Amar de Zi

Explicaţiile mafiotului care, tehnic, nu era mafiot

Someone — Tue, 09 Mar 2010 22:26:13 +0000

Într-o vară am cunoscut un mafiot.

Bine, tehnic vorbind, era din ‘Ndrangheta, dar e cam straniu să spun că “am cunoscut un ‘ndranghetanez”, aşa că rămân la mafiot, chiar dacă sunt diferenţe majore, după cum chiar el mi le-a explicat la un moment dat.

O rupea uşurel pe româneşte şi eu, ca tot românul, înţeleg ceva italiană, dacă rămâne italiană şi nu se transformă în cine ştie ce dialect calabrez.

În seara aceea, m-a ascultat descriind comesenilor, şi ei străini, sistemul “mafiot” din România – corupţia extinsă a politicienilor, confiscarea tuturor funcţiilor în stat pe criterii de apartenenţă la un grup de interese (partidul/partidele aflate la putere), comisioanele obscure, omniprezente, jefuirea populaţiei, blocarea progresului naţiunii şi menţinerea ţării într-o democraţie de tip sud-american, cu extreme jignitoare ale nivelului de trai. Cred că păream cam furios, pentru că a intervenit în discuţie cu o manevră de abatere a atenţiei:

- Nu pricepi nimic, nu ştii ce-i aia Mafie. Politicienii nu sunt mafioţi, sunt doar hoţi, şi încă unii proşti, fură doar pentru ei şi pentru ai lor, atât. De-aia nu-i iubeşte nimeni.
- Cum adică, ce, n-aţi avut voi politicieni mafioţi arestaţi, căutaţi prin toată lumea?
- Nu erau mafioţi, mi-a zis.

Omul s-a tras mai aproape şi şi-a început explicaţiile.

- Fii atent. Să zicem că avem un stat slab, cu putere doar la centru, acolo unde sunt instituţiile centrale şi unde se strâng banii. E plauzibil, nu?
- Perfect plauzibil. Seamănă cu ce am eu acasă, i-am zis eu.
- Şi să zicem că oamenii din zonele sărace au şi ei nevoie de ceva – de apă, de canalizare, de drumuri, de electricitate.
- Cine n-are nevoie?
- Corect. Dar statul slab şi hoţ are toţi banii la centru şi, deşi oamenii plătesc impozite, deşi oamenii cer să primească ceva în schimbul banilor lor, nu li se dă nimic. Toate fondurile sunt sifonate de clica de la vârf. Când ajunge ceva la cei săraci, e prea puţin ca să mai facă diferenţa.
- Aşa e.
- Şi oamenii sunt nemulţumiţi – atât de nemulţumiţi, încât ar privi ca pe un erou pe cel care le-ar da, totuşi, lucrurile de care au nevoie.
- Se prea poate.
- Acum imaginează-ţi că vine un tip la tine, un tip pe care-l cunoşti, a cărui familie o ştii, om serios, de cuvânt, un tip care zice “ai nevoie de un drum pe aici, nu?” Şi tu îi spui că da, ar fi bun un drum. Dacă el îţi spune “ţi-l fac eu, doar să ţii minte”, tu ce răspunzi?
- Aş spune da, fă-l, să te văd, şi ne-om socoti noi.
- Exact. Ştii ce? Omul ăla aranjează treburile şi face drumul, şi tu eşti mulţumit. După aia, uneori ani mai târziu, vine tipul înapoi, sau poate vine cineva trimis de tipul ăsta, şi-ţi zice: “ai un teren de care am avea nevoie în schimbul drumului ăluia. Cineva are nevoie de el ca să-şi facă un drum pe acolo”. Nu i-l dai?
- Păi…
- Dacă eşti om de onoare, i-l dai.
- Şi dacă nu?
- Vezi, asta e diferenţa. Aici e o chestie de onoare, odată ce ai acceptat un serviciu, va trebui să plăteşti, într-un fel sau altul. Dar cei mai mulţi plătesc, şi nu de teamă, ci pentru că văd ce au primit în schimb. Văd că au primit ceva în schimb, în tmp ce, când dau bani la stat, văd că nu mai primesc nimic înapoi, pentru că politicienii hoţi şi corupţi de la centru au furat ei tot.

I-am rânjit mafiotului meu, care nu era, tehnic vorbind, mafiot.

- Sună idilic.
- Sună mai bine ca politicienii hoţi.

După care s-a încruntat la mine:

- Şi nu mai confunda Mafia cu ‘Ndrangheta şi cu Camorra şi, mai ales, cu politicienii. S-ar putea să jigneşti pe cineva.

Şi să nu mă întrebaţi cum ştiu că era cine era. Asta ar fi o jignire fără seamăn – iar omul a fost amabil cu mine, nu-i aşa? Adică am scăpat, totuşi, cu viaţă

Altele asemenea pe Amar de Zi

The Hurt Locker – şi pe bună dreptate

Someone — Mon, 08 Mar 2010 20:36:24 +0000

Aşadar, David i-a mai spart o dată dinţii lui Goliat.

The Hurt Locker a luat premiul pentru cel mai bun film, iar Katherine Bigelow a devenit prima femeie care pleacă acasă cu un Oscar pentru regie. Acest film cu un buget ridicol, după standardele americane (”numai” 11 milioane de dolari), a mai fost premiat pentru scenariu original, pentru montaj de imagine, pentru sunet (montaj şi mixaj).

Avatar ia regia artistică, efecte vizuale şi scenografie. Ghinionul lui Cameron – încă nu există Oscarul pentru cei mai mulţi terra de RAM şi nici pentru cea mai rapidă placă video.

Am citit azi câteva cronichete dezamăgite. Dragoş Stanca şi Costi Rogozanu, de exemplu, se plâng că au câştigat “snobii” (iar Dragoş îngroaşă: “snobismul şi propaganda contra fanteziei şi eficienţei”).

Adicătelea, de fapt Avatar merita premiul, pen’c-a avut ROI-ul cel mai bun, mă-nţelegi, coane? Au băgat 300 de milioane de para şi au scos un miliard, profit de 330 la sută. Genii. Să facem şi noi la fel.

Cam aceeaşi eficienţă au şi vânzătorii de vată pe băţ. Şi cam tot cu atât rămâi după ce consumi produsul.

Trama din Avatar are profunzimea iaurtului scăpat pe asfalt. Deci, cum se chema mineralul ăla? “Denegăsiţiu”, cumva?

Academia nu premiază doar succesul de public, slavă Cerului.

Râd când aud protestele: “Hurt Locker nu e adevărat – nici o echipă de genişti nu lucrează aşa” sau “ce să spun, eroism americănesc pe peliculă, să ne spele creierele”.

Păi normal că nu-i o poveste adevărată. Dacă era, aveam un documentar. Mai mult, chiar începutul filmului decretează că a respecta regulile te ucide – de aceea, povestea vine din anormal, nu din formalism (ca orice poveste bună, de altfel).

Şi, nu vă supăraţi, care “eroism”? Ţăcănitul de James, care călăreşte obuze de 155 şi nu e-n stare să cumpere o cutie de cereale din supermarket, pare cuiva “erou”?

Cu Hurt Locker, avem o nouă intrare în clubul detracaţilor de război, marii mutilaţi psihic ai conflictelor armate duse de ţara celor bravi pe toate meridianele, doar acasă nu: James, cel care-şi joacă zi de zi varianta cu dinamită a ruletei ruseşti din The Deer Hunter, James, căruia îi este scris să nu se întoarcă vreodată la pace, precum îi era imposibil şi profesorului de matematică engleză din Saving Private Ryan, James, care-şi creează propriul regat imaginar şi ilogic, aşa cum făcuse înaintaşul lui, chiar mai nebun, în Apocalypse Now.

Să vorbim despre tensiunea filmului prin imagine, sunet şi montaj, vreţi? De mult n-am mai simţit aşa meserie în crearea suspansului prin mijloacele clasice şi simple ale cinematografiei: filmat “din mână”, sunet natural, planuri-detaliu, slow-motion, gros-planuri lungi, iscoditoare până la impertinenţă. Scena curăţării clădirii, în tăcere perfectă, e precum o coardă de pian întinsă la rupere. Duelul de lunetişti, deschis abrupt de două morţi trăsnite de nicăieri, o injecţie lentă cu adrenalină. Moartea liderului de echipă, încetinită prin filmarea slo-mo a detaliilor străzii cutremurate de explozie, o secvenţă de manual.

Cred că premiile sunt justificate.

Cât despre celelalte… Avatar e o povestioară simpluţă în care s-au pompat efecte speciale de 300 de milioane de dolari. A câştigat la Bursă, cred că-i suficient. Cât despre Tarantino, preferatul meu… a fost victima propriului său succes de casting – Inglorious Basterds a fost confiscat de Christoph Waltz, încă din prima clipă.

Aş vrea să văd acum El Secreto de Sus Ojos, care, se spune, a fost un uriaş succces în ţara de origine, Argentina.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Academia de poliţie – momente globale

Someone — Mon, 08 Mar 2010 01:10:21 +0000

Viaţa de poliţist e plină de neprevăzut. Iată:*

O echipă a poliţiei din Bochum, Germania, a descins în apartamentul unei doamne panicate, care ceruse ajutor “din cauza unui zgomot suspect” care se auzea în casă.

Patrula a examinat cu prudenţă locul şi, “ghidându-se după auz”, a ajuns până în dormitorul doamnei. “Acolo – se precizează în comunicatul remis ulterior presei – ascultând doar de curajul său, unul dintre agenţi a deschis sertarul comodei şi a găsit înăuntru un obiect sexual vibratil care, aparent, pornise singur”.

Totul e bine când se termină cu bine – dar rămânem nelămuriţi în privinţa puterii instalate a obiectului în chestiune.

Mă rog, fiecare doamnă cu preferinţele ei.

****

Poliţia din New Jersey, SUA, a ordonat unei familii “să acopere sau să distrugă” o sculptură în zăpadă, ridicată de aceasta pe peluza din faţa casei. Agenţii au informat proprietarii că acţionează la solicitarea unui vecin care a dorit să rămână anonim, dar care reclamase la secţie că în cartier a apărut o femeie goală, din zăpadă, într-o poziţie indecentă.

Era vorba de o replică a faimoasei (pentru unii) Venus din Milo, pentru modelarea căreia mama şi cei doi copii lucraseră o după-amiază întreagă.

Familia s-a conformat cererii poliţiei şi a îmbrăcat statuia cu un sutien verde şi un şal în jurul taliei. Pe braţe n-a fost nevoie să pună nimic.

****

În Mexic, patru agenţi de poliţie au recunoscut că l-au jefuit de 500 de dolari americani, 300 de euro şi 100 de dolari canadieni pe Kim Chum Ku, preşedintele Federaţiei Internaţionale de tae-kwon-do, juniori. Dl. Kim se afla în Tijuana pentru a urmări al optulea campionat mondial de tae-kwon-do, când a fost oprit în centrul oraşului de poliţişti pentru ceea ce ei au descris drept “un control”. În decursul acţiunii, i-au furat portofelul.

Ştirea nu precizează ce i-a făcut, de fapt, pe cei patru agenţi să-şi admită infracţiunea.

****

Poliţia din satul Mbucutta, Mozambic (aparent există chiar şi în Mbucutta poliţie) a surprins în “flagrant delict de fornicare” doi tineri. “Unul dintre cei doi era gol şi ţinea capul caprei, în timp ce celălalt fornica cu animalul”, s-a menţionat în procesul verbal.

Procurorul districtual a decis ca tinerii să fie acuzaţi de furt – deoarece capra nu se afla în ograda proprietarului în momentul arestării prietenilor ei.

Cei doi tineri vor avea însă probleme mai serioase decât o comună condamnare la închisoare, deoarece stăpânul caprei a decis să le ceară celor doi amorezi să ia de nevastă capra – şi, mai ales, să plătească preţul tradiţional pentru mireasă, aşa cum se obişnuieşte în această ţară africană atunci când un tânăr ia logodnica de la casa părintească.

Le urăm, deci, stână de piatră.

______________
*Ştirile provin din fluxul AFP.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Pomenire cu supliment

Someone — Sat, 06 Mar 2010 22:26:47 +0000

În oraşul Mioveni eroii căzuţi pentru patrie sunt cinstiţi printr-un monument vopsit cu “marmură românească” – adică cu var. Artistul – şi urmaşii – apreciază culorile vii, ca-n viaţă, de aceea acvila este pictată muştar, tricolorul, tricolor, fireşte, iar laurii, în verde-bancă-din-parc:

Oraşul Mioveni şi-a dat tributul de sânge între 1916-1919, carevasăzică şi în Marele Război, şi în ocuparea Budapestei. Pare a fi un “i” în plus în pomenirea jertfelor – “În amintirea eroilor din comuna Mioveni, morţii pentru patrie”, dar poate că au fost mai mulţi şi artistul a simţit nevoia unei sublinieri:

După care a mai venit un război (aşa erau obiceiurile pe atunci) – dar câte monumente să faci, totuşi, pentru a comemora morţii pentru patrie?

Aşa că miovenenii (?), oameni practici, au extins pomenirea. “… şi 1941-45″. Că doar mai era loc:

Corect.
__________
poze trimise de un amic nedumerit. Thx, m8.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Mergi să încalţă şi să îmbracă, bucureştene!

Someone — Fri, 05 Mar 2010 22:51:54 +0000

Tipu’ ăsta s-a plimbat toată săptămâna prin oraş, răcnind din megafoane:

Textul e de o imbecilitate rară – şi încă una scoasă în evidenţă de entuziasmul mecanic al cititorului.

Deci “unde?? Unde mergem? UNDE VREI SĂ MERGEM???” (moment în care cea mai logică urmare ar fi o înjurătură – unde grijania mă-tii zici că vrei să mergem? jap-jap, două scatoalce).

Cum unde? Îîîîîîn Parcul Uniriiiiiiii, unde e nu ştiu ce rahat de expoziţie cu “intrarea liberă”.

Păi şi ce să fac eu acolo?

