Cronica unei popriri neanunţate (I)

Ilustraţie – Shutterstock

M-a sunat ieri contabilul: „aveţi o plată din card pe care n-o înţeleg şi la care nu e ataşată nici o factură”. Îmi trimite extrasul, să văd şi să explic. Citesc, o sun înapoi: „n-am nici cea mai mică idee, dar mă duc mâine la bancă, să-ntreb”.

Pe extras apărea, deci, o „colectare sume poprite pentru Bej Barbu & Dobre”, 664,40 lei, cândva în decembrie. La bancă, o domnişoară cu ochi verzi şi doi nasturi în pericol pe piept. Who da fuq iz Bej şi colegii şi de ce mi-au luat banii din card, o-ntreb (ceva mai politicos, totuşi). Domnişoara flutură genele, zâmbeşte şi respiră precipitat (nasturii rezistă) înainte de a-mi răspunde, candid: „noi nu ştim, mai mult decât ce scrie aici nu putem vedea”.

– Păi cum, cineva-mi ia bani din cont, eu nu ştiu ce-i asta şi banca nu ştie ce să-mi spună?
– Mda.
– Puteţi să-mi spuneţi, măcar, dacă e plată la POS, cu PIN, dacă e on-line, ce e asta?
– Să chem o colegă.

Colega are, şi ea, doi nasturi în pericol la cămaşă. Decid că-mi place uniforma asta, mai ales că e punctată de-un nas cârn ce susţine o pereche de ochelari cu un oarecare innuendo.

„Asta e o executare silită pentru sumă neplătită”, îmi zice o gură rujată de sub nasul cârn. „Bej vine de la Biroul Execeutori Judecătoreşti. Aveţi vreo amendă mai veche, rovinietă, ceva?”.

„Nu, n-am, adică amendă nu, rovinietă am de ani de zile”, îi zic, dar ştiu că oricum e inutil. Nici nasul cârn şi nici ochii verzi n-au ce face, banii au zburat, ele-s mici, nu ştiu nimic.

„Căutaţi pe internet Bej Barbu & Dobre şi daţi-le numărul acesta de referinţă, vă explică ei”.

Pe internet Bej Barbu şi colegul au un site cu nişte numere de telefon expirate şi o adresă de Yahoo la care, deocamdată, n-a răspuns nimeni – şi-s gata să pariez că nici nu va răspunde cineva vreodată. La 11832 (foarte amabili, recomand) e un singur număr de telefon, şi el deconectat. În fine, din aproape-n aproape, am găsit totuşi un număr de fix la care timp de o oră a sunat în gol, după care 15 minute a sunat ocupat întruna, ca să nu mai răspundă nimeni din nou altă oră dup-aia.

Deci sunt împotmolit. Am pierdut vreo 3 ore cu drumuri şi telefoane la care n-am aflat nimic. Am pierdut şi 664 de lei şi 40 de bani pe o… ceva ce nu ştiu ce e, că n-am primit nici o notificare, niciodată. Rovinietă am, singura amendă de radar din ultimii 8 ani am plătit-o pe loc, impozitele şi taxele le achit la timp, n-am nici datorii, nici facturi neplătite, şi nici nu m-a avertizat cineva că aş fi uitat de ceva de plată. Pur şi simplu habar n-am cine şi de ce mi-a luat banii din cont, şi nici de ce banca a permis asta fără să mă avertizeze în vreun fel.

Dar nu mă las. Acesta e doar primul episod. Va urma (cine ştie când?)

Articol din categoria: ACTUALITATE

81 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    poti sa le faci o vizita la ei acasa BEJA Barbu si Dobre
    Barbu Cristian si Dobre (fosta Maghiar) Ana-Maria
    București Bd. Unirii, nr. 20, bl. 5C, et. 3,ap. 16, sector 4

    0
    0
  2. Faci frumos o plângere la banca de refuz plata si spui ca nu ai autorizat respectiva tranzactie. Daca nu o accepta, mergi la politie.

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    http://adidobre.ro/?tag=barbu-si-dobre
    stai ca au mai patit-o si altii , e de la CNADNR 🙂 si da-i si lupta neicusorule

    1
    0
  4. #4 Comentariu nou

    e amenda cdadnr pentru rovignete. Ar fi trebuit sa Primești niște hârtii prin posta pentru Înștiințare. E posibil ca bej sa fi luat aiurea contul tău de undeva. Si eu am primit adresa de la un bej cu un cont Si o banca la care sunt înștiințată ca mi se pune poprire pe acel cont deși eu habar nu am de banca aia si nici de cont. Dacă mașina e pe persoana juridică te ai ars, te poate executa orice bej, hârtiile sunt atât de multe încât banca da drumul la orice

    0
    0
    • M-aş mira să fie rovinietă, plătesc cu religiozitate rovinieta după ce am luat 2 amenzi intr-o zi, la un dus-întors, pentru că uitasem c-a expirat. Să vedem.

      0
      0
    • Păi tu o plătești, dar statul n-a aflat asta 😛

      0
      0
    • #7 Comentariu nou

      Mi-a venit mie pe firmă o amendă de rovinietă, pe numărul unei dube vândute acum peste 10 ani. Pe înștiințare era vorba de un vehicul pe două roți…

      Numele firmei mele și adresa erau corecte, CUI-ul era al unei firme din alt județ.

      0
      0
  5. #8 Comentariu nou

    Share de la un coleg al meu:

    1. Mergi la politie si faci o plangere, ti se da hartiuta :)))
    2. Mergi la banca si dai hartiuta, apoi astepti

    Bafta 🙂

    0
    0
  6. #10 Comentariu nou

    Dupa suma pare amenda de rovigneta. Te-a prins exact in ziua cand nu o aveai.
    Insista la banca sa-ti dea o copie a popririi pentru ca o au si pot. Asa afli.
    Deasemenea, daca ai conturi in mai multe banci, te sfatuiesc sa printezi repede extrasul de cont si sa vorbesti cu celelalte banci, altfel te executa toate cu aceeasi suma. Si pe urma alergi dupa BEJ sa-ti recuperezi banii retinuti in plus.
    Succes!

    0
    0
  7. Fix la fel am patit si eu iar dupa 3 zile de „research” am descoperit ca era vorba de o poprire pusa de catre ANAF.Culmea ca respectiva poprire era de pe urma unui PFA radiat cu 2 ani in urma.
    Am rezolvat speta pana la urma cu ajutorul unui inspector de la ANAF iar suma retrasa aiurea mi-a fost returnata dupa aproximativ 2 luni de zile.Asadar in Romania totul e posibil!
    Pariez ca e vorba tot de inestimabilul ANAF si in cazul tau.
    Oricum abia astept next episode 🙂

    0
    0
  8. #12 Comentariu nou

    Banca are cu siguranta adresa de infiintare a popririi, care ar fi trebuit sa ajunga si la tine de la acel BEJ. Poti cere o copie a acestei adrese.

    0
    0
  9. #14 Comentariu nou

    vezi, Vlad, si sa nu imi dai dreptate ca eu lucrez doar cu cash, fara conturi bancare, fara card?
    sunt constient de beneficiile cardurilor, dar atat timp cat in Romania se intampla „d-astea” (mai stiu si eu cateva cazuri) eu raman la cash….

    0
    0
  10. #16 Comentariu nou

    eu mi-aș lichida orice relație cu o bancă ce se dovedește capabilă de asemenea manevre. și i-aș face public numele, să știe și alții la ce să se aștepte de la ea.

    0
    0
    • #17 Comentariu nou

      Banca nu prea are ce sa comenteze daca exista o hotarare judecatoreasca.

      0
      0
    • @Sabotor, banca trebuie sa execute poprire, dar ar trebui sa și informeze clientul despre poprire atunci când ii parvine

      0
      0
    • #19 Comentariu nou

      @Mihai
      corect, da’ eu voiam sa arat doar ca banca „capabila de asemenea manevre” nu prea are ce face. Prin „asemenea manevre” eu am inteles proprirea de fonduri; daca era vorba de incompetenta domnitelor de la ghiseu care n-au putut da informatii clientului, nu banui banca de „asemenea manevre” ci doar angajatii – de incompetenta.

      0
      0
  11. #20 Comentariu nou

    Vlad, spui ca ai avut doua amenzi pentru rovinieta. Nu cumva ai platit doar amenda catre primarie? Mai aveai de platit si contravaloarea rovinietei (28 euro) pentru fiecare dintre cele doua amenzi. Daca le-ai platit, probabil ai niste drumuri de facut la birou judecatoresc, CNADNR, instanta ca sa poti sa anulezi executarea. Daca nu le-ai platit (si ai fost executat pentru asta) poti sa te consolezi cu faptul ca au venit pe aceiasi executare si nu separat, caz in care ai fi fost executat pentru aproape 1.100 lei.

    0
    0
    • Sunt vreo 5 ani de-atunci şi am aflat că am de plată după ce am primit un soi de decizie executorie. Am plătit ce era de plătit, n-am contestat, dar măcar am ştiut despre ce era vorba.

      0
      0
  12. CNADNR-ul nu se ocupa si de podul ala la Fetesti? Inteleg ca iti platesti Rovignieta, da poate ai uitat de vreo trecere spre mare, de cand cu e-ticket 😉

    0
    0
  13. Banca ar trebui sa aiba o copie a hartiei de poprire. Nu au dreptul sa ia banii din cont fara hartia aia. Cereti o copie. Daca zic ca nu o au inseamna ca banca a pus aiurea poprire, a luat banii fara justificare si o puteti actiona civil.

    0
    0
  14. Clar nu este anaf, ei nu folosesc bej.
    Nu poti cere refuz de plata bancii ptr ca este proprire de la executor.
    De fapt nu prea poti cere nimic bancii, trebuie sa dai de bej si sa aflii speta.
    La rovinieta erau doua componente ale amenzii, una a statului, care ar fi venit prin anaf si una de la compania etc care ar putea veni prin bej

    0
    0
  15. #25 Comentariu nou

    Posibil sa fie asta pretul platit pentru presiunea pusa pe recuperarea banilor din prejudicile aduse statului. Oamenii s-au apucat sa recupereze, dar au inceput prost.

    0
    0
  16. #26 Comentariu nou

    Macar spune-ne ce banca e, ca sa ne ferim de ea.

    0
    0
  17. #27 Comentariu nou

    poprirea e un titlu executoriu pe care banca e obligata sa il execute, dar nu e obligata sa te anunte (nu impuscati mesagerul, asa functioneaza legile la noi!). obligatia asta revine emitentului popririi. daaar… banca nu a visat suma sau contul… adica banca infiinteaza poprirea pe cont in baza unei adrese scrise primite de la emitent, dupa care iti poate da o copie, numai sa vrea si sa stie cum (daca nasturii erau in pericol, nu stiu ce sa cred despre neuroni…). in principiu, cam toate bancile au in centrala un departament specializat de popriri, cu care dom’soara nasturas trebuie sa ia legatura

    0
    0
    • Problema mea nu e plata în sine, ci faptul că nu ştiu despre ce e vorba şi nici nu găsesc o cale să aflu. Asta mi se pare cu adevărat inacceptabil. Pierd mult timp şi energie ca să aflu de ce mi-a luat cineva bani din cont. Ar trebui să fie mult mai simplu.

      0
      0
  18. #29 Comentariu nou

    Banca nu avea ce face. Orice alta banca ar fi procedat la fel pentru ca asa le cere legislatia.

