Învăţăturile bloggerului Petreanu pentru privitorii Avatar la IMAX 3D

by Someone on 31/12/2009 · 32 comments

in Memo

Cred că se impune un follow-up la articolul anterior.

Aşadar, am fost, am văzut, am plecat.

1. Filmul e de văzut la cinema. Ştiu că în multe judeţe din România nu există nici măcar o sală de cinema funcţională (a fost o anchetă Reporter Special de curând) şi îmi pare rău că trăim, cu toţii, într-o ţară atât de săracă – dar filmul merită văzut pe ecran mare.

2. E un film de efecte perfect puse la punct şi cu o povestioară simpluţă de tip “binele învinge răul în ultima secundă”. Pentru că aşa e moda acum, e vorba despre “binele eco-organic învinge răul mecano-industrial în ultima secundă”. Enjoy, dar nu speraţi cine ştie ce. Pe lângă Avatar, Titanicul aceluiaşi Cameron avea o poveste precum o tragedie greacă în comparaţie cu un sketch Vacaţa Mare.

3. IMAX Cotroceni ar face bine să-şi informeze clienţii că subtitrarea nu poate fi urmărită în condiţii de confort. Serios. Subtitrarea nu este adaptată peliculei şi tehnologiei IMAX – nu ştiu din vina cui, dar asta e. Dacă nu înţelegeţi engleză, pregătiţi-vă să vă doară capul dacă încercaţi să citiţi ce scrie în josul ecranului. Mi se pare incorect că IMAX nu-şi avertizează clienţii cu privire la acest aspect.

4. Ochelarii sunt de 3 tipuri – cu ramă albastră, pentru domni, cu ramă verde, pentru doamne şi cu rame galbene pentru copii. Doamnele cu capul mai mare, aşa :-) ar trebui să ceară ochelarii pentru domni, altfel ramele le vor strânge de tâmple. Domnii cu capul mai mare n-au decât să sufere.

5. Când vă cumpăraţi floricele şi cola, gândiţi-vă că, spre deosebire de alte săli, la IMAX Cotroceni nu există suporturi pentru pahare în scaune – ca atare, va fi relativ neplăcut să manevrezi pe întuneric. Riscul e să scapi ceva, mai devreme sau mai târziu.

6. Nu puteţi ieşi din sală fără ochelari. Dacă vă duceţi la toaletă (filmul are 3 ore!) luaţi-i cu voi, altfel personalul vă trimite înapoi după ei.

7. Evacuarea din sală e greoaie, pe un culoar meschin. Nu vă grăbiţi să ieşiţi când apare genericul final. În loc să staţi încă 10 minute în fotoliu, veţi sta 10 minute în picioare, înghesuit pe holuri.

N-am avut probleme cu rezervările on-line, nu a fost nici un incident tehnic, nu s-a întâmplat nimic rău în afară de păcăleala cu subtitrajul ilizibil.

Asta e. La mulţi ani tuturor şi să ne dea Dumnezeu un an mai bun, deşi am vaga bănuială că guvernul ne-a pregătit deja ceva nasol.

Altele asemenea pe Amar de Zi

{ 2 trackbacks }

AVATAR - James Cameron - Page 17 - Computer Games Forum
01/01/2010 at 20:14
Avatar : ce a vrut sa spuna poetul | FocusBlog
11/01/2010 at 00:03

{ 30 comments… read them below or add one }

1 Sibilla 31/12/2009 at 20:55

Sănătate, linişte sufletească, bucurii şi împliniri de suflet alături de toţi cei dragi, un Nou An în care să auzim şi de Bine..
La Mulţi Ani!
Fuego – adună-i, Doamne, adună, pe cei cu inima bună :
http://www.youtube.com/watch?v=b6jFaX7o-J8
Sibilla

2 Tavi 31/12/2009 at 21:48

Asta seara eventual dupa 24 ma uit si eu la avatar, in sfarsit e o versiune de calitate buna pe filelist.

