Ză Thing

by Vlad Petreanu on 03/09/2010 · 15 comments

in Promo

Am fost întrebat de curând care e lucrul de care nu m-aş putea dispensa sub nici o formă. Obiectul de neînlocuit, fără de care viaţa ar arăta cu totul altfel, chestia care defineşte ce fac şi cum fac. Care ar fi, deci, Ză Thing, ca să mă englezesc un pic pe rumîneşte.

Creierul, am răspuns. Fără creier, înclin să cred că lumea înconjurătoare mi s-ar părea destul de diferită. Ca să nu mai vorbim de lucrurile pe care le-aş mai putea face eu fără Ză Creier. N-ar mai rămâne prea multe – în afară de, să zicem, o frumoasă carieră politică.

- Nu, nu organe, mi s-a replicat. De exemplu, nici fără ficat nu ţi-ar fi prea bine (deşi cunosc nişte persoane care se descurcă şi aşa, am zis. Dar, fie, fără organe). Obiecte. Sau chiar şi concepte, dacă definesc relaţia ta cu lumea.

Ar putea fi libertatea. Ză Liberté, poftim, ca să mă cosmopolitizez bonjuristic.

- Dar trăieşti în libertate? Adică în Libertate, cu L mare? Nu aşa, aia măruntă, care-ţi dă dreptul să alegi din ce magazin cumperi ce, sau  unde ai vrea să mergi în concediu, şi ce televizor îţi cumperi, dacă vrei unul nou, ci Libertatea aceea care te face să te simţi bine, împlinit, respectat în ţara ta, care dă importanţă vocii tale în cetate, oricât de subţire ar fi?

Păi, nu tocmai. Dar asta nu-i scade importanţa. Ză Liberté aspiraţională, ca şi ţintă sau destin, de asta nu m-aş putea dispensa nicicând.

- E prea abstract, mă duci cu vorba, mi-a răspuns amicul. Zi ceva mai clar, mai precis. Mâine-poimâine o să faci şi tu ca protestatarul acela din anii ’90, care intrase în greva foamei cerând “să fie pace, să nu mai fie sărăcie, să fie democraţie, dom’le”.

Omul avea o viziune şi o aspiraţie, am replicat, doar că-şi alesese greşit metodele de luptă. Dar fie, de dragul discuţiei, mergem mai departe.

Aş fi tentat să spun cărţile. Ze Cărţi, dacă vrei – nu una, ci toate, înţelepciunea scrisă a umanităţii.

- Am zis un singur lucru, obiect, concept. Ze Cărţi e prea larg (un amic pricinos, vedeţi bine).

Atunci calculatorul? Viaţa mea s-a schimbat fundamental după ce a apărut PC-ul. Viaţa profesională, mai întâi, apoi şi cea personală. Nu-mi mai imaginez acum jurnalismul, de exemplu, fără un computer. Ar trebui să fie Ză Computer, atunci.

Apoi am mers mai departe. Doar calculatorul, în sine, nu e mare lucru. Da, poţi dactilografia mai comod decât la maşina de scris, dar asta-l face numai o maşină de scris mai ergonomică. Poţi face calcule mai rapid, folosind programe complexe, dar asta nu e altceva decât o super-riglă de calcul. Poţi vedea filme sau poţi asculta muzică, sau poţi juca o grămadă de jocuri minunate pe el, dar toate astea au existat şi înainte, sub alte forme. Toate acestea sunt inovaţii, nu invenţii, îmbunătăţiri, nu descoperiri.

Atunci, uite, dacă privim computerul ca un mijloc, ca o cale spre ceva mai important, ajungem la conceptul unic al Internetului. Internetul reuneşte şi Libertatea, şi Cărţile, şi Gândirea. Include, evident, şi Mizeria, Laşitatea, Rahatul, dar toate astea sunt la fel de omeneşti.

