Ministerul Sănătăţii ascunde posibilitatea vaccinării gratuite împotriva cancerului de col

Scriam (furios) în noiembrie 2008 despre ofensiva dezlănţuită a bigoţilor împotriva campaniei de vaccinare împotriva cancerului de col uterin. Articolul „Vaccinul anti-cancer: Bigoţii vs. Medicină” a stârnit numeroase reacţii şi a fost primul care a adunat mai mult de 100 de comentarii pe acest blog. Acela a fost un articol muncit, pentru care m-am documentat exhaustiv, pe care l-am scris cu pasiune şi de la care m-am aşteptat să schimbe mentalităţi şi să contribuie, măcar un pic, la succesul acţiunii*. N-a mers.

Campania de vaccinare din 2008 a eşuat lamentabil. În cele din urmă, s-a încheiat cu o rată de acceptare a vaccinării de numai 2,5% în populaţia ţintă (elevele de 10 şi 11 ani). A fost un fiasco total, care s-a repetat şi anul următor, când Ministerul Sănătăţii a reluat campania, în aceleaşi condiţii tehnice şi potrivit aceloraşi reguli, cu singura diferenţă că a încercat să comunice mai mult. La final, rata de acceptare abia s-a apropiat de 5% – iar asta într-o ţară care este pe primul loc în UE în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin!

…cretini conspiraţionişti sunt peste tot… doar că aici ei au fost crezuţi în proporţie copleşitoare…

În acest timp, campanii similare, prin care a fost oferit populaţiei singurul vaccin din lume anti-cancer (!!!!) au înregistrat în alte câteva ţări succese deosebite: 79% acceptare în Danemarca, 65% în Italia, 80% în Marea Britanie, 84% în Portugalia.

Pietrificat de ceea ce am perceput ca fiind inepţia atotbiruitoare a unor cohorte de agitatori ai fricii, am pierdut atunci din vedere primul motiv pentru care aceste campanii au eşuat în România.

Cretini conspiraţionişti sunt peste tot iar cei din România nu ţipă mai tare decât cei din America sau din Marea Britanie – doar că, uite, aici ei au fost crezuţi în proporţie copleşitoare, în timp ce prin alte locuri ei n-au influenţat chiar atât de mulţi oameni.

De ce? De ce această diferenţă, care e/care a fost particularitatea românească?

rak_matki

Zilele trecute am dat peste o cercetare privind modul în care a fost receptată campania de vaccinare anti-HPV în România, cercetare realizată de specialişti de la Universitatea Babeş- Bolyai Din Cluj Napoca şi publicată în Vaccine, jurnalul oficial al International Society of Vaccines în 2012. (studiul poate fi descărcat de aici)

Autorii studiului constată că au fost câteva elemente care au determinat, după toate probabilităţile, capotarea unei iniţiative excelente de sănătate publică. Iată unele dintre ele:

…campaniile de vaccinare anti-HPV organizate de statul român au capotat, paradoxal, tocmai pentru că au fost organizate de statul român…

În România, autorităţile sanitare au impus părinţilor implicit să-şi asume răspunderea pentru vaccinarea copiilor, prin solicitarea semnăturii de acord. Chiar dacă cererea este, de fapt, normală, contextul impuna o abordare ceva mai atentă. Obişnuiţi cu alte campanii de vaccinare, obligatorii, părinţii au intrat la bănuieli – de ce li se cerea, de data asta, să-şi dea în mod explicit acordul pentru o vaccinare despre care unii spuneau chiar că n-ar fi tocmai în regulă? Bănuielile s-au transformat uşor, după aceea, în refuz categoric – oamenii chiar nu şi-au putut asuma răspunderea, în numele statului român şi al unei companii farmaceutice, pentru acest vaccin. Cum să-i condamni?

Un alt defect al campaniei din 2008 (şi, în mare măsură, şi al celei din 2009) a fost că medicii de familie nu fuseseră informaţi, în prealabil, cu privire la siguranţa şi modul de acţiune al vaccinului anti-cancer. Or, când părinţii nedumeriţi că li se cere să-şi asume răspunderea s-au întors către medicii de familie, întrebându-i despre ce e vorba, aceştia au ridicat din umeri. Ce alt efect decât de retragere ar fi putut avea această stare de fapt?

În fine, mai sunt câteva elemente aproape anecdotice, dar care au influenţat major, până la urmă, sentimentul general faţă de campania de vaccinare. Unul dintre acestea este însuşi faptul că vaccinurile acestea erau oferite gratuit – or, în România, se ştie, când statul/cineva îţi dă ceva gratis, atunci mai bine nu iei, că sigur e o problemă cu chestia respectivă. Unii medici bine informaţi mi-au relatat, cu o exasperare uşor amuzată, că vaccinul se vindea foarte bine, în farmacii, înainte să fi fost oferit în mod gratuit de către stat, chiar dacă preţul era (şi este!) de aproximativ 400 de euro. Dar, când a fost distribuit şi gratuit, şi obligatoriu în şcoli, lumea a avut senzaţia că e ceva în neregulă cu el şi nu doar că l-a refuzat, dar a renunţat, în general, să-l mai cumpere şi din farmacii.

Una peste alta, campaniile de vaccinare anti-HPV organizate de statul român au capotat, paradoxal, tocmai pentru că au fost organizate de statul român, în care românii n-au aroape deloc încredere, pentru că medicii care trebuiau să informeze populaţia ţintă n-au informat-o şi pentru că, în premieră pentru o acţiune de vaccinare generală, părinţilor li s-a cerut să-şi asume responsabilitatea/să-şi dea acordul în scris pentru vaccinare.

virus

Au trecut, deci, aproape 6 ani. Vaccinul anti-HPV, primul vaccin anti-cancer din lume, e la fel de sigur şi de eficient, cu o rată a efectelor adverse mai mică decât cea a altor vaccinuri, fără nici un deces sau afecţiune gravă care să poată fi pusă în legătură cu el. În toată lumea, milioane de femei sunt acum imunizate faţă de riscul unui cancer de col uterin dezvoltat de tulpinile cancerigene ale papilomavirusului uman, cea mai frecventă infecţie cu transmitere sexuală. În România, în schimb, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Rata de mortalitate la cancerul de col uterin este, în continuare, cea mai mare din Uniunea Europeană iar numărul de noi cazuri va creşte, în anii următori.

Ce face Ministerul Sănătăţii? Ei bine, după două eşecuri majore, a schimbat strategia. De data aceasta, nu mai face nimic, probabil de teamă să nu mai greşească încă o dată. Iar prin a nu face nimic înţeleg tăcerea asurzitoare şi criminală privind posibilitatea vaccinării anti-HPV, la cererea părinţilor, printr-o acţiune naţională care ar fi trebuit să înceapă la 1 octombrie 2013.

Aţi citit bine. În Programele Naţionale de Sănătate Publică pentru 2013 şi 2014 este prevăzută posibilitatea vaccinării gratuite anti-HPV pentru fete de 11-14 ani, dar Ministerul a ales să tacă chitic şi să nu comunice public această ofertă pentru părinţi.

Există un ordin al Ministerului Sănătăţii (422/2013) prin care sunt descrişi paşii ce trebuie făcuţi în acest sens – cine să informeze părinţii că există această posibilitate, cine să centralizeze cererile, cine să asigure achiziţia, transportul şi depozitarea vaccinurilor, când şi cum să fie făcută vaccinarea gratuită. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, deşi data începerii acţiunii este prevăzută clar în ordinul respectiv: 1 octombrie 2013.

Ca atare, de această dată Ministerul a decis să nu mai impună nimic părinţilor ci să-i lase pe ei să decidă dacă vor sau nu o vaccinare anti-cancer pentru fetiţele lor – dar a renunţat chiar şi să le mai comunice părinţilor că au această opţiune. Ce răspundere îşi asumă oficialii Ministerului pentru această decizie?

Spre deosebire de acum 6 ani, eu nu mai cred acum că este (doar) responsabilitatea bigoţilor pentru eşuarea campaniilor de vaccinare anti-HPV. Cred că răspunderea principală este a autorităţilor sanitare din România, care băltesc în indolenţă şi nu ridică nici măcar un deget şi nu pun în practică nici măcar o soluţie organizatorică simplă pentru salvarea a mii de femei din această ţară, care mor muri de cancer de col uterin peste nişte ani, deşi puteau fi salvate acum.

__________________
*Toate articolele despre vaccinarea anti-HPV pe care le-am scris pe acest blog pot fi găsite aici. Recitindu-le azi, îmi dau seama că, la un moment dat, luasem chestiunea aproape personal. Mă bucur să constat că nici acum nu sunt departe de sentimentele de atunci.

Sursa ilustraţii: Shutterstock – 1, 2.