3 Florian 31/12/2009 at 21:56

Someone, cred că „Amar de zi” este un nume prea puţin expresiv, pentru a ilustra întreaga complexitate a punctelor de vedere şi intensitatea trăirilor care se consumă pe blogul tău. Mult mai potrivită mi s-ar părea o denumire de genul „Oglinda României” sau „România lui Brucan”. Ceea ce mi se pare uimitor este că oameni tineri, nedeformaţi de anii comunismului, au o gândire izvorâtă parcă din anii în care revolta era un delict. Tuturor acestora, le dedic poezia „Eu cred”, a Anei Blandiana:

Eu cred ca suntem un popor vegetal.
De unde linistea
În care asteptam desfrunzirea?
De unde curajul
De a ne lasa pe toboganul somnului
Pâna aproape de moarte
Cu siguranta
Ca vom mai fi în stare sa ne nastem
Din nou?
Eu cred ca suntem un popor vegetal –
Cine-a vazut vreodata
Un copac revoltându-se?

Iar lui Someone şi tuturor vizitatorilor care îi colindă pe blog, le urez un nou an mai bun decât cel care, din păcate, mă aştept să ne ia la tăvăleală.

4 Florian 31/12/2009 at 21:59

Imi cer scuze, dar comm-ul pe care l-am postat mai sus era destinat articolului precedent. Someone, dacă poţi să-l muţi dincolo, îţi mulţumesc.

5 alk 01/01/2010 at 01:21

asa precizari, mai rar. Multumim. LA MULTI ANI!

6 Adrian Diaconescu 01/01/2010 at 09:55

Intr-adevar, subtitrarea nu pote fi citita. Eu am stat in randul 6 si aruncam o privirea pasagera atunci cand imi scapa vre-un cuvant in engleza.

Cat despre faza cu suportul de pahare (sau lipsa acestuia)… pur si simplu nu mi-a venit sa cred. L-am cautat vreo cateva secunde pe langa scaun, pe sub scaun. :)

In rest: o poveste cliseu, e drept, insa Avatar este un film ce nu trebuie ratat, din foarte multe motive. Mi-a placut ce au zis baietii astia aici: http://budurl.com/jts3

7 Dan 01/01/2010 at 12:30

Nu au casa speciala pentru rezervari, trebuie sa te arunci cu disperare in fata cand strica “Cine are rezervari la imax sa treaca in fata!”
Nacho-urile sunt groaznice.
S-a intarziat la inceperea spectacolului cu vreo 20 minute.
Titrarea nu e lizibila, but then again “who wipes?!”

8 Emil 01/01/2010 at 15:15

Inseamna ca nu este chiar asa grav precum concluziile dintr-un articol mai vechi al tau. Hai sa mergem la Avatar 3D.

9 adri 01/01/2010 at 16:19

Deci astea sunt problemele salii si ale lipsei de experienta IMAX. Cu subtitrarea tre sa te obisnuiesti, nu o poti face lizibila pana atunci, fiindca e 2D pe restul 3D.
E ciudat sa publici 2 articole in care sa nu spui nimic de cum se vede Avatar in IMAX, like 3D pe ecran mare, ca simti ca poti pune degetul etc. Or fi probleme cu subtitrarea si popcornul, dar cum se vede merita toti banii.

10 Someone 01/01/2010 at 16:33
Adri – îndemnul “cu subtitrarea trebuie să te obişnuieşti” nu e vreo dovadă de respect faţă de calitate, să ştii.

Cât despre film, am spus – e de văzut, fără îndoială.

Poate avem gusturi diferite, nu ştiu, dar eu aş revedea acum Concertul lui Mihăileanu şi nu Avatarul lui Cameron. Efectele 3D sunt remarcabile şi memorabile, dar povestea e schematică şi superficială.

11 Dispecer Blogosferă 01/01/2010 at 21:58

Cine plăteşte nota?

12 bogdan 01/01/2010 at 22:51

Concertul e un film de mare exceptie intr-adevar. Pacat ca Radu Mihaileanu nu e suficient promovat.

