Domnul Peter Burns are 77 de ani. El locuiește singur într-o căsuță foarte englezească din marginea orașului Cardiff, prevăzută cu un petic de gazon englezesc, compact ca buretele, cu ferestre englezești care se încuie cu cheia și cu obligatoriul kettle engezesc pentru produs ceai în cantități industriale. Domnul Burns este văduv (“Alzheimer, 5 years ago, it was nasty”) și n-are stare. Anul trecut a fost într-o excursie foarte frumoasă în Italia, între Roma și Florența. Pe jos. 231 de km. 231 de kilometri per pedes apostolorum, pentru că, la 77 de ani, de ce nu? Fără grabă când timpul se […]

Controversă surprinzătoare cu Luca, în dimineața asta, la radio. – Chestia asta cu internet nelimitat, la liber, e o mare tâmpenie – zice el. – De ce, mă? Ce te-a apucat? – Nu mai vorbește lumea, n-ai văzut? Toți cu ochii-n telefoane, nimeni nu mai întreabă nimic, ai toate răspunsurile, nu te mai rătăcești, nu mai descoperi nimic, pe bune. Luca e colegul de la Sport, băiat tânăr, cu iPhone nou, știe cu Waze, cu Whatsapp, cu Google Maps. Are și cont de Facebook, dar nu-l folosește din principiu, nu pentru că n-ar ști ce-i aia. Nu-i place ideea că […]

Dacă de la sublim la ridicol nu-i decât un pas, între generozitate și lăcomie e doar o grosime de portofel. În Muzeul Vaticanului e ca-n metrou la Piața Victoriei. Se avansează în turmă compactă, legănat, de pe-un picior pe altul, ca-ntr-un jgheab cu pinguini: Priviți și imaginea de mai jos. Se-ntâmplă în Galeria Tapiseriilor, un (alt) loc fascinant din muzeu, dar pe unde se trece ca printr-un culoar de evacuare. (Cu o singură excepție) nimeni nu zâmbește, observați? Ar trebui să fie un moment de încântare și admirație, dar e un supliciu. Toți sunt încruntați, bosumflați, epuizați – năuci, ce […]

“Look around”, face Nikos, însoțindu-și îndemnul cu un gest circular, larg, cuprinzător. “What do you see, mafrend?” Privesc în jur, după cum îmi cere, ca să-i fac hatârul, deși știu ce-o să văd: insule, faleze stâncoase și grote scufundate, golfuri, chiparoși, plaje sălbatice, yachturi, soare și mare. De câteva ore ne arată bucata asta de Grecie exotică din șalupa lui Cobalt de 350 de cai. Stăm răsturnați pe scaune și canapele de piele alb-gri, sub care sunt îngropate-n gheață în vederea congelării cutii de bere și sticle de vin, și ne dăm cu barca. “Paradise, mafrend!” Încuviințez, da, paradis, clar. […]

Sunt în piscina unui spa grecesc, cu spatele-ntr-o duză de presiune care-mi trimite un jet furios pe mușchi. Cică face bine la contracturi. Se apropie de mine lopătând energic un tip și se așează pe bancheta de piatră chiar lângă mine. E un alt român, l-am mai auzit prin hotel, de obicei de la depărtare; e genul de turist vocal, care ia în proprietate sonoră orice loc în care se află. N-am vorbit niciodată cu el, dar asta nu-l împiedică să intre abrupt în subiect, ca și cum ar relua o conversație întreruptă anterior, cumva fără rost: – Că vă […]

În nordul insulei Lefkada, zeci de Icari acvatici se străduiesc să-și ia zborul de pe ape, trași de vântul furibund ce mătură plaja Milos. Spulberă valurile și saltă câte 5 metri de pe coama câte unuia, după care amerizează într-o explozie de spumă albă, șuieră câteva zeci de metri pe hârtoapele hulei, încleștați de corzile zmeului, apoi virează care cum poate, mai elegant sau mai scufundac, pentru o nouă cursă spre decolare. Ce nu știam este cum începe dansul pe ape. Cu o foarte prozaică pompă și o sută de genuflexiuni:

– You have fish souvlaki? – Fis? Fis souvlaki? – Yes. – No. Only țicăn souvlaki. – And fish, no? – No fis souvlaki, only fis. You want țicăn? Dialogul se petrece undeva la est de Nafplio, într-o tavernă cu mese așezate chiar pe plajă. Tocmai apune soarele peste golf. La orizont, câțiva norișori împrăștiați se colorează, kitsch, în cărămiziu, marea e de-un calm plat, e-o liniște vătuită și noi tachinăm chelnerul – de fapt, tachinăm și acest chelner care, ca toți grecii, nu poate spune nici “ș” și nici “ci”. E distracția noastră nevinovată în această vacanță lungă în […]

Pe muntele Licabet din Atena, pe la jumătatea pantei, încă mai sunt case. Mai sfidezi infarctul încă vreo zece-douăzeci de trepte în poteca tăiată-n stâncă și ești la același nivel, acum, cu (probabil) cea mai înaltă sufragerie a orașului. O vedere spectaculoasă îți zgândăre invidia. – Mamă, ce tare e tipul, îți dai seama cum e să stai acolo, ce view? – Da, mai ales în iulie-august, la 100 de grade pe acoperișul ăla, nu crezi că și-ar dori să locuiască într-o pivniță? Cum ar veni, oricât de mișto ar fi belvederea, cineva sigur s-a plictisit deja de toate rahaturile […]