Articol din categoria: POLITICĂ

34 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    nu stiu cum mureau oamenii inainte de ’89, dar sunt convins ca dupa revolutie ministerul sanatatii a eficientizat treaba asta cu 50000%. cred ca, dupa spaga, e al doilea mare succes in romania: cum sa mori la mila min sanatatii.

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    Pe cand aveam 32 de ani, m-am confruntat cu o suspiciune de cancer de col uterin. Doctorul mi-a povestit atunci despre vaccin si despre faptul ca daca as fi avut cu 4 ani mai putin m-as fi putut imuniza contra HPV.

    In contextul asta ma intreb de ce compania producatoare alege si ea tacerea. De ce nu promoveaza vaccinul si tinerelor femei care ar putea beneficia de el? Poate ca asa s-ar deschide si alte minti, pentru ca ni se cam potriveste abordarea „bate saua ca sa priceapa iapa”.

    0
    0
    • Pentru ca, atata timp cat MS a cumparat vaccinurile, pe ei nu-i intereseaza ce se intampla cu ele.

      0
      0
    • #4 Comentariu nou

      MS nu a cumparat inca vaccinurile, in noul program achizitia se va face cand va exista cerere din partea parintilor.

      0
      0
    • Mda, asta nu stiam.
      Stiu ca, din cele cumparate in 2008 au aruncat cel putin o parte, cel putin in anumite judete ale tarii.
      Si mai stiu ca Merck (cei cu Silgard) s-a ferit sa mai faca marketing pentru vaccinul, pentru ca antivaxerii au luat campania lor de marketing (agresiv, ce-i drept) drept un semn de lacomie corporatista. Au lansat Silgardul fix in plin scandal mediatic legat de Vioxx, un AINS revolutionar, care de fapt putea provoca infarct miocardic si AVC.
      Sloganul antivaxerilor: „brought to you by the people that want to kill you with Vioxx”.

      0
      0
  3. #6 Comentariu nou

    Pentru ca o campanie de vaccinare să poată fi evaluată, perioada minimă de raportare a rficienței este cel puțin egală cu diferența între momentul inoculătii și vârsta medie de incidență constatată a afecțiunii respective. Adică 45-50 de ani, statustic. Ceea ce aritmetic ne duce la 45 – 14 = cca 30-31 de ani. Plus 2008 = cca 2030…. Nu rigurozitatea calculului e tema aici. Ci momentul estimativ al rezultatelor așteptat pozitive/ negative ale campaniei. Dacă în 3035-2030 rata de mortalitate datorată CCU ar scădea cu și fie 3% se poste vorbi de un eventual succes – chiar și parțial, al acestei campanii.

    Referitor la lipsa de informare… Aici nu-s de scord cu tine. Ecistă net. Există informări medicale și neaoșe in subiect. Nu există însă o veridicitate probată. Ci doar speculații. Care puse în balanță, și aici mă refer și la alte nații din Europa și America de nord, nu probează. În afara părerilor adepțulor teoriilor conspiraționiste. Care sunt cam uniforme peste tot, așa cum ai descris în articol.
    Referitor la medicii de familie: ce sfat să dea părinților fetițelor atunci când în cea mai mare majoritate a specialiștilor OG și oncologi vaccinarea AntiHPV prezenta peste 40% potențial negativ sau, în cel mai bun caz,” frecție cu Galenica la picior de lemn”? Cine din acești părinți și-ar sacrifica copilele, șansele lor de viață, pentru un astonishing 3/2 success rate? Tu? Nu cred. Sau dacă ai facut-o te felicit pentru curaj.
    Un ultim argument: vaccinul anti polio. Care are o rată de succes de 98,7%. Și și-a dovedit din plin eficiența. Dar și efectele secundare. Crunte. Groaznice și traumatizante pentru copii și oărinți, deopotrivă. Pe care cel puțin generații de copii îl fac. În școală, tot gratuit. Și al cărui acord de administrare nu ridică același val de reprobabilitate ca acest experiment, destinat unui întreg lanț din ciclul populației unei țări, aproape babaniere…
    (Sorry de typo. Scriu de pe mobil)

    0
    0
    • Daca exista internet in anii ’50 – ’60, in momentul de fata poliomielita ar fi fost in continuare o boala temuta.