Cum ce? Să “îmbracă” şi să “încalţă”, nenorocitule!

Cine naiba autorizează asemenea gen de poluare fonică şi jignire a bunului simţ în Bucureşti? Nu e şi aşa suficient vacarm? Nu sunt şi aşa destui mitocani?

Altele asemenea pe Amar de Zi

Solid vs. creativ

Someone — Thu, 04 Mar 2010 20:34:23 +0000

Ştiţi reclama aia la mâncare pentru câini în care ni se promite că animalul va face caca solid după ce haleşte marca respectivă?

Orice crescător de câni ştie că ăsta e un semn de sănătate – şi nu e valabil doar pentru cei mai mai buni prieteni ai omului, ci pentru toţi prietenii, de fapt.

În marile treburi ale vieţii, o treabă mare solidă e primul pas spre succesul zilnic.

Dar parcă prea multă precizie în comunicare nu miroase bine.

Poate că era mai bine aşa:

(evident că, de fapt, n-aveam nimic important de zis – doar că mi-au plăcut conceptul şi realizarea spotului).

Altele asemenea pe Amar de Zi

No Related Post

M-am născut în România

Someone — Wed, 03 Mar 2010 22:37:49 +0000

guest-post de Mihai Horaţiu Radu

(soţia lui Horaţiu, Dania, a născut de curând. Horaţiu mi-a trimis un text, uluit de serviciile medicale din maternitate)

Intrarea în spital seamănă mai degrabă cu tranşeele săpate într-un conflict armat. Mașina se zguduie bine, nici nu știu pe unde să ocolesc gropile. Odată ce ai pășit în clădire ai găsit catacombele lui Indiana Jones. Secția de obstetrică-ginecologie însă e renovată în proporţie de 90%, iar despre medicii de aici am auzit numai de bine. Parchez în doi metri de noroi și merg să internez gravida care, în povestea asta, e soția mea. Batem umil la o ușă și, când se deschide, o armată de halate albe, roz, verzi și roșii își împleticesc saboții de spital. În fața unei ierarhii a culorii cu care nu sunt familiarizat anunț pe cine se nimereşte în faţa mea că am sosit. O hârtie de 50 de lei și imediat un halat amabil duce soția într-un salon. Iar pentru tati începe incursiunea în Romania, Land of No Nothing.

- Deci, avem nevoie de câmpuri sterile, tifon, vată, spirt, seringi de 5 și 20 ml, leucoplast. Și musai trusă epidurală.
- Da’ în spital nu aveți nimic?
- (Cu o față care spune “pe ce lume ești, măi gâgă?”) Nu.

Înainte de naștere trebuie luate niște analize de la Fundeni; mânzul s-a grăbit două săptămâni și nu am apucat să le ridic. Prin aglomerația unei zile de vineri am făcut o oră și 15 minute. Gâfâi până la etajul doi și când spun că e vorba de o urgență (gravida intrase de ceva vreme în travaliu) sunt întrebat dacă nu cumva mi-a venit menstruația. Sunt poftit să iau loc și să aștept. 20 de minute cu câte un protest la fiecare 5.

- Da’ vă rog, trebuie să fiu înapoi cât mai repede, știți ce nebunie e în oraș?
- Crezi că aici e altfel?

Doctorul răsfoieşte un caiet galben ca oracolul meu din clasa a 3-a şi exclamă – ahâm, e aici. Nu mă pot abţine şi strecor un “oi fi eu ardelean, da’ până acum transcriam tot registrul ăla.”

În fugă spre maşină mă uit pe foi – două coli cu trei cifre şi o menţiune. Dumnezeule, în 2010 există fax, telefon, internet, probabil și poșta ajungea mai repede.

La maternitate au urmat alte halate, cu câte 5, 10 sau multipli prin buzunare. Să fie bine. Aluziile erau clare.

- Uite și tu – îmi spune o asistentă – 850 de lei. Ne-au tăiat sporurile, ne-au tăiat tot. Păi să nu le …mama lor…

A urmat niscaiva valută strânsă pentru vremuri grele. Atât de grele încât în dimineaţa de după naştere soţia îmi spune că la micul dejun nu a primit măcar un ceai. Amiaza am văzut-o şi eu. Două linguri de cartofi fierţi arşi la suprafaţă. Iar a doua zi un polonic cu macaroane cenuşii.

Când ne-am externat, asistenta şefă tocmai făcea inventarul materialelor dintr-o plasă.

- Fetelor, bine că am primit cleme de prins cordonul ombilical.

Acasă, feciorul s-a încruntat la mine. L-am adus cu o alergie pe tot spatele.

Eh, tati, ne-am născut în România. Învaţă-te de mic cu asta.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Că veni vorba

Someone — Wed, 03 Mar 2010 12:21:07 +0000