Un moment rar: ambasadorul britanic la Bucureşti, Martin Harris, l-a felicitat pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru că a devenit primul absolvent român al Universităţii Oxford învestit ca prim-ministru al României.

MRU şi-a obţinut în 1993 masteratul în Studii Ebraice la Centrul Oxford pentru Studii Ebraice şi Evreieşti din cadrul Universităţii Oxford.

O lungă listă de prim-miniştri britanici au absolvit Oxford şi Cambridge, cele mai prestigioase universităţi britanice. “41 din cei 55 de premieri britanici au mers fie la Oxford, fie la Cambridge”, notează, pe blogul Foreign Office, ambasadorul britanic la Bucureşti. Dintre străinii care au studiat în aceste două universităţi şi au devenit, ulterior, şefi de guverne sau preşedinţi în ţările lor, ambasadorul îi enumeră pe Indira Gandhi, Benazir Bhutto şi Bill Clinton. Acestei companii i se alătură acum Mihai Răzvan Ungureană, căruia ambasadorul britanic îi transmite felicitări, “şi lui, şi Universităţii Oxford, deşi mă doare când spun asta, pentru că eu am mers la Cambridge”, precizează excelenţa sa.

Dincolo de toate hârşâielile, scrâşniturile şi juliturile politicii de pe Dâmboviţa, mi se pare remarcabil că avem, în sfârşit, un prim-ministru cu un master la Oxford, şi cred că acest lucru trebuie salutat.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Zig-zag
• Ofertă de concesionare a luptei anticorupţie
• IQ de alegător

Vechiul blog, cel originar, a fost importat de magicianul site-ului, care ştie cu ftp şi http şi alte alea. Începutul este, de acum, în arhiva de pe petreanu.ro, un an de articole pe care probabil că unii dintre cititorii de azi nu le ştiu. Sunt câteva interesante pe-acolo, spun asta cu jumătate de gură, pentru că nu suport să-mi recitesc materialele, o dată publicate: văd cum trebuiau, de fapt, scrise de la început.

Poate ar merita, totuşi, seria amintirilor despre Revoluţie – găsiţi cele 10 istorisiri în categoria 1989. Sau poate o să vă placă seria “Vieaţa la mol”, sau poate episoadele din “Zen d’Acvariu”, nu ştiu. Le găsiţi voi, dacă vreţi.

Rămâne valabilă prima postare, într-o vineri, la amiază, pe la jumătatea lunii mai 2007: “…politică la maximum, maximum ca distorsul din boxele cu orgă de lumini, urlând a mitocănie bine dispusă prin talcioc.“

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Meritocraţie vs. Linguşerism
• Lungul drum spre normalitate
• Nopţi cu supă :-)

(fraţilor, nu ştiu cum să vă spun, dar aşa mă paşte o criză de dromomanie, ceva de speriat)

Altele asemenea pe Amar de Zi

• O după-amiază aurită
• Caldură mare-n Amsterdam
• Totul pentru turist, totul pentru victorie!

- Salutare, dom’ Vlad.

Vocea portarului e diferită în această dimineaţă. Sunetul e mai bolborosit, oarecum vătuit, silabele, chiar mai imprecise ca de obicei. S-a accentuat şi pelticăreala, parcă. Orbitez în jurul lui, pretextând un drum spre cutia poştală, ca să-l întorc spre lumină.

Portarul are o faţă plină de gâlme, umflată neregulat, zgâriată şi julită, cu coji abia prinse. Are lovituri pe frunte, la capătul uneia dintre arcade, sub ochi, în barbă şi pe maxilar, ba chiar şi o bucată de piele lipsă unde se-mbină nasul cu obrazul. Are o buză dublă şi un ochi închis pe jumătate. Luceşte tot, gălbior pe ici pe colo, e dat cu ceva tetraciclină, poate şi un pic de rivanol. Nu s-a bărbierit de vreo trei zile şi o să mai stea aşa cel puţin o săptămână, că n-are cum deosebi barba de coji.

Arată ca şi cum ar fi scăpat dintr-un blender.

- Aoleu, ce-ai păţit, bre?
- Eee… face portarul, despicând în acelaşi timp aerul cu mâna dreaptă, ca şi cum ar vrea să arunce o mizerie peste umăr. Cum ar veni, nu contează, ce-a fost, a fost, să lăsăm, locatarul să poftească la lift şi să-l lase în durerea lui în pace.

