3 ore în Arezzo

Giostra del Saracino în Arezzo

Într-o zi, GPS-ul a făcut o criză de personalitate şi m-a dus pe dealuri, pe unde înţărcaseră etruscii bălaia toscană. M-au lămurit doi gunoieri, care au frânat cu nădejde şi au dat în marşarier vreo 50 de paşi ca să vină lângă mine. Pe marginea drumului, am desfăşurat o hartă cât un cearceaf şi am decis că, dacă fac la stânga peste 10 kilometri, în 50 de kilometri dau de Arezzo – şi dup-aia mai întreb.

Arezzo nu era în plan, dar noroc cu GPS-ul şi cu gunoierii. M-am oprit să mănânc ceva. Arezzo (oraşul vechi) e fermecător, într-atâta încât Roberto Benigni i-a ales piaţa centrală pentru a filma acolo prima parte din La vita e bella (buongiorno, principessa!).

Am dat peste o sărbătoare locală. Într-o piaţetă secundară s-au strâns câteva zeci de localnici, costumaţi în culorile şi heraldica familiilor nobile ale oraşului medieval. Probabil o repetiţie generală pentru Giostra del Saracino, doar că nu erau nici cai, nici lăncii şi nici armuri.

Nu făceau asta pentru turişti. Erau doar câţiva străini de oraş pe-acolo, gură-cască la fel ca mine. Noi stăteam pe margine. Ei veneau cu trompete, tobe, drapele. În piaţetă jucau un soi de pelotă cu o minge grea, pe care o loveau cu un manşon de lemn prins pe braţ. Câţiva repetau pe la colţuri, citind de pe nişte hârtii – discursuri? o piesă de teatru? Au stat la fotografii, au glumit, au râs. Localnicii se simţeau bine, pur şi simplu.

N-am stat până la sfârşit. Acum îmi pare rău.

Articol din categoria: EU, CĂLĂTOR

7 comentarii Adaugă comentariu

  1. Normal ca n-ai stat, ca nu era cu mici, cu bere, cu Voltaj, cum e frumos…

    0
    0
  2. Nu-i rau cum s-a terminat incurcatura…

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    Incredibil că oamenii se pot simţi bine în pielea lor, nu-i aşa?…

    0
    0
  4. #4 Comentariu nou

    Dacă vrei să ne oftici, să ştii că reuşeşti.

    0
    0
  5. #5 Comentariu nou

    Asta reprezinta normalitatea…

    0
    0
  6. #6 Comentariu nou

    Foarte frumos… am vazut manifestatii de acest gen si in alte tari. Intotdeauna imi pun intrebarea: oare la noi cand va fi asa? Nici Sighisoara nu prea e ce vrea sa fie… Sa fim si noi un pic normali, fara fum de gratare, fara mahala, fara pseudovedete etc…

    0
    0
  7. Bune instantanee…
    😉

    0
    0