Curtea miracolelor la Unirea

by Vlad Petreanu on 14/12/2009 · 15 comments

in Mărunţiş

Sunt 4 mogâldeţe împachetate în canadiene de fâş, 4 copii îngrămădiţi unu-ntr-altul şi toţi în femeia care pare a le fi mamă. Îngână un soi de psalm-colindă, firav, printre picioarele orăşenilor deja cuprinşi de frenezia cumpărăturrilor de Crăciun. Au un loc bun, pe treptele de la KFC, la Unirea. Poate că paznicilor le-a fost milă să-i gonească. Femeia spune că e din Târgu Mureş, dar nu-i comunicativă, nu zice nici unde stă, nici cum a ajuns până aici, nici care-i povestea ei. Acceptă cu multe ezitări o fotografie.

familie-1

Stau într-un genunchi pe partea cealaltă a trotuarului, lângă o gheretă de flori. Declanşez printre trecători. Vânzătorul, un tânăr smead, e mort de curiozitate, cere să vadă şi el. Vorbim un pic despre ce unghi caut, după care mă-ntreabă dacă lucrez la ziar.

- Nu, zic, n-am nici o treabă.
- Să-ţi spun eu unde să faci poze tari.
- Ia zi.
- Dacă vrei să te lansezi, ştii?
- Nu vreau să mă lansez.
- Cu alea te duci la Libertatea.
- Zi, unde?
- La închisoarea aia de lângă Baia Mare, zice, după care mă-ntreabă în cât suntem azi. În 14, răspund, şi-l văd cum socoteşte în gând.

- M-am liberat eu acu’ 20 de zile d-acolo. Ai face nişte poze, ştii cum?
- Da’ pentru ce te-au luat? întreb.
- Tâlhărie – şi-mi spune tâlhărie cu aerul cel mai firesc din lume, ca şi cum ar fi un soi de grădinărit în curtea din spate.
- Naşpa cu tâlhăria, îi răspund. Ce dracu’, e cu violenţă, de ce te-ncurci cu d-astea? Mai bine bagi mâna-n buzunar da’ făr’să dai în cap.
- Păi nu – mă contrazice – că aşa am făcut, da’ ei m-a băgat la tâlhărie. Să te duci acolo, alea poze tari.
- Bine, mersi de pont.

Plec, îmi verific buzunarele. Totul la locul lui. Pentru că n-am capul spart, deduc fie că într-adevăr omul e victima unei erori judiciare, fie că are respect pentru fotografii amatori care vor să se lanseze.

Altele asemenea pe Amar de Zi

{ 15 comments… read them below or add one }

simi December 14, 2009 at 20:04

Tare frumos (si bine) scrii. :)

Reply

Marcian December 14, 2009 at 20:30

Mda, are dreptate simi, scrii frumos si mai ales fara patima. Da’ parca uneori esti cam prea socialist.

Reply

Someone December 14, 2009 at 20:42

Ce să-i faci, Marcian, m-am născut în ’68, pe atunci socialismul era chic :-)

Reply

camil December 14, 2009 at 21:11

bun, bun aşa. în stilul lui Geo Bogza :D

Reply

Rita December 14, 2009 at 21:49

Si ? te duci pana la Baia Mare sa pozezi ? :) Ah, ce povesti ai aduce si de-acolo, are dreptate tanarul…

Reply

cristina December 14, 2009 at 22:23

Foarte frumos scris.

Reply

brontozaurel December 15, 2009 at 00:55

:|
Pe femeie am vazut-o de multe ori si prin metrou. Copiii… nu sunt sigura, mutra primului imi e cunoscuta, dar atat…

Reply

julius December 15, 2009 at 04:09

Foarte bun finalul, iar m-ai convins sa te las sa scrii pe Daily Cotcodac :D

Reply

writeman December 15, 2009 at 12:44

fotografi amatori care VREA sa se lanseze :)

Reply

Horia December 15, 2009 at 14:48

justitia din Romania.. am intalnit si eu o multime de ‘talhari’ incadrati gresit.. hai cu socialismul, rob cu rob sa ne unim !

Reply

vax-albina December 15, 2009 at 21:27

Te pricepi sa scrii. Povesteste-ne despre prima zapada. Ai facut macar un bulgare din zapada de pe masina sau doar ai injurat? Asta ca sa stim daca mai exista copilul din tine sau daca ai imbatranit. Ai scos limba sa inghiti fulgii sau ti-a fost rusine…

Reply

innuenda December 15, 2009 at 23:11

Omul ţi-a dat un pont, cred că se aştepta să-l recompensezi cu ceva. Ceasul îl mai ai? :D

Apropo, la infracţiunea de tâlhărie, violenţa nu e cea din accepţiunea comună. Dacă-i smulge în fugă geanta unei cucoane, gata, e tâlhărie (că a strâns-o geaca atunci când i-a tras genţii de toartă:P) . Dar dacă-i umple faţa de sânge şi-i ia telefonul, scapă uşurel dacă o cunoştea. Că zice că i-a dat borşul fiindcă au fost împreună şi ea i-a fost infidelă; ceea ce face să nu fie furt cu violenţă, ci furt şi violenţă (independentă de furt). Ei, mâncatul ăsta nu-i chiar aşa…vorba lu nea Matache!:D

Reply

Someone December 15, 2009 at 23:13

Innu – mah, da’ justiţia asta nu trebuia să fie, totuşi, o chestie aşa, inteligibilă, pentru omu’ simplu şi năcazurile sale? :-)

Reply

innuenda December 16, 2009 at 08:36

Păi nu, că apoi cine ar mai da bani la avocat? S-ar apăra singuri toţi! Ä‚sta-i schepsisul! ;)

Reply

marius December 24, 2009 at 10:55

;) ) Frumos, felicitari !:)

Reply

Leave a Comment

Previous post:

Next post: