“…Motorul pe diesel al lui Siegfried are o latenta de o zecime de secunda; el nu raspunde in prima zecime de secunda comenzii. Si exact in clipa in care incepi sa te nelinistesti, Siegfried, cu aspectul lui de inalt functionar de banca imbracat in haina la doua rinduri, face un formidabil salt inainte care-ti taie respiratia si te infunda in scaun. Viteza manevrei de depasire este fulgeratoare…”, traduce azi dl. Gabriel Liiceanu, într-unul din cele mai inspirate advertoriale pe care le-am citit vreodată, experienţa sa cu turbo-lag-ul. Ca şi Christine al lui Stephen King, şi Siegfried al lui Liiceanu are […]

Nici o clipă nu mi-aş fi putut imagina, acum 4 ani, de pildă, că marele şi infailibilul Adrian Năstase va ajunge la tribunal, acuzat de dare de mită. Până la urmă, meseria asta, care îţi permite să-i priveşti de aproape pe toţi cei care se vor pierde în zare, are bucurii nepreţuite.

“Generalizezi” îmi spune un amic, remarcându-mi dezgustul de politică. ” Ba nu generalizez, doar constat generalizarea ipocriziei politice. Iată o mică dovadă amuzantă: 15 februarie 2007. Adriean Videanu prezintă o înregistrare video care-l arată pe pe senatorul (!) PRM Dan Claudiu Tănăsescu (da, chiar fostul baron al feudei Mogoşoaia) votând de două ori la Moţiunea Macovei. Omul dă satisfăcut cu bilele în urne, sub ochiul camerei video, şi este prezentat ca dovada maximei ipocrizii politice. Cine ţipă ca din gură de şarpe? Democraţii. Ei, bravos naţiune! 31 mai 2007. Bogdan Olteanu şi Nicolae Văcăroiu, preşedinţii celor două camere, returnează grupului […]

Există, încă, două ieşiri din fundătura politică în care ne-a împins preşedintele jucător: compromisul şi ruptura. Un lux al alternativei ce nu merită irosit. Compromisul echivalează cu asumarea publică a poftei de ciolan ce seacă la lingurică politicienii României, înfăţişarea fără camuflaj a tuturor Caţavencilor, Brânzoveneştilor şi Dandanachilor ce sugrumă neamul. Până la urmă, nu s-ar face gaură-n cer, ar fi doar o spectaculoasă desecretizare a arhivelor lui Polichinelle. Adică, zău aşa, pe toţi lupii îmbrăcaţi în blană de oaie îi trădează balele, n-ai ce-i face. Aşadar, PSD la guvernare, cu binecuvântarea lui Traian Băsescu, ar fi măcar o dovadă […]

Aaaaah… mare şmecher, ne cunoaştem de-o viaţă! Te-am întâlnit în clasa a doua, când mi-ai cotrobăit în ghiozdan după sendvici. Mi-ai bolborosit că ţi-e foame, morfolind gustarea mea pentru recreaţia mare. Mi-ai rupt cămaşa când am încercat să-mi iau înapoi ce-mi aparţinea. Ai plecat râzând de umilinţa mea. Aş fi vrut să-ţi sparg faţa, dar nu ştiam să fiu ca tine. Ne-am revăzut mereu de-atunci. Ţi-au plăcut cărţile mele, bune de aruncat peste gard, bicicleta, bună de luat cu orele pentru o plimbare pân-la colţ şi-napoi, fisele de trei lei din buzunarele mele, locul meu de pescuit, scaunul din cinematograf, […]

În sfârşit, despre absenţa de la vot, ce m-a frapat încă de sâmbătă seară. Jurnalul Naţional scrie despre Poporul cel Mare, 10 milioane de oameni care n-au votat, deci pur şi simplu nu s-au ars la incandescenţa acestei campanii, aşa cum am perceput-o noi, cei aproape de ea. M-am înşelat, aşadar. Tot vacarmul a fost în capul nostru, cei care încă mai credem că politica ne afectează viaţa. Era simplu de intuit, dar am fost orb – şi cred că n-am fost singurul, dar asta e o altă poveste. Cine a anticipat absenteismul? Ei bine, tocmai staţiile mari, zi de […]

Voiam să scriu despre rezultate, despre participare la vot, despre un război de tranşee unde avansurile de 20 de metri sunt prezentate ca victorii decisive. Nu mă lasă (deocamdată) preşedintele României. Cabotini ca el am mai văzut. Preşedintele lasă presa să afle unde se duce, ca televiziunile să-l filmeze “popular”, la coadă la casă, împingând cărucioare, plecând cu mica sa maşină nemţească, nu înainte de a se plânge că e hărţuit de reporteri, ca să compătimească tot telespectatorul cu bietul şef de stat. Nu-i nou, e dealtfel evident şi, mai mult, presa intră cu bună ştiinţă în acest joc. În […]