    Cel mai probabil e de la CNADNR dar nu amenda ci DESPAGUBIREA. Era o vreme in care CNADNR percepea, pe langa amenda, o despagubire in valoare de €24 echivalent in lei (parca), cu argumentul ca tu probabil ai mers un an cu masina pe drumurile publice fara sa platesti si fara ca ei sa te prinda. Cei €24 reprezentau valoarea taxei de drumuri pe un an. Instiintarea pentru aceasta despagubire de obicei nu venea impreuna cu amenda si aparea doar la ANAF daca te duceai tu sa mai intrebi din cand in cand daca ti-a mai aparut ceva de platit. Tu nestiind de despagubire, n-ai platit, iar CNADNR a trimis-o in executare. Intre timp, aceasta despagubire a fost contestata in instanta de Avocatul Poporului si s-a dovedit ca e ilegala (sau neconstitutionala). Birourile de executori judecatoresti care au primit sute si mii de astfel de dosare, stiau ca e ilegala si de aceea nu au notificat oamenii corect si de bun simt, in posta, ci s-au prevalat de articolul din legislatie care le permite sa afiseze somatia intr-un loc vizibil la exteriorul imobilului in care locuieste „paratul”. Adica au lipit somatia pe usa blocului sau pe poarta omului, i-au facut o poza pe care o au la dosar si apoi au dezlipit-o si si-au vazut de drum. Asta pentru ca persoana vizata sa nu poata contesta despagubirea inainte sa plateasca, ci sa se trezeasca cu banii luati din cont si apoi sa conteste. Ideea e ca daca persoana in cauza declanseaza procedura de contestatie inainte (sau fara) sa plateasca, si apoi castiga, executorii judecatoresti raman cu buza umflata – nu-i mai plateste nimeni. Daca ei apuca sa ia acesti bani, sunt buni luati, iar persoana amendata trebuie sa dea in judecata CNADNR ca sa-si recupereze atat valoarea despagubirii (€24-28) cat si valoarea cheltuielilor de executare (€100 – 120). Asta e motivul pentru care doar cei mai saraci si obscuri executori s-au bagat la aceasta manevra – si nu m-ar surprinde sa fi dat niste spagi prin CNADNR pentru dosarele astea. Executorii seriosi, n-au acceptat astfel de dosare pentru ca stiau ca acea despagubire urma sa fie declarata ilegala (sau fusese deja).
    Acum, daca vrei sa recuperezi suma, trebuie sa angajezi avocat si sa dai CNADNR in judecata. Te va costa 500-700 lei si procesul va dura 1-2 ani. Eu am renuntat (pe asta s-au bazat si ei).
    Imi cer scuze pentru lungimea comentariului insa am trecut prin asta anul trecut, m-a costat cateva zile si multi nervi sa aflu toate astea si ma gandesc ca ar putea ajuta pe cineva.

    Succes

    1
    0
  19. #30 Comentariu nou

    Pai procedura in sine e destul de simpla, doar ca in cazul tau probabil s-au strecurat una sau mai multe erori. In cazul unei popriri, dupa ce aceasta se infiinta, trebuia sa primesti o adresa de infiintare a popririi din care reies toate cele.

    0
    0
  20. #31 Comentariu nou

    Ar fi interesant de studiat ce-i cu BEJ-urile astea si ce legaturi exista intre ele si angajatii CNADNR. Nu de alta, dar pare o practica obisnuita sa te trezesti cu poprire sau notificare de plata direct de la BEJ. In rest nu primesti nimic! A patit-o si un coleg, n-a aflat nimic de amenda (de altfel meritata), nici de proces, doar de BEJ si comisionul acestuia (mai mare decat amenda!).

    0
    0
  21. #32 Comentariu nou

    Mie mi-a blocat conturile Directia financiara locala,fara nici un aviz…I-am cautat, eram dator de 7 ani niste recalculari de impozit la sfarsit de an,pe persoana fizica,plus dobanzi aferente, mi-au aratat si avizele de la posta,scanate frumos,cu adresa…eronata (chiar inexistenta!), asa aveau dansii evidenta…I-am convins ca platesc recalcularea dar nu si penalitatile (care erau duble fata de suma..),au fost de acord, spre surprinderea mea, mai sunt oameni normali inca…Este directia din Sibiu, am avut noroc, probabil, ca daca aveam <>,cine stie…….Rabdare si succes !!

    0
    0
    • #33 Comentariu nou

      Ai platit degeaba pentru ca dupa 7 ani sunt prescrise sumele. Trebuia sa devii suspicioasa atunci cand au fost de acord cu renuntarea la penalitati. Practic ei necomunicandu-ti la adresa corecta te-au lasat neincunostiintata, si in aceasta situatie suma s-a prescris. Ma rog nu e rau ca ai dat bani la buget daca acestia ar ajunge la profesori, pompieri si doctori si nu ar fi furati de politruci.

      0
      0
  22. #34 Comentariu nou

    Mie mi-a blocat conturile Directia financiara locala,fara nici un aviz…I-am cautat, eram dator de 7 ani niste recalculari de impozit la sfarsit de an,pe persoana fizica,plus dobanzi aferente, mi-au aratat si avizele de la posta,scanate frumos,cu adresa…eronata (chiar inexistenta!), asa aveau dansii evidenta…I-am convins ca platesc recalcularea dar nu si penalitatile (care erau duble fata de suma..),au fost de acord, spre surprinderea mea, mai sunt oameni normali inca…Este directia din Sibiu, am avut noroc, probabil, ca daca aveam GHINION ,cine stie…….Rabdare si succes !!
    P.S
    Ghinion intre ghilemele nu a fost suportat anterior…Aloo,o fi cineva pe fir ?? O cafea atunci,neagra !! Ar fi culmea sa vina,am mai baut una….

    0
    0
  23. #35 Comentariu nou

    Banca îți poate da adresa de înființare a popririi. Năsturașii sunt diletanți, sigur in head office este venită hârtia. Frumos (și uzual) era să te anunțe, să blocheze banii 15 zile,există posibilitatea legală, și să-i vireze dacă nu vii cu adresa desființare/dovada plății din altă bancă
    Ce e de făcut:
    1. Dai de BEJ și vezi despre ce este vorba; dacă recunoști debitul, asta e. Te asiguri să trimită adrese de desființare acolo unde le-au trimis ca să nu ai probleme pe viitor și să radieze din AEGRM dacă cumva au făcut-o. Dacă nu recunoști debitul, mergi la avocat
    2. Schimbi nasturii – nu e ok cum te-au tratat, au ținut cu ursu’
    3. Ar fi bine să ne spui angajatorul nasturilor, să-l ocolească cititorii tăi
    4. Dacă chiar e o amendă CNADR sau de la altă instituție de stat (puțin probabil, though), ai material pt o anchetă. Statul are ca organ de executare ANAF. dacă a apelat la un BEJ, mie îmi pute a șpagă.

    0
    0
  24. #36 Comentariu nou

    Refuz de plata, apoi multumesti frumos bancii pentru neprofesionalism (nu au fost instare sa-ti spuna) cum si cui au dat din banii tai) si te muti la alta banca. Asta pana la (Doamne-fereste) alta surpriza, ca deh, sunytem in Romania unde bancile sunt Dumnezei…

    0
    0
  25. Nasturii sunt de vină. Banca, back-office-ul ce-i drept, poate să știe orice. Trebuie doar puțină investigație asupra tranzacției. Cred că mai mult de 3-4 persoane n-ar trebui implicate mai mult de 1 oră în procesul ăsta.

    0
    0
  26. #38 Comentariu nou

    http://cejbuc.ro/tabloul-birourilor-ex-jud/

    Ii gasesti in lista acolo cu un numar de mobil
    0729895658

    Daca nu e de actualitate poti suna direct la CEJ Bucuresti si sa le ceri datele actualizate

    Best of luck ?

    0
    0
  27. Foarte ciudata treaba! Eu as fi facut un scandal monstru la banca… nu neaparat ca ti-au luat banii din cont fara explicatie, ci pentru felul in care au tratat problema. Iar amenda sigur e de la vreo rovinieta, ceva… E clar ca nu poti lasa lucrurile, e un abuz!

    0
    0
  28. sate trezesti dintr-o data cu banii luati din cont fara sa ai habar e japca curata

    0
    0
  29. #43 Comentariu nou

    Titlurile executorii sunt o forma de imbogatire sigura si rapida a unei alte categorii de baieti destepti: executorii judecatoresti. Si-au facut si ei o sursa sigura de venit, ca sa nu mai stea sa caute clienti.
    Esti ziarist si ai metode si surse de investigatie mult mai rapide decat mine. Iar acum, ca ai patit-o chiar tu, poate vei fi suficient de motivat sa intri putin pe firul asta la capatul caruia vei vedea o alta forma de abuz asupra cetateanului.
    Uita-te putin la (evident) modificarile aduse legii care reglementeaza aspectul asta si vei vedea ca practic oricine vrea sa-ti puna popriri pe salariu, cont bancar si ce mai ai, o poate face fara nicio problema, fara sa se mai deranjeze sa te anunte ca ai vreo datorie fata de el, prin simpla apelare a unui executor; s-a eliminat necesitatea obtinerii prealabile de la un judecator a aprobarii unui titlu executoriu, motivandu-se ca „si-asa era doar o formalitate, ca judecatorii oricum semnau fara sa citeasca”(!!!). Deci, intre cel care zice ca ii esti dator si executorul judecatoresc e cale libera. Doar ca, daca ne gandim un pic, executorul judecatoresc are tot interesul sa execute pentru ca asta e afacerea lui, nu-i asa? Nu asta e obiectul de activitate al firmei lui? Iar treaba merge bine, ca pe roate, pentru ca tu, cel „executat”, esti victima sigura! Tu ai dreptul sa contesti titlul executoriu doar in instanta! Deci, nu ai cum sa stai de vorba si sa te lamuresti sau sa corectezi eventuale greseli facute de entitatea care zice ca ii esti dator, pentru ca legea ti-a luat posibilitatea asta. Te trimite sa pierzi timp si bani direct la judecatorie, ca doar se stie ca e cea mai buna forma de descurajare a contestatiilor. Asta daca ai primit titlul executoriu, si afli macar asa, in al 13-lea ceas ca esti dator cuiva.
    In cazul meu, ca persoana fizica, Directia Taxe si Impozite a sectorului 2, Bucuresti, mi-a trimis in luna aprilie 2015, titlu executoriu pentru o diferenta de impozit auto, pe care au lasat-o la dospit timp de 5 ani. Bineinteles ca s-au adunat penalitati si s-au adunat cu totul cam 1000 de lei. O suma mare pentru mine. In tot timpul asta, in fiecare ianuarie, instiintarile de plata pe care mi le-au trimis acasa nu au continut niciodata vreo datorie. De unde era sa stiu ca datorez vreo suma? De obicei sunt la zi cu impozitele si taxele. Mi-au trimis direct titlul executoriu. I-am intrebat de ce nu m-au anuntat mai devreme si in principiu, de ce nu m-au anuntat deloc, inainte de titlul executoriu. Mi s-a raspuns ca n-au timp de asta, sunt sufocati de munca. Deci, titlul executoriu nu este o procedura de exceptie, pentru rau-platnici, ca ultima forma de recuperare a unor sume de bani datorate. A devenit regula. Asa am vazut cum practic orice functionar acrit de munca lui prost platita, are dreptul sa te trateze ca pe un rau-platnic, intocmind automat liste cu cifre, fara vreun filtru sau criteriu uman. El se multumeste sa fie o rotita in angrenajul afacerilor unora (executori judecatoresti + firme de curierat dedicate trimiterilor de acest tip) cu statul (in cazul de fata administratia locala). Cand am intrebat banca (BCR) de ce nu am fost anuntata ca mi s-a golit contul ( nu tin decat sume mici in el), mi s-a raspuns ca legea obliga bancile sa dea curs cererilor executorilor judecatoresti fara a cere permisiunea sau a informa titularul contului. Am solicitat inchiderea contului, pentru ca oricum, nu mai aveam cu ce sa-l alimentez in viitorul apropiat si mediu. Mi s-a raspuns ca (,) contul bancar este blocat pana la ridicarea popririi. Desi am spus ca nu aveam de gand sa platesc restul sumei catre Taxe si Impozite sector 2 depunand bani in contul meu bancar, mi s-a raspuns ca nu conteaza. Nu pot sa inchid contul. Asa ca am ramas prizonierul bancii, obligata sa platesc comision de administrare pentru un cont gol, de care nu mai aveam nevoie. Si uite asa m-am trezit cu inca o tinichea de coada! Cine este al doilea castigator din treaba asta cu popririle ca regula de lucru a administratiei locale cu contribuabilul? Banca, of course! Ea e mica si nu stie nimica! Fac astia legile peste capul ei, mititica! Ciuguleste si ea un pic din cadavru, ce mare lucru….
    Punand cap la cap si alte aventuri avute tot in domeniul fiscal, dar cu micuta firma in care sunt asociata, imi este clar ca prezumtia de nevinovatie si secretul bancar nu mai exista de facto, in tara asta.
    Principiile statului de drept, de orice fel, au fost tocate in bucati-bucatele, pana la disparitia lor totala in exceptiile de la regula.

    0
    0
    • #44 Comentariu nou

      Conform unor prevederi legale, banca nu poate inchide nici un cont al unui client poprit. Ce poti sa faci, in schimb, e sa nu mai platesti comisionul lunar de administrare a contului. Intr-un numar suficient de luni (3-6-12), teoretic banca se prinde ca e un cont dormant pe acre nu mai are sens sa il tina deschis si il inchide singura, fara sa mai platesti nimic. nu te gandi ca in perioada asta n-o sa primesti „invitatii” acasa, sa binevoiesti a plati comeseoanili, dar in final vor incide contul. mai complicat va fi cand vei vrea sa deschizi un alt cont (platit comisioane+prezentat sistare poprire)

      0
      0
  30. #45 Comentariu nou

    Același lucru am pățit și eu dar din fericire lucram într-o banca și am aflat rapid (în cazul meu CNADNR) . Cere fetei din sucursala sa ia legătura cu cei de la popriri care-ți vor da copiile documentelor primite de la BEJ. Și verifica și în celelalte bănci unde mai ai conturi pentru ca e posibil sa ai și acolo sume blocate sau chiar plătite.

    0
    0
  31. #46 Comentariu nou

    Nu vreau sa fiu indiscreta insa ce banca e?! Cum e posibil ca o banca sa retraga orice suma din contul unui client fara sa-i ceara acordul clientului?! Doar in cazul in care clientul aranjeaza o plata in acest fel, deci are cunostinta. Pai atunci orice banca poate face ce vrea cu banii nostrii?! E foarte periculos ce se intampla. Ar trebui facut public in masa acest lucru si avertizate bancile.

    0
    0
    • #47 Comentariu nou

      Toate bancile retrag sumele aceste fara sa te anunte. De fapt am intalnit o singura banca si aceea in totalitate romaneasca, care ne-a anuntat cand am fost intr-o situatie asemanatoare.

      Dar la o banca din celelalte a trebuit sa ma cert vreo 10 minute cu o d-soara si apoi am trecut la alta pana am primit copie a unei popriri.

      0
      0
    • #48 Comentariu nou

      E, pe dracu’. Nu toate bancile transfera bani din contul clientului fara sa-l anunte. Manaci rahat, pentru ca doua randuri mai jos te contrazici singura (asta-i realitatea romaneasca, hai sa acceptam s afim fraieriti pentru ca se intampla tuturor? WTF?). O banca normala la cap ar trebui sa fie obligata de buns imt, de locgic si de lege sa anunte clientul in cazul unei popriri. De ce? Pentru simplul motiv ca poprirea se trimite la toate bancile (toate conturile titularului) asa ca este de-a dreptul imbecil sa fii executat de mai multe ori, de pe toate conturile pentru aceiasi poprire/suma. Asa ca o banca normala la cap ar trebui sa te anunte. Asa cum o banca normala la cap ar trebui sa ridice poprirea de pe cont in momentul in care ai prezentat OP-ul cu achitarea popririi respective din alt cont/alta banca (pentru care ai primit aceiasi poprire). Asa ca nu mai scuzati bancile, sunt parte principala a escroceriei.

      0
      0
    • #49 Comentariu nou

      cand primeste un titlu executoriu e o obligatie legala a bancii sa faca transferul. unele isi mai asuma o obligatie morala fata de client si il anunta, dar nu toate. nu e vorba ca face ce vrea cu banii tai (cel putin nu in aceasta speta 😉 )

      oricum, revin la ideea ca la banca ta, Vlad, exista o adresa de infiintare a popririi in baza careia s-au virat banii din cont si ca in mod normal ai dreptul sa primesti o copie (gratuit sau contracost – exista banci care percp comision pt asta). Iti urez succes, sa gasesti niste nasturi mai putin periclitati, dispusi si capabili sa obtina copia pt tine!

      0
      0
  32. #50 Comentariu nou

    Ai fi platit amenda dar n.a predat chitanta unde trebuie

    0
    0
  33. #51 Comentariu nou

    Salut,
    Acum o saptamana am trecut si eu printr-o situatie similara:

    M-au sunat de la banca sa ma anunte ca o firma de executori au pus proprire pe contul meu.

    Primisem in posta de aceasta firma un plic in care ma anuntau ca is executat si trebuie sa platesc 280lei cheltuieli de la un proces legat de un apartament.
    Desi pe contract aparea numele meu, adresa era una similara cu a mea.
    Ce s-a intamplat e ca initial, firma de executare a cerut datele de la Politie numai pe baza numelui si adresei, acestia au dat datele mele impreuna cu CNP. Mai departe in dosarul lor am fost trecut eu.

    Desi ii anuntasem din clipa in care am primit plicul ca nu eu sunt persoana si ca trebuie sa cerceteze, au trecut a doua zi la executare.

    0
    0
  34. #52 Comentariu nou

    Câte intrări la Therme sunt în poprirea asta? 🙂

    0
    0
  35. #53 Comentariu nou

    Si sora mea are poprire pe cont de la BEJ Barbu &Dobre chipurile pentru neplata unei roviniete din anul 2011.

    0
    0
  36. #54 Comentariu nou

    Va recomand sa faceți si o plangere la Ministerul Justiției si Camera Executorilor Judecătorești de pe langa Curtea de Apel București pentru abuzul acestui executor.

    0
    0
  37. #55 Comentariu nou

    Si mie mi s-a intamplat dar banca blocheaza conturile pentru ca e obligata de lege dar nu trimite banii pana nu te lamuresti tu, clientul, despre ce bani este vorba si daca, da sau nu, trebuie platita poprirea… Atunci fusese dispusa de ANAF si am alergat sa le duc dovezile de plata care nu fusesera inregistrate de ei și sa obțin o adresa de ridicare a popririi… de unde e bine de păstrat toate dovezile de plată, pentru ceva ami in urma…. si intr-adevar poprirea de la ANAF NU era prin executor judecatoresc.
    Dar banca ar fi putut să fie mai aproape de client… din punct de vedere comercial e un punct prost pentru banca, sau sunt de vina poate doar domnișoarele cu nasturii… ar trebui vorbit cu un superior ierarhic: banca TREBUIE sa aiba documentul care a stat la baza popririi care nu este secret… ci trebuie sa fie comunicat clientului !

    0
    0
  38. #56 Comentariu nou

    In 11.11.2015 seara, am primit acasa, de la Executor Judecatoresc Jurchescu – Timisoara, o fitzuica pt plata in termen de o zi a sumei de 320 lei. Am cautat imediat pe Portal Just si am aflat ca executarea s-a admis la Tribunalul Arad in 27.05.2015 pt o amenda CNADR din …27.06.2012!!! S-a intamplat intr-o zi de vineri la ora 15:55 pe raza localitatii Sacamas jud. Hunedoara.Teoretic, la acea ora eu eram la serviciu in Arad.Practic in acea zi nu am fost in concediu nu am avut invoire si figurez pontata cu 8 ore deci pana la ora 16. De asemenea, in cei 3 ani, nu am primit vreo instiintare nu am vazut vreo poza sau PV. In 12.11.2015 am luat legatura cu executorul si mi s-a explicat ca amenda e 28 euro la care s-au adaugat cheltuieli de executare.In cazul in care nu platesc, mi se pune poprire pe cont. Deci se poate…

    0
    0
  39. #57 Comentariu nou

    1. nasturii sigur puteau gasi adresa de infiintare a popririi, daca dadeau un telefon la dept de Popriri/Workout/Garnishement sau cum s-o fi numit la ei. ai dat insa de niste nasturi diletanti
    2. nasturii si angajatorul lor aveau posibilitatea sa-ti blocheze suma 15 zile si sa n-o vireze. sa te anunte de poprire ca sa poti sa clarifici situatia cu BEJ respectiv sau sa aduci dovada ca ai platit debitul din contul poprit in alta banca prin aceeasi adresa, eventual; ca veni vorba, trebuie sa duci extras de cont de la nasturi la toate celelalte banci in care mai ai cont ca sa ia la cunostinta sa nu faca si ei virament daca sunt tert poprit la randul lor
    3. esti oarecum dator sa ne spui banca si sucursala – dator fata de cititorii tai ca sa fie avertizati, dator fata de banca la care ai contul sa stie ca nasturii trebuie inlocuiti/trainuti/cusuti/etc
    4. daca chiar e poprire de la CNADNR (desi nu prea cred, dar o sa te edifici tu cand vei lua legatura cu BEJul care ti-a poprit conturile), ai material pt o ancheta. institutiile de stat, cum este si asta, folosesc ca organ de executare Directia din ANAF. daca au contract un BEJ, miros o super-spaga

    0
    0
  40. #58 Comentariu nou

    Este sigur pt rovigneta. Mi s-a intamplat de 2 ori sa mi se ia banii de cont direct fara documentie doar cu comentariu cu Bej x si y. Am sunat la BEJ si am aflat apoi ca era pt rovigneta la cativa km de Bucuresti. Mea Culpa. DAR, Problema e asa ca CNADR iti da o amenda de 28 EUR care nu ar fi o pb sa o platesti daca stii de ea. Dar nu te anunta nimeni si ei o dau spre colectare la acesti executori judecatoresti care dupa ce timp de cam 3 ani iti tot adauga pe chitanta chetuieli de investire in tribunal si de executare silita trag de timp cu tot felul de deadline-uri de care nu stii si nu te anunta nimeni. Si dupa cam 3 ani ti se iau direct din cont aprx. 500 ron. Mi s-a intamplat de 2 ori intr-un an. Am platit peste 1000 ron pt 2 rovignete din 2010 si 2011. Daca as fii stiut de cei EUR 28 de plata i-as fi platit imediat. Dar nimeni nu-ti spune de amenda tocmai ca Bej X si Y sa incase de 5 ori mai mult peste 3 ani….ca asa se fac bani in Romania….

    0
    0
  41. #59 Comentariu nou

    Banca TREBUIE sa stie despre ce este vorba, cand primesc cererea de executare silita, primesc si hotararea judecatoreasca in baza careia se dispune executarea silita. Doar ca atunci cand e vorba de o banca mamut, cum e BCR, birocratia e la ea acasa si e foarte complicat, chiar si pentru ei sa scormoneasca printre sutele de cereri de executare pe care le primesc zilnic. Si e mai simplu sa te trimita la plimbare. Daca depui o reclamatie, in schimb, trebuie sa-ti raspunda. O sesizare privind sumele debitate ilegal din cont, sa-i spunem – va capata prioritate 1 spre 0 si ai un raspuns in 2 zile. Nu strica nici un email catre managerii bancii, daca te grabesti tare (le gasesti cu siguranta datele fie pe LinkedIn, fie pe site-ul bancii). Asta e problema: bancile nu reactioneaza decat atunci cand risca sa intre

    0
    0
  42. #60 Comentariu nou

    Eu am vrut să aflu de la ce cont am primit bani și nu a fost posibil. Funcționarul bancar nu vedea nici el informația. Asta s-a întâmplat în Luxemburg.

    În România, într-o zi m-a sunat un funcționar de la bancă să-mi spună că o firmă mi-a transferat bani din greșeală. Mi-a cerut acordul verbal pentru restituire și asta a fost tot.

    0
    0
  43. Poți să încerci să cauți pe portalul instanțelor (portal.just.ro), la judecătoria de care aparține firma, după numele firmei sau al BEJ, poate găsești ceva.

    0
    0
  44. #62 Comentariu nou

    Mama a primit amenda pentru rovigneta. Nu trecuse prin locul respectiv niciodata. A scapat cu proces. Din fericire, nicio banca nu s-a grabit s-o execute.

    0
    0
  45. #63 Comentariu nou

    Am lucrat cativa ani in banca. Procesul e cam asa: vine adresa de la una din organizatiile care au drept sa ceara poprire, cum ar fi bej. In functie de organizatia de la care a venit, banca are la dispozitie intre 2 si 10 zile lucratoare sa faca transferul in contul mentionat in adresa. Ce iti poate da banca e adresa de poprire; nu mai tin minte ce contin adresele acestea, insa e un inceput. Te-ai gandit sa-ti angajezi un avocat care sa verifice la judecatorie / tribunal?
    Ps: nu inteleg de ce insista unii sa faci public numele bancii, i-as intreba daca ei ar face public o data cu numele lor si banca la care au cont? Astea, impreuna, sunt date cu caracter personal.

    0
    0
  46. #64 Comentariu nou

    Aceeasi problema o am si eu cu acest BEJ si CNADR. Datele de contact sunt mai jos (de la adresa aceasta am primit raspuns imediat dupa ce le-am scris)
    B.E.J.A. BARBU SI DOBRE
    Bucuresti, Bd. Unirii, nr. 20, bl. 5C, ap. 16, sector 4
    tel/fax. 021/313 64 53; e-mail : sejmaghiar@yahoo.com

    0
    0
  47. #65 Comentariu nou

    Eu in locul dumneavostra as reclama plata ca neautorizata si as cere recuperarea banilor.

    0
    0
  48. #66 Comentariu nou

    Cheia problemei NU se afla la banca! Ci la executorul judecatoresc. Eu am patit-o. Du-te la BEJ; acesta e obligat sa-ti prezinte CEREREA DE EXECUTARE SILITA si TITLUL EXECUTORIU. Astfel, poti afla usor despre CINE i-a cerut BEj-ului sa ii platesti acea suma (CEREREA) si, totodata in baza carui act ( TITLUL EXECUTORIU).
    Atentie!
    Cere-i BEJ-lui sa-ti prezinte dosarul in care se afla – obligatoriu – INCUVIINTAREA INSTANTEI ( orice instanta) PENTRU EXECUTATEA SILITA!!! Daca aceasta incuviintare NU EXISTA la dosarul de executarea silita, atunci toata povestea ESTE ILEGALA si poti linistit sa dai in judecata atat BEJ-ul, cat si BANCA (in calitatea sa de „tert poprit”), formuland o „contestatie la executare silita”.
    Daca incuviintarea instantei EXISTA, atunci grabeste-te sa contesti in instanta executarea silita, proband insa ca acea plata ai efectuat-o sau, este vorba, cumva, de o eroare.
    SURSA: Art. 623, Art. 664 si 665 din Noul Cod de Procedura Civila. Eu m-am aparat singur si am castigat; si cel mai slab avocat te poate ajuta!…

    0
    0
  49. #67 Comentariu nou

    Vlad,

    Cu drag iti recomand sa duci la banca o hartie/instiintare in care sa stipulezi ca orice plata pe care nu o soliciti tu sa iti fie anuntata in prealabil pentru a putea sa te opui acesteia.
    Anaf U Akbar are voie sa isi ridice banii din conturile tale fara sa te poti opune. BEJ-urile asemenea. (Asa zice la legea pe care toti o ridica in slavi dar omoara activitatea economica: HATISUL FISCAL marca Puie Monta….
    Despre popririle efectuate de BEJ-uri trebuie sa iti aduci aminte ca la Curtea Constitutionala s-a dat o deciozie privitoare la articolul 666 din Codul Civil. Daca poprirea s-a efectuat dupa data la care Curtea a decis, poti sa-i scuturi un pic si pe bancheri dar si pe cei de la BEJ pentru abuz in serviciu.
    Toate acestea le poti face NUMAI dupa ce afli despre ce este vorba in aceea plata.
    Daca banca nu reuseste sa te lamureasca de bunavoie, atunci pui o cerere si le explici stiintific ca au participat la un furt calificat.

    Iti recomand sa cauti pe pagina ANPC codul consumatorului si eventual sa si apelezi la ei.

    Bine ai venit in randul abuzatilor de statul roman si restul de haimanale de pe langa acesta: banci, BEJ, ApaNova, CEZ, Electrica, GDF, etc.

    Paul Anton

    0
    0
  50. #68 Comentariu nou

    Dle Petreanu, nimeni nu are voie sa va retraga bani din contul dumneavoastra, fara un acord prealabil intre dumneavoastra si banca sau acel tert.Trebuia sa faceti scandal, sa amenintati cu OPC-ul.Banca, ca depozitar al conturilor dumneavoastra, este obligata sa va furnizeze extras de cont detaliat si sa va spuna in ce conditii si sub ce contract au fost restrasi acei bani.Sunteti cetatean european si aveti drepturi 🙂

    0
    0
  51. #70 Comentariu nou

    E o smecherie clasica & larg utilizata de bej-uri 🙂 in cateva zile ai sa primesti probabil acasa adresa de poprire; legea spune ca bej e obligat sa emita o somatie (aici bej ar avea o problema) si ulterior sa notifice debitorul inainte de orice act de executare; dar nu spune cu cat timp inainte; ca sa nu dea timp debitorului sa-si goleasca contul bancar bej iti pune adresa de poprire la posta dar in aceeasi zi (eventual inainte, n-ai cum sa verifici succesiunea) depune la ghiseul bancii adresa de poprire; banca are calitate de tert poprit si obligatia sa: 1/ elibereze suma catre bej 2/ puna la dispozitia clientului adresa de poprire (raspunsul cu „n-avem adresa de poprire, incercati la bej” e ridicol – roaga-i sa ti-l dea in scris); poprirea se poate contesta in instanta printr-o procedura relativ simpla iar faptul ca n-ai primit in termen legal o somatie de plata reprezinta in sine un argument; in concluzie: cere bancii IN SCRIS adresa de poprire si apoi fa contestatie la executare impotriva bej.

    0
    0
  52. #71 Comentariu nou

    1. Conform art. 667 din Codul de procedura civila cel care are obligatia de a-l instiita pe debitor este executorul si nu banca. Legal banca nu are aceasta obligatie. De asemenea, ma indoiesc ca exista vreo banca care sa-si fi asumat prin contract (formularul de deschidere cont curent este tot contract) obligatia de a-si informa clientul despre popriri. O banca mica are cam 1000 de popriri zilnic (alea mari cred ca ajung la mai multe). In cazul popririlor de la BEJ termenul de punere in aplicare este 5 zile. Uneori termenul de punere in aplicare este mai mare pt ca pur si simplu nu se pot procesa atat de repede. Nicio banca nu-si asuma de buna voie cheltuielile de logistica, personal, etc implicate de informarea clientilor.
    2. Conform art 781 si urmatoarele din Codul de procedura civila banca este obligata sa plateasca poprirea. Nicio contestare a platii sau mai stiu eu ce nu poate fi opusa unei obligatii legale. Daca veti citi contractele bancare, conditiile generale sau ce hartii ati mai semnat cand ati deschis conturi/luat credite etc vezi vedea ca exista cateva cazuri cand banca efectueaza plati fara acordul clientului. Unul din cazuri se refera la obligatiile legale ale bancii. In cazul in care banca nu-si indeplineste obligatiile este supusa validarii, respectiv va plati banca suma poprita. Cei 600 si ceva n-ar fi o tragedie, ci multele milioane de euro datorate de altii.
    3. Banca are totusi obligatia de a furniza date, inclusiv documente, la o solicitare scrisa a clientului.
    4. Anton Paul mai sus are dreptate cu privire la declararea ne constitutionala a art 666.
    Sfatul meu este sa soliciti bancii documentele in baza carora a infiintat poprirea. In scris, nume, prenume, CNP. Pt unele banci e ok si pe mail.
    In functie de data infiintarii poppririi coroborata cu data deciziei Curtii Constitutionale si documentele aflate la dosar (e posibil sa existe si incuviintarea instantei, nu doar incheierea executorului), o eventuala plangere se va indrepta impotriva bancii si a executorului, fie doar impotriva executorului.

    0
    0
  53. #72 Comentariu nou

    Ps. Conform art 147 din Constitutie deciziile Curtii Constitutionale se pun in aplicare de la momentul publicarii in Monitorul Oficial. Decizia CC privind art 666 inca nu a fost publicata (am verificat). Din verificarile mele unele decizii ale CC au fost publicate si la mai mult de 2 luni de la emitere.
    In acest caz banca pare sa nu fi gresit din punct de vedere legal. Ca nasturasii n-au stiut sau n-au fost in stare sa contacteze departamentul de popriri sa obtina documentele in baza carora s-a instituit si platit poprirea e alta poveste.

    0
    0
  54. #73 Comentariu nou

    Indiferent de ce faci ei tot iti ia banii. Eu am platit de buna voie suma datorata executorului si dupa un an si jumatate mi ia luat inca o data. M-am judecat sapte luni, timp in care am stat cu poprire pe cont pana am facut hotararea definitiva. Intentionez sa fac plangere pentru abuz in serviciu si sa cer daune morale. Executorul meu e din Craiova.

    0
    0
  55. Luati legatura cu organele de conducere ale profesiei, depuneti cerere scrisa acolo, daca acele date nu mai sunt valabile. http://cejbuc.ro/tabloul-birourilor-ex-jud/

    0
    0
  56. #75 Comentariu nou

    Astazi, am patit exact acelasi lucru!
    Aceiasi Beja Barbu si Dobre. O poprire despre care banca, nu a stiut sa ma lamureasca – pana acum cel putin.
    Iar eu n-am niciun motiv sa ma astept la astfel de surprize!
    Tocmai ce am platit toate impozitele zilele trecute…

    Astept sa ma contacteze dupe ce se vor lamuri ei.
    Voi reveni cu detalii…

    0
    0
  57. #76 Comentariu nou

    ….revin, dupa cum am promis.
    Baca cerceteaza inca…

    Intre timp, am luat legatura cu BE.. si am aflat ca este vorba despre o amenda veche (din 2012!), pentru rovigneta, despre a carei plata, aflasem din presa ca se suspenda urmare a deciziei guvernului (prea multe contestatii, amenzi nejustificate etc).
    De atunci am platit cel putin o rovigneta anual.
    Acum, macar stiu.
    Chiar daca nici pana in ziua de astazi nu-s convins ca amenda aia e justificata.

    Sper macar sa-mi rudice poprirea cat mai repede.

    0
    0
  58. #77 Comentariu nou

    Am primit exact acelasi lucru. pe o masina vanduta si radiata cu 3 ani dupa data procesului verbal de ne-rovigneta. este clar ca nu verifica nimeni nimic si trimit popriri aiurea. intradevar numarul de fix nu exista sau nu raspunde nimeni. pana la final a aflat cineva cum dam de acesti Barbu si Dobre? a fost cineva la sediul declarat din unirii?

    0
    0