În Republica Penală România, politicienii interlopi vor să se auto-amnistieze

Arent van Bolten – Grotesques

E totuși incredibil că stăm să discutam chiar și numai o clipă posibilitatea ca infractorii să primească dreptul de a ocupa funcții publice.

Păi atunci, pe când polițisti cu cazier de tâlhari, șefi la Serviciul Spargeri?

Pe când șoferi profesioniști, condamnați definitiv pentru conducere în stare de ebrietate și fugă de la locul accidentului, angajați să ne ducă zilnic copiii la școală?

Pe când vameși condamnați anterior pentru contrabandă?

Pe când miniștri cu condamnări definitive pentru mită, fraudă, abuz și trafic de influență?

Nu, pe bune, ce dezbatere e aici?

Să fii ministru nu este un drept fundamental, așa cum nu e un drept fundamental să fii polițist, vameș sau șofer sau vatman. Dreptul la muncă este fundamental, dar acesta nu e dreptul să ocupi orice post, oricum și oricând, da? Gen „care vrei să fii neurochirurg fără studii, dar cu cazier în seara asta, pentru un pic de distracție și o experiență de neuitat?”

Cât despre amnistia cu tâlc pe care și-ar dori-o PSD… Ce capcană puturoasă și ce precedent îngrozitor! Păi ce-ar împiedica fiecare majoritate parlamentară de-acum înainte să-și voteze propria amnistie, în fiecare legislatură? Ce ar opri corupții să se declare cinstiți prin lege de fiecare dată când au nevoie?

Care ar fi semnificația acestei legi?

„Furați, frați întru interlopărie, furați cu două mâini, furați cu rudele și prietenii, furați tot ce prindeți, că ne-om albi singuri, la vot, în Parlament!

Furați fără grijă, furați copios, furați până vă săturați, că ne-om vota amnistia cum s-o auzi sirena și s-o vedea girofarul!

Furați-i pe proști, fraților, că merită!”

Articol din categoria: REVOLTĂ

69 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Groaznic. De adevărat. Și de neoprit.

    Iar toți votanții penalilor, care speră să obțină și ei dou poli în plus la pensie sau chenzină fără să miște un ac în plus, nu sunt de fapt decât niște complici la tâlhărie.

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    Salut. Eu spun sa mergeti pe metoda lor…Nu va opriti deloc sa spuneti, sa strigati ce vor sa faca! Intr-un final ne vom trezi tot mai multi din somn si vom cere normalitate. Nu vreau si refuz sa cred ca singura solutie de guvernare e sa ne acceptam coruptia… Un troc murdar – noi va dam de mancare voi acceptati ca suntem deasupra voastra.
    Continuam sa cerem normalitate!

    0
    0
  3. Daca am dosar penal o sa am mari probleme de angajare in multe locuri, mai putin functii de conducerea tarii … O chestie care daca i`o prezinti unei persoane sanatoase la cap o sa`ti zica ca esti un tampit si cu toate astea nu e o problema in tara la noi. Se da din gura si atat.

    Ce este si mai enervant ca fanii unor partide politice inchid ochii la penalii partidului favorit si arata cu mana la cei din partidul „inamic” si uite asa ajungem sa ne invartim in jurul cozii

    0
    0
  4. #4 Comentariu nou

    pai eu cred ca vor face o lege in care se va limita in timp efectul inuman al actualelor legi ….
    adica ,nu interzici pe viata un penal sa ia parte la conducerea cetatii , …se va face ca la soferi …
    dupa 6 luni de la pedeapsa , penalul va fi curat ca lacrima ….eventual dupa a 5 a condamnare se poate interzice pe viata …cu drept de reabilitare pe lumea cealalata .?

