Ce urmează

by Vlad Petreanu on 07/12/2009 · 56 comments

in Memo

Dl. Geoană a pierdut alegerile (şi probabil nu doar atât). Dacă ar fi devenit noul preşedinte, am fi avut un guvern susţinut de o majoritate parlamentară. Aceasta e o certitudine pe care, odată cu victoria dlui Băsescu, n-o mai avem. Ce urmează?

Eu văd trei posibilităţi – una nasoală, una super-nasoală şi una optimistă (sau de-a binelea nerealistă).

1. Posibilitatea nasoală: guvern PDL plus încă cineva. Ca să treacă prin Parlament, un guvern PDL are nevoie de o coaliţie care să includă fie PSD, fie PNL. Ambele partide au mai fost în situaţia asta şi experienţa fiecăruia s-a încheiat cel puţin neplăcut. Ca unul dintre aceste două partide să intre la guvernare drept mâna a doua, e nevoie de multă umilinţă, de sfidarea simpatizanţilor radicali şi de schimbări in interiorul fiecăruia. Toate acestea sunt posibile, dar formula este minată dintru început de neîncredere, resentimente şi trecut. Guvernul astfel rezultat va funcţiona cu scrâşnete şi va pierde multă energie cu şedinţe săptămânale de atenuare a frustrărilor. De pe margine, electoratul se va enerva teribil că guvernul nu-şi face treaba – iar nervozitatea publicului va accentua frecuşurile de la Palatul Victoria, într-o spirală a nemulţumirii pe care am mai văzut-o. Se va guverna din ce în ce mai puţin; riscul ruperii coaliţiei nu va dispărea niciodată – şi, în cele din urmă, se va materializa într-o nouă moţiune de cenzură acceptată în parlament. Vom ajunge în aceeaşi situaţie de blocaj ca acum.

2. Posibilitatea super-nasoală: anticipate. Preşedintele insistă implacabil să menţină PDL la guvernare, în ciuda absenţei unei majorităţi parlamentare. Majoritatea parlamentară refuză să accepte colaborarea forţată cu PDL. Cad doi premieri desemnaţi, poporul e chemat la vot. Povestea asta ar putea dura cam până prin martie – timp suficient să scoată din minţi electoratul, care nu va avea nici măcar pauza necesară de respiraţie după epuizanta campanie prezidenţială. Lumea va rămâne la fel de încrâncenată, sau chiar mai rău, astfel încât votul nu va schimba nimic – sau aproape nimic – din ierarhia actuală. Vom ajunge în aceeaşi situaţie de blocaj ca acum, doar că mult mai furioşi.

3. Posibilitatea optimistă (sau de-a binelea nerealistă). Preşedintele acceptă, în sfârşit, că nu poate forţa două partide parlamentare să guverneze împreună, dacă acestea nu vor, şi recunoaşte majoritatea parlamentară fără PDL. Lumea realizează că putea face asta încă din septembrie şi preşedintele mai pierde din respectul populaţiei – dar, ce mai contează? tocmai a luat încă un mandat de 5 ani. Urmează o coabitare în care dl. Băsescu, secondat de PDL, cenzurează agresiv fiecare decizie a Executivului. La alegerile de peste 3 ani, PDL îşi creşte cota, profitând de efectele crizei şi de susţinerea preşedintelui.

Mai există variante secundare – de exemplu, un guvern minoritar PDL, cu susţinere tacită, care va duce mai devreme sau mai târziu la anticipate; sau posibilitatea ca, la anticipate, PSD să treacă în faţa PDL şi să revendice dreptul de a forma guvernul, adică exact ceea ce nu doreşte dl. Băsescu, care va inventa iar tot soiul de motive de refuz.

Cum spuneam acum câteva zile – prin victoria dlui Băsescu, suntem în situaţia câinelui care a alergat după maşină şi a prins-o. Întrebarea e dacă liderul haitei, însuşi dl. preşedinte, înţelege că trebuie să-şi descleşteze fălcile – măcar acum, în al 12-lea ceas.

Altele asemenea pe Amar de Zi

{ 56 comments… read them below or add one }

Daniela December 8, 2009 at 16:17

Nu ar fi greu. Problema e cati mai sunt langa Geoana. Daca sunt suficienti, nu e greu sa dovedeasca frauda. Daca il lasa singur…well…se face de cacao in continuare.

Reply

Horia December 8, 2009 at 16:17

adrian, foarte bine ! Sa scoata toti toate dovezile care exista, indiferent de partid, sa vedem si noi care e treaba :)

Reply

Daniela December 8, 2009 at 16:20

Off topic: Vlad, nu asezi comentariile in ordine inversa? adica sa le vedem intai pe cele mai noi?
PS. Ma scuzi ca incerc sa fac eu regulile la tine acasa :)

Reply

odojak December 8, 2009 at 17:21

Imi place ca intai votam si apoi ne intrebam ce urmeaza, nu invers!

Reply

Alina December 8, 2009 at 18:12

Daca s-ar repeta alegerile prin decizia Curtii, ar insemna ca Romania mai are o sansa la libertate deplina si democratie, ca institutiile mai functioneaza, ca nu ne-am predat cu totul. Am totusi foarte mari rezerve, deoarece in Romania lui Basescu, tot ce tine de stat a fost murdarit.

Reply

Horia December 8, 2009 at 18:18

Ma tem ca, daca se repeta alegerile, Basescu iese mult mai categoric, si asta datorita gafelor pe care Geoana pare predispus sa le faca … cu frauda sau nu … oricum, mi-e greu sa cred ca se va lua o astfel de decizie, chiar si cu dovezi de fraudare

Reply

Alina December 8, 2009 at 18:47

Totul e cumplit.

Reply

DonPedro December 8, 2009 at 19:19

@Darael
As vrea s-apuc si eu macar cateva bomboane de pe coliva lor!

Reply

Alina December 8, 2009 at 19:36

Tariceanu se dovedeste un frustrat care ar fac orice sa -i ia locul lui Crin. Poate il asteapta Stolo si noi il retinem. Eu propun ca Tariceanu sa intre in PD-L si sa -l propuna Basescu prim-ministru. Ar fi genial, ar fi comedia suprema, bascalia totala.

Reply

tequila_cu_varza December 8, 2009 at 20:19

Eu zic ca…no way ;)
Vrabia, malai viseaza :D

Reply

www.tahemet.blogspot.com December 8, 2009 at 20:33

Darael, vreau şi eu o porţie de colivă! Mor de poftă!

Mai există varianta – improbabilă – ca să fie declarat de curtea constituţională geoană preşedinte.

Reply

Alina December 8, 2009 at 20:48

Oare o sa-i mai dea voie Basescu lui Tariceanu sa poarte papion, in cazul in care il pune prim -ministru? Eu cred ca nu…:) dar ce nu face Tariceanu sa se mai lafaie putin prin Palatul Victoria, renunta si la demnitate si la papion.

Reply

Horia December 8, 2009 at 23:12

Un scenariu asa de noapte: totul e un blat PDL-PSD, nu Geoana, ca el pare nevinovat, ci altii din spate (as zice Hrebe si Dragnea, care par eminentele cenusii acolo), cu sprijinul “mogulilor” (as zice Vantu cu Patriciu), ca Basescu sa iasa presedinte, iar guvernul sa fie facut, “in interes national”, din nou, de PDL cu PSD, de data asta pe durata mai mare. :) Asa s-ar explica:
- cum de a iesit Geoana presedinte la PSD, in conditiile in care clar n-are fata, era omul cel mai bun care sa fie batut de Basescu
- de ce a iesit Patriciu cu dezvaluirea despre caseta cu copilul, in conditiile in care mogulii erau tema predilecta de campanie a lui Basescu. Caseta a fost scoasa special ca sa-i indarjeasca pe cei nehotarati, dar care tindeau spre Base, si care au venit sa voteze indignati de cum vor sa-l faca comunistii pe marinar (eu cunosc astfel de oameni).Plus, de ce n-a iesit caseta inainte de turul 1, daca chiar vroiau sa-l faca pe Base ? Pt ca era posibil sa intre Crin in turul 2.
- de ce l-a chemat Vantu pe Geoana la el inainte de dezbatere (de ce s-a dus, e prostia lui) si mai ales de ce a vorbit a doua zi Vantu la tv, cand a zis ca l-a relaxat pe Geoana, nemaivorbind ca “probele” au aparut in Catavencu, care nu mai e demult obiectiv
- de ce a iesit PSD de la guvernare cu 2 luni inainte de alegeri, desi aveau Ministerul de Interne, si astfel puteau preveni orice frauda: ca sa aiba teme de campanie, ca n-o puteau face de la guvernare, si ca sa previna intrarea lui Crin in turul 2, care ar fi avut o sansa mult mai mare daca era singurul din opozitie
- de ce Hrebe, care are mare experienta la capitolul alegeri si e uns cu toate alifiile, “n-a stiut” duminica la ora 9 ca cifrele il indicau pe Basescu ca si castigator, si l-a lasat pe Geonica sa topaie ca un copil in direct, discretandu-se definitiv

In conditiile astea, treaba cu fraudarea e doar modul in care se va justifica de ce Geoana nu-si da demisia din PSD. Au nevoie de el si in continuare pt ca e usor de manipulat, iar el, bietul, chiar vrea sa fie presedinte de partid, sperand la un mandat peste 5 ani.

