Poate aţi văzut ştirile: guvernul a anunţat că încep lucrările la linia de metrou Universitate-Drumul Taberei. Ministrul Finanţelor a declarat că a fost semnat acordul de împrumut cu BEI, în valoare de 883 milioane EUR, şi că o parte a finanţării va veni de la bugetul de stat, adică 488 milioane. Har Domnului, că de [...]
Cu oarecare întârziere, zic săr’mâna juriului şi mulţumesc dlui Bogdan Petry pentru caricatură (îmi place că mi-a surprins cu multă exactitate expresivitatea urechilor). Votul mă obligă, aşa că mâine mă bărbieresc special pentru fane. Fane, stai jos, nu despre tine era vorba. (Rahat, ce poantă veche).
O mare conştiinţă civică însufleţeşte naţia. Toţi, cu mic, cu mare, săriră să-l scape pe dl. Gigi Becali din fălcile Procuraturii. Moderatori (?) tv, analişti şi analiste, voci diverse, public şi gloată ţipă împotriva împilării. Însuşi naşul fotbalului românesc, poreclit chiar aşa, Naşul, a ieşit de sub pietroiul unde se-ascundea ca să-şi spuie opiniunea: “o [...]
Văd că e o mare dezbatere publică în legătură cu pariul pus de Mircea Badea cu Guvernul României – şi anume că, dacă până la sfârşitul anului în România vor fi daţi în folosinţă 42 de km de autostradă funcţională, dl. Badea va defila prin Piaţa Victoriei cu un smoc de pene înfipt în cur. [...]
Din când în când, câte un fapt divers din această ţară capătă proprietăţi diabolice, relevând frustrări, prejudecăţi şi duşmănii sociale profunde. Ultimul caz s-a petrecut într-o maternitate din Bacău, unde un copil de 6 ani şi-a prins mâna într-un automat de dulciuri. Între asta şi o furtună de injurii rasiste n-ar trebui să fie nici [...]
Doctorul Sorin Oprescu părea om serios. A făcut ceva treabă la Universitar, l-a iubit lumea acolo la dezesperare. Şi-a menţinut capul la suprafaţă şi în PSD, n-a înghiţit prea mult… din orice-ar fi fost de înghiţit în partidul ăla. S-a descurcat cu ziariştii, s-a înţeles cu politicienii, aşa, în stilul lui frust, şucar şi colorat. [...]
Ministrul de Interne anunţă că, începând cu 20 februarie, vor fi anulate 3.500 de permise auto eliberate fraudulos de Poliţia din Argeş. Ştiţi despre ce e vorba – sunt permisele pe care le-au vândut poliţiştii aceia, înainte să fie arestaţi cu toată secţia. 20 de persoane au murit şi alte 100 au fost rănite în [...]
Cu toată împotrivirea, dar mă cucereşte un neruşinat sentiment de simpatie faţă de autorii jafului armat de la Banca Transilvania, din Cluj. Vine din următoarea precizare, publicată de Evenimentul Zilei: “Spaţiul aparţine comisarului clujean Toma Rus, în prezent prim-adjunct al directorului Departamentului de Ordine Publică din cadrul MAI.“ Ah, ar fi prea trist să fie [...]