Riscurile frizeriei

by Vlad Petreanu on 20/12/2009 · 26 comments

in Stop cadre

- Dacă vreţi, puteţi să dormiţi.

Fata mă priveşte scurt, în oglindă, apoi se întoarce la concentrarea survolării scalpului meu cu o foarfecă ascuţită brici. Mărunţeşte iute-iute din prelungirea metalică a degetelor, retezând fire rebele, invizibile. E scundacă – m-am lăsat în jos cât am putut, dar tot ţine braţele sus, ca un dirijor posedat înainte de atacul final.

- Păi dacă-mi cade capul?
- Avem tehnici, dacă adoarme clientul şi-i cade capu’ntr-o parte, îl ferim, mă asigură frizeriţa.
- Învăţaţi asta la şcoală?
- Sigur că da.
- Păi şi până învăţaţi, cine o păţeşte?

Râde politicos – clientul îşi imaginează c-a făcut o glumă, nu se cade să-l jignim cu tăceri.

- Nu, pe bune – o întreb – la şcoală pe cine învăţaţi să tundeţi?
- Unii pe ceilalţi.
- Şi când greşiţi?
- Mai stăm prin casă, mai punem căciuli. Părul creşte la loc, nu-i grav.

Clic-clic-clic-clic, mânuieşte foarfeca precum o maşinărie cu pofte de retezat.

- La bărbaţi e mai greu, totuşi – continuă ea explicaţiile.
- Credeam că doamnele sunt mai pretenţioase.
- La doamne ai unde greşi, e părul mai lung, tai mai mult vârfuri. La domni le faci gaură dacă dai pe lângă.
- Şi?
- Şi… cum e norocul fiecăruia dup-aia.

Încântătoare resemnare.

- Tu ai greşit vreodată?

Tace încăpăţânat. A comis-o, clar.

- Deci ai greşit. La şcoală sau erai deja angajată?
- Angajată.
- Ce?
- O ureche.

Mă felicit că n-am adormit.

- Cum, o ureche?
- Un vârf de ureche.
- Era clăpăug?

Râde cu poftă. Îl urăşte şi-acum pe clăpăugul ăla care a băgat-o în belea.

- A fost rău?
- Nu, doar l-am ciupit. A curs o grămadă de sânge.
- Şi ce-a făcut?
- N-a făcut nimic, a fost de treabă. N-a zis nimic, a înţeles. Da’ şefu’ mi-a făcut scandal mare.

Lasă foarfeca, apucă o maşină mică. Oftez pe nevăzutelea, uşurat. În timp ce-mi egalează părul la spate, îşi toarnă o colegă.

- Era o fată… era să mănânce şi bătaie…
- Ea ce greşise?
- Tot o ureche, dar la un copil. A urlat ăla ca din gură de şarpe. A venit tat’su s-o omoare.
- Nasol cu urechile astea, zic.
- Eh, te obişnuieşti, face, şi mă întreb la cine se referă, de fapt.

Apoi se opreşte o secundă, mai taie de două ori în aer, scurt, mă priveşte direct în ochi şi întreabă:

- Facem şi sprâncenele?
- Sigur că da, răspund.

Fiecare-şi găseşte doza de adrenalină pe unde poate. Apoi adaug:

- Nu te deranjează dacă-mi pun ochelarii, nu?

Altele asemenea pe Amar de Zi

{ 26 comments… read them below or add one }

Alexandru Marin December 20, 2009 at 21:59

Pe soarele asta nu se prinde nimeni. :-) Si eu m-am intrebat mereu daca frizerii fac experimente pe mine, dar cum sunt adeptul tunsului cat mai scurt ca sa ajung peste luni inapoi, nu am prins niciodata experienta sa stiu daca m-a ciopartit vreun pic. Urecehea, ce-i drept, sunt sigur, ca nu mi-a nimerit-o nimeni. :-D

Reply

camil December 20, 2009 at 22:11

periculos tunsul :D . poate de aceea amân cât mai mult momentul

Reply

Dan December 20, 2009 at 22:24

Aici sunt în avantaj. Nu aş mai putea tunde decât sprâncenele şi nu trebuie să dau bine pe sticlă, ci doar pe hârtie. Dar eu îmi caut mai nou adrenalina pe forumurile politice, aşa că sprâncenele mele pot sta liniştite. De urechi nu mai spun. (Pe când aveam ce tunde, am fost ciupit şi eu. N-a curs însă chiar atât de mult sânge…)
Faină postarea asta din lumea reală, mulţumesc.

Reply

Rita December 20, 2009 at 23:13

Marturisesc ca si urechilor mele le e frica de foarfeca, asa simplu cum e la doamne, numai la varfuri :P Ultima data era sa zboare cu tot cu cercel – noroc cu cercelul mai lung, s-a prins foarfeca in el…

Reply

innuenda December 21, 2009 at 00:24

Ah, un regal aceste…momente şi schiţe! O plăcere, domnu’ scriitor! :)

Reply

Ciprian December 21, 2009 at 02:07

De ce a trebuit sa spui de ochelari? :( (
5 ani am stat in Iasi si doar de 3 ori am prins curaj sa merg acolo la frizerie: 1. era prea scump pt un student 2. unde erau preturi studentesti ori tundea vreo baba ori vreo fatuca cu ochelari.
In Barlad avem cea mai tare frizerie din cate am fost, chiar daca nu stii cum sa te mai frizezi, chiar si daca adormi , tot multumit esti la final, iar baietii sunt profesionisti, iar pretul.. zici ca e moca, incat isi permite oricine sa lase si bacsis insemnat. Nu vreau sa-i dau numele frizeriei aici, sa nu le treaca prin cap sa umble la tarif.

