Cum a fost pregătită și adoptată, #noapteacahoții, infama OUG 13. Cronologia unei escrocherii de stat

DNA a anunțat azi că-și declină către Parchetul ÎCCJ competența în ancheta privind adoptarea infamei OUG13. Procurorii anticorupție consideră că au identificat mai multe infracțiuni care nu sunt de competența lor. Printre acestea, favorizarea infractorului, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri și de probe, fals intelectual. Întreg comunicatul și explicația clasării unor anchete, disjungerea altora și declinarea către Parchet pot fi găsite aici – marfă bună de analizat și comentat pentru analiștii cu background juridic.

Eu vă propun să citim împreună, însă, partea epică a comunicatului, în care aflăm, ca dintr-un film cu hoți și vardiști, cum a fost pusă la cale lovitura din noaptea de 31 ianuarie, de la Guvern. E un film cu minciuni, perdele de fum, dispreț, determinare infracțională, secrete murdare, sustragere și distrugere de documente la nivel înalt.

DNA spune așa:

“La data de 16.01.2017, ministrul Justiției a avut inițiativa modificării Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, invocând necesitatea punerii în acord a deciziilor Curții Constituționale cu legislația internă. De asemenea, același ministru a precizat că intenționează și promovarea unui proiect privind grațierea unor pedepse.

Cu această ocazie, ministrul și-a exprimat intenția ca respectivele modificări să fie transpuse într-un proiect cât mai repede pentru a fi promovate în ședința de Guvern din 18.01.2017.”

În urma anchetei, DNA confirmă, așadar, că guvernul urma într-adevăr să adopte ordonanța de dezincriminare a abuzului în 18 ianuarie. Presa a aflat și a dat alarma iar președintele Iohannis a descins intempestiv la ședința respectivă, oprind în ultimul moment lovitura.

Ce nu știam este că, inițial, ministrul Iordache dorea dezincriminarea totală nu doar a abuzului în serviciu, ci și a neglijenței în serviciu și a altor infracțiuni de corupție:

“Principalele modificări dorite la acel moment de ministrul Justiției vizau:

– Dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu;
– Dezincriminarea infracțiunii de neglijență în serviciu;
– Modificarea conținutului constitutiv al infracțiunilor de conflict de interese;
– Modificarea conținutului constitutiv al infracțiunilor de corupție: darea de mită, luarea de mită, traficul de influență și cumpărarea de influență;
– Modificări ale codului de procedură penală, printre care se regăseau și modificări ale modului de sesizare denunțul și plângerea.”

Pentru toate aceste schimbări cruciale în Codul Penal și cel de Procedură Penală, ministrul a dat termen doar 48 de ore pentru documentare, redactare, obținerea avizelor și adoptare.

Echipele din minister s-au apucat de treabă, dar, constată DNA, “personalul de specialitate a opinat că este imposibil a justifica urgența pentru promovarea proiectului de act normativ prin OUG.”

În plus, experții au avertizat că unele dintre schimbările cerute de ministrul Iordache nu sunt posibile. Drept urmare, relatează DNA, “în cursul zilei de 17.01.2017, s-au întocmit proiectele de OUG privind modificarea CP și CPP, precum și cu privire la grațiere, renunțându-se la dezincriminarea totală a abuzului în serviciu. În schimb, s-au introdus: un prag valoric minim al prejudiciului de 200.000 lei, condiția existenței unei plângeri penale prealabile precum și diminuarea pedepselor. De asemenea, s-a renunțat la modificarea infracțiunilor de corupție clasice, deoarece s-a atras atenția asupra posibilității sancționării României care este parte a Convenției de la Merida.”

A urmat momentul Iohannis, renunțarea la adoptarea ordonanțelor în ședința din 18 ianuarie, organizarea unor dezbateri și “s-au solicitat puncte de vedere de la principalele instituții din domeniul judiciar”, spune DNA, care adaugă: “aceste opinii au fost centralizate de specialiștii Ministerului Justiției, majoritatea fiind critice, atât cu privire la fondul proiectelor, dar și cu privire la intenția promovării prin OUG, în sensul că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a justifica urgența.”

De asemenea, “în toată această perioadă, personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției a întocmit 6 (șase) note prin care exprimau critici la adresa proiectelor amintite”, precizează DNA, care notează și că: “cea mai consistentă notă este cea întocmită la data de 27.01.2017, ce conține peste 30 de pagini și în care se face o analiză a proiectului de modificare a CP și CPP prin prisma opiniilor exprimate de reprezentanții sistemului judiciar. Prin această notă, specialiștii Ministerului Justiției opinează că nu este oportună promovarea prin OUG.