    0
    0
  5. Și uite-așa începi să regreți că toate acțiunile alea spontane, cu zeci de mii de oameni pe străzi, se opresc mult prea devreme. Mulțumindu-ne doar cu victorii oarecum mărunte și cu scuzele alea plîngăcioase cu: ”Am înțeles. Gata. Să moară mama că nu mai facem!”.
    Și cînd te gîndești cît de puțini sunt ”ei”…

    0
    0
  6. #6 Comentariu nou

    Va citesc – si ascult -cu mare placere. De cele mai multe ori rezonez. Am totusi o nelamurire: cum e totusi cu Ionela la Romania TV?

    0
    0
  7. #10 Comentariu nou

    De 27 de ani soacră-mea votează cu PSD. De 27 de ani! Din 1990!
    Când acum câțiva ani tâlharii au intrat peste părinții ei, oameni de 90 de ani, și i-au torturat o noapte întreagă pentru bani (bani pe care bătrânii nu îi aveau în casă, nu aveau ce să le dea tâlharilor), inspectorul venit de la oraș pentru anchetă i-a zis direct: nu prea are buget pentru deplasări, și i-ar prinde bine o șpagă, asta dacă vrea să fie prinși tâlharii, firește. Soacra a fost indignată. Nu a dat șpaga cerută. Hoții nu au fost prinși niciodată, bătrânii au murit la câteva luni după incident. I-am zis soacrei: de ce votezi cu PSD de 20 de ani? Ea: Ce legătură are? Eu: legătura e directă, avem țara exact așa cum e administrată, și e administrată de PSD. De ce în Ungaria nivelul de trai e dublu față de România (dacă începe vreunul să abereze că ungurii sunt săraci îl invit să se ducă în pizda mă-sii, trăiesc în ardeal și știm la prima mână ce salarii și ce prețuri au ungurii, de aceeea are loc un fenomen interesant: români verzi care emigrează în ungaria și învață ungurește)
    Și soacra și socrul au fel de fel de boli de bătrânețe (emfizem, diabet, tensiune, de astea). Bătaia de joc din spitale o experimentează la prima mână. De câte ori se plânge, o articulez, vezi dialogul de mai sus.
    Oameni buni, avem exact țara pe care o merităm. La fel cum au și locuitorii din Belarus, Kazahstan, Rusia și alte câteva țări unde votul popular ține mafia la putere. Avem o țară în care PSD câștigă alegerile de fiecare dată. Repet ce spuneam într-un comentariu pe aici: ar fi nedrept ca România să arate mai bine, la halul în care votează.
    un P.S. pentru cei care vor începe cu halucinația că PSD nu ar fi fost mereu la putere: în 96-98 premier a fost … Victor Ciorbea :)))), am auzit toți de el zilele astea, și în perioada 2004-2008, când chipurile băsescu umplea țara de băsism, premier era … CAC.P.Tăriceanu :)))
    Singurele perioade în care țara nu a fost condusă de PSD au fost cei 3 ani din mandatul Boc și un an mandatul Cioloș

    0
    0
    • #11 Comentariu nou

      Gresiti! Si in timpul guvernului Ciolos, PSD a fost la putere: prefectii au ramas in functii, sefii agentiilor guvernamentale la fel, intr un cuvant, esalonul 2, cel care opune cea mai acerba rezistenta la reforma administrativa a fost la putere. Si a ramas, evident

      0
      0
  8. #12 Comentariu nou

    Cel mai trist e că nu văd cum se poate rezolva. Mă depășește

    0
    0
  9. #13 Comentariu nou

    cred, si sper, ca deocamdata tatoneaza…vor sa vada reactiile.
    din pacate, ma astept sa fie destul de izolate si anemice…acolo unde conteaza.

    0
    0
  10. #14 Comentariu nou

    Deci my 2 cents:
    – e ceva neconstitutional de fapt, deci ai fost condamnat, ti-ai ispasit pedeapsa care-i treaba? de ce sa nu poti alege sau sa fii ales?
    – don’t get me wrong, sa nu-i vad pe pesedei sau dealtfel toata stanga de fapt; sant cei mai mari ticalosi, personal as scoate PSD in afara legii si ALDE, PNL, UDMR ca si aia-s lepre
    – chestia ca boborul a ales asemenea javre speaks volumes, again aia a lui Orwell „Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice.”
    – nu e adevarata aia ca boborul are dreptate intotdeauna, ca nu greseste niciodata ca dac-ar fi venit toti ar fi iesit partidul lui Dalai Lama; nu taica, cei care au votat a fost un esantion destul de reprezentativ, astia suntem, asta e mintea romanului dupa 27 de ani: hai sa votam pe urmasii tortionarilor care ne-au distrus vietile noastre si ale parintilor si bunicilor nostri ca au sa ne dea si-au sa faca si-au sa dreaga – nu cred ca santem europeni, avem un nivel de tampenie colectiva prea mare
    – e ridicol acuma sa ne lamentam/agatam de legi si paragrafe, deci ne impuscam singuri in picior dupa care dam in judecata mana care a tras? 🙂
    – tot teatrul asta post-factum doar arata UE cat de imbecili santem ca natie; sau poate sindromul Stockholm?

    0
    0
    • poți alege și poți fi ales dacă nu ai o condamnare cu restrângerea drepturilor civile. Dar să fii șef de gară nu e un drept civil, ceferu’ are dreptul să stabilească pe cine vrea sau nu să angajeze.

      0
      0
    • #16 Comentariu nou

      De ce sa ai o condamnare cu restrangerea drepturilor civile? Adica esti doar 90% cetatean? Inteleg cand esti in inchisoare sa nu poti vota sau sa fii votat. Ca esti dupa gratii, dar dupa ce ti-ai ispasit pedeapsa?

      Ok, sa fii sef de gara nu e un drept civil, dar poti sa te duci cu CV-ul sa candidezi pt un post, nu? Ca ai avut sau nu cazier etc vede angajatorul no pb ca doar fac baietii verificari, nu?

      0
      0
    • Există aceste pedepse în Codul Penal și ele sunt și aplicate. Adrian Năstase este un exemplu, google it.

      0
      0
    • @Vlad
      Ministrii sunt numiti politic, iar primarii sunt alesi, nu sunt angajati prin concurs, ca restul functionarilor publici. Comparatia cu seful de gara e total aiurea. Si chiar si cand candidezi ca sef de gara, daca ti-a fost sters cazierul, cum se intampla in tarile civilizate, si angajatorul refuza sa te angajeze pe motivul asta (teoretic nici nu are cum, cu cazierul sters), atunci se lasa cu proces de discriminare 😉
      Sorry, dar trebuie sa fiu avocatul diavolului … problema e la pulimea, ea n-ar trebui sa aleaga penali, dar daca n-ai cu cine ata ete …

      0
      0
    • asa, si eu ce am spus? Condițiile la angajare sau la numiri nu sunt neconstituționale, că atunci ar trebui desființată condiția „cazier” pentru orice job din România. Plus că ar fi foarte firească, după părerea mea, o restricție la candidaturi pentru infractori, și am senzația că Parlamentul nu evită chiar dezinteresat subiectul.

      0
      0
    • #20 Comentariu nou

      Wow, am ajuns sa fiu 100% de acord cu canadianu’! 🙂 Vine sfarsitul lumii probabil…

      0
      0
    • Ok, my bad, inseamna ca am inteles gresit. Sunt si eu de acord cu o interdictie temporara. Desi, cu riscul de a ma repeta, problema e in primul rand la pulime.

      0
      0
  11. Deci portarul de la intrarea în minister trebuie să aibă cazierul curat, dar ministrul din fruntea ministerului poate fi tâlhar cu acte în regulă, și cu pușcăria „absolvită”. Ba chiar în curs de executare, dacă a primit cu suspendare…

    0
    0
  12. Doar justitia poate interzice drepturile unui persoane,daca n-o face atunci aceea persoana are toate drepturile inclusiv de a fi numit prim-ministru.

    0
    0
    • Să fii prim-ministru nu e un drept fundamental al omului.

      0
      0
    • #25 Comentariu nou

      Mai precis, ministrii nu sunt alesi prin vot, ci sunt numiti. Parlamentarii, presedintele, primarii si consilierii sunt alesi prin vot. Cei din urma pot pretinde ca li se pune o conditie suplimentara ca sa poata candida. Ministrii nu candideaza, e un job, la fel ca si cel de director de banca.

      In plus, in Constitutie sunt niscai prevederi pentru ministrii care ajung sa fie cercetati penal (pot fi revocati). Adica, stai un pic, pot fi revocati doar pentru asta, dar pot fi numiti dupa condamnare?

      0
      0
    • #26 Comentariu nou

      Marius, mai gindeste-te un pic: un tilhar a fost gasit vinovat si condamnat, si-a ispasit pedeapsa. De ce ar trebui tot justitia sa ii interzica sa ajunga in functia de sef al politiei? Nu ti se pare normal sa fie respins din start la examen?

      0
      0
  13. #27 Comentariu nou

    In curand prevad un val masiv de arestari ale unor procurori(hello lulutza!), judecatori (hello bogdan&stanciu) si sefi de SRI ( hello coldea), cat si niste eliberari si schimbari de sentinte pe „represiune nedreapta”!
    Si niste condamnari de la CEDO , si despagubiri de zeci de milioane de E, pe care eu nu vrea sa le p!atesc pa persoana fizica. Sa le platesti tu, Vladutule, ca Dan Voiculescu iese in 3 luni si-ti da cu europenitatea in cap, vorbind despre o justitie corecta!
    Eu stiu ca astea sunt ultimile zvarcoliri ale Binomului abject&jegos&politie politica, dar vine Dragnea si va calca pe grumaz pe veci!

    0
    0
  14. #29 Comentariu nou

    Avem, deja, primar condamnat definitiv pentru deturnare de fonduri europene căruia, pentru ca a fost cu suspendare, instanţa i-a dat dreptul sa revină pe funcţie, după ce prefectura a dispus încetarea mandatului înainte de termen. Cu alte cuvinte, pe scurt, omul a fost condamnat definitiv, prefectura a dat ordin de încetare a mandatului, omul a plecat acasă dar a contestat în instanţă şi s-a ăntors la primărie. Ba mai mult, în iunie, anula cesta, a candidat din nou, deşi încă se află sub condamanare (3 ani cu suspendare), a câştigat alegerile, prefectura a reluat procedura, omul a câştigat din nou în instanţă şi e primar. Se întâmplă în Caraş-Severin, comuna Fârliug. Nu pun linkuri, pentru că nu-mi place, dar dacă daţi căutare primar fârliug condamnat suspendat, ceva de genul a esta, veţi găsi destule articole din presa locală.

    0
    0
  15. Nu sunt PSDist, never was, never will, dar in tarile civilizate exista posibilitatea „curăţării” cazierului, aşa că nu fiti mai catolici decât Papa, ok ? Ce ar fi normal ar fi o interdictie temporara, gen 5 ani dupa condamnare, dar nu pe viaţă, cum e acum.
    https://www.canada.ca/en/parole-board/corporate/publications-and-forms/fact-sheets/applying-for-a-record-suspension-information-you-should-know.html

    0
    0
    • există instituția reabilitării.

      0
      0
    • Nu stiam. Ok, deci esti de acord ca un „penal” sa poata fi ministru, presedinte, primar etc. dupa cea fost reabilitat ?

      0
      0
    • #33 Comentariu nou

      Cand ai fost condamnat de justitia basinoasa pe motiv de adversar politic, e foarte usor sa ceri daune morale de zeci de milioane de E, iar propagandistii platiti de Binom n-au decat s-o plateasca ei, ca NU vor o lege a raspunderii magistratilor, unde sa spuna clar: ai belit un om la comanda politica, platesti amenda de la CEDO ,un 20 milioane E!
      Sa vedem dupa, cine mai pune botu’ la vrajeala!
      Canadianule, si acolo si in USA exista acea lege, ca si cea a malpraxisului,deci ORICINE raspunde pt. faptele sale. Sunt nenumarate cazuri de judecatori din US condamnati la parnaica pt. nasoale&coruptie,
      Iti xfau un tip

      0
      0
  16. „dupa ce a” sau „dupa ce-a” … mobilul, bata-l vina 😀

    0
    0
    • #35 Comentariu nou

      Wow. Cum adica mobilul? In Canada acolo la civilizatie puteti sa accesati internetul de pe telefonul mobil? Jos palaria!

      Acum serios: cat de inadaptat/sarac/lipsit de succes/izolat esti in Canada incat nu contenesti in a incerca sa pari special in comentariile de pe aici?
      Te tot lupti sa arati superioritatea tarii pe unde ai ajuns, dar nu pricepi ca asa doar iti subliniezi micimea ta!

      P.S. Citesc cu placere acest blog si comentariile userilor. Este prima data cand comentez, exasperat fiind de acest attention whore, a carui singura calitate, in viziunea sa, e ca locuieste in Canada.

      0
      0
    • Pai am recunoscut de atatea ori ca sunt inadaptat/sarac/lipsit de succes/izolat … dupa 10 ani de Canada stau in chirie, n-am masina si merg cu otobuzul la servici, lucrez pe santier …

      0
      0
    • #37 Comentariu nou

      @Cosmin- asta e doar un fonfleu, ca daca tu-ti inchipui ca un canadian,chiar provenit din Romania, are timp sa comenteze pe niste bloguri obscure, in loc de shoppingareala si Netflix, si serviciu, si casa, si copii, si deszapezit( ca acolo e iarna crunta!) ,inseamna ca te-ai dus dupa fenta!
      In realitate, canadianu asta posteaza din Dorohoi, impinge caruturile printr-o parcare de Profi, bea bere la pet din ce-l milostivesc soferii carora le sterge parbrizu, si-n general e un fel de ratat social!
      Se baga si el in seama cu cine-i permite asta.

      0
      0
    • @Madalin
      shopingareala fac online, prea multa din pacate 🙁 , netflix n-am pentru ca-s sarac (si am vreo 30 de discuri blu ray care inca nu le-am desfacut), la serviciu ma duc in timpul saptamanii (unde am si 2 pauze oficiale, pe langa cele neoficiale, deci timp de postat berechet), casa n-am pentru ca-s sarac, copii n-am pentru ca-s sarac, de deszapezit nu am pentru ca stau in chirie pentru ca n-am casa pentru ca-s sarac (ignoram faptul ca in Vancouver ninge o data la 10 ani – anul asta ai nimerit-o, chiar a nins) … am uitat ceva ? 😀

      0
      0
    • @madalin
      Uite bre o fotoghicitoare, din seara asta de la petrecerea de ratati din Dorohoi la care am participat … Ia zi, ghicesti care din astia 3 are de 4 ori mai multi bani decat Tiriac, care face 300000$/an si care face 500000$/an ?
      http://i.imgur.com/GDHVSkih.jpg

      0
      0
    • #40 Comentariu nou

      Spune drept, ești ăla de la masa 2… 😀

      0
      0
    • Nope, eu eram doar debarasator acolo, e jobul meu de weekend 😛

      0
      0
    • @madalin
      uite ultimele 50 de mesaje din folderul cu chitante
      http://i.imgur.com/vzDZjTj.jpg
      iti dai seama ce shoppingareala as putea sa fac daca ar merge internetul din Canada, pardon, din Dorohoi, la fel de rapid ca al vostru ?

