Vaccinarea anti-HPV faţă cu legea lui Darwin

by Someone on 10/12/2009 · 66 comments

in Revoltă

Acum 16 ani, un grup de oameni de ştiinţă a început să strângă relatări despre morţi şi grave răniri accidentale petrecute în condiţii de stupiditate acută a victimelor. A început ca o glumă dar s-a dezvoltat într-un para-proiect jumătate umoristic, jumătate serios de cercetare şi verificare a teoriei evoluţiei speciilor – şi, desigur, într-un site de mare succes: The Darwin Awards. Cu fiecare nou caz documentat, redactorii acestei antologii în permanentă extindere a prostiei umane remarcă infailibilitatea selecţiei naturale. “The Darwin Awards – spun autorii – este o cronică a sfârşiturilor îndrăzneţe, care-i onorează pe cei care îmbunătăţesc specia, extrăgându-se accidental din ea”.

De fiecare dată când aud argumentaţii găunoase împotriva vaccinării anti-HPV, mă gândesc la teoria lui Darwin şi la modurile simple şi implacable în care funcţionează selecţia naturală.

Apoi mă cert pe mine însumi, pentru că este completamente ne-etic să râzi de oamenii care, de frică, refuză vaccinarea copiilor lor. Ei îşi doresc tot ce-i mai bun pentru urmaşi iar rezervele lor sunt de înţeles.

Până la un punct.

Se derulează luna asta o nouă campanie naţională de vaccinare împotriva cancerului de col uterin. Grupul ţintă – eleve de clasele a VI-a şi a VII-a. Cu totul, aproximativ 100 de mii de adolescente care, prin acest vaccin, ar urma să fie protejate de 70% din cazurile de cancer cervical. Împreună cu testarea periodică Babeş-Papanicolau, riscul dezvoltării unui cancer letal scade cu peste 94%. Vaccinul, care costă în farmacii aproximativ 400 de euro, este oferit gratuit de statul român.

Ar trebui să fie înghesuială, dar nu e. Campania merge prost. Primele informaţii indică o rată de acceptare de 2-3 procente, mult sub cele 52% anticipate de Ministerul Sănătăţii. Oamenii se tem să-şi lase fetele vaccinate – sau consideră că, astfel, le-ar încuraja să-şi înceapă viaţa sexuală prea devreme (asta e ca şi cum cineva s-ar simţi încurajat să bea din băltoace după ce a făcut un vaccin împotriva hepatitei).

Am făcut, în vară, o cercetare extinsă asupra vaccinării anti-HPV. Mi-e practic imposibil să sintetizez toate informaţiile într-un articol de blog, dar sursele sunt acolo şi oricine poate să le consulte: OMS, CDC, ECDC, Cancer.org. Câteva elemente, totuşi:

  • Practic toate cazurile de cancer cervical sunt determinate de HPV (human papiloma-virus).
  • OMS afirmă că 80% dintre femei vor avea cel puţin o dată în viaţă o infecţie cu HPV (este considerată cea mai comună boală cu transmitere sexuală).
  • În SUA, CDC estimează că, în 2008, peste 20 de milioane de americani erau infectaţi cu HPV şi că peste 6 milioane se infectează în fiecare an.
  • 15 din cele 100 de tulpini ale virusului au caracter oncogen.
  • 2 dintre acestea sunt responsabile pentru 70% dintre cazurile de cancer cervical.
  • Vaccinurile aprobate protejează împotriva acestor două tulpini.
  • Cercetările pentru producerea unui vaccin anti-HPV au început în anii ‘80.
  • Vaccinurile aprobate au trecut prin rigorile testărilor în UE şi SUA, inclusiv pe loturi de zeci de mii de femei de pe 3 continente.
  • Vaccinurile nu conţin virus modificat, ci proteine “virus-like”, perfect inofensive (nu pot determina cancer).
  • Vaccinul învaţă organismul să recunoască virusul şi să producă anticorpi.
  • Peste 60 de milioane de doze fuseseră distribuite până la jumătatea anului în curs.
  • Au avut şi au loc campanii naţionale de vaccinare în SUA şi în majoritatea ţărilor UE.
  • Grupurile ţintă includ fetiţe cu vârste între 9-16 ani.
  • Rata de acceptabilitate este foarte ridicată (de ex. >80% în Marea Britanie)
  • Rata efectelor adverse semnalate în cazul vaccinării anti-HPV este la jumătate faţă de alte tipuri de vaccin.
  • Nu a putut fi confirmat ştiinţific nici un deces în legătură cu vaccinarea anti-HPV (una dintre cele mai persistente legende urbane este că s-au produs decese).