      Sa o luam in ordine.
      1. Corect, nu poti evalua 100% eficienta unui vaccin decat daca dupa un numar de ani de la o campanie incununata de succes. Ce te faci insa daca acea campanie este sabotata de tampiti? Cum estimezi eficienta vaccinarii a 3% din 200 si ceva de mii de fete? Iei date de la alte tari, mai putin populate cu romani-neaoși.
      2. Cancerul de col uterin nu are incidenta „statistica” maxima intre 45 si 50 de ani. In SUA, varsta medie la diagnostic este de 49 de ani. Zice SEER. http://seer.cancer.gov/statfacts/html/cervix.html
      Dar varsta la diagnostic nu e varsta la aparitia cancerului si tot SEER zice ca 40% dintre cazurile nou-diagnosticate de cancer cervical sunt la femeile cu varste intre 25-44 de ani. La britanici, in 2010, aprox. 45% dintre cazurile nou-diagnosticate de cancer cervical au aparut la femeile cu varsta intre 20-39 de ani.
      http://www.cancerresearchuk.org/cancer-info/cancerstats/types/cervix/incidence/uk-cervical-cancer-incidence-statistics
      Vaccinul a fost aprobat in 2006 in SUA. In 2007, 1 din 4 fete fusesera vaccinate. Daca rata de aparitie a noilor cazuri de cancer cervical la persoanele intre 20 si 30 de ani ar scadea in urmatorii 5-10 ani cu un procent insemnat, inseamna ca vaccinul e eficient.

      3. Poliomielita a fost eradicata in Vest si in Europa din cauza ca lumea a crezut dovezile stiintifice aduse de producatorii vaccinului. Si a acceptat efectele adverse posibile in schimbul imunizarii. Acum, pentru ca exista net, nu mai credem in „oamenii de stiinta răi, care vor sa ne injecteze porcarii in noi pentru bani”, credem in antivax-eri care nu au nici o dovada plauzibila pentru ce zic ei?

      4. Stiinta functioneaza pe speculatii. Care sunt verificate pana pot fi dovedite. De asta exista trial-uri clinice si o sumedenie de proceduri pentru a feri populatia de porcarii periculoase. „Vaccinul anti-HPV protejeaza de infectia cu (anumite tulpini de) HPV, deci, indirect, de cancer de col uterin” nu e o speculatie.

      5. 40% potential negativ asociat vaccinarii HPV (fie Silgard, fie Cervarix)? 3/2 succes rate? Te rog impartaseste si cu noi, muritorii, de unde ai datele astea. Date „neaoșe in subiect”. Apropo, ce mama naibii inseamna 3/2 success rate?

      6. Efecte secundare crunte pentru polio-virus – link ai? Presupun ca te referi la VAPP (1 la 750.000 sau 1 milion si ceva de imunizari – in functie de tara) dupa administrarea de OPV (nu IPV). N-as zice ca-i dracu’ asa negru.
      Un raport american facut intre 91 si 98 spunea ca au fost mai putin de 1 evenimente fatale la 100.000 vaccinari/an dupa administrarea IPV + OPV si pe undeva pe la 1 efect advers „serios” (nu moarte) post-imunizare/an. Ok, 1 copil mort e un copil mort prea mult. Dar, daca pui in balanta 1 mort la 100.000 de vaccinari versus cati oameni ramaneau paralizati/diformi/cu alte probleme de sanatate sau cati mureau de polio INAINTE de a exista IPV si OPV, lucrurile nu mai stau asa nasol.
      Plus ca riscul de VAPP post vaccinare cu IPV este mult scazut. OPV-ul era problema. OPV nu prea mai e folosit, deci riscurile au mai scazut.
      http://pediatrics.aappublications.org/content/107/5/e83.long
      http://www.cdc.gov/vaccines/vac-gen/whatifstop.htm

      0
      0
    • #8 Comentariu nou

      >>Cristiam
      Am stat mai mult în cumpănă dacă să abordez aceeaşi tonaliate în mesajul de răspuns sau nu. Am concluzionat că nu.
      Nu pentru că nu ar avea rost, ci pentru că eşti foarte pasional în argumentaţie. Ceea ce ai constatat şi tu până la final, şi ai şiaplicat. Şi cred că nu e nevoie să demonstrez asta cu linkuri.

      1. Concluzia ta nu vine decât să reconfirme ce am scris şi eu – case dismissed

      2. Incidenţa statistică în SUA şi la britanici. Nu neg. Aşa este. Ai cumva cifre aferente Românei (cele oficiale sau neoficiale) ? Probabil că nu contează stat-urile autohtone dacă cele din America-s justificative. Probabil la fel ca şi modelul sistemului lor economic – cel mai performant din lume. Mda până acum vreo 2-3 ani…
      Ah, să nu uit, din nou nu dau link-uri. Te las pe tine să le cauţi 🙂
      Last but not least: Şi-n ultimul paragraf scrii chiar tu: „Daca rata de aparitie a noilor cazuri de cancer cervical la persoanele intre 20 si 30 de ani ar scadea in urmatorii 5-10 ani cu un procent insemnat, inseamna ca vaccinul e eficient.” – adică ce spuneam şi eu – q.e.d. Numai că eu cred că perioada e mai mare. Bazat pe ciclul temporal de apariţie şi pe gradul de investigabilitate pe un lot confirmat de subiecţi.

      3. Nu sunt de acord. Altele erau modele de informare atunci, altele sunt acum. Idem gradul de educaţie.
      Nu cred că aş generaliza cum faci tu. Dar deh, argumentaţia ta are nevoie de confirmări suplimetare. Pentru a convinge, probabil, cât mai mulţi cititori de „procente”, pe cei ce nu vor a înţelege, probabil, şi o altă „modalitate de abordare în vederea convingerii”. Şi pe cei ce vor dovezi. Au mai fost unii la fel prin decembrie 1989 la fel. I-au împuşcat… 🙂

      Ref. AntiPolio: Da, am acceptat efectele adverse. Ştii cumva cum se făcea atunci vaccinarea? Sau mai bine să te întreb – dacă şii care era istoricul privond succesul vaccinărilor AntiPolio în lume, la data când acest vaccin a fost introdus la noi? Recunosc, fără ca părinţii să aibe un cuvânt de spus la momnetul respectiv.

      4. Nu, Crtisian, nu pe speculaţii. Ştiinţa nu a funcţionat pe principii speculative, cu excepţia momentului în care ideea de bază s-a înfiripat în mintea luminată a unui om. Apoi el a probat-o. Şi ulterior el sau alţii au pus-o în practică. Este un adevăr isorirc. Imuabil.
      Trial-urile clinice sunt o măsură a probatoriului în referinţă.
      Mă bucur că în acest punct ceea ce am susţinut eu este, iată încă o dată, confirmat de tine. Ştiinţa – prin „vaccinul anti-HPV protejeaza de infectia cu (anumite tulpini de) HPV, deci, indirect, de cancer de col uterin” nu e o speculatie”… Dar tot tu scrii, la început „stiinta functioneaza pe speculatii”. Aici chiar m-ai confuzat 🙂

      5. Devii putin non-academic în exprimare. Bănuiesc că ţi se întâmplă des, din moment ce practici acest model. Nu intimidează această abordare. Dacă ai şti – şi sunt convins că ştii, doar că nu ai fost pe punctul de a aplica în practică „speculaţia ştiinţifică” a raportării statistice în aritmetica esenţială 3/2 este un raport 60-40. Nu cred că mai ai nevoie de traduceri acum şi muritorii sunt fericiţi. Şi datele astea sunt deocamdată preliminare. Din păcate. Pentru România.

      6. Nu vii decât să sprijini o teorie. pe care ai abordat-o şi mai înainte.
      Şi da, pun în balanţă 1 decedat „la” 100.000 de subiecţi imunizaţi – aşa cum scrii şi tu. Dar procentul e mult mai mare în ceea ce priveşte sechelele post imunizare. Şi da, mă refeream la IPV. Ai intuit corect.

      Îţi mulţumesc pentru punctarea pe care ai făcut-o vis-a-vis o părere personală, alaături de un articol scris de Vlad. Mi se pare normal să avem păreri diferite. Suntem diferiţi – din fericire. Şi mă bucur că asemeni mie, mai sunt unii oameni care au o părere oarecum similară cu a mea. Discuţiile sunt multiple şi acoperă întreg eşicherul de probailitate.

      Personal declar răspunsul de mai sus doar o motivare personală, fără a avea ambiţii corective sau de relansare a dezbaterii. Am scris ceea ce ştiu, am citit sau despre care am date. Din diverse surse. Nu doresc ca acest aspect să fie disimulat unei modus-operandi. Doar punctez prin experienţa subsemnatului. Cine citeşte şi înţelege, ok. Cine nu, idem.

      Şi cu aceasta „I rest my case”.
      Succes Cristian.

      0
      0
  4. #9 Comentariu nou

    Da, sa educam populatia.
    Cum? Nu conteaza. Exagerarile, dezinformarea, chiar minciuna (prin omisiune). Pentru un scop nobil putem folosi orice mijloace. Devin suspiciosi oamenii cind constata ca sint manipulati? Sint prosti. Ii manipulam spre binele lor.
    N-ar fi mai simplu sa le facem binele cu forta?
    (Am 2 fete, sub 10 ani, sotia e medic. Campania de vaccinare inca nu ne-a convins. Mai incercati.)

    0
    0
  5. #10 Comentariu nou

    Ar trebui atacati cu armele lor toti imbecilii conspirationisti. Cineva sa le bage in cap ca ocultele mondiale vor ca natiunea romana – urmasa a celei mai vechi civilizatii de la care au pornit toate marile civilizatii ale lumii – sa dispara in cateva decenii.

    0
    0
  6. Trebuia sa incepi in primul rand cu episodul acela de la „Romania te iubesc” in care au spalat pe jos cu vaccinurile ( 09.06.2013).
    A existat o miscare din asta anti-vaccin si inca exista, ba chiar se scriu carti despre asta, unele chiar de catre medici daca va vine sa credeti, obscuri in meserie. Nimeni nu sta sa analizeze competenta si veridicitatea datelor oferite, mai putini unii entuziasti gen insulaindoielii.ro.
    Campaniile anti-vaccin sunt criminale, asistam la revenirea unor boli care se credeau demult eradicate tocmai pentru ca unii parinti aleg sa nu isi vaccineze copiii, expunand in acest fel unui risc crescut de imbolnavire si copii deja vaccinati (vaccinul nu este o garantie a inmunitatii).

    0
    0
  7. Aş pune o întrebare de baraj, care este (aparent) în afara subiectului:
    La ce vă gândiţi înainte de a vă urca la volan sau în timp ce conduceţi, domnule Petreanu?

    0
    0
    • De fapt e o întrebare generală iar domnul Petreanu poate are treabă, aşa cum o să am şi eu în curând; mi s-a terminat pauza.
      E o discuţie de purtat mai târziu şi la un mod mai general:

      Când conduceţi o maşină vă aşteptaţi să vă daţi demisia sau să fiţi demis din funcţia de şofer, în cazul unui eveniment, sau să răspundeţi material, contravenţional sau penal, în funcţie de gravitatea cazului?

      Gata (la acest subiect), încă e prea neclar pentru mine şi pentru toată lumea, chiar şi pentru specialişti.

      0
      0
    • Akismet: una da, una nu.

      0
      0
  8. #18 Comentariu nou

    Apropo, domnule Petreanu. Baietii de ce sint discriminati la vaccinare? HPV contamineaza fara deosebire de sex si poate cauza cancere de penis si anale la barbati.
    http://www.cdc.gov/std/HPV/STDFact-HPV.htm

    0
    0
    • „HPV may also be passed on during oral sex.„
      S-a dus dracului toată distracţia.

      0
      0
    • #20 Comentariu nou

      Corson, cum ți-ai dat seama că sunt discriminați? Pentru că sunt mai multe cazuri la femei e normal să se discute mai mult despre femeile care mor (cam 6 pe zi în România).

      0
      0
    • #21 Comentariu nou

      Ai dreptate, Alina. M-am cam hazardat cu „discriminarea baietilor”. Incidenta cancerului de penis e atit de mica (nu cunosc nici un caz de actor, cintaret, vedet TV) comparativ cu cel de col uterin incit nu are rost sa-l luam in calcul. Nu am statistici, dar si daca moare cite un barbat la 2-3 luni, nu e cazul sa facem o tragedie din asta. E rezonabil, raportat la numarul de femei.

      Infectia cu HPV intra in categoria bolilor cu transmisie sexuala. Ma gindesc ca vaccinarea baietilor va duce in timp la mai putine cancere feminine. Dar nu cred ca merita efortul bugetar. E mai eficient sa facem educatie sexuala la baieti si vaccinare la fete.
      In ordinea vaccinare la 10-12 ani, iar educatie dupa 14.

