Dăruieşte-ţi o bucurie! (şi câştigă un cont de 1.000 de euro de la Volksbank, dacă mă convingi)

A început o campanie grozavă, prin care cititorii câtorva bloguri sunt invitaţi să-şi promoveze pasiunile, să-şi explice bucuriile şi să-şi definească necesarul de finanţare pentru ele. Campania se va termina pe 24 noiembrie cu acordarea mai multor premii de câte 1.000 de euro de către Volksbank.

Am fost invitat să particip la campanie şi să ofer cititorilor atât posibilitatea de a se înscrie în concurs, prin formularul afişat la sfârşitul acestui articol, cât şi să-mi spun cuvântul în alegerea câştigătorului, care va primi cei 1.000 de euro pentru a-şi dărui o bucurie (regulamentul poate fi consultat aici).

Ca să participi, trebuie să-ţi descrii pasiunea şi să explici cum te-ar ajuta să ţi-o cultivi premiul de 1.000 de euro – cu alte cuvinte, vreau să văd un buget, pentru că, atenţie! voi lua în considerare doar propuneri realizabile şi care se pot încadra rezonabil în suma respectivă. Adică, nah, banii aceştia chiar vor trebui folosiţi ca să faci ceea ce scrii mai jos, deci gândeşte-te bine ce spui, pentru că va trebui să mă ţii la curent şi să-mi trimiţi ceva poze, la un moment dat, dacă ieşi câştigător, cu dovada 🙂

De asemenea, va trebui să explici şi de ce este importantă pasiunea/bucuria respectivă pentru tine – şi toate acestea într-un număr limitat de caractere.

Prima fază de înscrieri ţine două săptămâni, de azi şi până pe 13 noiembrie. Din toate înscrierile, voi alege 5, care vor intra în a doua etapă, când vor fi supuse votului public (o să vă ţin la curent).

Cum voi alege cele 5 pasiuni care vor intra în etapa următoare? Voi lua în calcul realismul propunerii (yacht cu 3 catarge de cumpărat cu 1.000 de euro egal #fail) factorul surpriză (10 zboruri cu balonul? un perete de căţărare în sufragerie? un sudio foto pentru o casă de copii? ) şi numărul de like-uri/tweet-uri/voturi pe care le va primi fiecare bucurie înscrisă. Veţi putea vota înscrierile aici sau pe site-ul oficial al campaniei Volksbank „Dăruieşte o bucurie!”

Vei vedea că mai sunt formulare precum cel de mai jos pe alte două bloguri – la Simona Tache şi la Dana Rogoz (şi referiri la campanie pe multe alte bloguri, cărora le mulţumesc anticipat).

Încă un lucru. Tot repet asta, dar mai zic o dată: înscrie-ţi bucuria pe care vrei să ţi-o îndeplinesc cu 1.000 de euro în formularul de mai jos, nu la secţiunea de comentarii a blogului. Ce se înscrie la comentarii nu va fi luat în considerare decât pentru discuţii şi feedback. Competiţia e pe site-ul special al campaniei, unde se verifică votul din IP-uri multiple şi alte şmecherii.

Înainte de a vă pofti la înscrieri, să vă spun şi care ar fi a mea, dacă aş participa la competiţie: o bicicletă electrică, pentru că-mi place să explorez împrejurimile cu discreţie şi fără să mă înec în propria-mi transpiraţie, cum se-ntâmplă când pedalezi mai mult de 5 km. Am văzut unele chiar mişto la 1.000 de euro. Dar nu mă-nscriu, că nu-mi dă voie regulamentul, şi nici nu cred că aş selecta o asemenea bucurie între cei 5 finalişti, că e cam şmecheră (şi mai mergi, bre, pe jos, că-ţi mai scade burta, gen).

