Amar de Zi » Marea Adunare Naţională a Ipocriţilor

Ziua cârtiţei naţionale

Vlad Petreanu — Mon, 27 Jun 2011 04:30:35 +0000

Victor Ponta: “[...] aţi vazut, când am vorbit împreună marţi la Cotroceni, dl Băsescu căuta după sticlă pe jos”.(1)

Crin Antonescu: “Nu te poţi duce ca un beţiv la cârciumă când eşti şeful statului să-ţi dai cu părerea despre istoria statului şi despre emblemele statului”.(2)

Vi se pare… cum să zic… îngrijorător cum se exprimă liderii opoziţiei? Şi mie.

Fireşte, în această privinţă nici Ponta, nici Antonescu nu sunt mai mult decât nişte bieţi epigoni.

Maestrul insultei, perfecţionistul jegului verbal de mare altitudine, campionul mitocăniei camuflate sub scuza discursului prezidenţial rămâne Traian Băsescu. Şi i-a mers din plin, nu?

Ei bine, atâta succes din jignire nu putea rămâne necopiat – doar suntem o economie de piaţă, în care cererea naşte oferta. Cum ar veni – semeni vânt, culegi furtună.

Ok, să zicem, Ponta şi Antonescu se explică (mai nou) prin Băsescu. Dacă Băsescu a stabilit standardele jocului câştigător, ceilalţi adoptă aceeaşi schemă de atac. Poate să nu-ţi placă jocul, dar e pe puncte.

Dar inovaţia? Dar spectacolul? Noi de ce am mai participa la jocul ăsta? De ce ne-am mai duce în tribune pentru aşa o ofensă?

Nu mi se pare forţată comparaţia între fotbal şi politică. Când se spune că oricine se pricepe la amândouă deopotrivă, se şi zâmbeşte condescendent – dar şi fotbalul, şi politica apelează la emoţii înainte de orice, or emoţiile sunt naturale, le înţelege toată lumea fără traducere.

Cu particularitatea că prima condiţie pentru a te emoţiona faţă de ceva, sau la ceva, este să participi.

Nu mă mai emoţionează fotbalul intern, pur şi simplu pentru că nu mai urmăresc nimic din el. După atâţia ani de hoţii, mizerie, meciuri aranjate, mitocănii, am renunţat. Nu mă mai uit. Drept urmare, nu mai merg pe stadioane, deci nu mai plătesc bilet. Nu mă mai uit nici la transmisiunile tv, deci nu mai adaug rating. Nu mai contribui. Înţeleg că nu sunt singurul.

Jegul fotbalului românesc s-a întors împotriva lui însuşi. Semeni vânt, culegi furtună.

E valabil şi în politică – acum, chiar şi pentru Traian Băsescu.

Traian Băsescu a coborât discursul şi temele politice într-un derizoriu nemaiîntâlnit. Ăsta e oricum un motiv de disperare, pentru că Traian Băsescu semnează – şi influenţează – un deceniu întreg din istoria României. Rămânem cu acest deceniu, orice-am face. Însă că restul politicienilor îl urmează în rele e absolut cumplit. Ştiţi de ce?

Pentru că înseamnă că nu-s cu nimic diferiţi şi nici nu pot inventa nimic.

Ca-n fotbal, când nu eşti capabil de creaţie, de spectacol şi de progres, retrogradezi.

Aici vine şi diferenţa majoră dintre fotbal şi politică – pentru că, dacă pe stadioane poţi să nu te mai duci, în politică retrogradarea e naţională.

Pentru că înseamnă că nu-s cu nimic diferiţi şi nici nu pot inventa nimic.

În fotbal, când nu eşti capabil de creaţie, de spectacol şi de progres, retrogradezi.

Aici vine şi diferenţa majoră dintre fotbal şi politică – pentru că, dacă pe stadioane poţi să nu te mai duci, în politică retrogradarea e naţională. Şi, vorba lui Stolojan, prin anii ’90 – “nu există limită în prăbuşirea unei ţări; uitaţi-vă la Somalia”.

Fireşte, Somalia e departe – dar să ne-amintim că, nu demult, Congo părea o alternativă chiar atrăgătoare.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Un scandal cu tâlc

Vlad Petreanu — Sun, 26 Sep 2010 21:54:46 +0000

S-ar zice că actualitatea ne este ocupată cu tot soiul de rahaturi. De vineri încoace, se rostogoleşte ca o tingire luată de vânt ştirea despre preşedintele care a fost înjurat de poliţişti, chestie care l-a vexat într-aşa o măsură (nu permit un aşa afront, mă-nţelegi?) încât nu mai vrea să-i vază prin preajmă. Parol, coane, ce arţag!

La rubrica “fapt divers, câini striviţi”, aflăm că dl Emil Boc, prim-ministru, a renunţat şi el la serviciile Poliţiei Rutiere.

Discuţologii se dau de ceasul morţii să lămurească misterul – a făcut bine sau rău preşedintele? Argumentaţiile alunecă pe alocuri în ridicol – cum ar fi, de exemplu, îngrijorarea dlui Antonescu, de la liberali, că preşedintele rămâne fără protecţie, în ciuda legilor care îl obligă taman pe viceversa. Alţii cred că intenţia preşedintelui ar fi să “deturneze” atenţia publică de la “problemele adevărate” – criza, şomajul, astea. Pare, totuşi, un efort prea mare – preşedintele ar putea distrage la fel de eficient atenţia publicului cu un pârţ bine plasat, iar asta ar fi, realmente, mai simplu (maţul gros al dlui Băsescu are o vârstă, orice s-ar spune).

De fapt, ce nu se lipeşte în toată povestea este, paradoxal, tocmai scandalul. Ceva a fost umflat cu pompa, nenatural. Deşi am zâmbit, mai devreme, faptul că dl. Boc şi-a urmat şeful accentuează suspiciunile.

Să fim serioşi, oamenii politici sunt crescuţi cu înjurături; se nasc cu reflexul de a se feri de scuipaţi; sunt tăbăciţi de priviri dispreţuitoare, oriunde se-ntorc. Îl vedeţi pe Traian Băsescu să-şi ia jucăriile şi să plece când e pizduit? El, jucătorul, marinarul care întoarce orice lovitură?

Duminică după-amiază, la Cotroceni, dl Băsescu a spus că nu poate asocia Preşedinţia cu “salariaţii” care au încălcat legea – pentru că marşul poliţiştilor a fost neautorizat – şi că de-aia nu mai poate accepta protecţia oferită de cele două instituţii – Poliţia şi Jandarmeria.

Ceea ce e o gogoaşă mare cât funcţia prezidenţială. Nu instituţiile au încălcat legea, ci nişte angajaţi ai acestora, aşa că nu instituţiile trebuie boicotate. Or preşedintele refuză colaborarea cu instituţiile, nu cu trei băieţi din escortă (despre care are, oricum, o părere foarte bună, după cum a şi spus).

Potrivit judecăţii dlui Băsescu, dânsul ar fi trebuit să boicoteze cam toată administraţia publică, pentru că e plină de tipi/tipe care au încălcat legea. Doar nu vrea preşedintele să asocieze înalta sa funcţie cu asemenea infractori, nu?

Dar uite că n-o face decât cu Poliţia şi Jandarmeria, două instituţii conduse de…

De dl. Blaga.

Şi aşa venirăm la chestiune, neicuşorule: “este problema Guvernului de a rezolva imediat problemele de disciplină” – a cerut preşedintele. Cu alte cuvinte, să-l rezolve dl Boc şi PDL pe dl Blaga. În ultima vreme, acesta a fost cam indisciplinat, mai ales la remaniere, când a scăpat nevătămat (şi nedisciplinat cum se cuvine, fireşte).

E miezul nopţii când scriu; nu ştiu dacă dl Blaga mai scapă odată (la Guvern e o şedinţă de partid furioasă, din câte aud), dar m-ar mira să iasă de acolo fără măcar o jumuleală usturătoare.

Interesant că împricinatul însuşi a amuşinat pericolul, chiar în timpul mitingului neautorizat, când s-a delimitat ferm de organizatorii acestuia: “Ei aveau de respectat nişte reguli – a spus Blaga, aflat la Târgu Mureş. Este prima manfestaţie la care se încalcă aceste reguli. Nu este nicio problemă, cei care au organizat marşul vor fi traşi la răspundere în faţa legii“, a promis ministrul de Interne.

Şi mai interesant este că Vasile Blaga a spus că demonstraţia din faţa Palatului Cotroceni “nu este o problemă a preşedintelui” (cf. Mediafax) – cu destul timp înainte ca preşedintele s-o transforme nu doar într-o problemă personală, ci într-una naţională.

Lucrătura e transparentă. Probabil că Blaga a aflat-o la timp.

Acum, aş vrea să spun (să repet) că n-am simpatii nici pentru dl Băsescu, nici pentru dl Blaga, nici pentru dl Boc sau cine o mai fi pe acolo. Că preşedintele ar vrea să scape de ministrul Vasile Blaga, aşa cum s-a descotorosit de Videanu şi Berceanu, nu mă deranjează în sine.

Doar că tare aş vrea să ştiu, de preferinţă chiar de la dl Băsescu, care e motivul real pentru care lucrează la demiterea ministrului de interne?

Şi de ce naiba, după 20 de ani de democraţie (vorba vine) e nevoie de asemenea şmecherii ca să scapi de un tip care oricum e plin de bube?

Preşedintele acesta, dacă-mi amintesc bine, a venit la putere cu promisiunea moralităţii şi a cinstei pogorâte de la vârf în toată societatea. Era nevoie, fără discuţie. Dar e de 6 ani la putere şi coteriile şi lucrăturile parcă sunt din ce în ce mai intense, în loc să slăbească. Preşedintele s-a-nvăţat în rele şi pare să-i placă din ce în ce mai mult.

În fine, dacă tot vrei să te descotoroseşti de un “tovarăş de drum”, oare n-ar fi mai simplu să trimiţi la Parchet toate hârtiile alea despre el, puse bine, pentru zile negre?

Ah, nu, am uitat. Toţi tovarăşii de drum au pus bine propriile seturi de hârtii despre ceilalţi tovarăşi. Doar pentru zile negre, fireşte.

Doar nu credeţi că ajunge cineva, vreodată, la puşcărie. Scopul întregii încleştări nu e să-şi facă rău cu adevărat – doar să se rearanjeze în jurul rezervorului de bani publici.

Încă odată: cât e bugetul de pensii? Cât e bugetul achiziţiilor publice?

UPDATE: Luni, la ora 11, Vasile Blaga a anunţat că şi-a înaintat demisia prim-ministrului Emil Boc. QED.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Gentil, Vodă, gentil – dar până când?

Vlad Petreanu — Tue, 20 Apr 2010 17:54:41 +0000

Marţi dimineaţă, preşedintele Traian Băsescu a poftit in corpore guvernul la Cotroceni pentru ceea ce, formal, a fost definit drept “consultări”.

“Consultările”, cum s-ar zice, fuseseră precedate de un soi de scrâşnete şi încruntări prezidenţiale jucate live, săptămâna trecută, în studioul cu geam la Calea Victoriei al postului tv B1 (ăla deţinut de mogulul bun). “Până la urmă, gentileţea mea de a mă duce (eu) la Victoria, şi de a nu chema guvernul la Cotroceni, a fost prost înţeleasă în mandatul trecut” – a spus atunci preşedintele.

Să fim bineînţeleşi, carevasăzică, naţiune: gata cu huzurul, s-a terminat cu dezordinea, comandantul dă jos milităria din pod.

Slavă Cerului, că şi eu mă întrebam cât mai rabdă Vodă.

Vorba sergentului major de peste plutonul meu, în armată, enervat de răpăiala de băşini post-fasole a răcanilor: “Bă! Ho! P-asta v-o mai înghit şi gata!”

