Zilele trecute am dat peste un aparat foto vechi – de fapt, primul meu aparat foto, luat cam cu japca de la ai mei, care, cred, nu mi l-au făcut cadou niciodată, la drept vorbind. Un Kiev pe care l-am trambalat cu mine ani de zile, fotografiind prieteni pe la şcoală şi prin vacanţe în clasicele postúri YOLA. Un aparat robust, care a văzut multe şi a păţit şi mai multe, săracul – pe vremea aceea, viaţa era agitată, băutura multă şi vacanţele pline de întâmplări.
Uitasem de el, dar, cum ziceam, l-am găsit într-un sertar, în nesfârşita curăţenie post-zugrăveală. Înăuntru era un film, l-am simţit cum trage. L-am rulat în casetă şi l-am dus la developat, fără mari speranţe – pelicula stătea desfăcută, înăuntru, cam de 15 ani, am estimat eu.
Am recuperat câteva clişee fără cap şi fără coadă făcute în 1996, într-o vacanţă altfel memorabilă. În vara aia mi-am lovit un ochi aşa de tare încât am pierdut 30 la sută din vedere – pentru totdeauna, după cum mi-a explicat un medic la vreo 3 săptămâni după accident, când începusem să mă îngrijorez că tot prin ceaţă şi cu puncte vedeam.
Poza asta cred că a fost trasă a doua sau a treia zi după accident – nu erau ochelarii mei de soare, eu nu purtam aşa ceva pe-atunci, iar sub lentila dreaptă se şi vede un colţ de bandaj. Sub genunchiul stâng e o sticlă de plastic cu un lichid roşu înăuntru – ăla a fost un vin foarte bun, de la bunicul. O postez aşa cum am recuperat-o din Kiev: 
Când am văzut acum fotografia, mi-am amintit întreg şocul acelui moment – şi, evident, toate certitudinile pe care le-am căpătat ulterior despre imensitatea propriei mele prostii.
După un timp, când m-am obişnuit cu noua mea condiţie, am tras învăţămintele. Iată-le:
1. Când eşti citadin get-beget, ideea de a petrece o vacanţă “rustică”, într-o cabană din creierii munţilor, fără apă curentă, fără electricitate, fără încălzire şi fără alt confort decât cel al unei saltele pe podea este bună doar când o discuţi la o bere, pe canapea, la căldurică şi cu burta plină.
2. Când ai nevoie de lemne de foc în vacanţa ta rustică, mai bine tocmeşti pădurarul/ciobanul/localnicul din apropiere, că ei ştiu mai bine cum se face. În fond, ei nu se-apucă să scrie la ziar în locul tău.
3. Când te-apuci, totuşi, să spargi lemne, ar trebui să nu fii beat.
4. Când spargi lemne beat, încearcă totuşi să aplici teoria forţei suficiente şi nu te amuza de înălţimea la care sar bucăţile când le loveşti cu toporul. Ele nu sar de entuziasm.
5. În fine, când tatăl tău ţi-a arătat, pe când erai copil, degetul mare de la piciorul drept, strâmbat pentru totdeauna de o despicătură cu toporul la spart lemne, ar trebui să înţelegi că poate e o chestie cu toporul în familie – şi că, prin urmare, toporul e un obiect de care e bine să te apropii cu mult respect.
Interesant că-mi amintesc primul lucru pe care l-am rostit după ce mi-am revenit din KO, clipind inutil peste bezna din ochiul drept şi gustând sângele care-mi şiroia pe obraz: “deci s-a dus în pizda mă-sii şi ochiul ăsta”.
Propoziţia asta a amuzat cam pe toată lumea atunci, dovadă că umorul băieţilor lăsaţi în creierii munţilor cu prea multă băutură şi prea puţină mâncare ia întorsături ciudate.
@...
{ 1 trackback }
{ 17 comments… read them below or add one }
Frumos scris domnu’ Vlad, foarte frumos
Rad ca prostul la 12 noaptea cu mana la gura sa nu-mi trezesc copilul. Bine… imi pare rau de patania ta dar trebuie sa recunosc ca e foarte haioasa.