- Cum adică, eee, zi ce ţi s-a întâmplat, ai băut, te-ai bătut?
- Am căzut pe gheaţă, explodează răspunsul. La piaţă, aveam două sacoşi şi am alunecat.
- Păi aşa rău?
- Păi ce! face portarul.

Sunt nelămurit.

- Da’ cum, mă, Petre, ai căzut pe faţă, n-ai pus mâna?
- Dacă aveam sacoşile?
- Aşa, şi nu le-ai dat drumul?

Tace. Nu mă priveşte. Fierbe.

- Mă, Petrică, da’ ce, ai căzut cu repetiţie? Că eşti făcut zob pe toate părţile!
- Eee, ia mai lasă-mă! se-nfoaie portarul, şi-mi întoarce spatele. Gata, discuţia s-a terminat, nu pot să mă prefac că nu-i bătut, să mă fac că nu-l văd? Dacă zice că a căzut, să-l cred şi gata, el mai bine de-atât n-a putut imagina ca explicaţie, şi nici nu credea că o să i se pună atâtea întrebări, să fie atât de limpede, atât de repede, că spune o minciună.

Mai târziu, administratorul:

- De fapt, eu cred că l-a bătut nevastă-sa, săracul.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• O diplomă de Oxford la Palatul Victoria
• Întoarcerea blogului rătăcitor
• Alegeri

Pe 7 februarie este Ziua Sigurantei pe Internet (parte a programului Safer Internet Plus, promovat de Comisia Europeană). Despre siguranţa pe internet se discută doar accidental în media românească – şi atunci, cel mult pentru a difuza câteva ştiri despre o nouă tentativă de phishing.

Ah, da, a mai fost şi lunga poveste a spargerii contului de mail al Elodiei de către Cioacă. Internet à la roumaine.

Ziua Siguranţei pe Internet ar trebui să atragă atenţia asupra unui alt fenomen, mult mai periculos, mai insidios şi mai tăcut decât suferinţele vedetelor cu mailul spart. Vorbesc despre siguranţa copiilor în lumea virtuală.

Deja de 6 ani, în Uniune se desfăşoară o anchetă pan-europeană, cu anchete anuale, în urma cărora se publică, în fiecare toamnă, un amplu studiu privind siguranţa minorilor pe internet. Studiul se intitulează EU Kids online, şi ultimul raport a fost dat publicităţii în septembrie anul trecut (îl puteţi găsi aici, alături de alte date deosebit de interesante din acelaşi domeniu). România este parte a anchetei. Câteva constatări:

Pe baza datelor obţinute, ţările europene au fost clasificate în 4 mari grupe, în funcţie de riscurile cu care se confruntă copiii pe internet. România este în grupa cea mai proastă, cea definită ca “utilizare intensă, risc mare”.

Gradul de adoptare a internetului printre copii este în creştere rapidă. Deja, în medie, copiii şi adolescenţii utilizează internetul, zilnic, mai mult ca adulţii. Copiii între 9-16 ani folosesc internetul 88 de minute pe zi. În acest segment, adolescenţii de 15-16 ani folosesc internetul şi mai intens, 118 minute zilnic.

Internetul este accesat din ce în ce mai mult în intimitate – 49% dintre respondenţi spun că surfează din dormitor, de exemplu – ceea ce reduce posibilitatea controlului parental.

Copiii din România sunt în partea superioară a clasamentului în privinţa interacţiunii on-line cu persoane necunoscute, iar asta cuprinde nu doar conversaţii pe messenger, ci şi gesturi concrete: 13% dintre copiii români s-au dus cel puţin o dată la o întâlnire cu o persoană pe care au cunoscut-o pe internet. Asta ar trebui realmente să dea de gândit părinţilor. În rest, media europeană spune că 14% au trimis fotografii sau clipuri video personale unor persoane pe care le ştiau doar din mediul on-line.

Pe unde ajung copiii când surfează? 12% pe site-uri rasiste sau xenofobe; 10% pe site-uri “pro-anorexice”. 7% pe site-uri care promovează auto-mutilarea; 7% pe forumuri unde se discută despre droguri; 5% pe site-uri “despre sinucidere”. În total, mai mult de unul din cinci copii au fost expuşi uni gen de conţinut negativ din cele descrise mai înainte.