Dar, chiar aşa – cum de-a înghiţit atâta?* Adică, presupun că alde Boc şi Videanu şi Berceanu şi Blaga şi toţi ăilalţi nu i-au răspuns cu lunile la telefon, că altfel le-ar fi zis de la obraz mai demult, nu? Ar fi vrut domnu’ preşedinte să le spuie – faceţi, fraţilor, treabă, mai tăiaţi cheltuielile, mai plătiţi datoriile la privaţi, mai descentralizaţi oleacă, păi se poate? Şi ei, ai dreacu, să nu-i răspunză la telefon, să-l lase pe la uşi, de-a fost nevoie să-i adune pe toţi la palat, cu televiziunile în cap?

Al naibii Boc, nu l-aş fi crezut în stare să-i dea reject lu’ şefu’.

Da’ las’că le-a arătat el, dom’ preşedinte, acuma, c-a aflat ce matrapazlâcuri fac boierii. Norocul nost’.

Acum mai avem să aflăm şi cine a pus guvernul ăsta de mişei, ca să ştim cine-i vinovatul originar. Nu de alta, dar nimeni nu mai pare să-şi amintească.

__________
* dl. Băsescu, nu plutonierul – n.red.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Å¢ara te vrea asistat

Vlad Petreanu — Sun, 25 Oct 2009 21:37:00 +0000

Zalău, 25 oct /Agerpres/ – Traian Băsescu a poposit, duminică după-amiază, preţ de câteva ceasuri, la Zalău şi Şimleu Silvaniei, în prima vizită a sa în Sălaj în calitate de preşedinte al României.

În Zalău, el a fost aşteptat de circa două mii de simpatizanţi în centrul oraşului, fiind primit de oficialităţi cu tradiţionala pâine şi sare. Mai apoi, el a participat, la Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău, la o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei publice locale, directorii instituţiilor publice deconcentrate, cadre didactice, dar şi cu susţinători ai săi, prilej cu care a ţinut un discurs ce s-a întins pe mai bine de o oră, la un moment dat chiar şi el exclamând: ‘Doamne, cât am vorbit!’. [...]

Poate cel mai important anunţ făcut în Sălaj este însă cel referitor la posibilitatea prelungirii perioadei în care se acordă alocaţia de şomaj cu încă trei luni. Acest lucru s-ar putea întâmpla după alegerile prezidenţiale şi constituirea unui nou Guvern. [...] AGERPRES/(Sebastian Olaru)

Trebuie că Iliescu crapă de invidie (n.a.).

Altele asemenea pe Amar de Zi

Guvernul nu ştie câte agenţii are în subordine

Vlad Petreanu — Wed, 22 Jul 2009 19:01:09 +0000

Guvernul habar n-are câte agenţii are în subordine – şi, pe cale de consecinţă, nici câţi angajaţi, nici ce fond de salarii şi ce cheltuieli are cu acestea.

Prim-ministrul Emil Boc a fost întrebat miercuri seară, în conferinţa de presă, câte agenţii sunt în România – şi n-a putut răspunde. A fost întrebat de 4 ori la rând, şi n-a reuşit să dea un răspuns.

Aveţi, în continuare, înregistrarea acestui moment ruşinos pentru Guvern.

În primul spot, Emil Boc consumă 1.30 minute cu un răspuns imposibil de utilizat în orice program tv. Nimeni nu-şi permite să difuzeze aşa o revărsare de fraze goale – la tv, timpul e scump. Probabil că pe asta se şi bazează.

În al doilea spot, întrebarea e una singură, repetată de 3 ori: “câte agenţii sunt?” iar răspunsurile sunt penibile: “aveţi răbdare până vă prezentăm situaţia globală“. “Situaţia globală? Tăiere la sânge? Trei paliere?” Ori e prost, ori ne ia de proşti.

2 minute cu totul. Merită:

Vă reamintesc, prim-ministrul Emil Boc a anunţat cu guriţa lui săptămâna trecută că numărul agenţiilor guvernamentale va fi redus, “în urma inventarierii acestora”.

