Am fost ieri până la Mamaia. Aş fi zis “până la mare”, dar marea, aşa cum am cunoscut-o eu, nu mai există demult. Acea mare era o apă sărată şi curată, care se-ntinde cât vezi cu ochii, şi care spală o plajă în nisipul căreia poţi găsi scoici, pietre şi ceva alge uscate. Aşadar marea aceea nu mai există, cel puţin la Mamaia. A fost înlocuită cu cea mai mare groapă de gunoi a României – şi nu vorbesc aici, să ne-nţelegem, despre gunoaiele umane care o populează, într-o proporţie ce mă umple de spaimă, ci despre gunoaiele propriu-zise, produse, […]

Dacă zilele trecute mă felicitam că fac doi-trei cititori ai acestui blog să zâmbească, la începutul zilei, a venit acum timpul să mă bat pe spate a satisfacţie, până la învineţire: dimineaţă devreme am făcut să râdă-n hohote o vedetă şi o actresă, dar şi cine mai ştie câţi telespectatori (mă rog, de 2 puncte de rating pe all). Am fost expus tele-publicului, verificând astfel, pe propria-mi piele, puterea televiziunii şi amplitudinea ridicolului: m-au filmat dansând (oroare!). Ce blog, ce ziar? Micul ecran e cel cu adevărat mare când e să te facă de râs. Amicul Capatos a sucombat live […]

La scara rulantă e un soi de îmbulzeală. Se amestecă parfumuri cu damfuri şi putori. Unele dintre putori au fustiţe foarte scurte şi decoltee generoase, dar despre asta altă dată. În faţa scării adastă cauza ambuteiajului. Este o familie egală cu media statistică: tăticul, mămica şi un copil şi jumătate. Copilul şi jumătate e o fetiţă de vreo 4-5 anişori, care trebuie să fi fost unsă cu vaselină ca să intre, prin presare, într-o maşinuţă de plastic roz. Pe vremuri, ar fi fost o maşinuţă cu pedale, dar acum este una cu motoraş electric. Şi cu telecomandă. Telecomanda este în […]

Un fost primar – Traian Băsescu – şi unul actual – Adriean Videanu – se dau de ceasul morţii, de ani de zile, să convingă prostimea că Parcul Bordei nu e parc. Insensibili la ridicol, cei doi, dimpreună cu ciurda de ţuţeri ce li se gudură împrejur, mitraliază pârţuri cerebrale pe tema Parcului Bordei cu orice prilej. Cui îi place adevărul, să citească Gândul (aaah, nu m-am putut abţine…) de azi, unde foarte bine documentatul Titus Liviu Vulpe radiografiază, rece, întreaga afacere. Merită, chiar şi numai pentru a vedea cum, atunci când încearcă să strecoare o şmecherie prin uşa întredeschisă […]

– Nu te-ntoarce acum, dar e una-n chiloţi în spatele tău.– Cum, în chiloţi? Cum să nu mă-ntorc? Se uită? Faci mişto…– Nu, pe bune, e în chiloţi galbeni cu flori portocalii şi are un maieu galben, nu poartă sutien… Şi e încălţată-n pantofi cu toc cui. Tocuri de 10, zic eu.– Mă uit.– E?– Nene… Foarte Tare! Da’ nu-s chiar chiloţi.– Da’ ce-or fi ăia?– Nişte pantalonaşi foarte scurţi… şi foarte subţiri. Şi foarte mulaţi.– Da, le lipseşte numai dantela. I se vede fofo.– Pe bune? Fofo? Nu vrei să schimbăm locurile?– Nu, stai acolo, că-ţi descriu eu.– Nu-i […]

Am ştiut că o să petrec o seară romantică încă din intersecţia unde fac la stânga spre casă. Cu semafoarele stinse, intersecţia era un ghem de nervi, claxoane, urlete, înjurături şi frustrări. Printr-unul din misterele profunde ale companiei de electricitate, când în intersecţie nu funcţionează semafoarele, curentul mai este oprit într-un singur alt loc din tot cvartalul: în blocul meu, juma’ de kilometru mai departe. 10 minute mai târziu şi energizat după un dialog scurt, dar suculent, cu doi taximetrişti, am ajuns acasă. Energia primită gratis de la taximetrişti mi-a prins bine la urcarea celor 9 etaje întunecate către apartament. […]

La Mall parchează un arab/Cu ochii mici, cu părul rar. Ah, nu, nu era arab şi nu era în nevoie şi nici n-avea un singur cal, ci vreo 150. Arabul care nu era arab avea un şort turcesc, un maieu importat dintr-o ţară în care spălarea tricourilor este ilegală şi nişte şlapi de plastic veritabil, de Obor. Tricoul care nu cunoscuse niciodată bucuriile scaldei în maşina de spălat se suflecase peste burtă. Buricul, ca multe alte burice de acest tip, lupta fără speranţă pe două fronturi, înghiţit de grăsime şi împâslit de scame. Fiind cald, scamele erau jilave. Umezeala venea […]

În timp ce două duzini de politicieni se joacă de-a “maţe-ncurcate”, România urbană trăieşte anii frumoşi pe care i-a visat jumătate de secol. Sunt ani ai consumismulului, în primul rând. O naţie care a jinduit atâta amar de vreme la o Dacie de Canada, un videocasetofon şi o garsonieră de la Sindicate se scaldă acum, cu pleoscăieli şi chiote de bucurie, în plăcerile societăţii de consum. Românii îşi răzbună invidiile faţă de bogaţii Vestului. Au văzut în filme familii cu câte două-trei maşini? Televizoare în fiecare cameră? Frigidere cât debaraua? Şifoniere “walk-in”? Home-cinema, DTH, cuptoare cu microunde, mobilă scumpă, bucătării […]