Incidentul cu urna

Mă sună un amic azi dimineaţă: „Asculţi Radio 21?”. Concursul era altfel, zic eu, faci glume cu mine? „Nu, zice el, am găsit o urnă pe pod la Europa. Eram în maşină şi au dat la Radio 21 că e o urnă pe pod – ăia s-au râs şi eu am dat peste ea, că eram în zonă. De fapt, sunt două, nu una, auzi?”

Mă pufneşte râsul. Urnele volante, alături de autobuzele electorale, au reprezentat în 2004 principalele metode pentru… hai să spun „înfrumuseţarea” votului. Într-un sens sau altul.

„Ia adu-mi mă urna aia, să vedem ce-i cu ea!” Ajunge omul, descarcă o cutie de carton, albă, cu mânere textile, cu o fantă pe capac, cu un tricolor pe diagonală, ambalată frumos într-o folie de plastic. Cutia, cam şifonată. „Am luat-o numai p-asta, zice amicul, ailaltă era făcută zob, or fi trecut camioane peste ea”. Halal respect pentru votul Naţiunii Unite…

În redacţie, lumea se strică de râs. Ce fac ăştia mă, au început deja să le piardă? Are ceva în ea? Nu? Păi s-o ducem înapoi, poate o umple cineva, să facem o pândă.

Un reporter se apucă să scrie materialul, îl sună pe Buzdugan, filmează din toate unghiurile… Rămâne s-ă prezentăm cazul pe ton amuzat, un fapt divers printre altele.

După 2 ore, mă trezesc cu poliţia în redacţie. Un domn şi o doamnă, în civil. „Aveţi o urnă?”

What?

„Am primit o sesizare şi am venit să verificăm.”

Urmează alte 3 ore de absurd. Urna tronează pe un birou, în mijlocul unei redacţii care şi-a consumat amuzamentul şi-şi vede de-ale ei. Cum a ajuns aici, cine v-a adus-o, să ne daţi declaraţii. Sandu ne trimite sus un cameraman, care trage tot. Poliţia e evident incomodată de cameră, dar n-are ce face – e la noi în casă. Dialog halucinant, măsurători, explicaţii, neîncredere. Reporterul – „deci e o urnă sau nu?” „E sau nu e” – ricoşează, năucitor, poliţistul. Stupoare – mai rar reporteri lăsaţi cu gura căscată. Păi dacă nu e, care-i treaba? „Păi noi vrem să concretizăm în scris o situaţie de fapt.” Chicoteli, glume naşpa cu miliţieni pe la colţuri. „Ne aduce cineva urna în biroul ăsta?” Alte rânjete. Păi nu, luaţi-o dvs., dacă e corp delict noi nu mai punem mâna pe ea. Sorina şi Sabina găsesc imaginile filmate ieri, într-o şcoală – urne mobile care arată la fel. „Ba nu”, face poliţistul după ce le vede şi el, „acolo tricolorul e imprimat, nu aplicat”. Rezultă că nu e o urnă adevărată, nu? „Nu”. Păi şi atunci ce faceţi, investigaţi o cutie goală? Tăcere stânjenită şi impas logic.

E aşa un circ, încât până la urmă decidem să deschidem Observatorul cu subiectul. Într-un birou se face sumarul, în cel alăturat se fac procesele verbale. Poliţiştii se prind că au devenit subiect şi sunt neliniştiţi, ei nu-şi fac decât meseria. Ca toată lumea, nu? Cameramanul continuă să-i pândească, plin de răbdare profesională, pentru cadrul de încheiere: poliţia ridicând corpul delict şi plecând triumfător din redacţie spre „laboratoarele criminalistice”, pentru „continuarea anchetei”.

N-am pomenit campanie electorală mai nevricoasă.

Articol din categoria: STOP CADRE