Carevasăzică, experții din afara și din interiorul Ministerului au explicat în multiple feluri că nu e în regulă ce urmează să se întâmple, dar dl. Iordache a mers înainte.

Punctul culminant al loviturii se apropie.

Este vorba de ședința de guvern din 31 ianuarie. Știm că atunci a fost adoptată OUG 13. Acum aflăm, practic minut cu minut, și cum s-a desfășurat escrocheria.

“În data de 31.01.2017, în jurul orei 17.00, Ministerul Justiției a solicitat emiterea de avize în vederea promovării unui proiect de OUG pentru modificarea CP și CPP, de la cele 5 (cinci) ministere avizatoare: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Interne, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, Consiliul Legislativ și Consiliul Superior al Magistraturii.”

Aceste organisme au început să transmită punctele de vedere.

“Ministerul Afacerilor Interne a comunicat un aviz strict referitor la infracțiunile din domeniul circulației rutiere.

Consiliul Legislativ a transmis un aviz cu observații. Acest aviz atrăgea atenția asupra insuficientei motivări a caracterului de urgență a proiectului de OUG pentru modificarea Codurilor.

Ministerul Afacerilor Externe nu a transmis un aviz formal, ministrul de resort semnând proiectul de act normativ pentru modificarea Codurilor chiar în sediul Guvernului, deoarece i s-a solicitat „pe loc” acest aviz.

Cu alte cuvinte, semnătura s-a dat pe colțul mesei, fără o examinare efectivă a textului.

“Referitor la avizul solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, trebuie precizat că această solicitare a fost înregistrată în jurul orelor 17.00, stabilindu-se ca termen de emitere a avizului, a doua zi, 1 februarie 2017, ora 9.00, fără nicio precizare cu privire la ședința de guvern din 31 ianuarie 2017.”

Adică ministrul Iordache a luat la mișto CSM-ul.

Golănia a continuat: “Deși nu a fost trimis un aviz de la CSM, reprezentanții Ministerului Justiției au atașat avizul negativ al amintitei instituții emis însă pentru forma proiectelor așa cum fuseseră publicate în data de 18.01.2017, deși între timp apăruseră modificări de substanță.”

Adică au luat o ștampilă mai veche și au pus-o pe un document mai nou, ca ultimii plastografi.

Dar cea mai mare golănie s-a întâmplat cu avizul de la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul.

Potrivit metodologiei, textul OUG trimis spre avizare trebuia modificat conform celor semnalate de acest minister sau trebuia să se renunțe la ideea de ordonanță iar textul să fie transformat în proiect de lege.

Acesta pare să fie un detaliu pe care făptașii l-au scăpat din vedere.

Fiți atenți ce s-a întâmplat.

“În privința avizului Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, acesta a fost finalizat în jurul orei 20.00, fiind asumat de ministrul de resort care l-a semnat.

Acest aviz de oportunitate cu observații și propuneri a fost înregistrat și ștampilat la cabinetului ministrului pentru Relația cu Parlamentul, căpătând caracter de act oficial.

Imediat după înregistrare, semnare și ștampilare, avizul MRP a fost transmis prin fax, ajungând la Ministerul Justiției în jurul orei 20.02, faxul fiind înregistrat cu ștampilă și număr de înregistrare, conform metodologiei, astfel că a devenit, la rândul său, un act oficial.

Sintetic, avizul MRP, critica nemotivarea urgenței proiectului de modificare a CP și CPP. Acest aviz a fost predat de reprezentanții MRP către reprezentanții Ministerului Justiției.”

Ce spunea acest aviz? Că nu se justifică urgența: “Sintetic, avizul MRP critica nemotivarea urgenței proiectului de modificare a CP și CPP.”

Ce a urmat?

“Personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției a luat la cunoștință despre conținutul avizului MRP după ora 20.00 și a comunicat, prin intermediari, către ministrul Justiției, impedimentele rezultate din avizul MRP.”

Cu alte cuvinte, un act oficial împiedica, în acest moment, adoptarea proiectului în forma trimisă de Florin Iordache.

Ce se întâmplă în continuare este halucinant și demonstrează că infractorii au pus mâna pe putere în România.

“Între orele 20.00 și 21.00, la sediul Guvernului au avut loc discuții tensionate cu privire la avizul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, între reprezentanții MRP și reprezentanții Ministerului Justiției.

În final, reprezentanții MRP au fost convinși să modifice avizul inițial, astfel că, în intervalul amintit, a fost emis un al doilea aviz, de data aceasta favorabil, din care sunt eliminate toate pasajele critice la adresa proiectului de modificare a CP și CPP.

Acest al doilea aviz al MRP, favorabil, a fost finalizat în jurul orelor 21.10 – 21.15, fiind înregistrat, semnat, ștampilat și transmis prin fax către Ministerul Justiției, unde a fost înregistrat cu același număr ca și primul aviz.

Deci fals în acte oficiale.

Și distrugere, deoarece: “Pe parcursul urmăririi penale au rezultat probe în sensul că primul aviz, cel cu observații și propuneri, transmis prin fax de la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul către Ministerul Justiției, a fost distrus în interiorul ultimului minister menționat.

De asemenea, și originalul primului aviz, cel cu observații și propuneri, emis de MRP și predat reprezentanților Ministerului Justiției, a fost sustras, la acest moment nemaifiind identificat în rândul documentelor existente în cadrul Ministerului Justiției.

Mai mult, “au fost făcute mențiuni nereale în condica de predare–primire de la cabinetul ministrului Justiției cu privire la primul aviz transmis prin fax de la MRP și înregistrat oficial cu număr și ștampilă la nivelul Ministerului Justiției. De asemenea, există date că ar fi fost plăsmuite și alte documente care să justifice mențiunile nereale din condica de predare primire de la cabinetul ministrului Justiției.”

Noaptea, ca hoții – aceasta e sintagma care descrie cel mai bine începutul guvernării PSD, în 2017.

12 comentarii Adaugă comentariu

  1. Stii care e culmea? Sunt sigur, dar sigur ca astfel de practici sunt comune in institutiile statului. Doar acum mamaliga a explodat, si e meritul strazii.

    Dar fondul problemei ramane, tot Statul roman e putred,in pragul imploziei si functioneaza doar inertial, fara vreun control eficient sau cu vreun plan pe termen mediu si lung

  2. Daca il mai aud odata pe Grindeanu ca se apara ca nu stia, ar trebui facut MINCINOS pe fata! Cum nu stia, din moment ce a amanat sedinta pentru a reusi astia de la MJ sa faca manaria?

  3. Oare mai scapat vreodata de capusele astea nenorocite care scornesc zilnic cate o idee de genul asta? Cat mai e nevoie sa stea lumea in strada?

  4. Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    • Când Cioloș n-a procedat la fel, Dragnea, Ponta și Tăriceanu s-au dat de ceasul morții acuzând dictatura și abuzul.

    • Procedura a fost exact aceiasi diferenta a fost ca in cazul ciolos nu s-a pornit un imens aparat profesionist de propaganda de dezinformare cum ca ar fi amnistiati si gratiati criminalii si violatorii, ca e ok sa furi pana in 199 999 lei – de parca furtul e acelasi lucru cu abuzul in serviciu, fabricat slogane, pancarte, jocuri de lumini si diverse alte activitati ‘spontane’ pt. Intretinerea protestelor…..

    • Esti cu sorcova Victoras. Cind a sarit Ciolos peste avize? intelegi diferenta macar? Astia au fortat o ordonanta de urgenta fara avize, au folosit falsuri, citeste tot articolul si lasa poeziile cu propaganda de dreapta.

    • Avizele alea-s doar consultative adica apa de ploaie nici un guvern nu s-a incurcat in ele cand emitea oug-uri,inclusiv ciolos.

  5. #10

    Aceasta este o practica in institutiile statului si Companii Nationale. Spun asta din proprie mea experienta de la CN Posta Romana SA . Daca vrei sa-ti faci treba onest, nu vrei sa incalci legea, regulamentele, si normele interne, pentru a le face jocul , in principal pentru interesele materiale, ale nenumaratilor sefi si directori, habarnamisti numiti politic sau, lingai din companie care pentru a isi pastra postul si a avansa, se pun la dispozitia acestora , te calca in picioare, si daca nu esti suficient de tare sa rezisti presiunii, ori faci ca ei, adica ilegal ori iti dai singur demisia .

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.