Asta ar insemna, pt viitor:
- dupa multe discutii despre fraudare si mult tam-tam, ca sa mai fiarba tara si sa-l mentina pe Geoana in functie, sa nu se ia de el membrii de partid si sa-l dea jos, Curtea Constitutionala va respinge actiunea PSD si-l va valida pe Base
- dupa multe tatonari pt formarea guvernului, cu “mare sacrificiu” si cu bau-bau-ul neprimirii banilor de la FMI, se va reface marea coalitie, visul lui Basescu, iar bajetii isi vor imparti, la fel ca in 2009, tot ceea ce inseamna functie publica in tara asta, in mod egal – ca, deh, asa a fost la alegeri, 50-50, o imparteala ciudata de stransa – si nu se vor deranja unii pe altii in urmatorii 3 ani
- tergiversarea cu guvernul permite si niste negocieri cu PNL-istii pt care exista dosare – vezi Tariceanu, care si-a sters imediat flegmele primite de la Base si se vrea in guvern – care ar putea sa rupa partidul in 2, la fel ca in 2006 pt ca a devenit incomod de puternic si periculos pt viitor

Victime, cel putin pana la proba contrarie:
- Geoana, inocent si penibil, care nu va fi niciodata nimic,
- Crin, cam cea mai credibila figura din politica la ora asta (ramane de vazut totusi care e treaba cu Patriciu si Crin, dar eu suspectez ca Patriciu a incercat sa-l faca si se vor rupe relatiile in curand)
- noi :) care ne-am agitat campania asta si ne-am indarjit, si care o sa ramanem iar cu buzele umflate – victime sigure

Ce ziceti, merge ??

Reply

Ruxandra Lungu December 9, 2009 at 10:34

De fraudat au fraudat toti. Chiar si in primul tur au avut scorurile umflate cu pompa. Vadim a avut dreptate mereu.

Reply

bleah December 10, 2009 at 01:12

Mda! Frumoasa e patria mea cu tot ce misca si gandeste in ea!Numai ca jumate a inceput sa gandeasca cam stramb! Nu in totalitate, dar incetul cu incetul se dau pe brazda si daca le spui ca o portocala cu o portocala egal doua portocale si un mar rosu cu un mar rosu egal doua mere rosii ei or sa spuna ca nu! Pai cum nu? 1 + 1 egal 2! Pai…NU! De ce? Pentru ca dincolo avem portocale! Si? Pai 1+1 egal 2, dar numai la portocale!
Din pacate oameni de cultura, oameni care traiesc langa tine zi de zi cu care interactionezi si pe care ii simpatizezi, oameni ai caror IQ/pregatire/experienta iti sunt chiar superioare, oameni pe care i-ai crezut responsabili si corecti, oameni in care ai vazut un model… etc, in momentul in care vine vorba de politica devin obtuzi, incrancenati si uraciosi, sistemul de referinta pe care il au devine deformat de o ura sau masura gresite sau altceva ce nu imi pot explica. Devin sclavii unor deprinderi pe care, ca oameni normali, apolitici, le blameaza pe fata: incoerenta, minciuna, tratarea cu monede diferite a aceleiasi situatii, aroganta, nimicnicia, furtul, grosolania si in cel mai rau caz lipsa onestitatii!
Schimbarea este atat de brusca si de radicala incat spectatorul (care poti sa fii si tu) are impresia ca traieste pe viu o scena dintr-o alta piesa nu din cea pe care o jucam cu totii in cotidian.Ruptura este atat de puternica si de neasteptata incat te astepti ca totusi sa ti se spuna ca a fost o gluma sau sa apara o camera de filmat inspatele tau si toata lumea sa rada de tine ca ai fost filmat cu camera ascunsa. Dar nu se intampla asa, omul din fata ta se transforma intr-o fiara fara ratiune, incrancenata si plina de ura, pana in momentul in care discutia politica se incheie. Dupa care la fel de brusc cum a inceput, “piesa” ia sfarsit si ne trezim din acel vis urat pentru a reintra in normalitatea de zi cu zi, cu aceeasi oameni calzi si blanzi si intelepti pe care ii aveam langa noi si pana atunci!
Oare in timp o sa ma molipsesc si eu? E la fel de contagioasa aceasta boala precum gripa”noua”??? Sa ii dam si o denumire zic (vreau sa mi se spuna Nasu’:D) – portocalita sau pedelita cronica!
Concluzie: Viata e frumoasa si merge inainte! Sa lasam politicienii sa isi faca de cap iar noi sa ne vedem de viata noastra, sa ne bucuram in fiecare clipa de ce avem, sa traim fiecare clipa la intensitate maxima si sa alegem pentru noi NUMAI lucrurile bune care se intampla! Sa va dau un exemplu:
- nu va fi degringolada schimbarilor – asta e un aspect pozitiv, nu?

Din pacate altul nu mai imi vine la ora asta, asa ca inchei acest comentariu si asa mult prea lung! Noapte linistita!

Reply

marko December 10, 2009 at 14:57

Bai, da’ pe unde-o fi Alina ?
Sa nu fi facut ceva necugetat….

Reply

Leave a Comment

Previous post:

Next post: