Elvis trăieşte la Cotroceni

by Vlad Petreanu on 27/11/2009 · 81 comments

in Revoltă

Într-un fel, este explicabilă negarea. Nu poţi accepta gestul, în întreaga lui odioşenie, şi să rămâi susţinător al dlui Băsescu. Există, totuşi, unele valori fundamentale care nu pot fi anulate. Prin urmare, trebuie să crezi că filmul nu e adevărat ca să-ţi păstrezi respectul de sine.

Totul e scuzabil prin acest mod de gândire. Nu vrei să accepţi că au ajuns oameni pe Lună? Se poate demonstra pe imagini. Vrei să trăiască Elvis? Sunt fotografii, desigur. Bănuieşti că extratereştrii consiliază Pentagonul? Evident, dar de la distanţă, că le place clima de la Roswell.

Teoria conspiraţiei n-are nevoie de dovezi, are nevoie de minţi care vor să creadă. Expertul preşedintelui numără frame-uri dintr-un film luat de pe internet şi crede că sunt 25 pe secundă, când filmele urcate pe net sunt compresate la un frame din 8. Numără pixeli sub barbă şi nu vede lumina din fundal care arde detaliul pe o imagine mărită, de la rezoluţie oricum proastă. Vede măşti de Photoshop pe hainele preşedintelui şi nu vede umbrele din cadru.

Expertul nu vede ansamblul, nu vede reacţia martorilor la lovitură, nu vede mişcarea. El nici măcar nu are filmarea originală, nici măcar nu are imagini la o rezoluţie normală. E treaba lui şi a celor care aleg să-l creadă. Disputa e inutilă şi pernicioasă.

De cealaltă parte, puştiul admite incidentul şi spune că nu vrea să vorbească despre asta. Toată lumea continuă să dezbată, fără să-l ia în seamă. Mătuşa declară că incidentul e cunoscut în familie. Doi experţi strigă la ea că ei ştiu mai bine. Copilul revine asupra declaraţiilor, spune că a făcut atacuri de panică şi dezminte tot. Roata continuă să se-nvârtă. N-ai ce argumenta în acest sistem de referinţă.

E o ţară liberă, fiecare judecă pentru sine şi-şi trage propriile concluzii. Fiecare alege ce să creadă despre bietul Elvis – pe el oricum nu-l mai interesează.

Spuneam că orice poate fi explicat şi scuzat în acest mod. Spre ciuda sociologilor, mulţimea rămâne un organism imprevizibil. Marile orori din istoria omenirii au avut adesea, din păcate, susţinerea popoarelor. Nu ne place să ne amintim, dar mineriadele din Bucureşti au fost mai puţin ale minerilor şi mai mult ale bucureştenilor. Stalinismul, canalul, procesele măsluite, exterminarea elitelor, Securitatea? Lumea a crezut în fiecare, pe rând, înainte de a se răzgândi. Poate că au picat din cer, dar au încolţit în pământul patriei, nu altundeva.

Eu nu am dubii în privinţa filmării – şi am văzut destule. Se aude inclusiv sunetul palmei peste obraz. Nu am dubii nici măcar în privinţa veridicităţii gestului. Face parte din personaj. Nu e primul său gest violent – cât despre violenţele verbale, le-am pierdut şirul. Nici măcar el însuşi nu-şi consideră gestul neplauzibil. Nici măcar nu se miră. “Poate m-a-njurat”, zice el. Păi slavă Cerului că nu i-a dat copilul un picior, atunci.

Dintre toate căile de respingere a scenei în care Traian Băsescu pocneşte un copil, cea mai sinistră mi se pare cea prin care se spune că puştiul râde – deci, eventual, palma chiar îi face un pic de plăcere.

Cred că aşa spun şi pedofilii: “onorată instanţă, păi întrebaţi-l p-ăla micu’, o să vedeţi că lui i-a plăcut”.

Nu doar frumuseţea este în ochii privitorului.

Altele asemenea pe Amar de Zi

{ 79 comments… read them below or add one }

Someone November 28, 2009 at 01:20

Innu, să ştii că mie tot mi-e dor de tine, chiar dacă taci de-atâta vreme :-)

Reply

innuenda November 28, 2009 at 02:24

Domnule pro-actualul preşedinte, răspunsul meu este da, Mircea Geoană va fi un mai bun preşedinte decât TB. Poate mai şters decât pitorescul TB, dar în mod cert mai om de stat decât cel dintâi.