Duminică, scriam că Biroul de Presă al Guvernului n-a putut răspunde la aceste două întrebări simple: câte agenţii guvernamentale sunt în România şi câţi angajaţi au acestea. Vineri, Biroul de Presă ceruse ca aceste informaţii să-i fie solicitate în baza Legii accesului la informaţii. Răspunsul nu venise până miercuri – şi nici nu va veni prea curând. Guvernul habar n-are. Anunţurile belicoase ale premierului, privind “tăierea în carne vie”, sunt tari ca balega.

Dacă un manager de firmă privată este întrebat de patron câţi angajaţi are şi în câte secţii şi nu poate răspunde în maximum 5 minute, se poate considera concediat.

Deci: câte agenţii, câţi angajaţi, cu ce fond de salarii şi cu ce buget?

Un cititor al acestui blog a postat la articolul precedent un link către un articol din Ziarul Financiar. Colegii de la ZF număraseră în toamna anului trecut 244 de agenţii, regii şi companii.

244.

Cu câte zeci de mii de oameni despre care nu ştie nimeni nimic?

Altele asemenea pe Amar de Zi

O explicitare a corupţiei româneşti

Vlad Petreanu — Sun, 05 Jul 2009 18:37:17 +0000

A trecut aproape neobservată de presa naţională, săptămâna trecută, una dintre cele mai clare explicitări ale corupţiei din administraţia românească.

Un lider local al PDL Olt, Valeriu Matei, a cerut partidului 10 mii de lei, bani pe care i-ar fi plătit în schimbul numirii sale ca director al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din judeţ. Alături de alţi pedelişti din Olt, dl. Matei a rămas fără sprijin politic ca urmare a neîndeplinirii unor obiective electorale – ca atare, a demisionat de la DADR, dar cu scandal.

Mecanismul expus de politicianul nemulţumit e de o simplitate cutremurătoare: organizaţia locală a partidului ar fi licitat, pur şi simplu, funcţiile din “serviciile deconcertate” care au revenit PDL. La Poştă, directoratul costa 5.000 de lei; la DADR, 10.000, însă doar intrarea. Până în toamnă, înaintea prezidenţialelor, directorul Matei trebuia să mai contribuie cu 30.000 şi cu încă 50.000 până în 2012 – se înţelege că fără chitanţe, bani negri, neimpozabili. În plus, el trebuia să-şi folosească influenţa pentru a strânge voturi pentru partid în anumite zone.

De unde să fi plătit dl. Matei aceşti bani? Putem presupune că nu din salariul de director, pentru că acesta nu depăşeşte 3.000 de lei lunar. Putem presupune, în egală măsură, că banii ar fi venit din aranjarea unor contracte şi din traficul de influenţă subînţeles în urma ocupării unei funcţii de acest gen în judeţ. Însuşi dl. Matei a recunoscut că nu prea-şi pierdea vremea pe la Direcţie – “două, trei ore pe zi, dup-aia în teritoriu, cu munca de partid”.

Uluitoare, în interviul luat dlui matei de colegii mei de la News Magazine A3, era candoarea fostului director pe parcursul explicaţiilor date. Din studio se transmitea o discuţie aiuritoare, în care jurnaliştii făceau pauze de mirare iar intervievatul se mira de surpriza interlocutorilor. Cumpărarea de funcţii, ocuparea lor pe criterii politice, fără nici un proiect, deţinerea funcţiilor doar de faţadă, fără muncă şi fără idei, preeminenţa interesului politicianist faţă de preocupările comunităţii – toate acesta i se par dlui Matei naturale ca aerul respirat în timp ce vorbeşte.

Fostul director al DADR Olt este expresia pură şi dură a neo-totalitarismului lucrativ care domină România.

În urmă cu 20 de ani, nu puteai promova dacă nu erai membru de partid. Era plină fabrica în care lucram de ingineri talentaţi care frecau menta prin câte vreun birou, în timp ce carnetul roşu propulsase tot soiul de incompetenţi pe la şefia atelierelor, secţiilor şi fabricii înseşi. Condiţia de apartenenţă la PCR în loc de condiţia de competenţă pentru promovarea specialiştilor a fost cea mai sigură cale spre falimentul sistemului – şi spre sărăcirea ţării.

Ce diferit acum? Păi şi acum, ca şi atunci, prin lege, funcţiile de directori se acordă numai membrilor partidului de guvernământ. Dar nu e suficient. Prin lege nescrisă, ei trebuie să dea şpagă zeci de mii de lei, suplimentar, ca să ocupe funcţia. Şi, ca o a treia condiţie a dezastrului naţional, principala lor loialitate şi obligaţie este nu faţă de comunitate, ci faţă de acelaşi partid, căruia trebuie să-i aducă voturi şi bani în plus, cu ajutorul cărora să fie organizate noi operaţiuni de ocupare a României.

Sistemul însuşi cerne eficace coruptibilii de cinstiţi. Intră doar cei dispuşi să dea şpagă. Firesc, aceştia vor recupera pe aceeaşi cale, a corupţiei, taxa de numire. N-are rost să ne mai mirăm că administraţia e coruptă, când doar corupţii pot ocupa poziţii de decizie în sistem. Aceste partide sug, jupoaie şi sufocă ţara programatic – iar infecţia aceasta s-a întins atât de mult, încât este deja o septicemie.

Impotenţa societăţii civile este lovitura de graţie. Din multitudinea de fundaţii, asociaţii şi organizaţii civice, una nu s-a gândit să conteste legea numirilor politice la Curtea Constituţională. Cât despre “opoziţie”, în afara unor proteste de televizor, nimic – în fond, mai devreme sau mai târziu, va ajunge din nou la guvernare, deci în preajma sursei de bani, influenţă şi putere.

UPDATE: doamnelor, domnilor, am descoperit că există, totuşi, o sesizare împotriva “legii deconcentratelor”, depusă la Curtea Constituţională de către PNL şi UDMR, depusă vineri, 26 iunie. Sesizarea va fi dezbătută miercurea aceasta, pe 8 iulie. Iată, courtesy Mediafax:

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – [...] “În textul sesizării, depusă de liberali la Curtea Constitutională, printre criticile de neconstituţionalitate aduse acestui act normativ care a fost emis cu singurul scop de a repolitiza complet structurile deconcentrate ale ministerelor, aducându-se astfel prejudicii grave calităţii actului de administraţie publică din România, prin reintroducerea ca singur criteriu de promovare în funcţile de conducere apartenenţa politică la partidul sau partidele de guvernare, se face referire şi la faptul că în urma modificării Ordonanţei de Urgenţă de către Camera Deputaţilor, acest act normativ are consecinţe asupra salarizării, lucru care reclama obligaţia de informare a Guvernului, care trebuia să se pronunţe asupra impactului acestor modificări asupra bugetului de stat. Or, această informare a lipsit cu desăvârşire”, se arăta într-un comunicat semnat de deputatul liberal Ciprian Dobre. [...]

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în 23 iunie, cu 173 de voturi “pentru”, 59 “împotrivă” şi 4 abţineri, ordonanţa 37/2009 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii administraţiei publice, împotrivă votând PNL şi UDMR, care au precizat că vor ataca legea de aprobare a ordonanţei la CCR. Ordonanţa a fost criticată, în cadrul dezbaterilor generale, de reprezentanţii PNL şi UDMR, care au catalogat-o drept “cel mai odios act legislativ din ultimii 20 de ani”. (Lucia Efrim)

Altele asemenea pe Amar de Zi

Oportunismul biruitor

Vlad Petreanu — Sun, 28 Jun 2009 15:16:55 +0000

Preşedintele Traian Băsescu a participat la întronizarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, episcop ales al Sloboziei şi Călăraşilor, oficiată de către Patriarhul Daniel, la Catedrala “Înălţarea Domnului”. Acolo, preşedintele a pus mâna pe microfon pentru o cuvântare.