Formularul, în continuare, şi, dacă vrei 1.000 de euro ca să-ţi împlineşti o pasiune cu ajutorul meu şi al Volksbank, spor la examen 🙂

Articol din categoria: ADVERTORIAL

61 comentarii Adaugă comentariu

  1. sincer acum, ce sanse are o bucurie strict personala (gen: vreau un aparat foto) fata de o bucurie personala ca ai facut un bine (gen: vreau un aparat foto pentru niste copii fara parinti care nu vor primi niciodata un astfel de cadou)?

    0
    0
  2. #3 Comentariu nou

    ha. volsbank pr loveste. cu 3ooo euro. lol. ridico-lol.

    si cu adunare de date despre utilizatori. cu cukiuri si alte alea.
    prost de naiv sa fii.

    0
    0
    • Ete, na, macar uite un business care mai da si ceva inapoi.

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      da pe naiba. cumpara ieftin info despre ce-si doreste lumea. aka marketing research. si nici macar nu vor sa plateasca mult 🙂

      0
      0
    • Esenta unei afaceri de succes.

      0
      0
    • #7 Comentariu nou

      neh. esenta unei afaceri de succes e oferirea unui serviciu/produs la un pret „decent” – produs/serviciu de care lumea/piata are nevoie.
      tunurile romanian-style (in 2 luni vreau sa-mi iau Q7/9/etc) sint tepe iar adunarea a mii de date despre utilizatori – folosind ca ingrediente combinatia dintre prostia/lacomia romanilor – nu e o afacere de succes ci un clasic tun. asa cum volksbank ne-a obisnuit deja si cum s-a demonstrat pina si in instanta.

      acu’ eu te inteleg ca trebuie sa-i „aperi” dar o dam in alta discutie 🙂

      0
      0
    • #8 Comentariu nou

      in loc de 3mii de euro mai bine ar da inapoi comisioanele ilegale de milioane de euro, sau mai bine ar da inapoi casele celor care au avut contracte cu ei si le-au dublat ratele de la o zi la alta ca asa e in tenis. cum, euribor a scazut? pai da dar noi suntem volksbank si la noi apare ca si cum ar fi crescut de 3 ori!

      0
      0
    • O să le dea doar obligați. Pînă atunci fac ce știu ei mai bine. Intimidează, refuză cererile de restructurare pentru că i-ai dat în judecată și știu ei că tu ai bani să le plătești ratele, dar ești nesimțit și nu mai vrei.

      0
      0
  3. #10 Comentariu nou

    well, sa fiu sincer, pentru mine hobby-ul a inceput cand am terminat creditul, si mi-am dat demisia. daca nu era la vb nu scriam.

    si surprinzator, eu am fost f multumit de credit :))))))
    ptr ca era in lei, si am luat cand era euro 3.3 si l-am terminat repede.

    revenind la hobby. hobby-ul meu e sa stau pe fb acum 🙂
    cius

    0
    0
  4. #11 Comentariu nou

    n-as lua 1 euro de la volksbank, nici daca mi-ar da gratis. aici sunt banii furati de la clienti prin comisioane ilegale si dobanzi de halloween.

    0
    0
  5. Dă-i cu numele, dă-i cu prenumele, dă-i cu CNP-ul.
    Îmi place de ăştia de la Volksbank, chiar mult de tot. Am ciudata impresie că nu prea cunosc nişte reguli despre datele personale.

    Apoi numele. Corect era cu pseudonim şi cu motto, user şi parolă, ca la orice concurs respectabil la care NU se face tragere la sorţi. Hai să-l văd eu câştigând pe Marian Stăvăroiu la doi dintre cei trei membri ai juriului.

    Să mai şi râdem un pic cu Volksbank.
    Sau, mai bine, să tratăm problema cu seriozitate.