În acest context, aş vrea să salut campania declanşată de Cosmote pentru promovarea unui internet mai sigur. Grupul Cosmote a urcat pe net o broşură din care părinţii pot afla mai multe despre riscurile la care se expun copiii lor când utilizează internetul – şi, de asemenea, pot primi sugestii şi sfaturi despre ce pot face pentru a-şi feri copiii de pericole on-line. Găsiţi acest site aici.

În plus, anul acesta, al patrulea de când finanţează programe de educare în problema siguranţei pe internet, Cosmote va distribui 60.000 de exemplare ale broşurii „Cum să-ţi protejezi copiii de pericolele internetului” în magazinele COSMOTE şi Germanos, şi vor fi de asemenea distribuite în şcolile din 13 oraşe şi la varii evenimente.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• De la Pământ la Lună (şi-napoi) cu 120 Mbs
• Mi-am cumpărat un ziar
• Fiecare generaţie riscă altfel

Cred că în această remarcă a lui Teodor Tiţă e condensată explicaţia pentru starea politicii noastre:

trebuie sa recunoastem ca partidul comunist a avut o politica de cadre al naibii de bine pusa la punct. in 2012 inca da prim-ministri

— Teodor Tita (@jaunetom) February 7, 2012

Altele asemenea pe Amar de Zi

• O diplomă de Oxford la Palatul Victoria
• Live blogging de pe marginea unei schimbări de Guvern
• IQ de alegător

Câteva observaţii, rapid, gen live-blogging, pe măsură ce evoluează evenimentele (textul e în continuă editare, reveniţi pentru actualizări; am decis să pun actualizările la începutul textului şi să precizez şi ora):

…USL şi-a menţinut cererea maximală, ba chiar cu un plus perfect inutil din partea lui Antonescu – şi demisia preşedintelui. Băsescu şi PDL (pls aliaţii) merg, în consecinţă, pe ideea unui guvern numai al lor, fără negociere cu opoziţia. Neplăcută situaţie şi joc democratic suspendat. Mihai Răzvan Ungureanu, ca propunere de prim-ministru, e promovarea pupilului prezidenţial, dar are, paradoxal, avantajul figurii fără notorietate – lumea va aştepta un pic înainte să înjure un necunoscut. USL mi se pare acaparată de frenezia lui Crin, care mizează, nerăbdător, pe o soluţie imediată. E un risc politic ale cărui părţi negative s-ar putea vedea curând – în general, populaţia nu-i apreciază pe zurbagii.(20.55)

…Diaconescu, probabil ministrul de externe cu cel mai scurt mandat din istoria României (13 zile!), mai degrabă bizar la ieşirea de la Cotroceni şi aparent deconectat de la priorităţile momentului, anunţă că UNR o să susţină ideea impozitării speciale a marilor averi în noul program de guvernare. Dl. Diaconescu, dacă nu ştiaţi, noul program de guverare va avea un singur ţel: să menţină situaţia stabilă până la alegeri, anticipate sau la termen. (16.40)

…Ponta, o o abordare interesantă a tezei anticipatelor: dacă facem parlamentarele în aprilie şi localele în iunie, la jumătatea anului am terminat povestea electorală şi ne putem concentra pe guvernare. Are logică, dar e logica luării de ostatici – dacă-mi dai repede ce vreau, nu ne mai chinuim cu toţii. (16.30)

…PDL semnalează cu gesturi largi că vrea să-şi impună varianta de guvern. Elena Udrea publică pe blog, “ca să nu existe speculaţii politice inutile”, mesajul că actuala coaliţie guvernamentală “rămâne unită”, ceea ce echivalează cu mesajul “noi facem guvernul”. La PDL, Sever Voinescu spune cam tot aia cu coaliţia de guvernământ. Acestea sunt fie poziţionări tactice înaintea negocierilor politice, fie o linie trasă de PDL, în spatele căreia nu vrea să se retragă. Personal, sper să fie doar poziţionări tactice, pentru că e nevoie de o soluţie negociată – nici nu vreau să-mi imaginez ce va rămâne din legitimitatea noului guvern dacă va trece prin Parlament în absenţa opoziţiei. (13:39)

****

…Plecarea lui Emil Boc vine târziu. Traian Băsescu ceruse schimbarea asta încă în urmă cu un an (încă o dată, remarcabil instinct). Există o diferenţă de viaţă şi de moarte între o retragere organizată şi capitulare. Boc renunţă când nu mai avea nici o ieşire, PDL a decis să iasă de pe poziţie abia când poziţia devenise nesustenabilă, nu cred că PDL mai poate fructifica electoral cedarea.

…O nuanţă importantă: Boc n-a spus că demisionează, a spus că-şi depune mandatul. Formula aceasta a mai fost folosită o singură dată în România la schimbarea unui guvern, de Petre Roman, în a doua zi a mineriadei din septembrie ’91. Formula plasează răspunderea la cel care primeşte mandatul – adică la preşedinte. În subtext, asta înseamnă că preşedntele poate negocia acest mandat cu restul forţelor politice. La limită, preşedintele i-l poate returna – nu cred că se va întâmpla asta, dar opţiunea, măcar teoretic, există.

…Guvernul Boc a ţinut economia în mână şi în zona de flotabilitate (poate că n-au fost mari succese, dar să nu uităm în ce ţară trăim) dar n-a reuşit să profite de stabilitatea economică, pierzând uriaş pe flancurile clientelei de partid şi a imaginii îngrozitor de proaste a câtorva vectori de imagine. Economia creşte peste media UE, inflaţia e la un minim istoric, cursul e stabil (cine are îndoieli să privească la vecini), dar asta nu mai e suficient. Oamenii vor să fie şi respectaţi, nu doar mânaţi.

…Mingea e în terenul opoziţiei. O notă bună pentru Ponta, care pare să înţeleagă din ce în ce mai bine că e o perioadă care-i poate face or sparge viitorul politic. Dezamăgitor – şi chiar îngrijorător – Crin Antonescu, ale cărui excitaţii retorice în momente importante au accente psihotice. Când l-am văzut derapând prima dată, în noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009, am crezut că e un accident, dar pare ceva mai grav decât atât.

…Interesant că evenimentele de azi au fost anticipate, aproape exact, de Adrian Năstase, ieri.

…Am mari îndoieli că preşedintele Băsescu ar lăsa evenimentele să ia o asemenea turnură fără să fie sigur că are maximum de control posibil.

…Poate c-ar trebui să-i recunoaştem lui Emil Boc lucrurile bune pe care le-a făcut. N-a fost corupt, n-a fost arogant, n-a fost un maneuvrier. O raritate, din acest punct de vedere. A fost, în schimb, doar un executant, şi cred că merităm mai mult din partea unui prim-ministru – sau ar trebui să ne dorim mai mult.

…M-a sunat cineva, nelămurit de povestea cu Antonescu în noaptea alegerilor din 2009. Pentru cei care nu-şi mai amintesc, atunci, candidatul PNL pentru prezidenţiale a avut un discurs uluitor la aflarea estimărilor care-l plasau pe locul 3. Una dintre afirmaţii a fost aceasta: „Domnule Vântu, domnule Voiculescu, sfidaţi voinţa atâtor români, vă bateţi joc de dreptul pe care astăzi atâţia români au vrut să şi-l exprime. Zeci de mii de oameni nu au mai apucat să voteze, în vreme ce autobuzele lui Băsescu şi ale lui Geoană au votat dis-de-dimineaţă!”. N-a mai explicat niciodată ce voia să spună. (Discursul, video, aici – min.2.30)

…Citiţi şi analiza rapidă a lui Orgonaş, “A fost Emil Boc cel mai slab prim-ministru de după Revoluţie?” pentru un context mai bun.

…Realitatea zice că Predoiu, de la Justiţie, a fost (va fi?) numit premier interimar. Asta înseamnă că preşedintele a transformat depunerea mandatului în demisie şi că a făcut un pas în direcţia solicitărilor opoziţiei. Urmează mutarea USL.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi
• Ce urmează
• Okay

(prima parte acestui articol a apărut vineri)

De plătit, mi-am plătit impozitele cu cardul, când am ajuns la ghişeu – de fapt, chiar cu două carduri, unul ca persoană juridică, altul ca persoană fizică (îmi plac de mor caracterizările astea, mă fac să-mi imaginez un stat înciudat că încă n-a găsit o cale de a mă taxa şi pe alte genuri de persoană, sufletească sau eterică sau mai ştiu eu ce). Doamna chiar mi-a zâmbit (poate că şi răspunsul la întrebarea “nu sunteţi de la televizor?” a avut o contribuţie la asta, nu ştiu) şi totul a mers strună, banal ca la orice altă cumpărătură – a vârât cardul în cititor, am tastat pin-ul, mi-a dat chitanţa şi cu asta basta.