Reply

Oana December 21, 2009 at 02:59

eu imi doresc un breton. un breton normal. drept. nu cred ca e mare scofala, zic. si as prefera sa nu dau o gramada de bani la un coafor de fitze… pt un breton. pana acum, ma pot lauda numai cu bretoane esuate :) )

Reply

SkyNet December 21, 2009 at 05:17

Vorba aia romaneasca: “not that I don’t trust you, but… I don’t trust you!”

Reply

emil December 21, 2009 at 10:01

Eh, eu sunt printre putinii care a asistat la un accident invers. Eram la frizeria de la subsolul magazinului Obor, acum cativa ani, si ma tundea o blonda. Urma sa ma ia cu briciul si, in timp ce punea o lama noua (nu era brici clasic), s-a taiat la un deget. Sange mult, insa a fost ok…

Reply

curly December 21, 2009 at 10:03

primul lucru la care m-am gandit dupa pastila asta e la cat stres se genereaza la o frizura pubiana :) )

Reply

simi December 21, 2009 at 10:19

@innuenda: mi-ai amintit de o profa care zicea ca “s-a regalat cu studentii ei” :) )

Reply

Dragos Bora December 21, 2009 at 10:37

Seamãnã cu “La frizer – Dramã într-un act” de Hasek.
:-)

Reply

adrian December 21, 2009 at 11:22

Noroc de unii care, ca mine, se tund scurt si uniform ( cu unu si jumatate), doar cu masina.

Reply

tatafloricica December 21, 2009 at 12:21

superba scriere! cat despre tuns, pe mine ma tunde tata(şi avand in vedere ca trec p’acasa din an in pasti, mai tot timpu sunt pletos). Dar tati meu e cel mai bun frizer, si cel mai adaptabil(nu cred ca exista vrun parinte ca el, sa te tunda exact asa cum vrei(odata facea panarama, eram prin clasa a X-a, vroia sa-mi faca freza ca a lu’ basescu:)), oricum frizurile extravagante pe care mi le facea prin liceu imi lasau profii cu gura cascata.(cine te-a tuns baiete in halu asta? io mandru: tata=))

Reply

flo December 21, 2009 at 12:32

:) ) chiar am ras….bun postul

Reply

DragosI December 21, 2009 at 12:46

Am patit o data sa faca un frizer tanar practica pe mine. In viata mea nu am fost mai linistit. I-am zis sa taie 1-cm el taia jumate, iar in partea cealalta a capului ajungea sa zgarie un pic varful firelor cu foarfeca. Pana la urma a venit o frizerita si m-a reparat repede.

Reply

cristina December 21, 2009 at 17:56

Am ras. Mi-a lipsit umorul tau, recunosc. Parca anul asta aveai de terminat o carte. Daca am pierdut evenimentul, spune-mi. Daca nu, pune-te pe treaba, lasa leneveala. Sarbatori fericite si sa avem un an normal.

Reply

Moise Guran December 21, 2009 at 22:44

HAHAHA! Petreanu are niste aeroplane de urechiii! Si eu as fi stat cu emotii

Reply

writeman December 22, 2009 at 01:29

frizerii sunt din aceeasi categorie cu femeile si caii: imprevizibili :D eu ma intreb intotdeauna cum o sa arat cand termina… m-am obisnuit in timp sa nu-mi fac prea multe sperante.

Reply

zamolxis December 22, 2009 at 02:22

prefer rock climbing – avantajele rasului in cap.
craciun fericit! :)

Reply

Marius December 22, 2009 at 19:45

Ti-ai tuns sprancele! De la 50 de ani incolo nu-ti mai intra zapada-n ochi! :)

Citisem candva ceva interesant: Cica in oras erau doi frizeri. Unul tuns naspa si unul tuns misto. La care te duci?

Reply

Coco December 23, 2009 at 22:18

Eu am luat hepatita B de la frizerie. Sa le invete cineva pe analfabetele astea ca spirtul nu sterilizeaza ustensilele.

Reply

tatafloricica December 24, 2009 at 15:04

@Marius, eu îl aleg p’ăla tuns naşpa evident(sperând că nu s-a tuns singur)=))

Reply

Marketer82 December 28, 2009 at 19:38

Dupa ce vazuram post-ul tau, dracu’ se mai tunde. :) Glumesc. Sau… nu.

Reply

IonutAndrei January 9, 2010 at 12:45

Din toate frizeriile care am fost, cea de la Barlad este cea mai tare … pretul e super, baietii sunt foarte ok

Reply

tatiana May 11, 2010 at 21:31

hahah interesant… deci oameni buni, pericol mare e frizeria

Reply

Leave a Comment

Previous post:

Next post: