Vechiul blog, cel originar, a fost importat de magicianul site-ului, care ştie cu ftp şi http şi alte alea. Începutul este, de acum, în arhiva de pe petreanu.ro, un an de articole pe care probabil că unii dintre cititorii de azi nu le ştiu. Sunt câteva interesante pe-acolo, spun asta cu jumătate de gură, pentru că nu suport să-mi recitesc materialele, o dată publicate: văd cum trebuiau, de fapt, scrise de la început.

Poate ar merita, totuşi, seria amintirilor despre Revoluţie – găsiţi cele 10 istorisiri în categoria 1989. Sau poate o să vă placă seria “Vieaţa la mol”, sau poate episoadele din “Zen d’Acvariu”, nu ştiu. Le găsiţi voi, dacă vreţi.

Rămâne valabilă prima postare, într-o vineri, la amiază, pe la jumătatea lunii mai 2007: “…politică la maximum, maximum ca distorsul din boxele cu orgă de lumini, urlând a mitocănie bine dispusă prin talcioc.“

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Meritocraţie vs. Linguşerism
• Lungul drum spre normalitate
• Nopţi cu supă :-)

Mediafax transmite:

LONDRA – O specie de ploşniţă de apă care scoate sunete frecându-şi penisul de abdomen a fost desemnată cea mai zgomotoasă formă de viaţă de pe Pământ în raport cu dimensiunea corpului său, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii francezi şi scoţieni şi preluat de bbc.co.uk.

Insecta, din specia Micronecta scholtzi, scoate aceste sunete frecându-şi penisul de abdomen, proces numit “ţârâit” (frecarea a două părţi ale corpului pentru a produce sunete, în mod comun asociată cu greierii, cosaşii etc.). Specialiştii spun că acest cântec are rolul de a atrage partenerele sexuale.[...]

Autorii studiului, biologi şi experţi în inginerie, au înregistrat “cântecul” produs de această insectă cu ajutorul unor microfoane subacvatice şi au remarcat că acesta poate atinge un volum de până la 99,2 decibeli. Acesta ar corespunde sunetelor auzite de un spectator aşezat în primul rând la un concert susţinut de o orchestră simfonică mare.

Ca atare, cand intreabā de-acuma cineva cum a fost la concert, se poate raspunde, absolut stiintific, “ca o pwlā”.

PS – grijă mare la comentarii

Altele asemenea pe Amar de Zi

• De vorbă cu telespectatorii
• Spiritul sărbătorilor, cu adaos
• Misterul împuşcării colindătorului în blană de urs şi miraculoasa lui supravieţuire chiar înaintea marii sărbători a Crăciunului

Doru Iuga, directorul “de programe” al OTV, a fost arestat (alaturi de alte persoane) sub acuzatia de proxenetism si relatii sexuale cu minori.

Trambalat cu subinteles de mascati prin fata jurnalistilor, Iuga le-a strigat acestora, la un moment dat, o dezvinovatire:

- Sunt doar martor, doar martor!

Dinspre meleul de presa care alerga dupa el s-a auzit un raspuns-intrebare care include, ucigator, toate lectiile de rasucire a adevarului predate ani la rand, noapte de noapte, la televiziunea-garsoniera:

- Martor? Adica doar asistati la scene?

Senzational, nu?

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Lucruri care se fac, lucruri care nu se fac
• 3 invitaţii la Zonga
• The Marionette, de Dan Pavel

Pe fluxul foto al Casei Albe de pe Flickr a fost postată pe 2 mai următoarea imagine, făcută de Pete Souza (fotograful oficial al preşedintelui american):

După toate standardele tehnice şi artistice, nu e cine ştie ce fotografie, dar asta nu contează câtuşi de puţin, pentru că ea spune o poveste – şi încă una atât de puternică încât acest cadru a devenit fulgerător faimos în toată lumea.

Povestea este despre cei mai puternici oameni ai planetei urmărind, în direct, în aşa-numita Situation Room, operaţiunea de mierlire a celui mai căutat terorist al planetei, în noaptea de 1 mai.

Privirile eroilor* spun, fiecare, ceva anume. Primul din stânga, lipit de perete, vicepreşedintele Biden urmăreşte aproape incredul ce se petrece pe ecrane. În spatele lui, înghesuit într-un colţ, preşedintele Obama scrutează acţiunea cu o tensiune ce străpunge aerul. În picioare, diferiţi alţi funcţionari adoptă atitudini concentrate, cu note de uluire abia stăpânită, sau cu gura căscată de-a binelea. În partea dreaptă a cadrului, primul este secretarul apărării, Robert Gates, într-un uşor unscharf, aşteptând evaluativ deznodământul. Iar singurul personaj perfect clar din toată mulţimea, Hillary Clinton, secretarul de stat al Statelor Unite, are ochii larg deschişi şi mâna dreaptă peste gură, în postúra clasică a femeii care asistă la o grozăvie.

Din punct de vedere vizual, Hillary e cea mai puternică prezenţă în încăpere, atrage privirile fără greş (e, de altfel, şi singura căreia i se văd mâinile, care sunt aproape întotdeauna elemente de expresie). Te uiţi la ea şi nu te poţi opri să te-ntrebi ce văzuse în momentul acela?

Oare văzuse chiar momentul?

Când a fost întrebată, Hillary Clinton a spus că nu-şi aminteşte, că pur şi simplu nu ştie când a fost făcută fotografia şi că, în consecinţă, nu poate face o legătură între momentul respectiv şi acţiunea pe care o urmărea. Apoi, cu o sinceritate pe care am crede-o cochetărie dacă n-ar veni din partea ei, s-a declarat “uşor jenată” de probabilitatea ca mâna dusă la gură să fi fost doar o încercare de a-şi înăbuşi tusea – toată lumea ştie că primăvara ea se luptă cu alergiile.

Posibil. Plauzibil. Uneori, un gest întâmplător dă un sens aparte unei fotografii. Se-ntâmplă. Povestea tot rămâne.

Dar eu mai văd o poveste în imaginea lui Pete Souza. Mai uitaţi-vă o dată.

Unde stă POTUS? Într-un colţ, aproape căzând de pe scaun. Biden, numărul 2? Blocat la mantinelă. Şeful apărării, Gates? Aproape că n-a mai intrat în cadru. Hillary n-are loc să se mişte nicăieri, o tresărire a oricăruia dintre personajele din jurul ei ar arunca-o din scaun.

De fapt, toată lumea stă ba înghesuită pe-un scaun ce pare-n plus, ba îngrămădită în picioare, înspre uşă (tânăra care-şi iţeşte capul în ultimul plan al imaginii a intrat în istorie fără măcar să fi sperat la aşa ceva).

Un singur personaj nu priveşte spre ecranele de pe perete. Unul singur are spaţiu. Pe unul singur nu-l deranjează nimeni. Este tipul în uniformă albastră.

Poate aţi remarcat că el stă nu doar în capul mesei, ci şi pe cel mai mişto scaun.

Dacă era acolo când au intrat ceilalţi în cameră, a rămas la locul lui. Dacă a intrat odată cu ceilalţi, a primit cel mai bun loc.

De ce?

Pentru că el e tipul care are treabă în încăpere, de-aia. El este comandantul adjunct al Statelor Majore Reunite însărcinate cu operaţiunile speciale.

Imaginea asta ne spune ceva autentic şi incontestabil despre priorităţile, regulile şi ierarhiile celei mai puternice ţări de pe planetă.

Şeful cel mare şi toată gaşca de şefi-adjuncţi au inteligenţa, cultura, educaţia şi prudenţa să-şi ştie locul şi să-şi înţeleagă rosturile. Ei ştiu - aşa au fost crescuţi şi aşa funcţionează societatea lor – că e bine nu doar să pui omul potrivit la locul potrivit, dar şi să-l laşi să-şi facă apoi treaba.

