Grecia, de la fantezie la tragedie

Victorie în Grecia, aşadar, dar nimeni nu ştie încă împotriva cui. Economia are acest obicei neplăcut de a ignora voturile populare prin care i se ordonă să funcţioneze – de aceea, de altfel, în ţările normale nu se organizează referendumuri prin care sunt întrebaţi cetăţenii dacă vor sau nu să le crească taxele.

Dar Grecia nu mai este o ţară normală de multă vreme încoace. În 5 ani de criză, economia s-a contractat cu 25%, şomajul depăşeşte 25% (şi 50% în rândul tinerilor), PIB/capita a scăzut de la 26.900 USD la 21.700 USD, aproape jumătate dintre pensionari trăiesc sub pragul de sărăcie. Nu-mi pot imagina vreo mare democraţie occidentală care să reziste la asemenea traume, care descriu mai degrabă o ţarră africană aflată în război civil. Din acest punct de vedere, votul masiv de ieri împotriva „austerităţii” este explicabil şi de înţeles – la drept vorbind, mă mir că s-au găsit, totuşi, atât de mulţi greci, 40%, care să voteze raţional duminică. Câţi români ar fi votat „da” la o propunere de scădere a salariilor cu 25% în 2010?

Grecia trăia în fantezie cu mult înaintea crizei (iar asta îi şi face revenirea la realitate atât de dură). O fantezie cât o datorie externă o dată şi jumătate mai mare decât toată economia şi găunoasă cât un deficit de 15 la sută din PIB, că atât era paguba făcută de politicieni în economia elenă întru mituirea electoratului şi propria lor îmbogăţire coruptă. Grecii se ghiftuiseră cu beneficii, sporuri, salarii suplimentare, scutiri de taxe şi impozite, pensii cât 96% din salariu, prime, premii şi priorităţi la neplata datoriilor.

Când europenii i-au prins cu registrele contrafăcute, raportând 5% deficit în loc de 15%, grecii ar fi trebuit să-şi reorienteze imediat economia spre eficienţă dar, iată, ei n-au avut un premier dispus să-şi distrugă cariera politică în schimbul salvării ţării. În schimb, au continuat să tragă targa pe uscat, an după an, arzând sute de miliarde de euro oferite ca bailout (110 miliarde alocate în 2010, 130 de miliarde în 2011) şi refuzând cu încăpăţânare să treacă la reforme reale în economie, să reducă aparatul bugetar hiperdezvoltat, să extirpe tumorile corupţiei.

Grecia este tehnic în incapacitate de plată, după ce a ratat achitarea unei tranşe FMI săptămâna trecută; pare inevitabilă, mai ales după votul de ieri, neplata unei rate de 3,5 miliarde de euro către Bănca Centrală Europeană pe 20 iulie – iar asta va atrage, foarte probabil, îngheţarea fondurilor de urgenţă pentru băncile greceşti, deci blocarea sistemului bancar din Grecia, supus şi aşa la presiuni uriaşe din partea depunătorilor care-şi vor banii înapoi.

Ce urmează? Cred că nimeni nu ştie. Singura certitudine e că, orice-ar fi, tot rău va fi. Tsipras cere reluarea negocierilor. Nu va fi refuzat, dar Greciei îi lipsesc două elemente esenţiale pentru a influenţa negocierile în interesul său: timpul şi puterea. Îi lipseşte timpul, pentru că orice acord de salvare trebuie aprobat printre altele şi de Bundestag (care o mandatează pe Angela Merkel să semneze), procedură care durează şi care nici nu mai e sigur că va duce la un rezultat pozitiv, iar Grecia are de plătit 7,5 miliarde de euro către BCE în iulie şi august. Şi-i lipseşte puterea, pentru că economia Greciei reprezintă mai puţin de 2% din economia UE, iar aceasta se află în creştere, inclusiv în zonele bolnave de acum 5 ani – Spania, Portugalia, Irlanda. În plus, mare parte din datoria Greciei a fost preluată de state, care pot controla mult mai bine decât mediul privat riscul de contagiune în caz de default.

Ce-i rămâne lui Tsipras ca argument în negocierile cu Eurogrupul, de la care cere salvarea? Păi, solidaritatea, europenismul, întrajutorarea – adică, paradoxal, exact valorile pe care le-a respins, de fapt, prin populismul feroce al guvernării sale. Grecii vor solidaritate din partea celorlalţi europeni, dar nu vor să plătească taxe precum ei, vor să fie ajutaţi dar refuză să se ajute ei pe ei înşişi, mai întâi, şi vor continuarea ideii europene după ce au dat combustibil euroscepticilor prin referendumul lor fără sens.

Grecia nu poate rămâne în zona euro fără să se restructureze, iar asta va însemna în continuare scăderea nivelului de trai până la nivelul real al economiei elene. Timpul pierdut până acum cu diferite eschive populiste şi politicianiste va agrava suferinţa grecilor. Pe bune, acum, flota comercială a Greciei valorează peste 100 de miliarde de euro şi este scutită de taxe pe profitul repatriat?

Dacă iese din zona euro şi revine la drahmă, pentru Grecia urmează o perioadă de hiperinflaţie, dificultăţi în finanţarea economiei, penurie, sărăcirea unor largi categorii sociale şi, din nou, ajustarea nivelului de trai, în sens negativ, probabil chiar sub nivelul real al economiei.

Referendumul de ieri a fost perfect inutil. El nu poate schimba adevărurile despre corupţie, dezorganizare şi iresponsabilitate din politica şi societatea elenă. Votul de ieri poate doar, ca într-o clasică tragedie greacă, să însoţească sfârşitul cu un cor naţional de vaiete.

Ultimă oră: surprinzător, ministrul de finanţe grec, Yanis Varoufakis, a demisionat după ce a câştigat referendumul „anti-austeritate”. Motivul? „Mi s-a transmis că unii membri ai Eurogrupului ar prefera să nu mai particip la reuniuni”, dar „voi purta dispreţul creditorilor cu mândrie”.

Minister No More! http://t.co/Oa6MlhTPjG

— Yanis Varoufakis (@yanisvaroufakis) July 6, 2015

La Atena, iresponsabilitatea guvernului continuă.