Pescuit și “carolimetrie”

O singură dată am încercat să pescuiesc raci. Eu, pescar de biban și strapazan, prin cotloanele Herăstrăului, oscilam între invidie și dispreț față de primitivii care scoteau raci cu grămada din lac, doar c-o sfoară și o bucățică de carne veche. Măcar ei prindeau ceva, în timp ce eu, cu toate momelile mele vii sau metalice, cu plutele șmecherite și cu cârligele ascuțite chirurgical, abia dacă prindeam două-trei fâțe, doar cât să stârnesc pofta motanului, acasă.

Pentru cei care nu știu tehnica de prindere a racilor de apă dulce din lacuri tulburi și nămoloase: se leagă o bucată de carne stricată cu o sfoară, se aruncă în apă și se așteaptă s-o descopere racul pe fundul lacului. În 10-15 minute, sfoara începe să se-ntindă ușurel, semn că un rac a apucat momeala și încearcă s-o ducă acasă, la copii și la nevastă, vorba cântecului. Dacă tragi ușurel de sfoară spre tine, poți scoate racul la mal, că aceasta e o creatură la care simțul de proprietate bate de departe inteligența.

În cele din urmă, am cedat tentației și am stabilit o partidă de pescuit raci cu un abia întâlnit amic, care avea să-mi devină cel mai bun prieten, inclusiv datorită întâmplării ce-a urmat.

Evident, fiecare urma să-și aducă momeala și sculele – adică doar vreo 15 metri de sfoară, o găleată și-un mincioc, dar planul era să gătim împreună prada, la final, în mansarda lui, și să stingem scordoleaua cu toată berea pe care o puteam îndesa în frigider.

Ne-am decis luni să mergem vineri după-amiază în Bordei, peste drum de Herăstrău, și cred că cel târziu marți dimineață mie mi s-a evaporat complet din minte acest plan.

Vineri, cu vreo câteva ore înainte de operațiune, m-a sunat amicul. “Deci unde ne vedem, mai precis?” Era o zi toridă de vară, se topea asfaltul sub tălpi, dar eu am înghețat instantaneu. “E un izvor pe stânga”, i-am explicat, apoi am închis telefonul și mi-am îngăduit câteva minute de rușine panicată: era pe vremea lui Ceaușescu și mâncarea era rară, cum să folosesc momeala lui și de ce m-ar fi crezut că eu “am uitat” să stric niște carne? Nu m-ar fi privit ca pe un profitor meschin?

Aveam o bară de salam Victoria în frigider. Am tăiat vreo 10 bucățele cât cuburile de zahăr, le-am pus pe un ziar și le-am așezat pe jos la soare, în curtea din spate. M-am tras la umbră, sub un vișin bătrân, mi-am aprins un Bucegi și m-am rugat să se-mpută salamul în cel mult trei ore. După două țigări și aceeași rugăciune scurtă, repetată la diferite intensități, am intrat în casă, la răcoare.

După un timp, am coborât să verific stadiul lucrării – s-o fi alterat, deja? Pe ziar, niște furnici alergau, frustrate, în jurul câtorva pete de grăsime. Salamul, nicăieri, dar burta rotundă a motanului tras mai acana, la umbră, sub o tufă, și îndârjirea cu care-și lingea mustățile mi-au oferit o ipoteză destul de credibilă privind modul în care dispăruse momeala mea în devenire. Motanul avea, în mare, așa, un aer mulțumit – nu că mi-ar fi mulțumit mie, cumva, ci lui însuși, pentru faptul că fusese, din nou, dispus să halească salamul sclavului – de data aceasta salam fierbinte, o noutate, la drept vorbind.

I-am urat o indigestie terminală. Motan nerecunoscător. Ce gust poate să aibă salamul fierbinte? Ce creatură normală ar mânca așa ceva?

Am băgat sfoara în buzunar, am apucat găleata goală și-am plecat pe bicicletă spre lac, gândind diversele feluri în care-i puteam explica amicului pățania.

Cât de repede s-ar fi stricat, totuși, salamul ăla?

De fapt, care e temperatura de la care devine o idee proastă să-l mai mănânci?

30 de ani mai târziu, un răspuns: 8 grade Celsius.

Cine-l dă? Caroli Foods, care lipește etichete termosensibile pe salamul Semenic Extra – mai precis, un cadran termosensibil cu două culori, verde și galben, și un ac indicator la mijloc. Codul de culori este următorul: verde pentru temperatură mai mică de 8 grade, optimă pentru consum; galben pentru temperatură de peste 8 grade, cu atenționarea că produsul trebuie pus la rece. Când eticheta e verde, e bine. Când eticheta e galbenă, mai bine nu.

Ce idee simplă și auto-explicativă, nu?

I-au spus “carolimetru” (get it?)

Ce înseamnă dacă eticheta produsului e galbenă în vitrina frigorifică a magazinului? Că poate ar trebui să mai încerci și alte magazine, evident. Sau poate că produsul e pus, de fapt, în afara fluxului de aer rece al vitrinei.

Ce înseamnă dacă eticheta se îngălbenește în frigiderul tău, de acasă? Că-i vremea unei revizii.

Încă ceva: cadranul termosensibil reacționează imediat la schimbările de temperatură, dar produsul nu, din cauza inerției termice. Iată un bun prilej pentru a explica celor mici ce înseamnă inerția termică.

De exemplu: dacă produsul a fost depozitat într-un frigider la 6°C și apoi se amplasează pe masa din bucătărie, unde sunt 26°C, cadranul termosensibil devine galben în aproximativ 40 de minute (atunci când produsul ajunge la o temperatură mai mare de 8°C).

Invers, în cazul unui un produs care a stat pe masă, în bucătărie, la 26°C, și care e pus înapoi în frigider la 6°C, carolimetrul se va recolora în verde în aproxomativ 60 minute.

În drum spre casă, în mașină, eticheta se va îngălbeni. Ce înseamnă asta? Nu mare lucru, dacă salamul n-a stat la cald mai mult de o oră. Este doar un semn de atenţionare că produsul nu se mai află amplasat la temperatura optimă.

Cum funcționează carolimetrul și alte informații găsești aici – sau în acest scurt video.

În fine, iată și deznodământul întâmplării cu racii, de-acum mulți ani:

Mă îngrijorasem degeaba. Și prietenul meu uitase să pregătească momeală dar, spre deosebire de mine, el nici nu se obosise să altereze porcul în ajun. Adusese doi crenvurști, șterpeliți dintr-o conservă chinezească deschisă de taică-său dimineață. Pe malul lacului, am rupt fiecare și am legat cu sfoară câte o bucățică de crenvurșt, apoi am aruncat chinezăria în apă, la câțiva metri, sperând că o să li se pară suficient de scârboasă racilor încât s-o considere apetisantă.

Crenvurștii pluteau.

După ce am încercat în van să lestăm momeala cu pietricele, am abandonat întreprinderea. Ne-am mutat la cârciuma Bordei, unde pe vremea aia încă puteai bea o bere la halbă cât de cât nebotezată, și am râs cu lacrimi până seara, târziu, de toată pățania. Aveam o poveste frumoasă de spus cândva, chiar și peste 30 de ani.

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. Superba povestea.
    Carolimetrul ar fi fost bine sa aiba o indicatie ireversibila – daca a stat la caldura sa nu mai revina la verde culoarea. De fapt in tarile civilizate toate produsele congelate au un sistem vizual, o pastila care devine rosie daca produsul se decongeleaza sau se raceste. La noi nici vorba, ar fi dezastru, nu ar mai putea scoate vitrinele frigorifice din priza noaptea…
    Asa ca e o idee buna dar la jumatatea drumului catre ce ar trebui de fapt. Caci degeaba la vara sta salamul linistit la 40 de grade, carolimetrul devine verde, nu, imediat ce il punem la rece. Pai si?

  2. O gluma buna, o idee proasta.
    Scolarii de azi oricum nu prea stiu nimic. Dar or sa tina minte “carolimetru” si vom vedea acest cuvant in stirile despre perle la BAC peste cativa ani.