Iar dacă mă voi înşela, eu şi toţi votanţii lui Crin Antonescu care vom da, pe 6 decembrie, votul de blam actualului preşedinte şi vom vota Mircea Geoană, personal îmi voi recunoaşte dezamăgirea faţă de MG. Dar NICIODATÄ‚ nu voi regreta că nu mai este Traian Băsescu preşedinte.

Şi ca să înţelegeţi cum de e posibil ca cei ce i-au sărit la beregată lui Mircea Geoană, în campania lui Crin Antonescu, acum să-l voteze pe Mircea Geoană şi nu pe Traian Băsescu, o să vă răspund printr-o analogie. Mulţi regretăm că tinerii căsătoriţi nu mai primesc o casă de la stat, ca pe vremea lui Ceauşescu, dar intelectul şi-ncă vreo două ingrediente esenţiale nu ne lasă să regretăm că nu-l mai avem pe Ceauşescu preşedinte.

Vlad, dacă-i pe-aşa, atunci regret c-am vorbit. Că nu aş vrea să sperii dorul ăsta!:))

Reply

Doru November 28, 2009 at 07:55

Intr-o vreme era o reala placere de-a citi comentariile musafirilor acestui site.
Ma incearca, acum, o stare ambivalenta.
De bucurie amara.
De amar bucuros.
Pe de-o parte ca ati devenit un reper obligatoriu de balacarit, pe de alta ca opiniile dumneavoastra sunt contestate cu argumente indoielnice si decupajele simpliste venite dinspre grandioasa viziune a marelui carmaci.
Continuati sa fiti Vlad Petreanu.
E nemaipomenit ca sunteti.

Sunt onorat.
Toate cele bune!

Reply

Rubin November 28, 2009 at 09:56

Pe astia trebuie sa-i iei incet, ca fac spume
http://www.youtube.com/watch?v=2fHz0job0KI

Reply

Andrei November 28, 2009 at 10:17

Vlad, am scris cateva posturi aici in incercarea de a ridica semnele de intrebare pe care le am eu in legatura cu “filmul”. N-am sustinut nicio secunda ca este trucaj, sper, pentru ca nu asta a fost intentia mea. Indiferent daca este sau nu, problema se pune mult prea simplist. In loc sa primim informatii brute despre ce se intampla in Romania, primim pareri. Unele sunt argumentate coerent, altele impuse. In conditiile de fata este aprope imposbili sa iei o decizie corecta pentru tine, nu universal valabila, in alegerea viitorului presedinte. Si totusi, cand o sa se discute undeva in mod direct si explicit despre Basescu vs. Geoana? Vreau sa vad un check list, ce a facut unu, ce a facut altu, pentru Romania si pentru el. Vreau sa vad faptele lor din trecut, dar mai mult vreau sa vad urmarile faptelor. Pe Crin l-am votat destul de impacat cu mine. Acum mi-e imposibil sa aleg. Il mai vreau inca 5 ani pe Basescu sau il cred pe Geoana ca nu este condus de la spate de vechea garda la care sa se alature importanti oameni de afaceri cu interese evidente? Vreau o balanta de fapte si urmari concrete si abia mai apoi pareri, opinii si presupuneri personale. Nu ofera nimeni asa ceva. In schimb, Realitatea a transmis de dimineata pana seara acelasi film la nesfarsit. Chiar nu s-a mai intamplat nimic in tara care poate influenta decizia poporului?

Reply

anva66 November 28, 2009 at 10:22

dle vlad petreanu plec in acest comentariu de la buna dumneavoastra credinta desi stiu ca nu este adevarata. Si eu am fost extrem de emotionat cand am vazut imaginile. Dar mi-am pus doua intrebari.
1.Unde este restul inregistrarii (inainte si mai ales dupa incident). Totul s-a oprit odata cu palma data de Basescu?
2.De ce Realitatea Tv (sau Gardianul) nu au expertizat ei mai intai materialul filmat pentru ca astfel de discutii sa devina intile.
Fara respect, anva
P.S. Observati ca nu semnez cu numele real pentru ca va cred in stare de orice.

Reply

alphadog November 28, 2009 at 10:40

Vlad, nu e exclus ca limbricuţii ăştia portocalii să ajungă la concluzia că, de fapt, puştiul l-a lovit pe Băsescu. Cu falca peste pumn. Comportamentul ăsta se încadrează în peisajul ultimilor 5 ani. Şi nu diferă foarte mult de acela al cetăţenilor Germaniei anilor 30-40, al ruşilor din perioada stalinistă, etc. “Tătucul să trăiască! El nu greşeşte niciodată!”
Şi acum văd oamenii care stăteau pe margine şi aplaudau defilarea minerilor prin Bucureşti în iunie 1990. Parcă se împărţeau şi garoafe, ca la mort.
Mi-aş dori ca oameni de genul ăsta să fie un trucaj.