Nu-mi pot opri rânjetul gândindu-mă cam cum au loc vizitele patronilor româneşti prin firmele pe care le deţin. Se-opreşte soarele-n loc că a venit şefu’. Se aşteaptă indicaţii, se sorb priviri, se-ascute-auzul pentru un râgâit ce sună a hm! La Ceauşescu se vopsea iarba-n verde înainte să apară la întreprinderi. Ştiu un loc unde se zugrăvesc culoarele înainte să vină omul – ba chiar, să vezi ce chestie, o dată s-a desfundat şi pisoarul, dacă îl taie nevoia pe şefu’, se poate?

De-o parte, meritocraţia. De cealaltă, linguşerismul. Nici n-are rost să ne-ntrebăm cine-a câştigat meciul ăsta – cu mult timp în urmă.

PS – La Vali găsiţi descrisă, într-un text mai vechi, procedura aplicată a linguşelii. Textul merită recitit. Şi, apropo, sper că nu se-ndoieşte nimeni că linguşerismul e o perversiune cu doi autori – n-am auzit de vreun cur să poată fi lins în timp ce se fereşte.

_____________
* Pentru lista completă a personajelor ce apar în fotografie urmaţi acest link.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Întoarcerea blogului rătăcitor
• Lungul drum spre normalitate
• Nopţi cu supă :-)

Un anunţ al premierului Emil Boc – şi mai ales motivaţia deciziei – merită un strop de atenţie:

“BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Impozitul minim va fi eliminat în această toamnă [...] “Se elimină impozitul minim începând cu această toamnă. Am apreciat şi am spus demult că acest impozit minim şi-a produs efectul pe care l-am dorit şi în această toamnă va fi eliminat”, a spus Boc.

Impozitul minim, introdus în primăvara anului trecut, este cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă firmele au venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.”

Care să fi fost “efectul pe care l-am dorit”? Dl. Boc nu ne-a luminat. Să fie, oare, cel despre care vorbeşte patronatul IMM-urilor, citat de Ziarul Financiar? Adică:

“Bugetul statului a pierdut 1,2 mld. lei prin instituirea impozitului minim în mai anul trecut, care a dus la ieşirea de pe piaţă a peste 300.000 de societăţi comerciale, spun reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

“Bugetul de stat a fost diminuat considerabil de la introducerea impozitului mimin, la capitolul de impozite, taxe şi contribuţii, deoarece odată cu încetarea activităţii a peste 317.000 de societăţi comerciale au fost generate efecte în cascadă: scăderea încasărilor la bugetul de stat din TVA, impozit pe profit şi impozit pe venit, scăderea încasărilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi fondurile speciale din taxe şi contribuţii salariale, creşterea numărului de şomeri”, a arătat Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR.”

Să mai facem un pas în explorarea minţilor guvernanţilor – este o aventură halucinantă:

“BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Ministerul Economiei vrea să monitorizeze evoluţia preţurilor pe piaţă, prin peste 1.400 de puncte de monitorizare, după un model implementat deja în Grecia şi care la trei luni după aplicare a dus la reducerea preţurilor cu 7%.

“Avem în evaluare la Ministerul Economiei un proiect, “Observatorul preţurilor”. Vom monitoriza în peste 1.400 de puncte preţurile, iar acolo unde vor fi derapaje va interveni Agenţia pentru Protecţia Consumatorului“, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Adriean Videanu. [...] Videanu a spus că acest sistem a fost introdus în Grecia şi la trei luni de la aplicare preţurile au scăzut cu 7%.”

Ce sistem, unde în Grecia, când? Cum va interveni Proteţia Consumatorilor? Pe ce bază legală? De unde bani pentru “1.400 de puncte de monitorizare”? Cum se va face monitorizarea asta? etc., etc.

