Călător fără internet

Controversă surprinzătoare cu Luca, în dimineața asta, la radio.

– Chestia asta cu internet nelimitat, la liber, e o mare tâmpenie – zice el.
– De ce, mă? Ce te-a apucat?
– Nu mai vorbește lumea, n-ai văzut? Toți cu ochii-n telefoane, nimeni nu mai întreabă nimic, ai toate răspunsurile, nu te mai rătăcești, nu mai descoperi nimic, pe bune.

Luca e colegul de la Sport, băiat tânăr, cu iPhone nou, știe cu Waze, cu Whatsapp, cu Google Maps. Are și cont de Facebook, dar nu-l folosește din principiu, nu pentru că n-ar ști ce-i aia. Nu-i place ideea că poate oricine să-l agațe pe internet, asta e problema. La prima vedere, intră în contradicție cu crezul profesat în dialogul de mai devreme – și anume, că e bine să interacționezi cu oamenii, dar Luca știe ce spune: el vrea contact cu oameni reali, în carne și oase, nu cu poze și nick-uri pe net.

Apoi, îmi povestește cazul unui prieten bun care i-a recomandat să viziteze un anume oraș asiatic: “toată lumea vorbește engleză, totul cool, n-ai nicio problemă nicăieri”. Două anotimpuri mai târziu, Luca prinde o ofertă la bilete de avion și pleacă pân-acolo, pentru o scurtă vacanță. Surpriză, practic nimeni nu vorbește engleză, nimic nu e clar, dar oamenii sunt foarte amabili, toți se străduiesc să te ajute… cumva.

De unde diferența de percepție?

Revenit acasă, Luca dă filmul înapoi și înțelege: prietenul folosește peste tot telefonul, se orientează precis cu gps-ul, se duce la cârciumi despre care a citit deja pe site-uri de review-uri, știe deja ce să ceară din meniu și are și poza, traduce afișe cu aplicații de identificare a textului, are biletele de transport ocal deja cumpărate online. Pentru el, interacțiunea cu localnicii e limitată la polițistul de frontieră care-i ștampilează pașaportul și recepționerul de la hotel (mă rog, exagerez un pic, dar înțelegeți ideea – cea mai mare parte a relaționării cu localnicii, “pe unde s-o iau, cum să fac, ce să mănânc, cum să plătesc”, este deja rezolvată prin aplicații de smartphone și un plan de date convenabil).

Când Luca pune problema așa, îți dă de gândit. Mie mi-a dat.

Și eu folosesc telefonul ca să mă orientez acum, mai ales în UE, unde am ceva roaming de date și unde, oricum, în mai puțin de o lună dispar și aceste limitări. Nu mă mai rătăcesc. Am câștigat timp, dar am pierdut povești.

Dacă aș fi avut dintotdeauna aplicațiile acestea de simplificat viața, aș fi pierdut, de pildă, o poveste precum cea în care mă rătăcesc pe autostrăzile Americii și aflu, din discuția cu un angajat de la o benzinărie, care e logica exiturilor Est și Vest de pe ele – o poveste din seria Zile Americane pe care urmează doar s-o transcriu, pentru că e întipărită în memorie pentru totdeauna.

Aș fi pierdut Giostra del Saracino din Arezzo, oraș în care am ajuns doar pentru că a crăpat GPS-ul și n-am fost în stare să urmez o hartă fizică între Roma și Lucca.

[nggallery id=19]

Aș fi pierdut povestea fabuloasă a Elmasei Alcade, poetesa din Buenos Aires care caligrafiază poezii de dragoste pe hârtie făcută din petalele căzute din buchetele mireselor pe treptele unei biserici.

Nu știu dacă doamna Alcade mai trăiește, dar pe blogul meu, e nemuritoare datorită șansei de a nu fi știut încotro merg în dimineața aceea.

Sigur, poți închide telefonul când pleci într-o călătorie și îl poți ține închis toată vacanța. Cu cât ești mai puțin conectat, cu atât vei avea mai multe amintiri. Cu alte cuvinte, mai puțin prezent, mai mult viitor.

Poți face asta, dar cine să fie așa disciplinat încât să se lase în voia sorții în vacanță?

14 comentarii Adaugă comentariu

  1. Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    • Adrian… e un text despre disparitia surprizei, care include si unele exemple ce merita citite, zic eu. Nu e un articol utilitarist. Sigur ca accesul la internet e un avantaj, dar calatoria presupune sa descoperi tu lucruri, nu sa bifezi ce au descoperit altii inainte.