Reply

Peter November 28, 2009 at 12:27

Am mai spus-o pe cateva bloguri, dar comentariul a fost cenzurat de toate. Problema nu cred ca este daca pushtiul a fost sau nu lovit, nici daca filmarea este originala sau trucata. CE CAUTA un minor la o intrunire politica? Cine l-a dus acolo? De ce a fost suit pe scena? De ce l-au acceptat organizatorii? Cat de moral este acest lucru?

Reply

Ana November 28, 2009 at 12:55

Eu nu cred nimic despre ce s-a intamplat in realitate. Nu stiu cat de slab judecator de oameni trebuie sa fii ca sa nu il crezi capabil de un astfel de gest pe TB (dupa cata expunere si reactii spontane de acelasi tip a avut, in public). Chiar nu inteleg despre ce vorbim, really…Vai, e capabil sa loveasca un copil…vai, vai!
Cum putem fi noi capabili sa nu ii credem si pe el si pe Geoana si pe Antonescu si pe politicienii psihopati capabili de asa ceva dupa toate mostrele de psihopatie date pe post 24 h per day? Asta mi se pare cel mai greu de inteles, mirarea in fata a ce?

Reply

alk November 28, 2009 at 13:14

Lupta electorala, arme murdare, lipsa totala de proiecte, discutam doar de palme. Filmuletul are vreun efect in sondaje? Daca nu, ce grobian e romanul ca nu se sensibilizeaza – deci il merita pe Basescu, daca da – iata romanul a fost atins la coarda sensibila ssi il sanctioneaza pe Basescu. De “nenorocitii dracului!” a lui Geoana se mai aude ceva?

Reply

odojak November 28, 2009 at 13:18

Dragă Peter,

Dacă am fi fost într-o ţară civilizată, a doua zi după apariţia publică a acestul incident câteva zeci de asociaţii pentru protecţia minorilor ar fi dat în judecată agresorul iar proba ar fi fost expertizată în instanţă şi nu de un expert independent care s-a dovedit că a făcut campanie electorală pentru PD-L la europarlamentare.

Nu e cazul! Întrebarile pe care mi le pun eu sunt – ce urmează? Ce se întâmplă cu cel care îşi permite, într-un acces de furie, să lovească peste faţă un copil. Ce va păţi cel care a provocat şi acum 5 ani dar mai ales acum, prin telefoane de hărţuire şi ameninţare, o asemenea traumă unui copil – vă asigur că nu va uita acest incident niciodată. De ce îşi permite un politician să lase o astfel de marcă pe psihicul unui om? Crede Băsescu că acel puşti trebuie să-i viseze, uneori, pumnul aplicat peste figură. Poate Băsescu să-i şteargă, precum cu un burete, sentimentul acela de profundă nedreptate, încasată gratuit, nevinovat fiind, din partea unui om matur şi cu nealterată facultate de judecată?

Nu e important dacă l-a lovit sau nu, este?..

Chiar aşa? Chiar aţi orbit de tot? Chiar nu mai înţelegeţi nimic? Nu sunteţi dispuşi să vă opriţi puţin, doar pentru o clipă, şi să uitaţi personajele din spatele faptelor şi să încercaţi să vedeţi doar faptele! Există ceva in lume care dă dreptul unui adult să pălmuiască în asemenea hal un copil lipsit de apărare? Copilul tău… sau al tău…sau poate al tău. Există oare ceva în lume, dragă Peter, care să absolve un adult de vina de a fi lovit un copil peste faţă, doar pentru că putem spune că acel copil nu se afla acolo unde trebuie, ori nu ar fi trebuit să se afle în acel loc? Există ceva care să statueze că un candidat aflat pe scenă, în campanie, împarte pumni aiurea, şi că dacă eşti pe acolo… îţi asumi că o să o încasezi?

Deci… lovesc un copil şi…. şi nimic? Şi gata? Şi asta e treba? Se pare că da!

Avem o problemă, fraţilor, zău că avem!

Reply

altul November 28, 2009 at 14:13

peter pan a spus lucruri de bun de simt dar tu te legi de niste nimicuri din postarea lui. ideea e ca dezamagesti si, totusi, e imbucurator ca nu pari a te simti tocmai bine.
te imbeti cu ideea inexacta ca dezamagesti numai pe sustinatorii lui basescu.
nu fi chiar atata de sigur, e vorba de momentele pe care le alegi sa-ti exprimi sfinta indignare si de multa ipocrizie. e vorba ca repeti ca nu vrei sa influentezi pe nimeni sa voteze cu cineva anume dar gasesti noduri in papura NUMAI unuia din DOI candidati, adica ghici ciuperca ce-i.
coincidenta, toti antenistii fac exact acelasi lucru, la locurile lor de munca.
dezamagesti pentru ca erai altfel, candva.
si nu intelegi ca nu moare nimeni altcineva din asta.

