Azi e 21 decembrie. Se împlinesc 27 de ani de la începerea Revoluției în București. La Timișoara, revolta dura deja de o săptămână, și zeci de oameni fuseseră deja uciși de forțele de represiune. Fără București, revolta de la Timișoara ar fi rămas doar o răscoală. Fără Timișoara, Bucureștiul nu s-ar fi ridicat și n-am fi avut Revoluția. Eu cred că, de fapt, ar trebui să sărbătorim Revoluția pe 21 decembrie, nu pe 22. Pe 22, când a fugit Ceaușescu, Revoluția a învins un pic, de dimineață, dar a fost furată imediat după, deci nu e nimic de sărbătorit. Dar […]

Acesta este începutul discursului lui Nicolae Ceauşescu din 20 decembrie 1989. L-am ascultat atunci în direct. Şi azi îmi dă fiori. În timp ce, la Bucureşti, dictatorul anunţa continuarea represiunii cu mijloace şi mai brutale, la Timişoara mii de oameni erau în stradă, pentru a 4 zi consecutiv, cerând libertate. Pe 20 decembrie 1989, Timişoara era declarată de manifestanţii din Piaţa Operei primul oraş liber de comunism din România. E greu să ne imaginăm azi, 24 de ani mai târziu, tensiunea, curajul nebun, disperarea acelor câteva mii de oameni care au înfruntat zile la rând cumplita maşinărie de represiune a […]

– Culcat! Culcat! Se trage afară, culcat toată lumea! Un tren întreg de metrou se ascunde după stâlpi, se aşează pe burtă. Mă feresc şi eu, cât pot, mă înghesui cu alţi călători la colţul scării, lipit de balustrada masivă de beton şi marmură. Sunt vreo 5 revoluţionari cu brasardă în staţie, alergând îndoiţi de mijloc, care ne avertizează că suntem în pericol. Slavă Cerului că mai sunt şi astfel de oameni în oraşul ăsta. Uite că metroul pleacă, al naibii vatman, un laş. Pe de altă parte, ce să facă, şi el? Are un orar de respectat, fiecare cu […]

Nu mai e nimeni în hala de montaj. Toate posturile au fost părăsite, saltelele s-au răcit, păturile au fost aruncate ghem, borcanele cu mâncare au rămas deschise, cănile de cafea şi de ceai au fost abandonate pe mese. A fost o goană generală, o evacuare frenetică. S-a declanşat puţin după căderea căderea întunericului, când oamenii au luat-o brusc la fugă înspre biroul directorului, de la etajul întâi. Au alergat cu toţii pe culoare, au sărit câte două trepte, au cotit la dreapta şi la stânga, derapând pe linoleum, au dat buzna în anticameră, apoi în încăperea şefului cel mare, răsucind […]

AK-47 este o armă robustă, simplă şi puternică. Acest pistol mitralieră, numit în România PM, are o rată de foc de 600 de gloanţe pe minut, letale până la jumătate de kilometru distanţă. De la 10 metri, un glonţ tras dintr-un AK-47 străpunge 9 corpuri omeneşti, provocând răni fatale tuturor. Arma nu se blochează, practic, niciodată, trage la fel de bine în Sahara şi în Siberia, trage de sub apă, scufundată în noroi sau îngropată în zăpadă. O poţi scăpa pe jos, îi poţi crăpa ţeasta inamicului cu ea, îi poţi rupe spinarea, poţi sparge uşi cu patul de lemn […]

– Legitimaţia şi buletinul. Inginerul ăsta bucălat lucrează în acelaşi atelier cu mine. Cu doar o săptămână în urmă, am împrumutat un multitester de la el, în pauza de masă. L-am întrerupt taman când îşi punea tocana la borcan în etuvă, să se încălzească alături de sursele lăsate la verificat. Ne ştim de 3 ani, ne tot intersectăm prin atelier, la bufet, la budă. Acum îmi cere legitimaţia şi buletinul ca să intru în fabrică. Îmi vine să-l iau la mişto, dar are o faţă impenetrabilă, o privire fixă, de peşte fiert şi nu pare în dispoziţe de glume. Poartă […]

DIMINEAŢA Noroc că-i iarnă, putem ţine mâncarea de acasă pe balcon fără frică. Ne dă jos din pat reflexul condicii de 6.30, dublat de foamea matinală a vârstei 21 de ani. Scociorâm prin pungi, scoatem borcanul cu unt la apă, şniţelele, brânza topită “la triunghi”, nişte dulceaţă. A mai rămas şi ceva pâine, cam rece şi cam umedă, dar ajunge pentru începutul zilei. Roadem, mestecăm şi înghitem ce-am întins pe măsuţa din camera de hotel, noi, băieţii, mai mult, R. mai cu fereală. Plecăm apoi prin oraş, în căutarea unui “bar de zi” şi a unei “cafele”, fie ea nechezol […]

Nici azi, 18 ani mai târziu, nu mă pot hotărî: şi-a băgat dracul coada sau a fost doar aripa îngerului meu păzitor? Pe 21 dimineaţa ne-am îndreptat spre gară – Bucurie, R. şi cu mine. Ne-am strâns la Informaţii, locul în care toată România ce a trecut prin Gara de Nord şi-a dat întâlnire cel puţin o dată. Aveam toţi feţe lungi şi eram şi cam nedormiţi – trăsesem cu urechea la Europa Liberă toată noaptea. Eu, mai posac ca niciodată, pentru că tocmai văzusem semnele înfrângerii tropotind în sus pe scările de la metrou. Zeci de oameni se duceau […]