În fine, încă un set de informaţii:

  • În România, cancerul de col uterin este principala cauză de mortalitate prin cancer la femeile între 15-44 de ani.
  • România este singura ţară din UE în această situaţie.
  • Sunt aproximativ 40 de mii de cazuri de cancer cervical în România.
  • Femeile din România au un risc de 6,3 ori mai mare să moară de cancer cervical faţă de femeile din restul Uniunii.
  • Rata îmbolnăvirilor şi deceselor de cancer de col este mai mare în Europa de Est decât în Europa de Vest – sau în SUA.
  • În România, anul trecut au fost înregistrate aproximativ 2.400 de decese (13% din totalul UE). Pentru comparaţie, în SUA, la o populaţie de 15 ori mai mare, au fost 3.900 de decese.

Despre vaccinarea împotriva cancerului de col uterin scriam, anul trecut, pe un ton foarte probabil mai agresiv, dar cu acelaşi mesaj: este o răspundere uriaşă să refuzi fetiţei tale şansa unei vieţi fără cancer cervical doar pentru că nu eşti capabil să te documentezi corect înainte.

Pe de altă parte, nu poţi să nu remarci modul implacabil în care funcţionează selecţia naturală. În fond, dacă nu înţelegi care e diferenţa dintre Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi site-ul “vindecă-te singur de orice cu rugăciuni şi acatiste”, îţi meriţi soarta şi eliminarea din bazinul de gene al umanităţii.

E o justiţie ironică în asta.

Altele asemenea pe Amar de Zi

{ 63 comments… read them below or add one }

41 Irina December 10, 2009 at 23:05

Vlad,

M-aş fi aşteptat să indici sursa pentru fiecare informaţie citată. Când ai atât de multe surse şi informaţie (de la complementară la contradictorie) atât de vastă, „bibliografierea” e de bun simţ.

M-aş fi aşteptat să te oboseşti să analizezi un pic de ce e atât de ridicată, în România, incidenţa cancerelor de col uterin. Este evident că-n restul ţărilor nu vaccinarea a făcut diferenţa – vaccinurile sunt prea recente. (iar ne pricepem la toate & prindem din zbor adevăruri insuficient digerate?)

M-aş fi aşteptat să treci în revistă, tot pe surse, (o parte din) argumentele contra-vaccin, fie şi numai ca să le combaţi la obiect. Ori ca să arăţi că nu eşti superficial (să nu zic părtinitor… sau, eventual, manipulat).

M-aş fi aşteptat să nu dispreţuieşti principial & suveran părinţii care, din motive pe care ori le treci cu vederea, ori insişti explicit (şi cel puţin nepoliticos) să le ignori, aleg să refuze vaccinul. (vezi mai sus precizările Anei).

M-aş fi aşteptat să-ţi sară în ochi felul absolut nepotrivit în care statul român a ales să lanseze şi respectiv să desfăşoare campania de vaccinare. (nu-ţi doresc, de pildă, să ajungi să constaţi cum i s-au administrat / injectat copilului tău medicamente fără ca tu să fii consultat. ori informat!).

Comparaţia cu selecţia naturală este, după cum ţi s-a explicat, forţată.

Încerci să revii cu partea a doua a articolului, după ce completezi documentarea?
Aşa m-aş aştepta.

42 Someone December 10, 2009 at 23:36

Irina – sursele sunt indicate în deschiderea argumentelor. Dacă voiai hyperlink pentru fiecare informaţie, ei bine, nu primeşti. Toate informaţiile sunt disponibile şi am arătat şi unde pot fi căutate – mai sunt multe altele care ţi se vor părea interesante.

Incidenţa ridicată e determinată în primul rând de lipsa educaţiei. Media testărilor Papanicolau este, în România, în medie de 20% – cu 9% în Moldova şi cam 30% în Bucureşti (testări anuale). M-am referit la asta când am spus că vaccinarea, împreună cu Pap, reduc riscul cu 94%. Poate n-am fost suficient de clar.