Reply

Ciprian November 28, 2009 at 14:42

Eu nu sunt fan Base, chiar ma doare undeva de el. Poate o fi autentic sau nu filmul, sincer nu-mi pasa. Unde da Voda creste :) ) .. as putea face haz de necaz. Dar pentru ca se recurg la astfel de santaje, manipulari, tactici electorale pentru a inlatura atentia opiniei publice de la adevaratele principii ale campaniilor electorale, mai ca-mi vine sa-l votez in turul al doilea.
Principiile mele de viata ma impiedica sa dau gir unor oameni care recurg la astfel de actiuni.
Nu cred ca filmuletul a aparut dinspre tabara pesedista, sigur ar fi fost dat publicului si daca Antonescu intra in turul al doilea. Clar ca sunt grupuri de interese, deseuri morale, care acum sunt disperati sa-l inlature pe Basescu. Sa vina astia la Putere? HA! (si Ceva de UE)

Reply

cristi November 28, 2009 at 15:29

Ieri la Realitatea Tv , Gusa i-a spus prezentatorului care nici nu a clipit : “In 2004 am vorbit cu Vantu sa dea egalitate de sanse lui Nastase si Geoana pe Realitatea. ” Prezentatorului probabil i s-a parut absolut normal ca Vantu hotareste cine iese pe Realitatea si cum iese. Nu a zis nici PAS.

Reply

Futacu November 28, 2009 at 15:34

iar toţi păreriştii pulii nu văd că un copil e lovit, ore întregi, în direct la tv. iar şi iar şi iar şi iar…
pot să pun pariu că zilele astea a crescut exponenţial numărul copiilor care şi-au luat-o peste bot.

Reply

Crision November 28, 2009 at 15:58

Nu stiu altii cum or vedea lucrurile, insa eu, cand incep sa citesc comentariul/argumentatia cuiva care incepe cu “nu sunt fan base, chiar nu il suport deloc deloc”, as putea baga mana in foc ca acel cineva va incepe o pledoarie tocmai pt sustinerea celui pe care “nu-l suporta”. N-ar fi mai credibil acel cineva daca si-ar face cunoscuta parerea fara sa precizeze daca il simpatizeaza sau nu pe Basescu? Un fel de “va spun de la inceput ca nu-l suport pe base, dar e clar ca mogulii si oligarhii “e” niste jigodii care vor sa suga sangele poporului”.

Reply

Ciprian November 28, 2009 at 16:59

Inpolitics.ro – hal de sondaj
Credeti ca inregistrarea cu Basescu lovind un copil e reala sau trucaj?
Da
Nu

@Crision
Eu am votat mai multi in turul I. Si Basescu a fost o deceptie pentru cei care l-au votat, chiar si numai la referendumul de acu cativa ani. Crezi ce vrei.

Reply

Nina Balan November 29, 2009 at 01:57

Peter spoune: asa poate am avea si noi o presa scrisa de o calitate mai buna, momentan ramanem cu mocirla si maculatura pentru wc.
Dau din cap si recitesc cateva dintre comentarii. Opinii? Nu, injuraturi si obscenitati din partea celor ce agreeaza individul prezidentiabil. Presa nu face decat sa raspunda asteptarilor cititorilor: unii destepti, altii cinstiti, unii naivi si cativa agresivi si vulgari.

Reply

Ovidiu November 29, 2009 at 02:35

Frumos scris, desi e trist.
Te lasa cu un sentiment de neputinta tot circul asta.

Reply

Rico Azzara November 29, 2009 at 03:01

ok, in Romania inteleg ca e pe Tv 24/24(clipul cu Basescu). e normal, face rating si bani implicit, insa ce draq face clipul ala la fiecare buletin de stiri din Grecia, de 3 zile e aici, pe 27 la ora 18 am plecat in franta in aeroport in atena era la 3 canale diferite stirea, in paris, pe Orly, la fel asta pe la ora 17 ieri 28, la 20 cand am ajuns iarasi in grecia de asemeni pe Tv si la ANT1 Grecia(nu nu cred ca are leg cu antena 1 din romania) tema de discutie mai bine de 15-20 min cum basescu loveste copii.
rating in grecia si franta, in Romania campanie anti Basescu.

Reply

Fluture November 29, 2009 at 03:04

Desi sunt – in mare – de acord cu textul de mai sus, nu pot trece cu vederea siguranta cu care faceti afirmatiile despre film. Ar fi fost mai de apreciat, pentru un jurnalist, sa astepte niste confirmari. Dar Dumneavoastra ati ales sa fiti categoric. Pacat.

In al doilea rand, continuati sa afirmati, pe acelasi ton categoric ca baiatul si matusa au confirmat intamplarea. Matusa nu a fost prezenta la scena cu pricina. Baiatul nu a spus ca a fost lovit cu pumnul “peste fata si in plex”, asa cum a declarat dl. Patriciu. Si nici dl. Patriciu nu a fost prezent, desi a afirma la fel de categoric ca Dumneavoastra ca a fost acolo.

Domnul Patriciu a cautat 5 ani inregistrarea si nu a gasit-o. In schimb, s-a gasit foarte repede un numar de mobil in Italia, al unui baiat pe care Patriciu l-a cautat 5 ani. Si nu numai ca s-a gasit un numar de mobil, dar copilul a si fost amenintat. Cine poate afirma cu certitudine ca a fost amenintat de Basescu si nu de dl. Patriciu? Nimeni.

De aceea, domnule Petreanu, ar fi fost mai buna putina “indoiala” in afirmatiile pe care le-ati facut.

PS. Inainte ca scuipatii diversilor postaci PSD/PNL sa-mi curga pe fata, vreau sa va spun ca nu sunt votant Basescu, ca nu am votat si nu voi vota la aceste alegeri.

PPS. In alta ordine de idei, daca presa romaneasca se crede la un nivel de profesionalism atat de inalt, de ce nici o televiziune nu a protejat in nici un fel imaginea minorului din inregistrare?

Reply

COSTAS November 29, 2009 at 07:06

Asta a facut”chioru”!Ascindat Romania!Ciudat este ca de o parte a pus din astia otraviti care nu vor sa recunoasca ca au pierdut.Carora le e dor de comunism.Care vor sa conduca astia cu patru clase carora le-a placut recreatia si acum spun copiilor ca ei “nu au avut posibilitatea”.Adica frustrati din astia de tipul :Moriko,boci ,seitani,blagi,videni si mai ales bouleni.Pardon boureni!Ciocolom!

Reply

innu November 29, 2009 at 07:30

Inteligentule, dacă incidentul cu pumnul lui Băsescu are un protagonist care, prin mărturia sa, l-ar putea îngropa definitiv pe T.B, periclitând iremediabil candidatura sa, ghici cine ar fi avut interes să-l ameninţe? Nu cumva unul cu urechile mai lungi decât prevede legea, cu servicii aservite, unul care se mai şi laudă că ştie cine şi ce vorbeşte în întâlniri particulare, de parcă ar fi normal să ştie? Nu cumva Superman, adică?!

Şi dacă l-ar fi ameninţat Patriciu sau eu sau oricine nu crede că Băsescu trebuie să mai fie preşedinte, oare nu ar fi stat lucrurile exact pe dos decât sunt acum: adică, nu cumva băiatul ar fi spus întâi că nu l-a lovit Băsescu iar apoi, de frica ameninţărilor lui Patriciu, ar fi schimbat mărturia, minţind şi spunând că, de fapt, l-a lovit?!
Băiatul întâi a zis că l-a lovit, iar apoi, după ce a fost ameninţat, a bătut uşor în retragere, zicând că doar l-a mângâiat prieteneşte cu pumnul T.B. Şi că vrea să fie lăsat în pace, că are atacuri de panică şi se teme…

Dar de, e greu să fiţi logici când rezultatul demersului logic e contrar credinţei voastre că Băse e cel mai bun, pupa-vi-l-aţi în bot să vi-l pupaţi! Mai folosiţi-vă şi creierul, că m-am săturat de purtători ilegali de drept de vot, care-l votează pe unul doar pentru că hăhăie, se-mbată şi se screme dimineaţa la fel ca ei!

Veniţi aici în trupe de comando, desemnaţii cu campania electorală de forumuri, alde peter pan, altul, anva66 şi alţii, doar-doar oţi destabiliza vreo câţiva fraieri să-i trimiteţi la urne cu numele lui băse în cuget şi-n simţiri!

Ziceţi că-l votaţi pe Băsescu pentru că nu mai vreţi comunişti la putere?! Păi vorba lui Emil Constantinescu, Băsescu era dintre NOMENCLATURIŞTII COMUNIŞTI, adică dintre OAMENII PUTERII COMUNISTE, în vreme ce Geoană era simplu membru dintr-o masă de 4 milioane de membri, aşa cum erau şi părinţii voştri. Deci Băsescu e mai comunist decât a fost Geoană vreodată.