      0
      0
  17. În decembrie `89 pentru asta au murit oameni, nu-i așa? … Ca să ne prostească ăștia din condei…
    și minerii… Și #Colectiv … Ce urmează?

    0
    0
    • #44 Comentariu nou

      Mariri de salarii si pensii, un mediu atractiv pt. antreprenori, impozite zero pt. firmele mici!
      Ti se parea mai bine pe vremea lui pili-boc, cand se belea la greu, totul inspre prosperitatea blondei sugace de la Cotroceni?

      0
      0
  18. #45 Comentariu nou

    Cum adica „pe cind”? chiar acum… Ca doar avem un parlamentar condamnat pentru fraude electorale care nu ar fi trebuit sa primeasca mandatul de deputat. Si l-a primit, ca doar regulamentul ala nu e titlu de lege, e doar asa, un indreptar, un ghid cumva. Eventual sa facem justitie prin vot, ca daca poporul il vrea premier, poporul sa voteze si daca a furat…
    Prea usor s-a trecut peste acel moment…

    0
    0
    • #46 Comentariu nou

      Fraude electorale? De unde pana unde?
      Bai, desteptule, nici astazi, dupa mai bine de 7 luni nu a venit motivarea sentintei! Pai, in alte tari asta se lasa cu ejacularea intregului complet din justitie.Si stii de ce ,mai inteligentule, nu s-a facut treaba asta?
      Pt. ca,la CEDO, trebuie sa te prezinti in termen de 6 luni de la pronuntarea sentintei, inclusiv motivarea!
      Deci, justitia mafiota, a vrut sa-i ia si aceasta cale de atac lui Liviu Dragnea. Ca se stiu corditi si pa sistem, si sa kaka pe ei, dar nu ramane treaba asa, ca vin nesti legi care-i belesc pe mafiotii din justitie, si mai pica si Lulutza&Coldea, de se duce draq Binomul facator de dosare politice!
      Long live Liviu Dragnea! Calca-i pe grumaz, olteanule!

      0
      0
    • ok, acum respiri și te potolești, bine?

      0
      0
  19. E destul de clar de ce iohannis e atat de suparat – pe langa ca i-a stricat concediu de lux de 3-4 saptamani din decembrie-ianuarie,dragnea a eliminat plafonarea la 5 salarii medii (aprox. 2700 euro) iar iohanis va plati taxele pt. toata valoarea salariului – aprox. 4000 euro nu doar pana la 2700 euro….oricum sa fie fericit – in america sau occident pt. un salariu de aprox. 7x mai mare decat salariu mediu platea 50% contributii in Romania plateste aprox. 30% contributii din salariu.

    0
    0
  20. #50 Comentariu nou

    Revin din nou si oserv ca exista o singura problema. Atacul la persoana!
    Ce nu intelegeti voi este ca „boborul, prostimea, pulimea” s-a saturat sa vada ca numai „AI MARI” fura! Asa ca vor si ei ceva, …., dupa puteri, 1 leu macar, ceva acolo!
    Si a venit Dragnea, cu un program economic pe gustul tuturor!
    AU CASTIGAT ALEGERILE PE UN PROGRAM ECONOMIC! Nu pe atac la persoana….ceilalti nu au stitu altceva decat sa il atace pe Dragnea, penalul, teleormaneanul, antisorosistul, anti europeanul…..
    Bun aici nu discutam momentan programul economic ci ne lamentam ca ne conduc hotii! Pai la noi, Decebal, vai de capul lui a strans aurul dacilor pt el, noroc cu Traian si romanii lui ca ne-au civilizat pe aurul nostru, Stefan, e doar, babanu curvar, Mihai (Viteazu’) cica nu prea i-a batut pe turci, ci doar a strans averi, regele a fost un hot (din ce si-a facut Pelesul, ….a plecat cu trenul plin de aur), Antonescu-…., maresalul, nici acum nu suntem siguri daca a fost un erou sau un tradator, Ceausescu ne-a tiranizat si a trait bine mersi in bai de aur! Iliescu, Base…., restul, au realizat ceva ca sa apara in istorie?
    Analizam, despicam, astia fura, da si ceilalti fura, ….ca asa e „corect politic”!
    Referitor la cazul in speta, Dragnea, va asigur ca, CCR, va recomanda modificarea (nu anularea) prevederii ce interzice persoanei avand condamnari penale sa fie numita ministru…. Ramane de vazut cum vor modifica parlamentarii aceasta prevedere; aceasta modificare poate fi, si ea, atacata la CCR, care poata sa admita neconstitutionalitatea modificarii si sa recomande modificarea, modificarii si tot asa…. Pana la urma, dupa ispasirea pedepsei si dupa reabilitare, dl.Dragnea va putea fi ministru, prim-ministru, ce vrea el (sau mai degraba, presedinte, ca legea nu le interzice penalilor sa acceada la aceasta functie, de presedinte al tarii.
    ASA CA NU VA AMBALATI! Daca se modifica legea, in nici un caz, daca ne culcam seara cu Grindeanu, premier, nu o sa ne trezim dimineata cu Dragnea, premier.
    Stiu ca „dreptate”, nu inseamna si „corect”, si dracusorul din mintea mea nu imi da pace….Dragnea a fost condamnat pt ca a dus, a scos, oamenii sa voteze (nu i-a platit sa voteze DA sau NU), dar celor care, au cerut public, „NU mergeti la vot”, nu li se aplica aceeiasi lege? Ca, asa ar fi, corect, politic vorbind.
    Acum, ca juridic ne-am lamurit, eu cred ca ar fi mai bine sa vedem ce sanse sunt ca programul economic de guvernare sa reuseasca. Pare fantasmagoric, de SF, dar haideti sa renuntam la „nu se poate” ….. voua va place cand mergeti la ghiseul, functionarul public, invariabil, sa spuna”….aaa, ce solicitati dumneavoastra, …. Nu se poate!”
    Asa cum, un lider de opinie PNL-ist, la o televiziune aprecia, nu cred nici eu, ca Dragnea este un sinucigas politic….adica daca a promis si nu da, daca la anu’, greaua mostenire a lui 2017, il va obliga sa taie inapoi, pensii, salarii, sa puna taxe…..il vor da jos chiar votantii lui. Asa ca dupa parerea mea, daca Dragnea asta al vostru, e un puscarias prost, nu ar trebui sa va fie teama de el, prin 2018-2019, asa cum da firul ierbii si se poate iesi la manifestatii, scapam de el, fara probleme.
    DAR, DACA REUSESTE! DACA ARATA, CA…. SE POATE !?
    Ca Udrea a furat 15 milioane de euro, nu s-a iesit in strada (na, e blonda!), ca exact atunci Boc a taiat pensiile bunicilor vostri, salariile prietenilor, rudelor vostre, ca, diferenta sa o poata incasa Cocos, Pinalti, Blaga et comp., nu s-a iesit in strada, ca Ciolos a ramas cu excedent bugetar, nu se iese in strada….
    Nu in strada, pe Facebook, sau aiurea se face politica, economie si buget…. Treburile astea se fac de cei responsabili, cu asistenta unor oameni specializati in diferitele domenii….
    Un exemplu din bransa mea….daca mergi sa inchei un contract insotit de un avocat, nu vei face NICIODATA, aceea afacere; avocatul urmareste sa securizeze 100% contractul in favoarea ta, cealalta parte la fel….deci, niet contract……TU decizi, daca lasi ceva, iti asumi un risc, un articol, ca sa se poata incheia afacerea….daca intrebi avocatul, el nu va fi niciodata de acord cu asumarea unui risc, mai mic, mai mare…. Concret: Intrebati-va avocatul, daca sa semnati sau nu contractul de energie electrica cu furnizorul, sau de telefonie, sau mergeti cu el la banca pt credit (se vor purta frumos cu dumneavoastra, dar nu primiti creditul, nu incheiati afacerea!)…..
    Asa ca, eu zic, sa ne vedem fiecare de treaba lui, emisiuni TV, instalatori, afaceri, agricultura, ma rog, fiecare ce stie si este calificat si sa riscam sau sa nu ne bagam, acolo unde nu avem toate datele ….