În timp ce-l forfecam pe dl. preşedinte cu un coleg, pentru tupeul de a ţine discursuri în biserică, acesta mi-a amintit credo-ul politic al bisericii ortodoxe, moştenitoare a bizantinismului de nebiruit:

“Cu cine ai votat?” întreabă un preot.
“Cu cine a ieşit, fireşte”, răspunde celălalt.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Lacrimi de crocodil şi fum de tămâie

Vlad Petreanu — Sat, 27 Jun 2009 21:27:35 +0000

Faţada clădirii Millenium de lângă Biserica Armenească a ars vineri seară, prilej pentru televiziuni să transmită imagini spectaculoase şi să atragă la faţa locului, pe lângă obişnuiţii gură-cască, şi o liotă de politicieni (aceştia au simţul camerei precum muştele fascinaţia rahatului proaspăt).

Politicienii s-au luat la harţă printre pompieri, cu veşnica pornire a birocratului autoritar, dar impotent, de a promite “măsuri” şi “anchete”. Cine a dat aprobare pentru construcţia unui asemenea “mastodont” lângă biata Bisericuţă Armenească? De ce să suferim “noi, bucureştenii”, incendii din cauza corupţiei de prin primării? etc, etc.

În primul rând, noi, bucureştenii, suferim de incendii la fel ca toată lumea, dintotdeauna. Clădirile au acest obicei neplăcut – mai iau şi foc din când în când. Încă nu s-a inventat o construcţie completamente ignifugă şi care să fie şi locuibilă. Faptul că Millenium Business Center s-a aprins n-are legătură cu înălţimea şi nici cu greutatea – are legătură, foarte probabil, cu un trăsnet, cu o instalaţie electrică şi cu materialele “insuficient de incombustibile” ale faţadei, după cum s-a exprimat arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu.

Apoi, aş dori să nu mai văd atâta ipocrizie câtă a fost cuprinsă în lacrimile de crocodil vărsate pentru soarta Bisericii Armeneşti. S-a înţeles din comentariile televizate că sfinţii părinţei armeni au luptat cât au putut împotriva construcţiei dar au fost înfrânţi de hidra negustorească a proprietarilor blocului – şi, uite, acuma riscă să piară înghiţiţi de flăcări.

Ei, aş. Că au luptat, e adevărat, dar numai cât să-şi stabilească preţul. Poate nu vă mai amintiţi, dar opoziţia foarte vocală a comunităţii armeneşti pe lângă şantier s-a topit convenabil, la un moment dat, într-o tăcere destul de necreştinească, precum a porcului ascuns în păpuşoi. Parohul bisericii a şi explicat sâmbătă, cam cu jumătate de gură, ce i-a făcut să tacă: renovarea complexului şi construcţia unei mansarde pe banii proprietarilor clădirii de birouri de alături.

Deci o zugrăveală şi un pod. Câţi arginţi cu totul?

Apropo de asta, aş dori ca atunci când mai iese lumea la miting pentru “salvarea” catedralei catolice Sf Iosif, lângă care se construieşte un alt “mastodont”, organizatorii protestelor să aibă politeţea de a informa publicul care sunt motivele reale ale neînţelegerilor.

Pentru cine nu ştie, monseniorul Robu a fost iniţial foarte de acord – şi chiar în scris, cu ştampilă – cu ridicarea structurii lângă Sf Iosif, cu condiţia să primească două etaje, zece locuri de parcare, un ascensor rezervat şi un spaţiu de magazin la parter, “pe toată durata existenţei clădirii” (cf. documentaţiei oficiale publicate de Cathedral Plaza). Când proprietarii clădirii au refuzat, sfinţii părinţi catolici au constatat subit că Sf Iosif se află în pericol de moarte, drept pentru care au declanşat o cruciadă a lobby-ului internaţional împotriva proiectului.

Adevăr grăiesc: preoţii au fost primii politicieni ai veacurilor.

PS – ca să evit speculaţii măcar într-o direcţie – autorizaţia de construire a Millenium Business Center a fost semnată de primarul general Vorel Lis, nu de Traian Băsescu.