Ziceţi că nu vreţi clica îmbogăţiţilor, de-alde Hrebenciuc şi Năstase, iar la putere?! Bine că o vreţi pe-a îmbogăţiţilor Videanu, Cocoş, Udrea, Berceanu şi alţi apropiaţi de-ai preşedintelui!

Ziceţi că nu vreţi ca-n anturajul preşedintelui să fie un agramat ca Vanghelie?! Dar agramata EBA, cu ”succesurile” ei e bună să vă reprezinte ţara în străinătate?! Vanghelie măcar are scuza că şi-a luat târziu bacalaureatul şi că, chiar şi aşa, a reuşit să se facă util, dovedind că este un om de acţiune eficient.
Elena Băsescu ce scuză are şi, mai ales, ce a dovedit ea că ştie să facă? Ah, să-şi fâţâie curul pe podium, foarte bine! E chiar drăguţă, telegenică, să fi rămas cu guriţa aia închisă, în sfera în care poate. Dar nuuu, era prea puţin pentru o fiică de preşedinte, ia s-o facă tata politician şi europarlamentar, că doar n-a murit puterea lui, nu?! Aşa a ajuns şi Elena Ceauşescu doctor-docent-inginer-chimist-savant de renume mondial şi ea era analfabetă, săraca.

Deci când o să vă duceţi la vot să vi-l votaţi pe Băsescu, să ştiţi că nu votanţii lui Mircea Geoană şi ai lui Crin Antonescu dau ţara cu 20 de ani în urmă şi ţin comunişti la putere, ci voi, băi, pitecantropilor, care ne aruncaţi dincolo de comuna primitivă, cam pe la maimuţele antropoide! Hai să trăiţi la fel de bine cum votaţi!

Reply

Dragutza November 29, 2009 at 08:10

http://www.vestul.ro/stiri/2174/cum-m-au-convins-cei-de-la-pdl-sa-votez-cu-mircea-geoana.htm

Reply

ionut November 29, 2009 at 10:42

mai nebunilor. avem 2 variante.
1. admitem ca filmul e trucat, si deci basescu e victima unei “manipulari marsave”, si
2. filmul nu e trucat. pdl-istii nu vor sa ia in discutie varianta asta, pt ca asta l-ar descalifica din postura de om. daca un parinte ar vedea ca ii este lovit copilul de un matur , cum ar reactiona? eu as vedea rosu, si nu ar mai conta nimic din momentul ala.

Reply

Mihaela November 29, 2009 at 11:19

Buna ziua!
Nu conteaza faca filmul e trucat sau nu, nefiind ziarista, avocat, procuror, judecator sau de la Protectia Copilului, nici macar nu as incerca sa ma aplec asupra acestui aspect. Ceea ce conteaza, intr-adevar asa cum spuneati si dvs, este reactia :”Poate m-a injurat!”, adica nu dezminte ca ar fi in stare sa faca asa ceva si incearca sa gaseasca o justificare. Si stiti ce e oribil? Filmul asta a facut inconjurul lumii. Prietenii mei din tari straine (straini nu romani plecati de aici), ma intreaba cum putem noi accepta asa ceva si cine il mai poate vota pe dl Basescu. Incercati dvs, sustinatori ai d-ului Basescu sa scrieti 15 mail-uri in diverse limbi straine in care sa explicati ca de fapt asa e el, noi n-am stiut, noi nu votam cu asa ceva, asta nu e un fapt normal si nici de acceptat. Apoi dupa ce ati facut asta cititi iar comentarii in care Europa, lumea se intreaba daca suntem doar manipulati sau necunoscatori ai drepturilor noastre civice si a normelor sociale. Scuze daca am fost foarte dura, concluzia e aceeasi, nu gestul e cel mai important, de fapt fapta, pentru ca a avut urmari, ci reactia dansului. Acum mergeti si votati!

Reply

altul November 29, 2009 at 11:47

@Nina Balan sau innuenda cea justitiara sau altcineva : poti cita postarea/postarile in care “cei ce agreeaza individul prezidentiabil” (cred ca te referi totusi la individul inca presedinte) profereaza “injuraturi si obscenitati” ?
Eu am cautat dar n-am gasit. Dimpotriva, accentele mi se par mult mai apasate (ca sa ma exprim elegant) la ceilalti.
In afara de precizarea ca nu toti cei ce dezavueaza campania concertata a unora de aici, mascata sub indignarea omului de rand (de fapt se vede professionalismul lor, sunt oameni de media, cu stiinta manipularii) , sunt obligatoriu pro-basescu.

Reply

Someone November 29, 2009 at 13:03

@Altul – vezi că, la articolul ăsta, am lăsat toate comentariile să treacă, aşa că poţi găsi destule înjurături, nu e ca pe alte bloguri/forumuri, unde postacii au fost opriţi :-) Dar să ştii că nu le iau în nume de rău – e doar o slujbă, oamenii trebuie să-şi justifice banii, ce să-i faci.

Reply

altul November 29, 2009 at 14:32

@Someone, intrebasem ceva concret, ce spui tu sunt generalitati. Plus ca nu specifici unde sunt localizate acele “destule injuraturi”, pe care parte, ca sa zic asa…
Eu unul, mai injurios si mai plin de ura decat postul seraficei innuende nu am vazut, pe articolul asta.

Reply

phidas November 29, 2009 at 19:06

Votul meu va merge catre Basescu. :)

Reply

harriet November 29, 2009 at 19:23

nu cunosc personal pe nimeni care sa spuna ca voteaza cu Geoana. dar poate ca locuiesc prea la nord :D

Reply

innuenda November 30, 2009 at 00:21

Eu nu cunosc, slavă Domnului, pe nimeni care votează cu Băsescu (exceptând o rudă prin alianţă, care-l votează pe Băsescu pentru că a stat odată la masă cu el).

Dar cine-s eu, în fond?! Eu nu-l ascult pe marele maestru Guţă-purtătorul desemnat de staful de campanie să ducă mesajului lui Băsescu la pătura lui de votanţi. Eu ascult jazz şi rock şi folk şi muzică clasică, deci nu-s în targetul lui Băsescu. Eu nu mă regăsesc în vărul Săndel şi nici nu mă uit la dezbaterile serioase de la OTV decât când degetul, în trecerea lui peste butoanele telecomenzii, îmi paralizează de teamă că arătările invitate în platoul ăla reprezintă societatea în care trăiesc.

Aşa că phidas, nu trebuie să insişti. Te credem că o vei lua de mână pe hariet şi veţi merge la votare, cika-cika-cika-la, cu maneaua prezidenţială în căştile Ipodului şi, mai mult ca sigur, după aceea veţi bea satisfăcuţi cele 44 de pahare, despre care cântă Guţă în mesajul de campanie şi veţi da îndrăcit din buric în jurul grătarelor.

Asta e România lui Băsescu, la care un nas de copoi bătrân a mirosit că se aplică încă celebra replică ”Proşti, da mulţi!” şi pariază acum pe ea. Pe România care se animă la Guţă şi la sloganuri dezbinatoare (nepotrivite unui preşedinte care ar trebui să aducă echilibru), de genul: ”De ce le e frică nu scapă”.

Idolul vostru v-a cântărit şi ştie exact cât valoraţi şi cum puteţi fi ”cumpăraţi”. Şi nu e deloc prost când mizează pe hăhăielile voastre, tip lanternă-n-urechi-ca-să-lumineze-ochii, atunci când vă aţâţă. Mă aştept ca, din nou, la intrarea la urne, să văd frunţi-înguste-cu-palme-late care să-şi aplaude până la băşici Tătucul. Mă aştept chiar să plusaţi cu scandări de tipul ”Pe ei, pe ei, pe mama lor!”, ”Ba pe-a mă-tii!” şi ” Muje Geoană” (doar ştim că preşedintele vostru şi-a mai manifestat public bucuria într-o atât de colorată manieră).

@Altul, nu confunda vehemenţa cu ura. Bune sau rele, sentimentele mi le păstrez în sfera personală, nu publică. Poate m-am exprimat mai plastic decât voi, grupul de campanie pe net a lui Băsescu. Dar asta nu vă face mai buni decât mine. Mie dacă vine unul să-mi mânjească cu căcat casa, puţin îmi pasă dacă o face cu trafaletul sau aruncând direct cu excremente. Dacă ai contra-argumente pe fondul mesajului meu, vreau să le-aud.

Reply

Peter Pan November 30, 2009 at 01:07

Innuenda, inteleg din comentariul tau ca nu esti deloc o luptatoare de tip taliban. Inteleg de asemenea, inclusiv de pe blogul tau in fruntea caruia troneaza o poza cel putin nereusita, ca esti o intelectuala. Din punctul meu de vedere, nici un om cu scaun la cap, cu o minima morala nu poate afirma ca-l voteaza pe Geoana. Ca nu merge la vot, da, e cat se poate de just. Dar sa spui ca il votezi pe Geoana cu convingerea ca va face din Romania o tara mai buna, e cel putin jenant, daca nu cumva de-a dreptul penibil.

