , realitatea si alte asemenea posturi/publicatii profund psd’iste/etc .
referitor la ultimul paragraf => vezi campania anti basescu dusa de acestea in ultimul an ( chiar mai mult daca nu ma insel ) . a nu se intelege gresit …. chiar nu sunt fan basescu si nu il apar sub nici o forma . a dat cu palma in mamaliga de nenumarate ori dar nu mi se pare corect sa ii pui hotului de cai in carca si niste oi furate …