Bursa Binelui

Am citit de curând definiția pe care un călugăr tibetan o dă fericirii. Când omul face ceva etic, curajos, când face o faptă bună, când oferă ceva, atunci se simte mulțumit, simte că dă sens vieții lui și valoare comunității, și astfel se naște fericirea, spune el. Mi se pare o definiție foarte bună. Am verificat-o în practică și se confirmă.

Mă numesc Vlad Petreanu și, din când în când, donez. E un viciu cuminte pe care mi l-am descoperit cu ceva vreme în urmă. Donez în tăcere, ici colo. Nu prea des, nici foarte mult. Nu bat toba și nici nu mă laud, dar mai chem oamenii, din când în când, să fie solidari pentru câte un semen de-al lor sau pentru o cauză bună. Azi e o asemenea zi.

M-a sunat o cunoștință, nu demult, ca să-mi vorbească despre Bursa Binelui.

Bursa Binelui este o platformă unde poți alege între câteva zeci de fapte bune care sunt pe cale să se întâmple cu sprijinul tău. Pentru vicioșii donațiilor, aici e paradisul. Unde vrei să ajuți, în educație, în sănătate, în cultură, drepturile omului, antreprenoriat social, sport, proiecte sociale? Cât vrei să oferi, 5 lei, 10 lei, 100? Mai mult? Vrei să donezi unui proiect care a strâns deja fonduri importante sau unuia care se străduiește să decoleze? Vrei să ajuți copii, bătrâni, viitori campioni, bolnavi, oameni singuri sau comunități întregi? Alege. Alege și fii fericit.

O particularitate: la mijlocul acestei luni, primele 3 proiecte ca număr de donatori și valoare a donațiilor vor fi premiate cu dublarea sumelor adunate, în limita a 5000 de euro de proiect câștigător.

Pentru oamenii din ONG-uri, care concep, dezvoltă și conduc apoi proiecte de acest gen, 5.000 de euro reprezintă nu doar o sumă mare (întotdeauna), dar mai ales posibilitatea de a face și mai mult bine. Acestor oameni le place să ofere și să ajute. Asta le dă sensul de existență și astfel adaugă ei valoare societății.

Nu vreau să diferențiez între programele înscrise. Cred că trebuie să le descoperi tu, de fapt. Sunt aici, pe această pagină, toate. Și proiectul care finanțează ore de hidroterapie copiilor cu handicap (30 de lei ora, 1500 de lei pe an pentru un copil, înțelegeți ce ar însemna 5000 de euro suplimentari pentru acești oameni?), și cel care oferă câte un prânz cald unor oameni care suferă de foame, lângă noi, și proiectul de a dota spitalele de pediatrie cu audioteci, astfel încât copiii bolnavi, internați cu lunile, uneori, să poată asculta și ei povești și cântecele, cum ar face-o dacă ar fi acasă, sănătoși, și multe altele, unul mai plin de vise și posibilități decât altul.

N-o să-ți spun nici cui și nici cât am donat eu. Doar că am făcut-o. Acum alege tu un proiect, apasă pe butonul albastru “donează” și bucură-te să oferi.

Câteva detalii tehnice, la final:

– aceste donații nu sunt comisionate de bancă, ceea ce ar trebui să încurajeze orice donații, inclusiv cele mici (5 lei, 10 lei).
– plățile sunt securizate complet, prin platforma EuPlatesc.ro
– pentru ca totul să funcționeze impecabil când donați, asigură-te că browserul pe care îl folosești (Internet Explorer, Google Chrome, Mozilla Firefox sau Safari) este actualizat la ultima versiune.
– campania aceasta de dublare a sumei strânse de primele 3 proiecte se încheie pe 15 februarie. Ea este intitulată “Campionatul de Bine” și este susținută de BCR.

13 comentarii Adaugă comentariu

  1. Am mai urmat sfatul tau în trecut, donînd 50 de lei, prin telefon, pentru un proiect cu o carte, urmînd să primesc o invitaţie la lansare! Ţeapă! N-am primit nimic, nici măcar un mulţumesc de la beneficiar! Şi eu fac donaţii, dar personalizate!

  2. Splendid, multumesc Vlad 👍🏼

  3. Desi nu pot sa-mi deduc cheltuiala asta la taxe, am donat si eu pentru proiectul din Brasov, de pe locul 4.
    ps : nu as fi donat ever pentru asta https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Nobil-dac-din-Florenta—Vreau-un-dac-in-Bucuresti , cum naiba a ajuns asa ceva in “finală” ?

  4. Vlad, oarecum side-topic, cred ca s-ar face un mare bine daca se profita de adunarile zilnice din Piata Victoriei ca cei de la Centrul de Transfuzie Sanguina (sunt la doi pasi de guvern) sa trimita 1-2 centre mobile de recoltare, sunt convins sa multi ar dona sange pe loc. Daca ti se pare o idee buna, da te rog mai departe pe canalele tale. Multumesc.

  5. ”Când injustiția devine lege, Rezistența devine datorie”.
    Am certitudinea că măcar jumătate dintre români sunt nemulțumiți. Că spiritual îi susțin pe manifestanții anti-PSD din Piețe, chiar dacă nu ies.
    Când apar liderii naturali ai acestui popor?

  6. Donatiile particulare reprezinta mici baloane de oxigen pentru Victimele unui Stat incapabil, ineficient, corupt! Donez si eu pentru ca sunt Cetatean al acestui Stat…

    about.me/Valentin_Jalba

  7. Ideea cu donarea de sange este superba! Sa nu uitam de binecunoscutul proverb romanesc, Dar din dar se face raiul! Calugarul respectiv doar l-a tradus pe acesta!

  8. Fără legătură cu subiectul de mai sus: site-ul ”Europa FM” nu mai merge. S-a întrerupt. ”404 Not Found”. E prima oară când îmi apare această situație. E o problemă tehnică datorită numărului mare de utilizatori sau e altceva?

  9. Nu doar tu ar trebui sa ai un asemenea viciu , toti ar trebui sa avem! De apreciat acest viciu al tau!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.


Warning: call_user_func_array() expects parameter 1 to be a valid callback, class 'Carolimetru' does not have a method 'wp_print_footer_scripts' in /home/petreanu/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php on line 298