13 Simona 02/01/2010 at 00:13

Multa sanatate in noul an! Multumesc pentru sfaturi,multumesc pentru emisiunea din 01.01.2010-Reporter special. Din pacate voi viziona filme in “inchisoarea” mea-acasa.Cu caruciorul ,la cinema in Hunedoara mai greu de ajuns-multe scari,lipsa parcari(cele pentru handicapatii ca mine sunt ocupate de cei care sufera de lene,uneori si de masinile politiei,taxiuri,etc).Utopic ar fii sa sper ca voi apuca sa traiesc intr-o Romanie normala,unde sa citez”sa traiesc bine” intr-un carucior.

14 Andrei 02/01/2010 at 16:22

SUPORŢI de pahar? E la gluma sau cum? poate suporturi..

15 Dan 02/01/2010 at 22:11

Vlad, ai avut probleme cu subtitrarea? Eu am auzit multe discutii, dar subtitrarea este una din problemele pe care eu nu le-am avut. S-a vazut perfect la Imax si chiar 3D, nu “partial” cum se intampla la unele sali dotate mai modest.

16 Cristian C 03/01/2010 at 03:21

Apropo de punctul 4, ce se întâmplă dacă porți ochelari de vedere?

17 Someone 03/01/2010 at 11:36
Andrei – ai dreptate, thx, am corectat.
Cristian – cred că sunt suficient de mari ca să poată fi puşi peste.
18 Claudiu 03/01/2010 at 13:47

Cristian C … pot fi pusi peste ochelarii de vedere.

19 Ionuţ 04/01/2010 at 20:54

Filmul este copie după alte multe filme cu tematici asemănătoare. Cât priveşte tehnologia IMAX Drumul Taberei, lasă mult de dorit, e pomul lăudat la care să nu te duci cu sacul. La fel ca şi organizarea.

20 Dan A. 05/01/2010 at 20:10

Si mie mi s-a parut necinstita faza cu subtitrarea, insa imaginea a fost ceva absolut extraordinar, cred ca am sa-l mai vad cel putin de inca 2 ori la IMAX.

In ceea ce priveste continutul filmului, sunt de acord ca povestea insasi (ca insiruire de evenimente) e simpla, insa felul in care este realizat, si mai ales realizarea locuitorilor Pandorei, Na’vi, pe mine m-a impresionat profund. Filozofia lor de viata este exact atitudinea Taoista, adica toleranta, compasiune, comuniune cu natura, si credinta intr-o forta non-individuala, ne-razbunatoare si impersonala, care “nu ia parti ci sustine numai echilibrul vietii”. Iar lumea de pe Pandora este atat de superba incat daca ar exista cu adevarat, m-as muta acolo intr-o clipita, si din fericire, inca mai exista si pe planeta noastra paradisuri… aproape la fel de frumoase ca Pandora.

21 Florian 05/01/2010 at 23:11

Mda….deci mai bine vad un 3D normal, apoi la IMAX :)

22 Iulian 06/01/2010 at 15:33

Esti cam carcotas si cauti nod in papura cu tot dinadinsul. Ceea ce nu te face cu nimic diferit de cei toti pe care ii critici. Nu prea ai gasit/scris nimic de bine la un film la care s-a muncit enorm si care iti ofera un spectacol care te captiveaza timp de mai bine de 2 ore. Nu ai apreciat in niciun fel faptul ca totusi, dincolo de aspectele administrativ-organizatorice (firesti de altfel) la iMax gasesti un ecran mare cat casa si poti sa te delectezi la un super film! Asta e, suntem o natie de critici innascuti si oameni care isi dau cu parerea!

23 Florian 06/01/2010 at 19:08

Scopul acestui articol este sa faca rating :d atata tot.

24 costas 11/01/2010 at 17:21

Au rezolvat problema cu subtitrarea?

25 ASdfix 12/01/2010 at 23:56

Poveste simpluta? Normal, din 1995 cand James Cameron a scris povestea si pana acum cand a reusit sa filmeze am avut cand sa vedem o groaza de varatiuni pe aceeasi tema si sa ne saturam de clisee. Cred ca in 1995 nu ar fi fost poveste simpluta, ci ceva gen’ ba, parca am mai vazut un film cu poveste de asta, eroul ii rupe pe toti si ramane si cu fata. Oare cum ii zicea?” Acum, putem sa numaram si sa numim exact filme care au 80% acelasi storyline.
Dar aveam o curiozitate care m-a facut sa scriu aci: putem sa admiram un film si sa spunem ” whoaaaa, misto” in loc de ” da,merge, e fainut, DAR….-insert nemultumire aci-. Pt ca acest film merita un ” whoaaaaa” si in secunda 2 rezervare la prima nava spatiala spre Pandora.
ps. parerea mea..