Argumentele contra-vaccinării? Sunt incluse răspunsurile la obiecţiile comune (efecte adverse, morţi, vârstă, insuficient testat, “cobai” etc.). Despre obiecţiile religioase nu discut, pe cele conspiraţioniste le dispreţuiesc şi nu le popularizez.

Comparaţia cu selecţia naturală mă amuză şi mă-ntristează şi pe mine, aşa cum am precizat încă de la începutul postării, nu aşa cum “mi s-a explicat”.

43 Irina December 10, 2009 at 23:59

Vlad, bibliografic. Fiecare rând, cu sursa lui. Hyperlink, sau cum vrei tu, dar clar. (dacă vrei să poţi spune c-ai prezentat corect şi cuprinzător… altminteri, evident, click pe sursele generale si ctrl+F poate da oricine e interesat)
Când e vorba de materiale cu conţinut medical, aşa se procedează, cu indicarea foarte clară a sursei, respectiv studiului, pentru evitarea confuziilor / controverselor.

Cu privire la incidenţă: ce-ai spus e şi clar, şi corect. Şi incomplet. Dacă vrei, pot continua cu detalii.
Dar intenţia mea nu e să stârnesc o dispută. (Asta ai deja… ) Ci să provoc o echilibrare a abordării. Dacă se poate, evident.

44 writeman December 11, 2009 at 01:07

@ carmen – nu vorbesc cu dispret si stiu ca ob-urile nu sunt cea mai buna alegere din clasa absorbantelor (pentru ca tot ati tinut sa aduceti vorba). vreau doar sa subliniez ca implicarea emotionala nu mi se pare un argument in acest caz. e vorba de un caz in care decizia se ia rational. si din aceeasi categorie face parte si alegerea unui absorbant. daca fetita mea m-ar intreba, as stii ce sa-i spun si fara sa fiu femeie. iar daca nu as sti, m-as documenta si as putea sa-i dau un raspuns fara sa fac operatie de schimbare de sex.

45 Oanna December 11, 2009 at 01:30

@ Carmen
Ma scuzati ca intervin cumva pe langa subiect, dar legat de remarca cu OB-urile. Cumva sunteti de parere ca folosirea lor de catre fete le-ar putea dezvirgina, prin urmare nu sunteti de acord cu ele? Intrebarea nu e sub nicio forma la misto (desi remarca initiala fusese), asa incat glumele pe tema sunt redundante. Astept raspunsul pentru a-mi continua rationamentul. Multumesc.

46 MissCliche December 11, 2009 at 08:57

@Oanna

Discutia despre OB se referea (probabil) la faptul ca exista un risc (cat de mic ar fi el, dar exista) al aparitiei sindromului socului toxic (SST, care este, de altfel, mentionat si pe prospect). Pe langa asta, in functie de materialul din care sunt facute, daca sunt sau nu imbibate cu diverse “parfumuri” pot duce la iritatii si chiar infectii. Ca sa nu vorbim de lista lunga de ingrediente, printre care este posibil sa exista un inalbitor chimic, considerat cancerigen.

La urma urmei, tamponul intra in contact cu mucoasa vaginala…

47 mArius December 11, 2009 at 09:05

“informaţii verificate”, dle Vlad ?
Daca dvs. aveti incredere in institutiile care prezinta aceste informatii, permiteti-mi ca eu sa nu am.
Si atunci e logic ca pentru o INFORMARE, nu elaborarea unui text jurnalistic, sa apelam si la alte surse, chiar si ziare.
Nu sunt un adept infocat al conspiratiilor , insa dvs. chiar credeti ca aceste institute si alte organizatii de gen au ca interes binele public ?
Ce s-a intamplat cu gripa aviara ? Ca parca trebuia sa omoare jumatate de planeta ? S-a vandut Tamiflu de miliarde de euro si apoi a disparut.
Pariu ca asa va disparea si gripa porcina, pe care tot aceste institutii o prezinta ca o molima ucigasa in masa ? (Bineinteles dupa alte cateva zeci de miliarde de euro profit din vaccinuri.)
Nu discut despre HPV in special, insa eu prefer sa am incredere in organismul meu si sa mi-l intaresc pe cai naturale decat sa bag tot felul de vaccinuri facute de niste institute in care eu nu am INCREDERE.
Pana una-alta nici unul de aici nu e virusolog, deci nu facem altceva decat sa ne DAM CU PAREREA despre un subiect pe care nu il cunoastem cu adevarat, bazandu-ne pe niste informatii “oficiale”.
Ei bine, permiteti-mi sa am incredere mai mare in organismul meu decat in aceste institutii.