Am mai spus-o – ne obişnuim imediat cu progresul. Gestul acesta atât de comun, al plăţii cu o bucăţică de plastic, era de neimaginat în direcţiile de taxe şi impozite până în urmă cu câţiva ani. Mergeai cu sacoşica la subraţ sau cu portofelul umflat, ascuns prin al şaselea buzunar din stratul cel mai adânc de haine, temător ca nu carecumva să-ţi dea cineva în cap şi să te jefuiască de ceva ce oricum urma să-ţi ia statul. Cum ar veni, ţi-era frică de tâlhari în drumul spre hoţi. Paradoxurile vieţii de cetăţean în România.

Pe la jumătatea anului trecut, Money.ro a descoperit că plata cu cardul, prin POS, era acceptată în 129 de primării din ţară. Nu sună rău, dar numai până când pui cifra în context: sunt aproximativ 3.000 de localităţi în România. Aşadar, ceva mai puţin de 5% din primării acceptă plata la POS.

Gândiţi-vă ce pagubă provoacă economiei 100 de mii de oameni care, cel puţin o zi pe an, îşi iau liber de la serviciu şi umblă pe drumuri, de colo-colo, ca să-şi plătească taxele – şi asta doar în sectorul 3.

Acum întrebaţi-vă în câte magazine nu se primesc carduri, sau în câte cârciumi, sau în câte firme de orice alt gen nu este acceptată această modalitate comună de plată. Diferenţa vă dă măsura înapoierii statului şi a uriaşei sale ineficienţe.

Dar, în fine, după cum ziceam vineri, nu-i mare şmecherie să poţi plăti “sigur şi elegant” la POS dacă e nevoie să stai înainte cu orele la coadă. Civilizat ar fi să poţi plăti taxe şi impozite prin internet, liniştit, de unde vrei. Iar asta ne aduce la mai vechiul nostru client, Ministerul Comunicaţiilor şi marele său proiect – Ghiseul punct ro.

Ministerul anunţă periodic noi şi formidabile evoluţii în funcţionarea portalului. Acum, rulează pe site o laudă animată: “Începând cu data de 30 martie 2011 până în prezent s-au efectuat 6 094 de plati prin SEAP – Ghişeul.ro, in valoare de 1 077 869.95 lei, iar conform statisticilor, site-ul www.ghiseul.ro a fost accesat de un număr de 116 270 vizitatori unici”.

Asta este o medie de 372 de persoane pe zi. Cifra este neplăcut de mică fie şi pentru un blog de la categoria speranţe, darămite pentru un sistem naţional, în care s-au băgat milioane de euro şi care este destinat unei populaţii de contribuabili de cel puţin 15 milioane de persoane.

Experienţa mea cu ghiseul.ro a început joi dimineaţă, pe la 9, încercând să mă lămuresc dacă puteam plăti sau nu on-line taxele din sectorul 3. Există pe site invitaţia să verifici dacă “primăria ta” este înrolată în sistem – dar, ca pe vremuri, când n-aveai nici o şansă să descoperi în ce colegiu electoral eşti şi pe cine ai de votat, şi acum verificarea înseamnă să parcurgi cu degetul o listă de instituţii. Deocamdată merge, pentru că nu-s decât câteva înscrise, dar când vor fi 3.000, cum mai poţi găsi ce cauţi? Mai simplu, culmea, e să foloseşti o aplicaţie de căutare pe harta României făcută de VISA pentru nu ştiu ce promoţie (eu aşa am găsit sectorul 3 pe listă), însă VISA nu e o instituţie publică, şi site-ul lor va sta sus doar cât va considera firma că e necesar (oricum, asta iar spune ceva despre nesimţirea statului, care nu e în stare să pună la punct un sistem de căutare simplu şi eficient, deşi încasează miliarde de lei, în schimb fac asta, fără atâta fasoneală, firme private, care trăiesc doar din comisioanele serviciilor oferite).

Primăria Sectorului 3 din Bucureşti figura ca “înrolată”, joi dimineaţă – una dintre cele 3 primării din cele 6 de sector din Capitală. Doar că, pentru a plăti, îmi trebuiau un user şi o parolă, potrivit instrucţiunilor de pe site: “Daca ai primit de la primaria in raza careia ai domiciliul un plic continand numele de utilizator si parola pentru acest sistem te poti autentifica aici.”

Păi, n-am primit.

Carevasăzică, înrolarea primăriei e una, utilizarea sistemului de către cetăţean e alta.

M-am pus pe telefoane. La Direcţia de Impozite şi Taxe Locale (DITL3) mi-a răspun domnişoara aceea care mi-a spus că “se aşteaptă comunicatul de presă”, chestie care m-a făcut să sun la biroul de presă al Primăriei, după care m-a sunat înapoi unul dintre şefii de la DITL3.

“Ne-aţi luat-o un pic înainte”, a zis omul, “tocmai voiam să anunţăm că de luni se poate folosi ghiseul.ro”. Aha, am zis eu. Dar de ce apare primăria pe ghiseul punct ro şi sistemul nu e funcţional? “Păi am mai făcut noi nişte probe”. Ok, fie. Şi cum pot plăti? “Vă trebuie credenţialele, adică user şi parolă, pe care le puteţi lua de la noi, veniţi, completaţi o cerere şi le primiţi”. Păi nu le puteţi trimite prin poştă? “Păi nu, că-s precum PIN-ul de card, date confidenţiale, trebuie să le luaţi personal”.

Lucrurile au o anume logică. Fireşte că e neplăcut că trebuie să mai umbli printre ghişee după alte documente, dar măcar asta-ţi economiseşte o grămadă de timp în viitor (cred c-o să mă duc săptămâna asta după “credenţiale”, vă povestesc dup-aia ce şi cum).

Încă nişte date, tot pentru context, ca să înţelegem dimensiunea pieţei, ca să zic aşa. Numai în sectorul 3 sunt puţin peste 100.000 de contribuabili care deţin carduri şi pot folosi ghiseul.ro (adică aproape jumătate din totalul plătitorilor de taxe şi impozite înregistraţi la primărie).

Gândiţi-vă ce pagubă provoacă economiei 100 de mii de oameni care, cel puţin o zi pe an (deşi cred că mai multe), îşi iau liber de la serviciu şi umblă pe drumuri, de colo-colo, ca să-şi plătească taxele – şi asta doar în sectorul 3! Chiar şi numai pentru asta, statul ar trebui să se zvârcolească-n chinurile creaţiei de idei ca să simplifice plata taxelor.

Cât despre “comunicatul de presă” pe care-l aştepta DITL3, după ce mi-au explicat că informaţia va fi făcută publică luni, cei de la primărie s-au gândit că poate n-ar fi rău să se grăbească niţel, aşa că l-au dat vineri.

Tot e bine, cât mergem înainte – dar, vorba aia, ne mişcăm şi noi mai cu talent?

În fine – iar asta e o idee care mi-a venit în timp ce mă gândeam la o încheiere care să pună un pic de presiune pe birocraţia românească – eu zic că am putea să scriem la Ministerul Comunicaţiilor şi celor care se ocupă de ghiseul.ro şi, fireşte, primăriei de care aparţine fiecare, cerând ca sistemul de plată on-line, cu cardul, să fie (naibii!) implementat mai repede.

Iată câteva adrese de mail: la Minister, ministrului Valerian Vreme, direct (deşi nu cred că ştie cum se deschide un e-mail): office@mcsi.ro şi, pentru siguranţă, şi la biroul de informare publică, la media@mcsi.ro. Iar la Ghiseul.ro, o adresă de mail cum nu se poate mai nimerită: parereamea@ghiseul.ro, care vine sub îndemnul lăudabil “părerea ta contează!”

Iar eu mi-aş scrie mailul aşa:

“Stimată doamnă/stimat domn,
Vă scriu în calitate de contribuabil român, domiciliat în localitatea Cutăreasa.
Aş dori, stimată doamnă/stimat domn, să aveţi amabilitatea de a grăbi implementarea sistemului de plată a taxelor şi impozitelor cu cardul, on-line, prin intermediul portalului ghiseul.ro, şi pentru localitatea mea de domiciliu, astfel încât să pot rămâne un cetăţean onest, cinstit şi bun-platnic al obligaţiilor mele fiscale fără să fie nevoie să mă şi umilesc pe la cozi şi ghişee pentru asta.
Aştept cu deosebită speranţă răspunsul dvs. şi vestea că v-aţi făcut, în sfârşit!, treaba pentru care vă plătesc,
O zi bună,
Cutărescu“

Fraţilor, luaţi cu copy şi paste şi trimiteţi, că până nu ţipăm nu ne bagă nimeni în seamă, să ştiţi.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Plăţile on-line se fac la alt ghişeu (I)
• Invazia iPhone 4S începe joi seară…
• Unul din şapte sute, şapte sute din şapte miliarde