“..deci s-a dus in .. si ochiul asta” dar celalalt ce o patit?
timpuri, nostalgii
…. eu am avut un Zenit, ca un tanc, și l-am vândut ca boul. în rest, știu ce înseamnă o lovituri în ochi (nu cu toporul, ci cu o minge de tenis)
DAR NU TREBUIE SA AI COMPLEXE.
Da’ acu’ ai devenit “telectual” ca ai ochelari, nu?
Haideti domnu, asa nu se mai poate! Deci n-ajunge ca rad de rau’ altuia. Mai rad si la birou, de se uita toti oamenii astia ciudat la mine. Si nici linku nu pot sa-l dau, ca nu stiu romana saracii…
Poza aia imi aduce aminte de Petre Roman, varinata din 22, cu puloverul
Aratai mai tanar si mai slab nitel acolo, ca falfaia biata haina pe tine.
Mai ai şapca aia?
Baa, nenica, s-o spunem si s-o reconoastem p-aia dreapta. Eram prosti tare la varsta aia!
Uitati-va si voi la el! O facea pe Buda da’ , de fapt, facea pe el.
@DonPedro ai dreptate
haaa. deci nu sunt singurul! mie mi-a luat cortul foc in padina dupa ce am consumat 1 sticla de coniac zarea parca ( prin 89!). inutil sa mai spun ca dimineata aratam ca rambo, cu parul ars, fara bani si haine, ud si plin de rani de la betele celor ce s-au dat drept pompieri de nevoie. mda. si stii ceva? eu am inteles urmatorul lucru. ma daca esti prost stai nene acasa. urmatoarea excursie s-a facut numai dupa ce in grupul nostru vesel a incaput si un pocait. macar unul sa ramana treaz.
Dom` Petreanu, multumesc pentru articol. Am ras cu pofta imaginandu-mi cum era sa fi fost pe acolo si am savurat si comentariile de mai sus. Acuma la partea cu ce-mi pasa pot sa marturisesc ce-am patit ieri sau mai exact ce-am facut ieri din prea multa atentie, chiar daca nu consumasem nicio substanta cu efecte adverse asupra sistemului nervos. Aveam o placuta de frana uzata de pe care voiam sa dau jos, cu dalta, si ultimul strat de termit-sau cum ii zice la chestia aia care se freaca de disc, pentru a folosi metalul respectiv la altceva. E, primele cateva ciocaneli au fost OK, dupa care plin de elan am pus dalta, am ridicat ciocanul si buf! ciocanul loveste dalta, dalta actioneaza asupra placutei prinse in menghina, placutei i se imprima o miscare de rotatie, scapa dintre falcile menghinei si se ridica in aer pentru a fi preluata cu capul de artizan, eu, si a fi trimisa in jumatatea de careu adversa, adica in afara bancului de lucru. Evident, preluarea a luat un pic vopseaua si a dus la o curgere minora de lichid hidraulic, care au fost urmate dupa un timp de replica meseriasului in al carui atelier ma aflam: “lasa ma, ca asa intra meseria in sange!” Concluzii: 1. nu intrati intr-un atelier de lacatuserie daca n-ati dormit bine in ziua respectiva; 2. dupa intamplarea cu toporul se poate spune ca aveti ochi de padurar/tamplar.
Umorul nu ia neaparat intorsaturi ciudate, in asemenea cazuri e o metoda de educare a autoprotectiei in fata potentialelor efecte ale actiunilor viitoare: razi de altul acum si esti mai atent tu data viitoare cand vei face acelasi lucru. Anyway, la evenimentele astea le mai zic si DAM: Darwin Award Moment.
@someone: dar ce, tu bei?! nu putem crede asa ceva…:)
Vlad, sa nu-ti para rau, uneori intamplarile astea au fix rolul de a ne deschide mai bine ochii – dupa cum se observa, chiar si cu acest mic handicap ai ajuns sa *vezi* mai bine lumea din jur decat multi dintre noi.
Dupa 15 ani de abandon, fotografia arata foarte bine. Am si eu un Kiev vechi, cu film lat, dar care este in perfecta stare. Poate ar trebui sa sterg praful de pe el….
Şi eu vreau să pun Kievul la treabă un pic.