48 MissCliche December 11, 2009 at 10:09

Cum discutia aluneca spre surse…

Cazurile “cu probleme” despre care s-a tot vorbit, in special cele legate de SUA, cred ca sunt cazurile Gardasil. In acest raport, facut de un watch-dog independent (Judicial Watch – recunosc, nu m-am documentat intr-atat incat sa vad exact cat de independent este) se mentioneaza acele vaccinari urmate de decese sau imbolnaviri suspecte. Spun suspecte, pentru ca este destul de greu sa demonstrezi o situatie de tip cauza-efect. Si tin sa precizez ca in foarte multe cazuri medicale se intampla probabil asta, deci nu este o mentiune de tip “teoria conspiratiei”.

http://www.judicialwatch.org/documents/2008/JWReportFDAhpvVaccineRecords.pdf

In acest raport se precizeaza clar ca Gardasil este “in teste” oficial pana in septembrie 2009, se spune de adolescente care s-au trezit cu negi vaginali tocmai din cauza altor tulpini HPV, se mentioneaza clar ca el nu “vindeca” de celebrele tulpini 16 si 18 (daca mai era nevoie de aceasta adaugare) si exista chiar si un tabel cu toate efectele adverse. Este interesant de vazut ca, in fazele testarii, si placebo-ul administrat a dat efecte adverse.

Apare si problema legata de un compus (aluminiu), care devine periculos in cazul in care exista intoleranta.

Pe de alta parte, in acesta raport (http://content.nejm.org/cgi/content/full/359/8/821#T4) sunt detaliate costurile “reale” ale campaniei de vaccinare, adica numarul de femei salvate de la chinul unui tratament / moarte. Ele sunt in cifre, la vedere, insa majoritatea ne putem da seama ca estimarile unei echipe – fie ea de specialisti, (inter-)guvernamentala – se refera la numarul de femei care nu mai cheltuie banii de la buget pentru chimioterapie, medicamente etc. Si este normal si bine sa existe un astfel de raport.

Un alt studiu/articol mentioneaza la pareri faptul ca multi americani cred ca vaccinul ar “promova” promiscuitatea. http://www.medscape.com/viewarticle/583518

Pentru alte unghiuri de abordare, mai exista, printre muuulte altele, si aceste articole:

- http://www.medscape.com/viewarticle/707634
- http://www.cancerhelp.org.uk/type/cervical-cancer/treatment/whats-new-in-cervical-cancer-research
- http://www.medscape.com/viewarticle/582961

Referitor la ce spunea Vlad mai sus, intr-adevar, un jurnalist bun se cunoaste dupa surse (de prima mana). De exemplu, acest articol (http://www.time.com/time/nation/article/0,8599,1206813,00.html) a trecut deja de acest proces si are un anumit unghi de abordare, lucru perfect normal. Nu vreau sa spun ca articolul este prost (dimpotriva), ci ca pune problema altfel si ridica unele semne de intrebare / aduce unele pareri noi sau interesante.

In acest caz, cand stii ca este posibil (chiar si 0.0001%) ca fiica ta sa dezvolte negi genitali, sa lesine si sa se loveasca la cap, sa fie sterila la 35 de ani etc, oare ce faci? Spun asta pentru ca mie, desi nu sunt mama, mi-ar fi probabil foarte greu sa iau o decizie doar citind rapoarte.

Si pentru ca multi parinti vorbesc de faptul ca ei au baieti, cred ca in curand vor fi direct implicati in problema, ca sa spun asa, pentru ca in SUA incepe deja marketing-ul pentru vaccin HPV pentru baieti cu varste intre 9-26 de ani. La urma urmei, ei sunt purtatorii si pot face, la randul lor, cancer la penis sau anal.

