Generaţia de sacrificiu alege libertatea

În sfârşit, despre absenţa de la vot, ce m-a frapat încă de sâmbătă seară.

Jurnalul Naţional scrie despre Poporul cel Mare, 10 milioane de oameni care n-au votat, deci pur şi simplu nu s-au ars la incandescenţa acestei campanii, aşa cum am perceput-o noi, cei aproape de ea.

M-am înşelat, aşadar. Tot vacarmul a fost în capul nostru, cei care încă mai credem că politica ne afectează viaţa. Era simplu de intuit, dar am fost orb – şi cred că n-am fost singurul, dar asta e o altă poveste.

Cine a anticipat absenteismul? Ei bine, tocmai staţiile mari, zi de zi, o lună-ntreagă. Antena 1 şi ProTV au făcut super-audienţe în ziua suspendării. S-au păcălit când au încercat să repete figura, ocupându-se de subiect şi a doua zi. Apoi au renunţat – nimic nu spune mai pur şi dur că boborul politicienlor e sătul până-n gât de politicieni decât lipsa lor din ştirile de la ora 19.

Cine a rămas să comunice temele campaniei? 3 posturi de nişă cu audienţe de fisură şi, pe ici pe colo, nişte emisiuni la postul public. Vreo 5 ziare, dintre care unele se căznesc să-şi ascundă ruşinea tirajului sub frunzuliţa “quality”. Oareşce bloguri şi forumuri – adunând public abia cât un cotidian de la mijlocul plutonului. În acest alambic de audienţă limitată, politicienii, analiştii şi victimele lor, publicul polarizat, au fiert 30 de zile pentru a produce doar o absenţă record.

Publicul a ştiut totuşi că preşedintele a fost suspendat de către parlament – sondajele de calibrare pre-referendum au arătat asta, 90% dintre cei întrebaţi erau informaţi. Doar informaţi, nu şi cuceriţi.

Ştiu că s-a prăbuşit un avion, aveam vreun prieten în el? Ştiu că a fost un accident, toate rudele mele sunt bine? Ştiu că politicienii se ceartă, să fie de capul lor.

De ce n-am convins, noi toţi cei agitaţi şi preocupaţi şi implicaţi? De ce n-am convins lumea, nu neapărat să salveze patria în pericol, aşa cum fiecare parte a urlat din răsputeri pre limba sa, ci măcar să iasă la vot?

Pentru că patria a fost de prea multe ori în pericol în ultimii 80 de ani, şi a supravieţuit, cum a putut şi ea, politicienilor cărora le-a fost încredinţată (sau care au găbjit-o, după caz). România a fost secată de generaţii de sacrificiu. Românii au fost sacrificaţi de Carol al 2-lea, de Antonescu, de Groza şi Vîşinski, de Gheorghiu-Dej, de Ceauşescu, de Iliescu, de cei trei prim-miniştri ai lui Constantinescu… Fiecare cu minunata lui societate nouă populată de oameni nou-nouţi, cu reforma lui, cu tranziţiile şi inflaţiile şi abuzurile şi nedreptăţile şi încordarea lui, haideţi români, încă un efort, încă un pic, e acum ori niciodată şi dup-aia ne-am scos, va fi bine şi tot românul să prospere.

Uite că această generaţie de sacrificiu a ales libertatea. Generaţia de sacrificiu a ales concediile în Europa şi maşinile luate în leasing şi creditul instant şi salariile mai mari şi hypermarket-urile şi cardurile de salariu şi DIY şi o viaţă mai bună fără politicieni.

Generaţia de sacrificiu a auzit că politicienii s-au încăierat pentru voturile ei şi s-a amuzat la o bere, în weekend, că scandalul a continuat chiar şi după ce le-a tras ţeapă.

Cel mai mişto e că ăştia încă nu s-au prins.