Fără Internet lumea ar arăta cu totul altfel – ar fi aproape imposibilă, aşa cum călătoriile în timp sunt imposibile.

Internetul este Ză Thing. Ză Internet, fără nici o îndoială.

Amicul a ridicat din umeri. Conceptualizezi cam mult, mi-a zis. Eu aş fi zis palinca asta de doctor din ’84. Ză Ţuica. Fără ea, lumea ar fi cu totul searbădă. Bea tu un ştampăl de Ză Internet cu un prieten, dacă poţi, poftim.

Vezi că iar ajungem la ficat, i-am răspuns. Doar că palinca era într-adevăr minunată.

Are şi Internetul limitele lui.

Altele asemenea pe Amar de Zi

{ 15 comments… read them below or add one }

doctorultau September 3, 2010 at 18:32

Ză Sănătate ai încercat?
eu cred că asta ar fi răspuns DAX – the man with the sax dacă amicul tău l-ar fi întrebat si pe el; DAX e bolnav de cancer si are nevoie de ajutor: http://desprecancer.wordpress.com/2010/09/03/iar-saxofonul-va-cinta-din-nou/

Reply

Someone September 3, 2010 at 18:37

Ză Sănătate ar fi foarte bun, dar nici cu Ză Noroc nu mi-ar fi ruşine (vorba aia, tipii de pe Titanic nu erau bolnavi, doar foarte ghinionişti).

Reply

Valentin September 3, 2010 at 20:39

Divinitatea. Te-ai gandit cum ai fi fara Divinitate ?
Sa caut ceva mai teluric ? …

Reply

Blonda de la Marketing September 3, 2010 at 22:33

oameni buni, sincer, raspundeti-va macar in gand, ati putea trai fara ZE BLONDE ?!? :P :lol:

Reply

odojak September 4, 2010 at 02:05

Da, da… ză ţuică, ză şpriţ, ză bere. În rest… sănăăătateee la toate blondele din lume!

Reply

Beatrice September 4, 2010 at 05:27

Dar fără libertatea de a călători fără vize în Europa cum ar fi? Eu m-am mutat într-o ţară mai senină de-o vreme, dar paşaportul tot românesc e şi mă enervez cumplit de câte ori stau pe mal la Niagara şi ştiu că dacă vreau sa trec podul, am de stat două ore la immigration, chit că am viză americană şi rezidenţă canadiană. Cand îmi amintesc cum stăteam la coadă la ambasade cu orele în Bucureşti, iar ma enervez. Pe de altă parte, când vin în Europa şi mă duc la ghişeul de EU, iar ceilalţi stau la coadă la Non-EU, mi-e tare bine. Deci ZÄ‚ NO-VIZA zic.

Reply

VirtualKid September 4, 2010 at 09:40

doctorultau are dreptate.

“za mana intinsa” unui om care se crede ramas singur cu boala.

Reply

simi September 4, 2010 at 10:04

Când citim ceva de Petreanu? (like Ză Books)

Reply

Blonda de la Marketing September 4, 2010 at 10:33

odojak rulzzzzzzzzz !!!!!!!!!!! :lol: :lol: :lol:

Reply

Horatiu September 4, 2010 at 16:09

Nu-mi pot imagina viata fara Ză Boc

Reply

VirtualKid September 4, 2010 at 16:57

Pentru ca a venit vorba de limitele internetului…. astazi este ziua lui Google.
Vreo petrecere, ceva?

Reply

antiignorantu September 4, 2010 at 18:50

dresajul din parlament ….

Reply

S September 6, 2010 at 11:28

Ce misto e scrisa asta.

Reply

bogdan September 6, 2010 at 16:38

subscriu la tzuica/palinca. in cantitati rezonabile sunt si medicament ;)

Reply

vax-albina September 7, 2010 at 06:27

Visul. Fara vise nu ar exista nimic.

Reply

Leave a Comment

Previous post:

Next post: