Bulgaria: mai mulți turiști străini decât întreaga populație a țării

În anii ’90, eram reporter de ziar (și) “pe turism”. Șefii din turismul românesc promovau pe toate căile “locația de gestiune” în locul privatizării. “Nu vindem, că vin străinii și iau tot pe bani puțini, asta e averea poporului”. Averea poporului a încăput, deci, pe mâinile lor (“cineva trebuie să aibă grijă de ea, nu?”) și au prăduit-o de n-a mai rămas cărămidă pe cărămidă. Unii dintre șefii ăștia mai sunt și-acum prin preajmă.

Bulgarii, în schimb, proști, cum îi știm. Au vândut la nemți, la britanici, la suedezi. Haha, ce tâmpiți, nu?

Știre: “Record în Bulgaria: În 12 luni a primit mai mulți turiști decât populația țării.”

Bine, nici nu-i o țară foarte mare, nu?

“Numărul turiștilor care au vizitat Bulgaria din februarie anul trecut și până la sfârșitul lunii ianuarie 2017 va atinge opt milioane, a anunțat ministrul de profil, Nikolina Angelkova, potrivit Novinite. Cifra (…) confirmă prognozele anterioare că mai mulți oameni au vizitat țara vecină decât populația țării, care este de circa 7,1 milioane de persoane, potrivit ultimelor statistici.”

Aha. Eh, dar noi suntem înaintea bulgarilor, oricum. Nu suntem?

“Spre comparație, numărul turiștilor străini care au vizitat România în primele 9 luni ale anului trecut a fost de 1,92 milioane.”

Adică, în proporție, cam de 10 ori mai puțin decât la bulgari.

Da, dar țara noastră e a noastră, nu? Sau…

Carpra, oricât de râioasă, ține coada tot pe sus.

Neptun-Olimp, în 2014; nu cred că s-a schimbat ceva:

19 comentarii Adaugă comentariu

  1. Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    • Cumva-cumva, ai bagat placa cu “Guvernul Ciolos e de vina”. Incredibil.

    • e ok sa nu-ti placa de ciolos si guvernul lui, dar in cazul de fata nu cred ca e cazul sa-i critici.

    • Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    • @george: poti sa spui cand a fost reprezentata romania cat de cat profesionist la vreun targ/expozitie/conventie de turism?

    • Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

  2. Da in statistica asta sunt trecuti si romanii cu masini inmatriculate in BG si care trebuie sa mearga odata pe an sa-si “rezolve” RCA-ul? 😉

  3. Vlad, verifica putin calculele:
    “Numărul turiștilor care au vizitat Bulgaria din februarie anul trecut și până la sfârșitul lunii ianuarie 2017 va atinge opt milioane”

    vs.

    “Spre comparație, numărul turiștilor străini care au vizitat România în primele 9 luni ale anului trecut a fost de 1,92 milioane.”

    “Adică, în proporție, cam de 10 ori mai puțin decât la bulgari”

    1,92 mil. X 10 nu prea da 8 mil. Plus ca la bulgari este pe 1 an (sau aproape 1 an), iar cifra de la noi este pe 9 luni.
    Bine, asta nu inseamna ca o ducem nemaipomenit sau ca situatia este roza, turismul merge la fel ca multe alte domenii din Romania.

    • Victore nu s-a grăbit deloc. Vlad e un tip isteţ. 1,92 x 10 dă cât trebuie, adică aproape toată populaţia României, nu a Bulgariei (vorbea de proporţii, procente).

    • Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    • Victor, Bulgaria are sub 8 milioane de locuitori. Can l-ai citat pe Vlad, ai copiat si “in proportie”…

    • Bogdane, daca ai fi fost putin mai perspicace ai fi inteles ca de fapt este exact invers: am inteles totul insa nu am citit totul – mi-a scapat un mic detaliu si anume “în proporție”. Mea culpa, m-am grabit inainte sa citesc toate cuvintele, mai gresesc si eu. Dar este bine ca exista oameni ca tine care inteleg si cunosc totul.
      Legat de situatia existenta acolo, vorbind cu un cunoscut care a lucrat in administratia locala din Constanta pana anul trecut imi spunea ca nu se putea face nimic fara o “atentie” la mai marii judeteni. Indiferent ca doreai sa faci o investitie care sa creeze locuri de munca sau care sa atraga turisti, lucruri care se intampla nu doar in Constanta, ci si in multe alte locuri din tara.
      Daca te gandesti cat au castigat bulgarii din turism sau daca te uiti la un gigant in materie de turism ca Franta, tara care a avut in 2013 un numar 83 milioane turisti straini (veniturile din turism din acel an s-au ridicat la aprox. 7% din PIB), realizezi ce castiguri ar putea avea si Romania numai din acest domeniu. Sunt atat de multe motive pentru care situatia nu sta asa incat ai putea scrie un roman numai din enumerarea motivelor si poate fi si un etalon in testarea existentei unei bune-intentii din partea guvernantilor pentru asigurarea prosperitatii – daca se implica sa promoveze si sa dezvolte turismul, agricultura, cercetarea etc.

  4. “Unii dintre șefii ăștia mai sunt și-acum prin preajmă”. De ce nu le scrieti si numele?

  5. Asta in situatia in care in Neptun si in toate statiunile se incaseaza.. insa desigur ca nu se investeste 🙂 Plajele sunt jalnice.. cu un minim efort ar putea sa le largeasca si ar putea fi totul minunat. Oh well..

  6. Imi amintesc anii copilăriei, cand ne plimbam seara, dupa cina, prin Olimp-Neptun. Spre exemplu, terasa pietonala, ce traversa Belvedere, Panoramic si Amfiteatru, imi dădea mereu impresia de ceva occidental, atat ca arhitectura, cat si ca “shopping”.
    Păcat…

  7. Mai cumpara cineva acum ruinele de la noi? 🙁

  8. Nu stiu de ce e treaba asta surprinzatoare pentru ca de obicei in zonele turistice numarul turistilor il depaseste pe cel al celor care locuiesc permanent. Uite la noi de exemplu in August populatia se dubleaza tocmai din cauza asta.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.


Warning: call_user_func_array() expects parameter 1 to be a valid callback, class 'Carolimetru' does not have a method 'wp_print_footer_scripts' in /home/petreanu/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php on line 298