    0
    0
  6. Marian S , tu faci ca ăla din bancul cu însetatul din deşert, care îşi zice: „Dacă aş găsi o casă unde cineva să-mi dea să beau o găleată de apă, atât de sete îmi e… Eee, poate nu o să-mi dea o găleată, dar măcar o carafă cu apă… ce oameni să fie să nu-mi dea. Dar dacă nu-mi dau… Dar, zic, un pahar cu apă tot ar putea să-mi dea. Ce oameni să fie să nu dea un pahar cu apă unui însetat?! Dar dacă nu-mi dau nici un pahar cu apă, ce oameni sunt ăştia?! Unde este umanitatea? Pt un pahar cu apă?!…”

    Şi uite aşa până ajunge până în faţa unei case, unde este întâmpinat la poartă. Iar însetatul zice: „Auzi, ştii ce? Să te duci dracului cu apa ta cu tot de zgârcit fără inimă ce eşti. Să putrezeşti în iad, că nu-mi trebuie nici un strop de la tine!”

    Aşa e, d’aia n-ai tu noroc pe lume, că ăştia de la VBank nu fac concursul cum crezi tu că trebuie făcut. Clar… nişte nenorociţi!

    Huooo cu premiul vostru!

    0
    0
    • Draga Motanes.
      Imi ramai la fel de simpatic, chit ca n-ai mai pus de multa vreme poze cu pisici. Asta este, noi speram in continuare.
      Problema expusa in comentariul meu este formata din doua parti:
      1. De ce ma iubesc sau nu ma iubesc pe mine anumiti bloggeri? Pentru ca sunt direct si dau raspunsuri dure, de o ironie salbatica, uneori chiar la limita bunului simt. Stiu asta dar altul mama nu mai face. Imi asum.
      2. Pentru ca stii niste chestii tehnice, vezi ce zice ROTLD. Site-ul in cauza apartine firmei X, e gazduit la Y, dar concursul (in mod oficial, din regulament) e tinut de firma Y. Cica e si banca pe undeva, pe acolo.
      Deci da. Tot inainte.
      PS: varianta cu ursul, iepurasul si tigaia suna mai bine. 😛

      0
      0
    • Introducere tehnica: iertare daca acest comentariu apare duplicat, Akismet iar se joaca cu nervii nostri.

      Draga Motanes.
      Imi ramai la fel de simpatic, chit ca n-ai mai pus de multa vreme poze cu pisici. Asta este, noi speram in continuare.
      Problema expusa in comentariul meu este formata din doua parti:
      1. De ce ma iubesc sau nu ma iubesc pe mine anumiti bloggeri? Pentru ca sunt direct si dau raspunsuri dure, de o ironie salbatica, uneori chiar la limita bunului simt. Stiu asta dar altul mama nu mai face. Imi asum.
      2. Pentru ca stii niste chestii tehnice, vezi ce zice ROTLD. Site-ul in cauza apartine firmei X, e gazduit la Y, dar concursul (in mod oficial, din regulament) e tinut de firma Y. Cica e si banca pe undeva, pe acolo.
      Deci da. Tot inainte.
      PS: varianta cu ursul, iepurasul si tigaia suna mai bine. 😛

      0
      0
    • #16 Comentariu nou

      „raspunsuri dure, de o ironie salbatica” … hihihiiiiiiii
      Missed you so much, Mărene….

      0
      0
    • Uite, ca sa-ti fac pe plac, o sa dispar iar. 😆

      0
      0
    • #18 Comentariu nou

      ai mai promis, bre!…cine te mai crede?!

      0
      0
    • ‘Aide, dom’ne, lasati omul sa vorbeasca.

      0
      0
  7. Nu inteleg chestia asta.
    Cum sa ceri tu, ca firma privata, CNP-ul sau seria si numarul CI unei persoane DOAR pentru participarea la un concurs? Ai nume + telefon + adresa de e-mail pentru identificare, dar iti trebuie si CNP/serie si nr. CI. E musai sa iti faci o baza de date si cu informatiile astea. Si romanii le dau fara sa se gandeasca de doua ori.
    Oricare firma (farmacie, supermarket, magazin on-line) ar cere datele astea, tot prostanul le da fara sa cracneasca. Eeeh, cum sa ne doreasca raul vreo entitate din asta care colectioneaza date de pe internet. Masuri de securitate la baza de date colectate din acest concurs oare exista? Eh, cui ii pasa?
    La recensamant, cand le ceream (ca recenzor) CNP-ul eram tratat de parca vroiam sa le fur casa, sa-i vand in sclavie si apoi sa rad malefic in timp ce ma balaceam in sangele nevinovatilor. Acum mi-am dat seama: trebuia sa le spun ca vin de la vreo farmacie, supermarket sau banca atunci. Nu mai comenta (mai) nimeni.

    0
    0
    • Datele astea nu pot fi cerute fără autorizare legală. Banca şi organizatorul concursului au această autorizare. Iar în cazul de faţă, datele sunt folosite pentru identificarea câştigătorului şi pentru evitarea fraudelor.

      0
      0
    • Repet, era suficient un cont cu user si parola. Datele astea se transmiteau la data primirii premiului.

      0
      0
  8. e mai simplu decat orice teorie a conspiratiei: CNP-urile sunt o cheie de control a fraudei, miza este suficient de interesanta pentru a starni creativitatea in afara regulilor unui concurs. Si apoi, ce doamne-iarta-ma poti face cu o baza de date de CNP-uri? 🙂

    0
    0
  9. e chiar binevenit acest concurs, o sa-mi incerc si eu norocul

    0
    0
  10. Asta e banca aia care nu-ți face schimbare de ipotecă pentru că ai dat-o în judecată pentru eliminarea clauzelor abuzive din contract?

    0
    0
  11. #30 Comentariu nou

    pentru mine n are nici un haz concursul asta, ca am conturile blocate 🙂

    0
    0
  12. E buna initiativa Volksbank. Mai face niste oameni fericiti. Sunt atatia care au nevoie.

    0
    0
  13. #32 Comentariu nou

    Ce nu fac bine pentru inscrierea la concurs?

    0
    0
  14. #34 Comentariu nou

    Volksbank astia sunt aia care se judeca cu toti pentru niste comisioane abuzive? Nu ma prostituez pentru 1000 euro.

    0
    0
  15. #36 Comentariu nou

    Nici mie nu imi place povestea cu CNP-ul insa Vlad e un tip cu integritate si nu cred ca ar participa la ceva illegal sau dubios, asa ca merg pe mina lui.

    0
    0
  16. Sincer nu ma asteptam sa faci campanie pentru Volskbank. 3000 E sunt praf in ochi pentru cati bani au castigat din comisioane abuzive si majorari aiurea de dobanzi. Cu 3000 E n-o sa reuseasca sa-i albeasca imaginea nici macar un pic.

    http://clientivb.wordpress.com/2013/02/20/sa-numaram-irevocabilele-de-la-iccj/

    0
    0
    • Uite, eu nu sunt avocatul lor (si al nimanui, ca veni vorba), dar mi se pare ca lucrurile trebuie tratate cu dreapta masura. Demonizarea unei banci pentru ca are procese cu o parte a clientilor mi se pare o atitudine exagerata. Daca pierde procesele, plateste, la fel ca orice alta institutie (cred).

      Campania asta, prin care Volksbank ofera niste mii de euro unor cititori de blog, nu e antagonica cu procesele respective. In rest, am si eu rezervele mele fata de sistemul bancar, in general, dar asta nu inseamna ca nu am conturi si credite la mai multe banci.

      Banca e un business iar bancherii sunt renumiti pentru ca-ti dau umbrela cand e soare si ti-o iau cand incepe sa ploua. Cine intelege asta intelege si cum sa interactioneze cu bancile. Restul e un proces de invatare – destul de usturator in unele cazuri, ce-i drept.

      0
      0
    • Ideea e ca avem mai multe banci in acest minunat sistem bancar romanesc care, in privinta OUG 50, au reactionat in diferite moduri. Unele banci au reactionat ok, altele au incercat sa pacaleasca. Eu unul consider (si este o parere strict personala) ca acesta banca, pe langa ceea ce va trebui sa plateasca in urma proceselor, trebuie sa ‘sufere’ si o degradarea imaginii, pentru ca a inselat increderea clientilor iar viitorii clienti sa stie in ce se baga.

      Bineinteles, e dreptul tau sa-ti alegi campaniile pe care le promovezi.

      0
      0
    • Sunt convins ca ei nu pot evita aceste consecinta, dovada si comentariile de aici. Insa lucrurile merg inainte.

      0
      0
  17. #42 Comentariu nou

    Domnule Petreanu,

    Mi-ati sters comentariul, nu inteleg de ce. E treaba dumneavoastra cum va administrati blogul, dar nu ma asteptam sa stergeti un comentariu doar pt ca era critic (si poate cam dur, dar justificat in opinia mea) la adresa Volksbank.

    0
    0
    • Pentru ca, domnule Sorin, ati facut acuzatii directe, insultatoare, nesustinute de nimic. Nu era vorba de opinie, ci de un atac vitriolant si hormonal. Reveniti cand aveti argumente, dar nu uitati ca sunteti la mine acasa si aici eu fac regulile. Nu aveti decat drepturile pe care vi le dau eu.

      0
      0
  18. M-am inscris inainte de 3 noiembrie, de ce nu apare „bucuria” mea?

    0
    0
  19. Ha ha, acum am avut un pic de timp sa citesc de prin comentariile de aici. M-am amuzat tare, n-am mai vazut atata trolling de ceva vreme 🙂
    In rest, strugurii sunt acri, iar in spatele Volksbank e o ceata de reptilieni de pe Pluto. Am zis.

    0
    0
  20. Am trimis un mesaj aseara si nu imi apare, desi mi s-a confirmat ca salvarea s-a produs cu succes.Multumesc!

    0
    0
  21. Pai am trimis-o aseara..Sa o mai inscriu odata?

    0
    0
  22. #50 Comentariu nou

    totusi ,ce rost are in aceasta ,,bucurie” cnp-ul si nr de telefon?
    a cui bucurie?codul numeric personal nu se Ofera pe tava oricui,chiar suntem un popor de naivi .

    0
    0
  23. #52 Comentariu nou

    Buna Vlad,
    Ma delectez de dimineata cu bucuriile inscrise. Am si o nelamurire legata de sistemul de vot: am votat cateva bucurii si apareau cu „Bucurie votata”, iar daca revin la scurt timp pe bucuria respectiva o pot vota din nou… Tu ai scris mai sus de voturi multiple neacceptate. E ok sa ramana un vot/pers/bucurie, dar cum nu este vizibil cine a votat bucuria, nu imi dau seama daca votul meu a fost luat in considerare sau nu sau am inregistrat mai multe voturi pe aceeasi bucurie. Cum se poate lamuri?
    Multumesc!

    0
    0
  24. #54 Comentariu nou

    Buna ziua
    M-am inscris si eu in concurs cu sperante mari. Totusi, nu inteleg un lucru: daca prima etapa s-a incheiat, de ce se poate inca vota? Nu imi este clar pana cand se acorda voturile in prima etapa, desi am citit regulamentul de mai multe ori… Daca acestea se acorda pana pe data de 18, nu inteleg cand mai e timp pentru evaluarea bucuriilor inscrise si alegerea celor 5 finalisti… sau in aceasta evaluare nu conteaza numarul de voturi? Atunci pentru ce s-a permis votul zilele astea, tinand cont ca oricum contorul se aduce la zero in etapa finala? Offf, nu mai inteleg nimic…
    Multumesc.

    0
    0
    • In aceasta etapa, votul publicului nu are decat valoare simbolica, de indicare generala a popularitatii unei teme. Votul va fi luat in considerare intr-o anume proportie la stabilirea ierarhiei finale in faza a doua a concursului. V. regulamentul.

      0
      0