Sursa: http://www.bloomberg.com/apps/news?pid=20601103&sid=aA60zcLRsbKQ

49 oake December 11, 2009 at 10:42

Oanna, spune-mi ca esti blonda si ai carnet

50 Oanna December 11, 2009 at 13:39

@miss cliche
Va multumesc ca ati intervenit, probabil ati simtit nevoia sa-mi explicati, crezand ca nu am inteles. Tocmai despre asta e vorba, asta e tipul de raspuns pe care l-as fi asteptat de la Carmen. Speram ca referirea ei la OB-uri sa fie legata de SST, intretinerea anumitor boli si nu neaparat dezvirginarea. Mi-as fi dat seama cu cine stau de vorba. Acum ca mi-ati stricat rationamentul, nu pot decat sa va urez sarbatori fericite :-)

@Oake
Draga Oake, doua interventii ai avut aici si cu ambele te-ai aflat in eroare. Faptul ca m-ai atacat nu-mi indica concret sexul tau. Totusi tipul de atac tinde spre a-mi sugera ca esti femeie si speram sa nu fie asa. Pentru ca, in acest caz, ai fi o femeie foarte slab informata. Si lipsita complet de simtul umorului, dar compensezi prin abilitati unice si subtile de a identifica o anume vena dintre cele patru mari vene ale gatului. Pana la urma, sarbatori fericite si tie, esti buna la anatomie :-)

51 oake December 11, 2009 at 14:11

Oanna, papusa, asa e, nu sunt femeie, asa ca nu am probleme existentiale de genu “Cumva sunteti de parere ca folosirea OBurilor de catre fete le-ar putea dezvirgina, prin urmare nu sunteti de acord cu ele?”, probabil tu stii mai bine cum sta treaba asta.

52 Dojo December 11, 2009 at 14:17

Vlad, problema cea mare pe care o am eu cu campania este “heirupismul” ei. Banuiala este ca iarasi s-au aruncat anumite persoane intr-un contract banos prin comisionale sale (nu poti sa spui ca nu am dreptate sa ma gandesc si la asta cand 99% din banul public este cheltuit amboulea in sistemul asta). Au cumparat ca proastele INAINTE de a intelege clar ce sanse reale are campania asta.

Si acum orice argument este servit repede si la gramada, ca se strica stocurile, pe care au cheltuit imens.

Poti sa spui ca sunt ‘conspirationista’, dar NIMIC din ce se face mai nou in tara asta nu ma face sa cred ca este interesul public la mijloc. Orice noua initiativa ma face sa ma gandesc si la ‘dedesubturi’ si din pacate in majoritatea cazurilor treaba este mereu mai murdara decat pare.

Nu poti intra cu boncancul in viata de familie. Nu poti obliga populatia sa accepte direct o solutie, mai ales cand exista totusi si riscurile in cauza.

Nu am copii, dar iti spun sincer ca as avea indoielile mele. Un singur caz “naspa” sa existe si este clar ca m-as invarti pe toate partile sa incerc sa gasesc o solutie.

Nu poti pune reticenta oamenilor numai pe baza prostiei sau ignorantei. Sunt multi parinti de fete care au citit tot ce le-a cazut pe mana, sunt medici in situatia asta, care teoretic or stii mai multe decat mine. Oameni care, dupa o foarte serioasa documentare, au decis totusi sa spuna “nu”.

Este o discutie complicata si probabil fiecare simte adevarul in felul sau. Ca parinte NU poti lua problema in deradere, pentru ca discuti de viata copilului tau.

Cat priveste discutia cu OB-urile, sper sincer sa iesim din Evul Mediu, daca se poate. Scrie clar pe prospect ca se poate declansa SST. SE POATE declansa. In 14 de ani de cand utilizez produsul (de 7 doar acesta) nu am avut nicio problema. O igiena corecta si schimbarea frecventa si ar trebui sa fie OK. Daca unora le place sa umble cu absorbante groase cat palma, asta e problema lor. Eu nu gust “bucuria” asta. Iar in ceea ce priveste deflorarea accidentala .. doamne ce bine era de se intampla. Scapam de niste traume :D

53 Someone December 11, 2009 at 16:04

Miss Cliche – mulţumesc pentru intervenţia documentată şi calmă în subiect.

Judicial Watch e un “watch dog” cu o istorie interesantă, care include intrarea în politică a unui preşedinte al fundaţiei şi un proces între fostul şi actualul preşedinte, sub acuzaţii reciproce de fraudă intelectuală. Dar, dincolo de asta, organizaţia are un rost firesc în societatea americană, de scepticism şi reprezentare a vocii societăţii faţă de guvern.

Constatările lor referitoare la vaccinurile anti-HPV sunt, în general, coerente, deşi includ şi unele presupuneri (nu neapărat ilegitime). Totuşi, afirmaţia lor privind morţile înregistrate “după vaccinare” este parţială. Ea se bazează pe raportările VAERS, care înregistrează toate reclamaţiile de acest gen, după care le verifică. Din verificările CDC pe baza raportărilor din programul VAERS, nu a putut fi stabilită o legătură între vaccinare şi decesele raportate.

De asemenea, afirmaţia că vaccinurile sunt “în teste” este incompletă. Vaccinurile sunt într-o monitorizare şi evaluare permanentă – în august, de exeplu, OMS a comunicat că, din evaluările făcute până la acea dată, poate reconfirma siguranţa vaccinurilor. Prin formularea sa, Judicial Watch lasă să se înţeleagă că Gardasil nu ar fi obţinut aprobarea finală, fiind încă “în teste”, ceea ce e fals.

Cât despre celelalte linkuri (acestea au şi ţinut comentariul în moderare), sunt lecturi interesante.

54 MissCliche December 11, 2009 at 21:04

@Someone
Am avut anumite paranteze si pentru ca lucrez in presa si stiu ca unele surse pot fi usor atacate. Recunosc, nu m-am documentat masiv pe acest subiect, ci m-am “izbit” mai degraba de el. Am remarcat in raportul JW acea manipulare prin termenii alesi sau frazare, insa am decis sa-l las totusi pentru ca este vorba de un blog, am urmarit discutia si cred ca erau si puncte “valide” (destul de multe incat sa merite). La fel, am anumite semne de intrebare si la o parte din celelalte link-uri, dar le-am lasat “in ciuda…”.

Tocmai de aceea, as vrea sa adaug ceva la raspunsul tau, pentru a nu exista neclaritati.

Da, au primit aprobarea de la FDA, deci este un vaccin sigur – sunt convinsa de asta. Insa testarea este un proces care dureaza, cum ai spus, se realizeaza obligatoriu intr-un timp. Dezbaterea pe care o duceam eu cu mine insami este ce faci daca afli peste 3 ani de la lansare ca poate (sau nu!) avea ca efecte secundare si aparitia negilor sau migrene sau orice altceva. Este totusi un efect secundar, oricat de minor ar fi el, si tocmai de aceea nu ar trebui atat de usor descalificat.

Cum sa spun… nici macar nu vreau sa mentionez ce cred ca as face eu in locul lor pentru ca stiu ca e din start o cauza pierduta. Si pentru mine, de altfel, pentru ca nu sunt in locul lor (al parintilor).

Insa mi-ar placea sa vad si o astfel de dezbatere si ma refer aici la media. Este drept, suntem neinformati, putini oameni stiu ca exista moartea subita sau ce sunt exact bolile autoimune. Da, nu ne spalam si femeile noastre merg din an in pasti la un test Papanicolau.

Dar, daca media este intr-adevar un watchdog al democratiei, a patra putere in stat, daca se pretinde macar a fi, ar trebui sa aiba si cu ce sa defileze. Este de la sine inteles ca nu arat pe nimeni cu degetul (ar fi si culmea), dar care sunt sansele ca toti parintii interesati de vaccin sa fi vazut un anume reportaj intr-o anume seara? Asta ca sa fie clar ca nu pornesc din start de la ideea ca nu a existat o astfel de dezbatere in media de la noi, ci ca este vorba de responsabilitate din toate directiile pentru o astfel de campanie (de vaccinare la nivel national, sa spunem).

Adica, un VO de tipul o fata de 18 ani din SUA a murit dupa ce i-a fost administrat un vaccin HPV si parintii asteapta acum rezultatul autopsiei (oricare ar fi el) face mai mult rau decat bine. Aici ar intra mentiunea VAERS – adica inteleg cum functioneaza acest sistem si ce se intampla cu datele. Daca s-ar fi putut stabili un deces sau macar o imbolnavire cauzata direct de vaccinul in cauza, acesta ar fi fost scos probabil de pe piata sau trimis inapoi in laborator.

Cum si “toata lumea la vaccinat, din oficiu, fara drept de apel” ar putea face, in unele cazuri, acelasi lucru.

Ca sursa pentru acest comentariu am avut in vedere:
http://www.fda.gov/BiologicsBloodVaccines/Vaccines/ApprovedProducts/UCM094042

@Oanna

Punctele de suspensie de la final erau legate de faptul ca, pentru ca tampoanele interne sunt, ei bine, interne, trebuie avut in vedere si acest lucru. Dar ar fi fost mai multe de explicat si nu cred ca era cazul.

55 Someone December 11, 2009 at 21:33

Miss Cliche – cred că amândoi ne-am dori o presă care să fie nu doar capabilă, ci şi interesată de o documentare mai serioasă înainte de a scrie despre subiecte atât de serioase şi de complicate cum e, de exemplu, vaccinarea anti-HPV. Cred că mai avem de aşteptat… niţel :-)

56 atol December 13, 2009 at 04:05

Medicii refuza sa se vaccineze antigripal spunand ca nu au fost informati corespunzator despre efectele secundare ale acestuia. Adevarul este altul. In lumea medicala exista reticente fata de vaccinare in general. Relativ recent s-a descoperit ca in corpul uman (ca si la animale) sunt virusi sau retrovirusi care au fost atenuati de evolutie. Prin introducerea in corp de virusi atenuati sau secvente de virusi, prin vaccinare, acestia se pot combina cu cei deja existenti si pot crea pe termenlung probleme grave de sanatate (vezi explozia de boli autoimune). A spune despre Pasteur ca a fost un sarlatan si un plagiator te poate costa cariera.

57 Lake December 13, 2009 at 13:41

Someone: lucrurile nu-s niciodata asa simple; vaccinarea acum nu rezolva absolut deloc problemele romancelor la risc AZI, asa ca statistica aia va ramane inca mult timp valabila, cu sau fara vaccinare: http://www.netarhia.ro/vaccinul-anti-hpv-pe-intelesul-tuturor.html

58 Someone December 13, 2009 at 14:09

Lake – spui un truism.

59 Lake December 13, 2009 at 15:45

Someone: la faza in care ne aflam, noi romanii, avem nevoie de repetarea la nesfarsit a celor mai de bun simt lucruri, chiar daca sunt truisme, pentru ca nimeni nu le baga in seama, ca si cum le-am fi depasit demult, ceea ce nu e cazul, clar.

60 Cristian C December 14, 2009 at 22:57

În ceea ce privește avizul diverselor organizații, la fel se poate spune și despre faimoasele E-uri care deși nu te omoară pe loc sunt foarte controversate și toți le evită pe cât posibil :-) Ca să nu spun că inițial unele erau în regulă ca mai apoi să cadă în dizgrație, iar occidentalii la care ne uităm cu atâta jind sunt obsedați de mâncarea “organică”.
Cu ceea sunt de 100% de acord este informarea. Dacă iei o decizie, barem s-o iei informat și în cunoștință de cauză.

@Ana:
But HPV can infect areas that are not covered by a condom – so condoms may not fully protect against HPV.

61 alin December 28, 2009 at 18:06

la noi se vaccineaza pentru tulpinile 16 si 18 ,care nu sint fregvente sau deloc,ele (tulpinile 16 si 18 )sint in america

62 accidduzzu January 4, 2010 at 12:29

“When in doubt follow the money!” ~ este perfect valabil si pentru vaccinul anti-HPV si pentru cel anti-gripal. Despre OMS si deciziile OMS, sa fim seriosi, doar Dumnezeu stie cine se ascunde in spatele lor. Cat priveste campania de vaccinare, lasand la o parte lobby-ul puternic facut pe langa guvernul Romaniei de anumite entitati americane sau de aiurea, faptul ca ti se ofera ceva “gratuit”, chiar nu ti se pare suspect?

63 ruxandra July 21, 2010 at 23:29

Sunt una dintre femeile ce au acest virus. Stiu ca se poate lua de la un partener aparent sanatos, iar siguranta 100% sa nu il iei e doar cazul in care ambi parteneri sunt virgini.
Stiu care sunt trairile psihice provocate de prezenta acestui virus si prin urmare imi voi vaccina fiica atunci cand va ajunge la varsta recomandata.

Leave a Comment

{ 3 trackbacks }

Previous post: O seară plină de promisiuni

Next post: Ştirile serii