Aceasta suficienta cu care spui “idolul nostru”, doar pentru ca nu accept “procedurile” jurnalistice ale unor oameni care trebuiau sa stea in puscarie de multa vreme, te descalifica nu numai ca partener de dialog, ci si ca femeie de bun simt.

Nu are nimeni de gand sa-ti raspunda, nici pe fond, nici altfel. Esti amuzanta prin incrancenare si semi-ridicola prin importanta pe care ti-o acorzi. Probabil ca ai si tu frustrarile tale, nu doar ca bloggerita, dar si ca avocat. E de inteles.

Reply

innuenda November 30, 2009 at 03:00

Dacă-l placi pe Băsescu nu mă miră de ce poza de pe blogul meu ţi se pare nereuşită. Dar te-ai efortat degeaba, nu mi s-a clintit niciun fir de păr din self-esteem.

Acest comentariu al tău arată, însă, exact de ce factură sunt susţinătorii lui Băsescu. Argumentum ad baculum. Nu-i de partea ta, dă-i un cap în gură! Doar ăsta e argumentul suprem al omului fără educaţie.

Nu sunteţi pregătiţi cu argumente logice, serioase şi atunci veniţi şi mutaţi discuţia în derizoriu. Mai urmează să mă faci ţigancă-mpuţită!

Vai de capul vostru! Dacă cu de-alde voi şi-a făcut Băsescu campania e clar cum de-a ajuns să şi-o facă săracul pe Taraf TV şi pe OTV. V-aţi dus şi voi unde vă pricepeaţi !

Hai, noapte bună şi iasă cine-o ieşi preşedinte, din partea mea! Spre deosebire de voi, oportunităţile mele profesionale nu depind de rezultatul alegerilor. Şi tot spre deosebire de voi ăştia din gaşca de sampling cu mesaje pro-băsescu, eu nu-s plătită să comentez pe bloguri!

Reply

altul November 30, 2009 at 08:55

Pai, innuenda, la fel ca si someone, tu presupui multe despre cei ce posteaza aici , fara sa sustii cu nimic, cu vreun citat, vreo fapta sau altceva.
Iti invarti pumnii ca o morisca harnica fara sa observi ca dai in vant. Tintele tale nu-s aici, nu ajung ele sa citeasca blogul asta, stai linistita.
Postaci, pe aici, am identificat doi sau trei dar, scuza-ma, is mici copii pe langa tine. Citeste-te si ai sa vezi ca te incadrezi cel mai bine in gen. Stiu ca esti de-a casei dar mobilizarea ta e exemplara, dupa mult timp. Imi seamana a hoţul care striga hoţii.
Eu n-am ce sa-ti demonstrez tie, tu ai facut o referire la mine si la altii, pe care ti-am cerut, civilizat, sa o sustii . A urmat potopul de “vehemenţe”, ca sa zic asa. Ce sa-ti argumentez, la ce ?
Ma tem ca ai coborat discutia la un nivel neacceptabil, esti un spectacol urat.

Reply

Parintele Daniel November 30, 2009 at 10:34

Inuendo, sa nu-ti crape vreo vena. Mircea mai are nevoie de tine.

Reply

Marius November 30, 2009 at 11:12

E stupid cum toata lumea priveste agresiunea unui om asupra unui copil ca fiind un gest politic. Dincolo de campania electorala, de partide sau de orice altceva, in orice tara civilizata din lumea asta societatea civila ar fi protestat energic si i s-ar fi inceput cercetarea penala impotriva lui. La noi lumea considera ca acel individ a facut bine daca l-a lovit ca oricum copilu’ merita sa fie batut pentru ca l-a deranjat pe marele conducator. Niciodata nu am vazut atat de multa prostie amestecata cu nebunie.

Reply

hmmm November 30, 2009 at 16:08

moriko draga, mamica ta nu te striga nutzi cand erai mica?

Reply

stefan December 1, 2009 at 01:28

Domnule Petreanu, cu toate ca aveti convingeri puternice, pareti a dori sa fiti “logic”. In numele acestei logici si corectitudini pe care o afisati, trebuie sa admiteti ca argumentele dumneavoastra se bazeaza pe o premisa neverificata.
In comentariul d-voastra filmul e presupus ok si nu demonstrat. Haideti sa admitem doar ca e posibil sa prezinte o realitate “usor deformata” – la propriu. Daca expertii lui Basescu nu sunt in stare sa demonstreze trucajul, nu inseamna ca acesta nu exista.

Reply

Leave a Comment

{ 2 trackbacks }

Previous post:

Next post: