Vlad Ursulean este un tânăr jurnalist fără gazetă care aduce, cu blogul lui, un suflu de aer proaspăt şi onest în ceaţa relatărilor propagandistice fabricate de marile televiziuni pe marginea protestelor din Piaţa Universităţii. Citiţi-l, când aveţi vreme, pentru o experienţă la prima mână, neafectată de opinie politică.
Ursulean a fost martor cu intenţie la incidentele violente din centrul Bucureştiului de acum două săptămâni. Relatarea e alertă, plină de autenticitate. Am reţinut acest pasaj: “Sunt vreo 300 de oamen. Hipsteri, cocalari, roacheri dubioși, lumea pestriță pe care o vezi de obicei pe Lipscani. Ei sunt publicul țintă al companiilor, consumatorii ideali. Doar că acum nu mai consumă, ci distrug. “We are fucking angry!” strigă unul când mulțimea pornește înapoi spre Universitate, adunând provizii de pietre de pe jos.”
Dacă nu-l credeţi, dacă vi se pare improbabil ca puştimea imberbă, afectată, gelată să se transforme în aşa o bestie violentă, adaug propria mea experienţă uluită, din 13 iunie 1990, când tentativa de evacuare în forţă a Pieţei Universităţii a declanşat un vârtej de violenţă în Bucureşti.
Pe la amiaza acelei zile, jumătate din oraş era, probabil, pe străzi. Cartierele şi-au vărsat pe bulevarde membrii cetăţii, victime ale unei indigestii sociale de nesuportat. Lumea umbla bezmetic, zombificată, aţâţată de putoarea incendiilor din centru. Era o atmosferă de linşaj iminent.
Pe una din străzile din apropierea televiziunii, invadate de manifestanţi, l-am întâlnit pe Tudor, un vecin, un tip mai mare cu doi ani ca mine, un puşti ok, care nu ieşise cu nimic în evidenţă în liceu, şi pe care-l ştiam doar pentru că mă făcuse pionier, cu ceva ani în urmă, într-una din ceremoniile inevitabile ale adolescenţei comuniste din RSR.
L-am văzut când am ridicat privirea înspre coroana unui plop care se zgâlţâia amarnic. Tudor îşi încolăcise picioarele în jurul trunchiului şi se lupta cu tot trupul cu o cracă, zbătându-se s-o rupă. Era complet dus, cu vine umflate pe gât şi pe frunte, roşu-incandescent, cu o privire nebună. Scotea sunete de ciudă şi furie, trăgând şi împingând craca. M-am uitat cu gura căscată la el, aşteptând să rupă lemnul şi să cadă-n cap, trei metri mai jos, dar plopul era verde, elastic, şi rezista.
L-am lăsat acolo – doar un alt tip ok până în dimineaţa de 13 iunie, care se transformase până la amiază într-o masă de muşchi, tendoane şi spume fără raţiune.
Cu această experienţă în memorie, mi-am promis să nu urlu niciodată lozinci la nici un miting, să nu m-alătur unor hoarde înfuriate şi să nu intru în dispute cu niciun manifestant agitat, niciodată.
{ 5 comments… read them below or add one }
Comica situatia dar in acelasi timp si trista…
Unii ar spune ca este un ADHD nedescoperit la timp, altii ar spune ca este “vina” unor “liniute” trase in graba, altii ar putea spune ca este vreo bautura energizanta in exces sau poate ca ar aduce in discutie vreo trauma din copilarie, o atitudine belicoasa a tatalui sau poate chiar ar “invinui” testosteronu’, bata-lvina, ca “tropaie” prin vene … ei aş ! E nesimtire si imbecilitate la maxxx !
O lipsa de educatie, o “scapare din mana” in perioada de formare – asta este. Ceea ce duce la o imbecilizare latenta – individul este “normal” si, brusc, se manifesta … iar vecinii spun “nu stiu, era un baiat tare manierat” sau “iera ieducat dadea bunaziua intodeuna”.
Cei 7 ani de acasa au fost numa’ vreo doi (si nici unul bisect) iar in foarte multe cazuri s-au transformat in “cei 7 Gb de acasa”. Majoritatea timpului a fost petrecuta intre televizor si computer, intre “naitmeăr on elm strit” si “anriăl tarnămănt”, intre “sa ma risc” si “feisbuc”, intre “faching engri” si “liching pusi” … NIMENI nu ar avea un asemenea comportament imbecil daca ar citi Eminescu si Caragiale si ar dansa cu Baloo Bear in “Cartea junglei”. Educatia de acasa si cea din societate pot face dintr-un om, un normal sau un idiot.
Am vazut oameni (foarte, foarte putini) care au o detasare fata de durere si chiar fata de moarte, ce ar putea sa te duca cu gandul la cea a unui samurai, dar le lipseste codul onoarei – sunt doar brute capabile sa indure. Restul sunt numai niste derbedei care “deraiaza” atunci cand conditiile le-o permit si daca cumva le intorci mana la spate incep sa tipe “au mana, au mana”.
Nu este ADHD nedepistat la timp, nu este “iarba”, nu este testosteronul … este lipsa de educatie. Este ideea ca un cap in gura are mai multa “elocventa” decat un dialog.
Cineva imi povestea ca in 1989 cel mai potolit si sters vecin din bloc isi legase o esarfa la pe frunte si se ascundea dupa stalpi manuind arma primita de la garzi cu miscari ca in Rambo. Omul se transformase in luptator de gherila. Nu avea nicio pregatire, doar juca un rol.
Dar asta nu are nicio legatura cu toata Revolutia, nu? Este doar comportamentul unui om.
Despre violenta au vorbit psihologi si sociologi, dar nu au ajuns la concluzia ca rasculatii ar fi “lipsiti de educatie” – ceea ce echivaleaza cu “mahalaua inepta”. Se vorbeste foarte mult despre dialog. Nu se vorbeste despre rezultatele dialogului. In lipsa rezultatelor, apare violenta, care are locul ei in societate. Si poate am evoluat si datorita violentelor, nu doar “jalbelor in protap”. Daca luam in considerare doar violenta gratuita, hormonala, si justificam astfel momente istorice de nemultumire sociala, devenite rascoale, aruncam in derizoriu chiar existenta noastra.
Gustave Le Bon, inca din 18toamna …
Am fost pe blogul lui Vlad Ursulean… La inceput intr-o doara (cand sa ai timp sa citesti tot ce e interesant pe net..) , apoi, prins in mreje, tot mai tintit. O mare si nesperata surpriza ! L-am urcat rapid in Bookmarks, merita toata atentia. Exact cum zice Petreanu, o sursa de “aer proaspat”, curata si necontrafacuta.
Si gratis, domnilor, recomand tuturor, macar incercati !