“Look around”, face Nikos, însoțindu-și îndemnul cu un gest circular, larg, cuprinzător. “What do you see, mafrend?” Privesc în jur, după cum îmi cere, ca să-i fac hatârul, deși știu ce-o să văd: insule, faleze stâncoase și grote scufundate, golfuri, chiparoși, plaje sălbatice, yachturi, soare și mare. De câteva ore ne arată bucata asta de Grecie exotică din șalupa lui Cobalt de 350 de cai. Stăm răsturnați pe scaune și canapele de piele alb-gri, sub care sunt îngropate-n gheață în vederea congelării cutii de bere și sticle de vin, și ne dăm cu barca. “Paradise, mafrend!” Încuviințez, da, paradis, clar. […]

Sunt în piscina unui spa grecesc, cu spatele-ntr-o duză de presiune care-mi trimite un jet furios pe mușchi. Cică face bine la contracturi. Se apropie de mine lopătând energic un tip și se așează pe bancheta de piatră chiar lângă mine. E un alt român, l-am mai auzit prin hotel, de obicei de la depărtare; e genul de turist vocal, care ia în proprietate sonoră orice loc în care se află. N-am vorbit niciodată cu el, dar asta nu-l împiedică să intre abrupt în subiect, ca și cum ar relua o conversație întreruptă anterior, cumva fără rost: – Că vă […]

În nordul insulei Lefkada, zeci de Icari acvatici se străduiesc să-și ia zborul de pe ape, trași de vântul furibund ce mătură plaja Milos. Spulberă valurile și saltă câte 5 metri de pe coama câte unuia, după care amerizează într-o explozie de spumă albă, șuieră câteva zeci de metri pe hârtoapele hulei, încleștați de corzile zmeului, apoi virează care cum poate, mai elegant sau mai scufundac, pentru o nouă cursă spre decolare. Ce nu știam este cum începe dansul pe ape. Cu o foarte prozaică pompă și o sută de genuflexiuni:

– You have fish souvlaki? – Fis? Fis souvlaki? – Yes. – No. Only țicăn souvlaki. – And fish, no? – No fis souvlaki, only fis. You want țicăn? Dialogul se petrece undeva la est de Nafplio, într-o tavernă cu mese așezate chiar pe plajă. Tocmai apune soarele peste golf. La orizont, câțiva norișori împrăștiați se colorează, kitsch, în cărămiziu, marea e de-un calm plat, e-o liniște vătuită și noi tachinăm chelnerul – de fapt, tachinăm și acest chelner care, ca toți grecii, nu poate spune nici “ș” și nici “ci”. E distracția noastră nevinovată în această vacanță lungă în […]

Pe muntele Licabet din Atena, pe la jumătatea pantei, încă mai sunt case. Mai sfidezi infarctul încă vreo zece-douăzeci de trepte în poteca tăiată-n stâncă și ești la același nivel, acum, cu (probabil) cea mai înaltă sufragerie a orașului. O vedere spectaculoasă îți zgândăre invidia. – Mamă, ce tare e tipul, îți dai seama cum e să stai acolo, ce view? – Da, mai ales în iulie-august, la 100 de grade pe acoperișul ăla, nu crezi că și-ar dori să locuiască într-o pivniță? Cum ar veni, oricât de mișto ar fi belvederea, cineva sigur s-a plictisit deja de toate rahaturile […]

Penumbra misterioasă a Cisternei bizantine din Istanbul impresionează atât de tare turiștii, încât mulți dintre ei vor un suvenir de amintire, o piedică în calea uitării, cum s-ar zice, drept pentru care-și scot telefoanele și-și trag unul altuia câte 10-20 de poze cu blitzul, evident, pentru că dacă-i întuneric folosești blitzul, nu? până când văd stele verzi și ei, și trecătorii. Iar la capul Medusei, ah, ce agitație, ce excitație! Se stă la coadă pentru selfie-uri YOLA*, lumea se calcă pe picioare și se scuză poliglot. Poza cu misterul este obligatorie, nimeni nu știe de ce, așa cum nimeni nu […]

În weekend am dat o fugă până colea, la Stambul, la un dürüm kebap şi poate un balık sub podul Galata (ca orice turist fraier ce nu poate rezista capcanelor turistice). Când am aterizat, obişnuitele mesaje de la operatorul de telefonie, cu tarifele pe minut, mesaj, mega, blabla plus TVA. Genul ăla de mesaje pe care nu le citeşti niciodată, la fel ca prospectul a orice-ţi cumperi. Ce se poate întâmpla? Lasă că ne-om descurca. Ceva mai târziu, Orange s-a gândit să-mi facă o ofertă nemaipomenită: 10 mega de net pentru 25 de euro. Un mizilic, nu? Hăhăhăăă, prilej de […]

Din vacanţa normandă de-astă vară am venit acasă de-a binelea deprimat, cu o senzaţie pregnantă de condamnat la lumea a treia căruia i s-a terminat permisia de o săptămână. Am închiriat o maşină în Paris şi am condus câteva ore spre nord-vest, lăsând Rouen spre dreapta, spre parcul natural al Senei Maritime, către cazarea noastră, o veche fermă de pe malul fluviului, transformată de câţiva ani în pensiune. Pe ecranul gps-ului autostrăzile se întretăiau precum spaghetele-n farfurie, forţându-ne să încetinim şi să ne căutăm atent calea corectă la fiecare ieşire sau intrare de pe şosea. Invidia şi dorul românului, autostrăzi […]