    • Nu prea inteleg asta cu dispariția surprizei. Lucruri neașteptate se pot intampla pe drumul spre x locație indiferent câtă informatie ai sau nu despre locul respectiv. De ce a merge intr-un restaurant dupa ce l-ai căutat în tripadvisor este considerat a bifa ceva ce ai văzut alții dar a merge le unu la nimereală este de fapt ceea ce inseamna sa călătorești. Mie mi se pare strict un lucru care tine de felul în care fiecare se intelege pe sine in relatia cu ceilalți. Dacă țu consideri exemplul de mai sus bifat ceva ce ai văzut alții e treaba ta să zicem. Oriunde mergi de fapt bifezi ceva văzut de alții inainte doar ca nu vrei mereu să te gândești la asta.
      Eu de exemplu in thailanda nu m-as fi descurcat fără telefon și nu mi se pare deloc mai interesant să pierd nopți prin gări că nu am vazut pe aplicatie ce și cum, să nu stiu unde sa merg, cum să mă fac înțeles, ce sa comand de mâncare, cum se spune la etc. Drumurile de sute de kilometrii făcute nu ai fost spoilate in nici un fel, nu au fost mai puțin lipsite de peripeții sau chestii neașteptate doar pentru ca găsisem locul de vizitat pe telefon și aveam gmaps pornit. Până și pozele facute cu telefonul îmi creează și acum plăcere când le privesc, dar dacă nu le făceam probabil as fi avut timp să mă simt mai bine și să fiu mai “true”, right ?
      Am fost in roma in aprilie. Am mâncat numai in restaurante de top, ieftin, cu rezervări făcute la cafeaua de dimineata. Fără telefon nu as fi gasit locurile alea așa de nebun in plimbare pe strada. Faptul că am fost si am mâncat la ele mi-a facut vacanta de 2 ori mi bună. Dacă nu aveam telefonul, rămâneam doar cu clădirile vizitate.
      Eu inteleg cam ce vrei să spuneti și tu și colegul dar e o chestie care tine strict de cum intelege fiecare vacanță, distracția și timpul pierdut. Telefoanele au facut călătoria prin alte tari să nu mai fie așa complicată pentru atât de mulți oameni și au înlesnit accesul oamenilor la turism mai mult decât orice in ultimii 50 de ani ar trebui să le facă altar cei ce profita din turism

    • In articol e un punct de vedere, o parere, care ti se poate potrivi, din care poti, sau nu, lua ce-ti place.
      Nu e un proiect de lege, nu e un regulament. nu e obligatoriu pentru nimeni.
      Ce nevoie e sa vii s-o faci pe desteptul, @adrian, sa spui agresiv ca “ce tampenie” si sa umpli atata spatiu cu banalitati de doi lei, valabile oriunde. Articolul e interesant pentru ca e o abordare nu comuna, si te pune pe ganduri. Si pana la urma e despre alegeri, despre alternative.
      Tu, @adrian dai cu mucii in fasole, ca orice nesimtit care intra in casa altuia, incaltat cu bocanci solizi, si stramba din nas ca nu-i place tapetul sau gresia. Sigur faci parte din categoria pitziponcilor carora li se pare ca a ajunge in Thailanda si a te umple de selfie-uri pe acolo, e suprema consacrare a culturii turistice.

    • Era exemplu de loc în care nu prea cunoști limba, scrisul etc și e greu să te descurci întrebând localnici. In rest aprecierile tale la adresa mea mă lasă rece, o să mai treacă cateva zeci de ani pana cand o să dau doi bani pe genul asta de comentarii.

  2. Uneori, old school nu strica 😉 Ba chiar este drăguț să-ți faci temele din timp, sa mai memorezi si tu vizual niște locații si sa explorezi perpedes, ca doar nu te grabesti spre munca 😉

  3. Eu cu tot cu internet pe mobil m-am ratacit odata in Sibiu( și ce faini îs oamenii) si a 2-a oare pe niste strazi cochete din Köln.. Da, net-ul pe mobil e util si te scoate din multe belele dar din cand in cand e bine sa-l si inchidem! 🙂
    ..interesant blog ai, dl.Vlad 🙂

  4. #8

    are dreptate luca…parțial; depinde însă de ce fel de persoană ești; eu, de exemplu, n-am nici o problemă în a cere indicații oamenilor pe stradă (deși unele limbi străine presupun pentru mine un efort considerabil de gesticulație…?) în timp ce consoarta-mi (care “se descurcă” binișor în 3 de circulație și înțelege alte 3 limbi) mai bine moare de foame decît să…”păi deranjăm oamenii, așa, pe stradă?!
    internetul e ok însă fără interacțiune directă n-aș fi aflat, probabil, că lîngă Veliko Tarnovo există satul turistic, patrimoniu UNESCO, numit Arbanasi, unde se mănîncă/doarme la prețuri de…Cuca Măcăii…ultima oară, acum 10 zile mi-am dat check-in din fosta vilă de vacanță a lui Todor Zhyvkov…
    cît despre restaurante (bine, afară de cazul în care ești vreun nepot de-al lui Țiriac ?) există o regulă simplă: sunt localnici acolo? intră! nu-s? caută un supermarket…

  5. Cred ca tine de igiena personala. Pot sa fiu indeajuns de isteata incat sa folosesc telefonul doar sa fac poze si la mic dejun, pentru un plan al zilei. Si asta am invatat in Costa Rica, unde in mai bine de jumatate de tara nu prea e semnal gsm si nici nu i-am simtit lipsa prea tare.

  6. Est modus in rebus.
    Eu cred ca poți combina cu succes facilitățile pe care ți le oferă tehnologia cu plăcerea de a descoperi locuri și oameni noi.
    Depinde de fiecare acum.

  7. Pe când cartea Zile Americane?

  8. ce misto e sa alegi o carciuma dupa indicatiile unor localnici pe care ii agati dupa cum te duce capul!
    si de locurile misto din jur afli tot asa. pun pariu ca asta a fost reteta celor care au scris ghidurile de calatorie 😉
    dar fiecare are propria abordare si deschidere, dupa proprii nervi si placeri.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.