N-am auzit despre acest “sistem introdus în Grecia” şi, oricât am căutat, n-am găsit nici o informaţie despre el. O fi, nu zic nu, dar nu ştim nimic clar în privinţa lui – dl. Videanu nu ne-a luminat, nici el.

În schimb, tot umblând să verific declaraţia, din una-ntr-alta am dat peste această afirmaţie a unui editorialist al Financial Times: “România trece printr-o perioadă mizerabilă din cauza recesiunii şi inundaţiilor, la care se adaugă un guvern în cel mai bun caz disfuncţional, iar în cel mai rău caz incompetent“.

Eu zic să punem răul înainte şi să nu ne mai ascundem după eufemisme dintr-astea intelectualiste. “Incompetent”? Cum ar zice englezul, ăsta e un “understatement”.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• No Related Post

Ştiţi reclama aia la mâncare pentru câini în care ni se promite că animalul va face caca solid după ce haleşte marca respectivă?

Orice crescător de câni ştie că ăsta e un semn de sănătate – şi nu e valabil doar pentru cei mai mai buni prieteni ai omului, ci pentru toţi prietenii, de fapt.

În marile treburi ale vieţii, o treabă mare solidă e primul pas spre succesul zilnic.

Dar parcă prea multă precizie în comunicare nu miroase bine.

Poate că era mai bine aşa:

(evident că, de fapt, n-aveam nimic important de zis – doar că mi-au plăcut conceptul şi realizarea spotului).

Altele asemenea pe Amar de Zi

• No Related Post

Mai e o dezbatere de purtat pe marginea filmului: modul în care a fost publicat. Nu e o discuţie plăcută pentru jurnalişti, dar ea trebuie făcută dacă vrem să înţelegem ce este şi ce ar trebui să fie presa în România.

În fine, rămâne o dezbatere teoretică, pentru că fapta s-a produs iar presa din România rămâne departe de modelul teoretic. Totuşi:

În principiu, faptul că filmul a fost scos din seif acum n-ar fi trebuit să oprească publicarea unui astfel de subiect. Nu e treaba presei să ascundă informaţii pentru că avantajează sau dezavantajează un candidat – sau o companie, sau un grup de interese. Singura întrebare este dacă publicul are dreptul să afle informaţia respectivă – şi, în cazul de faţă, evident că da.

Presa nu este însă un automat – sau n-ar trebui să fie. Se presupune că jurnaliştii înţeleg că sunt în permanenţă expuşi tentativelor de manipulare şi că-şi iau măsuri să evite, pe cât pot, capcana aceasta. Faptul că filmul a apărut în campania electorală n-ar trebui să oprească difuzarea lui, dar ar trebui să determine un scepticism dublu din partea jurnaliştilor înaintea publicării. Se întâmplă mereu în campanii să apară dezvăluiri jenante - poate mai ţineţi minte cazul Stenogramelor PSD din 2004, apărute cu o săptămână înaintea votului Năstase/Băsescu.

Este evident că intenţia celui care a scos filmul a fost să provoace un prejudiciu unuia dintre candidaţi. Jurnaliştii trebuiau să se asigure că această intenţie nu înlocuieşte fapta reală despre care se vorbeşte – sau că intenţia se bazează pe întâmplări reale şi explicitate corect.

Cum a apărut filmul? Tot ce ştim este ce ne-a spus Alecu Racoviceanu, de la Gardianul. Ziarist vechi, cu surse multiple şi foarte puţine erori de apreciere (eu, cel puţin, nu ştiu nici una), Alecu a declarat că a obţinut filmul de la o sursă de mare încredere, care nu l-a lăsat niciodată descoperit. Alecu mai spune că e sigur de autenticitatea filmului şi precizează că e pregătit pentru un eventual proces.

Dar nu e suficient.

Problema e că Alecu a obţinut o informaţie de la o sursă şi a publicat-o ca atare, fără să mai construiască nimic în jurul ei (explic imediat ce înţeleg prin construcţie). Ca atare, înseamnă că Alecu a fost numai un vehicul, nu un jurnalist. Întâmplător, şi eu cred că filmul este autentic (poveştile cu “trucajele” sunt de tot râsul), dar asta nu scuză procedura insuficientă de verificare.

Regula nescrisă a meseriei este că, atunci când obţii o asemenea bombă, o verifici. Verificarea nu înseamnă “expertize tehnice”, cum ar crede unii, pentru că presa nu e procuratură. Verificarea înseamnă să decelezi contextul în care s-a produs incidentul – pentru că ce vedem noi este doar un mic capitol dintr-un film mai lung. Reacţia automată este să vorbeşti cu victima – cel puţin cu victima – şi să obţii mai multe amănunte, să-i înregistrezi mărturia. Apoi, e nevoie să găseşti şi să vorbeşti cu persoanele care ar fi putut vedea ce s-a întâmplat, să verifici dacă mai există înregistrări ale momentului, din alte unghiuri. Cele 3 persoane care au remarcat lovitura sunt primele care ar fi trebuit căutate; poate şi alţii. Alţi politicieni erau pe scenă, personal tehnic, organizatori – şi ei ar fi trebuit contactaţi. În fine, trebuia contactat însuşi candidatul. Aşa e firesc şi corect.

E un demers dificil – la mitingurile electorale, lângă scenă stau de obicei simpatizanţi ai candidatului; e probabil că nu vor vorbi uşor despre aşa ceva sau că vor încerca să inducă în eroare reporterul. Dar asta e meseria, nu întotdeauna ai parte de martori cooperanţi. Cât despre candidat, se prea poate să fi refuzat o discuţie, dar asta rămâne o presupunere care nu scuză absenţa demersului de a-l întreba.

Filmul în sine e un punct de pornire, nu finalul. Absenţa acestei construcţii solide în jurul lui provoacă, instinctiv, neîncredere. Publicul simte că jurnalistul a fost leneş şi a acceptat manipularea doar pe baza convingerii că “totul e în regulă”. Dar meseria asta e pe dovezi, nu pe convingeri (spune-mi ce ştii, nu ce crezi). Filmul dovedeşte lovirea unui minor, dar povestea şi contextul lipsesc. Teoretic vorbind, poate că decelarea contextului agrava sau scuza atitudinea dlui Băsescu – nici nu mă interesează. Trebuia să fie şi nu e.

De ce n-a construit Alecu în jurul subiectului? Nu cred că a încercat şi n-a reuşit. Filmul n-a fost însoţit nici măcar de datare – la început, toată lumea a crezut că e de la “locale”, nu de la prezidenţialele din 2004. Deci e foarte plauzibil că n-a existat nici un efort de documentare suplimentară pe marginea lui.

O primă variantă ar fi că sursa despre care vorbeşte nici nu există. Avanpremiera lui Dinu Patriciu sugerează aşa ceva. Filmul ar fi putut fi furnizat la pachet cu decizia de publicare imediată dinspre unul dintre patronii de presă. Dacă e aşa, persoana respectivă nu înţelege cum funcţionează de fapt presa, chiar dacă patronează o parte a ei. Forţajul lui a blocat construcţia din jurul subiectului, l-a slăbit şi a provocat multe probleme în dezbaterea ulterioară. E una din probleme fundamentale de înţelegere pentru majoritatea patronilor de presă din România – nu e o afacere ca toate celelalte, pentru că singurul ei atu este credibilitatea, în cele din urmă. Până când acel patron de presă nu va înţelege această evidenţă, vom avea mereu pierderi de credibilitate pentru presă.

O altă variantă ar fi că Alecu n-a mai avut răbdare pentru că a intenţionat să publice acum, înaintea turului al doilea. Asta e foarte rău. Poate că a fost convins că publicul trebuie să afle la ce se pretează unul dintre candidaţi înainte de a-l alege. Această variantă presupune amestecul direct şi intenţionat în campanie din partea unui ziarist. Repet – presa nu trebuie să ia decizii de publicare/nepublicare în funcţie de efectul asupra uneia dintre părţi, dar regula aceasta e valabilă şi invers – nu trebuie să publice ceva cu intenţia de a afecta una dintre părţi, doar pentru că crede că e important. Personal, nu cred că Alecu ar avea astfel de parti-pris-uri, dar, de dragul demonstraţiei, am trecut şi ipoteza asta aici.

O altă variantă este că Alecu n-a fost sigur că numai el are filmul, deşi susţine că sursa lui e de încredere. Poate că sursa lui era secundară, cine ştie, poate că sursa obţinuse la rândul ei filmul din altă parte şi poate că furnizorul iniţial ar fi putut livra şi altcuiva, văzând că nu se întâmplă nimic. Aceasta este o circumstanţă atenuantă pentru publicarea grăbită a unui subiect – ştiu, e foarte subiectiv, dar face parte din viaţă: teama că scoop-ul ar putea fi furat de competiţie. Nu mai ai timp să faci toată construcţia, te asiguri că măcar informaţia iniţială e sigură, îi dai drumul şi eşti primul. Nu e o situaţie ideală, dar se întâmplă foarte des.

În fine, nu pot fi condamnate restul redacţiilor că au preluat subiectul. Presa nu e o societate filantropică, e o haită de lupi înnebuniţi de mirosul sângelui. Aruncă-le o astfel de pradă şi dă-te repede mai în spate. Construcţia care trebuia făcută înainte de publicare s-a încropit după, cu rezultatele ştiute: vacarm, o familie înnebunită de haosul în care a fost băgată, un brouhaha din care e greu să mai înţelegi ceva.

Presa a avut ocazia de a aborda profesionit un subiect care va rămâne în istorie. A ratat-o.

Încă o dată – sunt discuţii paralele. Momentul publicării, modul precar în care a fost publicat filmul nu exclud şi nu justifică gestul odios al dlui Băsescu. Dar cred că jurnaliştii trebuie să-şi pună întrebări după această poveste şi să accepte şi răspunsurile.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• După dezbatere
• CNA mai muşcă o dată
• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi

Bucureşti, 19 nov /Agerpres/ – Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac încalcă regulile profesiei de jurnalist în momentul în care propun unui demnitar nepublicarea unor informaţii de interes public. Mai mult, Sorin Roşca Stănescu oferă în mod explicit demnitarului protecţie mediatică, au concluzionat membrii Comisiei media (CRP+AJR), întrunită, joi, în calitate de organism de autoreglementare în domeniul bunelor practici jurnalistice.

Comisia a discutat cazul dialogurilor dintre Sorin Roşca Stănescu, Bogdan Chirieac şi Cătălin Macovei, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, aşa cum reies din stenogramele publicate de ziarul ‘Curentul’ în săptămâna 10 – 16 noiembrie [...].

În documentul citat se arată că Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac ajung la o înţelegere cu un demnitar cu scopul explicit de a denatura adevărul, iar în urma acestei înţelegeri cei doi îşi pierd imparţialitatea şi independenţa.

De asemenea, potrivit Comisiei media, Bogdan Chirieac oferă servicii de influenţă, care sunt interzise de regulile conduitei jurnalistice. [...]

În consecinţă, comisia consideră că instituţiile de presă care colaborează cu Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac pentru prestaţii jurnalistice sau de management editorial riscă să compromită nu numai propriul prestigiu, ci şi credibilitatea profesiei.

De aceea, Comisia media recomandă instituţiilor de presă şi jurnaliştilor să nu îi mai prezinte pe cei doi drept jurnalişti sau cu orice altă titulatură care face trimitere la această meserie. AGERPRES/(Daniel Popescu)

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Furt în grădina Carpaţilor
• Ce-au mai făcut jurnaliştii în ultimul timp
• In other news