      0
      0
    • #22 Comentariu nou

      Barbatii sunt purtatori de HPV. Ce-i drept, recomandarile OMS sunt ca si baietii sa fie vaccinati. De exemplu, Australia (care a implementat programul de vaccinare impotriva HPV inca din 2007, pentru fete, si care acum are rezultate remarcabile in ceea ce priveste prevalenta infectiei cu virusul HPV – http://jid.oxfordjournals.org/content/206/11/1645.long) a demarat incepand cu anul acesta o campanie de vaccinare impotriva HPV si in randul baietilor. SUA va incepe si ea tot anul acesta.

      0
      0
  9. #23 Comentariu nou

    Eu am o prietena foarte buna care a fost diagnosticata cu HPV in 2007. Operata, trecuta cu bine de hopul asta, si nevoita sa repete analizele la cateva luni, sa faca o multime de controale si alte analize de acum inainte. In 2008, in plina paranoia, mi-am intrebat medicul de familie, o femeie extraordinara pe care o cunosc de cel putin 14 ani, ce ar recomanda ea in legatura cu acest vaccin. Raspunsul ei a fost: „Iti dai seama ce chestie extraordinara e posibilitatea de a preveni o forma de cancer? Stii cat de greu imi vine sa nu-i reped pe astia care-mi vin cu teorii auzite/citite aiurea?” Pe mine m-a convins.

    0
    0
  10. O cauza extrem de importanta pentru decesele astea este ca multe femei NU merg la medic, decat cand e prea tarziu. Consultul ginecologic e inca vazut ca un ‘bau-bau’ si destule femei au avut experiente traumatizante ani buni in urma. Asa ca stau si refuza consultul anual (atat de util), pur si simplu ca nu este un consult pe care si-l doresc. Si majoritatea ajung cand este deja prea tarziu.

    Ar trebui lucrat si pe partea asta. O femeie care merge anual la consult, isi face Papanicolaul si este periodic sub observatie ajunge mai greu intr-un stadiu atat de avansat, incat sa-si piarda viata.

    0
    0
  11. #25 Comentariu nou

    Imi pare rau ca,de aceasta data, nu va pot da dreptate,domnule Petreanu.Cititi cartea „Vaccinarea:eroarea medicala a secolului (Pericole si consecinte) scrisa de Dr.Louis de Brouwer.Sa va dau doar un scurt citat: „Se stie astazi,la 100 de ani dupa moartea sa,ca Pasteur a fost un geniu al trisarii,al plagiatului ,al trucarii statisticilor,al traficului de influenta,al publicitatii bine regizate si ca diversele sale experiente vaccinale au fost falsificate,dupa cum marturisesc chiar colaboratorii sai.”
    Desi de multe ori credem ca le stim pe toate (nu ma refer,ironic,la dvs. ,ci la noi,toti),vin unele momente in care avem revelatia minciunii sfruntate in care ne-am dus existenta si a naivitatii noastre absolute.Daca romanii au respins intr-un procent mult mai mare vaccinul pe care l-ati pus in discutie,decat alti europeni,este pentru ca ,paradoxal…sunt mai isteti,in plan individual.
    Aflati si parerea avizata a unor medici onesti,nu a celor care,fie se plimba prin excursii fara numar 🙂 prin lume,pe la asa-zisele congrese medicale,organizate de colosii farmaceutici,pentru a le cumpara complicitatea,fie inca sunt spalati pe creier de doctrinele stiintifice invatate in facultate.

    0
    0
  12. sunt alte interese la mijloc, de asta trebuie sa fim siguri!

    0
    0
  13. #29 Comentariu nou

    Ce-i mina pe ei in lupta…
    Cum spuneam, sint direct interesat de subiect. Am 2 fete din fericire inca suficient de mici ca sa am timp sa mai studiez problema.

    Deocamdata, asa zisa campanie pro-vaccin nu m-a convins.
    Nu m-au convins autoritatile. Nici n-au incercat. Politicienii incearca sa te convinga numai cind sint in opozitie. Cind sint la putere iti dau direct servita. In cazul vaccinului anti-HPV, ne-a servit-o peste noapte domnul Streinu-Cercel. In dulcele stil romanesc, dr. Streinu-Cercel intii a achizitionat vaccinul (inca controversat la nivel mondial), apoi a incercat sa ni-l bage pe git.
    De la politicieni nu am pretentii. Am de la medici, respectiv de la somitatile medicale ale Romaniei. Mai astept sa se pronunte, ca am
    timp.
    Si am pretentii de la formatorii de opinie. Mai ales de la cei care afirma ca au aprofundat subiectul, chiar neparinti fiind. Iar de la acestia astept sa prezinte fapte necosmetizate

    Fapt. Etichetarea, de catre producator, a vaccinului anti-HPV ca vaccin anti-cancer este o operatiune de marketing.
    Fapt(e). Desi poate impiedica aparitia unor tipuri de cancer, vaccinul anti-HPV are o rata de eficienta relativ scazuta. Nu toate cancerele de cervix/vagin/penis/anus sint declansate de HPV. Nu toti purtatorii de HPV fac cancer. HPV e asociat si cu alte boli decit cancerele.
    Fapt. Persistenta efectului vaccinului in timp nu este o certitudine. Ramine sa fie studiata
    Fapt. Infectia HPV intra in categoria boli cu transmitere sexuala.
    Fapt. Vaccinarea anti-HPV poate fi facuta pina la virsta de 25-26 ani, chiar daca ti-ai inceput viata sexuala.
    Fapt. Se pot vaccina anti-HPV atit barbatii cit si femeile.
    Fapt. Odata infectat HPV, vaccinarea e inutila.
    Fapt. Prezervativul, chiar daca nu e infailibil, nici vaccinul nu pare sa fie, previne infectarea HPV.

    De ce ar trebui sa ma grabesc sa-mi vaccinez fetele cu un produs nou, insuficient testat (consider eu), cind pot sa mai astept?

    0
    0
    • Îmi pare rău că trebuie să vă spun, dar sunteţi cam neinformat şi marcat de tot soiul de prejudecăţi. Abandonaţi site-urile ţinute de tot soiul de vraci şi renegaţi ai medicinei. Căutaţi sursele oficiale, pentru că acestea au avantajul că, măcar, poartă răspunderea pentru ce afirmă. Citiţi pe îndelete, încercaţi să înţelegeţi şi valorile statistice şi relaţiile corecte între cauză şi efect. Puteţi începe de la articolul pe care l-am indicat în deschiderea materialului meu, el o să vă ducă prin linkuri clar marcate în diferite locuri oficiale şi verificate, şi de acolo puteţi continua singur documentarea.

      Nu vă cunosc, dar vă spun toate astea pentru că aveţi două fete şi înţeleg de la dv. că mai au timp. Am scris „mai au timp” şi nu „mai aveţi timp” pentru că e timpul lor până intră în zona de risc, nu al dv., sper că înţelegeţi asta.

      Purtaţi o răspundere majoră şi trebuie să alegeţi între a crede un sistem strict reglementat, cu proceduri inflexibile şi cu responsabilităţi uriaşe faţă de sute de milioane de oameni sau câţiva anonimi gălăgioşi care fac afirmaţii fără acoperire pe diferite site-uri pasagere. De alegerea dv. s-ar putea să depindă soarta copiilor dv.

      Vă ţin pumnii ca să faceţi alegerea corectă, dar să ştiţi că nu e greu – ba, chiar, mi se pare că nu e nici o alegere aici.

      0
      0
    • #31 Comentariu nou

      Exact. E timpul lor. O sa poata sa ia decizia ele singure, nu eu pentru ele. Au timp.

      0
      0
    • Daca peste 15-25 ani una din fetele dvs. va ‘trage lozul necastigator’ si va dezvolta un cancer de col uterin in urma unei infectii cu una din tulpinile periculoase de HPV, presupunand ca veti mai fi in viata… va veti putea uita in ochii ei?

      0
      0
    • #33 Comentariu nou

      Stimabile, mi-au dat lacrimile de emotie. N-am mai plins in halul asta de la „O floare si doi gradinari”.
      Vaccinul anti-HPV n-o sa le protejeze de restul bolilor cu transmitere sexuala. Prezervativul DA. Daca o sa esuez grav in educatia (inclusiv sexuala) pe care le-o dau… o sa am subiect de meditatie, referitor la privitul in ochi.

      Inca o data. Nu resping definitiv vaccinul cu pricina. Mai astept sa se-nvecheasca, sa vedem daca e un vin bun, sau o posirca cu eticheta frumos colorata. Fetele mele isi pot permite sa mai astepte si ele.

      0
      0
  14. Tot anul trecut s-a introdus în Programul Național de Imunizare și vaccinul antipneumococic. E vaccinul pentru care a făcut lobby Andreea Marin.
    Panglici tăiate, șampanie, iar acum liniște și pace. Trebuia să se facă din noiembrie, apoi decembrie și nu se mai aude nimic de el.

    0
    0