26 Ionuţ 13/01/2010 at 11:54

@ASdfix: scenariul “Avatarului” este inspirat în mare parte din Dune, nuvelă scrisă în 1965, deci cu 30 de ani mai devreme decât pretinsa concepere a scenariului. Bullshiturile ecologice ne amintesc de “Captain Planet and the Planeteers”, apărut la începutul anilor ‘90, urmare a valului New Age (de fapt şi filmul este din aceeaşi “specie”, James Cameron având o pasiune pentru astfel de teme). În câte alte cărţi, filme şi desene animate se zbura în cârca unei păsări mitologice? Iar madama aia asexuată care se împerechează prin USB e un fel de Sarah Connor (Terminator – 1984). Pasionaţii de SF-uri probabil vor găsi şi alte similitudini întinse pe zeci de ani înainte ca lui Cameron să-i vină ideea. Deci unde e ideea originală în acest scenariu copiat şi rescris? În 1995 ar fi avut o poveste la fel de învechită.

În rest toate celelalte filme care conţin aceleaşi elemente – Matrix, Infanteria Stelară, Narnia, Stăpânul Inelelor, Apocalypto sau jocul Halo – sunt venite după data de concepere a scenariului. Cu deosebirea că în industria asta dacă aştepţi 15 ani ca să scoţi un film doar pentru că-l vrei măreţ, s-ar putea ca altul să facă unul cam de acelaşi calibru, dar pe bani mai puţini.

PS: De curiozitate, cei care laudă modul de redare a filmului în IMAX: la ce cinematograf aţi fost fraţilor, că la noi mai bine se vedea pe ecran normal, iar 3 imagini cu hăul în care zburau nu m-au făcut să spun “waw”?!

27 Someone 13/01/2010 at 12:13
Ionuţ, mi se pare că n-ai citit seria Dune, aşa e?
28 Ionuţ 13/01/2010 at 12:16

Recunosc, n-am citit decât prima carte, şi de aici am făcut comparaţia între unobtanium şi mirodenie, RDA şi CHOAM, Na’vi şi fremeni, etc…

29 ASdfix 13/01/2010 at 16:17

Ionut, nu cred ca m-ai inteles. Putem sa ne bucuram de un lucru fara sa ne roada imediat si sa comentam/ da bah, merge, dar seamana cu aia, daca mai avea nu stiu ce, era exact ce a facut ala acu nu`s cati ani/etc. Aceasta era intrebarea mea.
ps. nu are aia si nu e acelasi lucru cu ce a facut alalalt.
ps2.si sa va zic una din cele mai tari “recenzii” de film pe care am citit-oin viata mea la careva pe blog: Am fost si eu sa vad filmul X( Avatar, sa zicem). Nu stiu de ce il lauda toata lumea, ca acolo era coada la bilete, nu aveau popcorn si in sala plin de lume. A fost ca pixu. Eu va recomand sa nu va duceti sa il vedeti ca e naspa( el, filmul)”
No offence, nu aici pe blog/undeva chiar bantuie unu care a tras concluzia ca e naspa un film pt ca el nu a putut manca popcorn. E de rasu` plansu` .

30 Ionuţ 13/01/2010 at 16:24

Ho, nu da cu biciul. :) Însă atunci când mai citeşti/vezi ceva asemănător la viaţa ta, nu ai cum să nu faci o paralelă. Pentru că aşa e omul, ca maimuţa: învaţă din experienţele anterioare.

Mişto recenzie aia pomenită de tine în PS. Nici eu nu aş fi luat-o în serios.

Leave a Comment

Previous post: Avatar – bătaie de joc la IMAX Cotroceni

Next post: O seară la IDM