    0
    0
    • #51 Comentariu nou

      @Daniel: Preafericitule, decat cearsaful asta mai bine puneai simplu ‘traisaca PSD!’ 🙂 Avea dreptate saracu’ Albert ca prostia e infinita. Deci javrele astea pesediste n-au facut nimic 27 de ani, zeci de combinatii/aliante politice, tot felul de nuante de rosu, social-democrati, social-liberali, dracu’-lacu’ si-au sa faca acuma?!? 🙂 E chiar asa frig de-a inghetat si ultimul neuron?

      0
      0
    • #52 Comentariu nou

      Eu nu ințeleg care e programul ăla economic. Am vazut doar o serie de primisiuni electorale, fără să se precizeze și de unde vor veni banii. Dacă așa arată un program economic votabil apoi daniele… ai trecut degeaba prin școală, nu ți-a folosit.

      0
      0
  21. #53 Comentariu nou

    Sa le aducem aminte ca Nastase (mai destept, zic eu, decit Dragnea) a sfarsit in puscarie!. Si ca „cealalta Romanie”, daca iese la urmatoarele alegeri (sau la urmatorul Colectiv) ii poate trimite in tribune! Sa stam cu ochii pe ei, sa-i sustinem pe liderii de opinie care mai gandesc cu propriul cap si sa iesim in piete la urmatoarele derapaje de la democratie!

    0
    0
    • #54 Comentariu nou

      sa mergeti la vot cand sunt alegeri ar fi suficient!

      0
      0
    • #55 Comentariu nou

      Lideri de opinie? Adica papagalii useristi care-au votat impotriva eliminarii CASS pt. pensiile mai mici de 2000 lei? Aceeasi care-au votat impotriva destituirii CA de la RATB? Cand nesimtitii isi bateau joc zi de zi de pasagerii plaritori? De radu herjeu, mare membru CNA, care in deamna pe FB pe studenti sa NU accepte gratuitatile pe calea ferata si sa NU accepte marirea de bursa??? Cum asa ceva?
      E bine sa se taie-varianta Bas&Boc- si e rau cand se da??
      Doamne fere, ca indobitocitii astia de ura si anti-romanism, in impotenta lor, prefera sa dea foc la tara decat sa recunoasca ca PSD chiar face ceva concret pt. cetateni!

      0
      0
  22. #56 Comentariu nou

    @ Vlad Petreanu: bre, eşti bine monitorizat de psd. Iote cum sar. Articolul ăsta și cel anterior ne arată gașca de activiști ce răspunde de tine

    Altfel,concluzia pe scurt: va fi vai de p()!@ noastră cu ăștia

    0
    0
    • asa e.

      0
      0
    • #58 Comentariu nou

      Nu’s pe cine ai vizionat tu ca sare. Si piper, by the way!
      Libertatea de opinie e garantata de Constitutie-daca stii ce-i aia- si orice blog deschis in virtual trebuie sa suporte pareri de toate felurile.
      Daca nu-ti convine, discuti doar cu yes-menii,in privat, si nu te dai mare deontolog si influencer!
      In alta ordine de idei, propagand sloganuri de anii ’50 , ignorand dezvaluirile care fac muci asa zisa lupta anti-coruptie si eticheta de penali, cand vine Ghita cu probe si-i demanteleaza pe toti militienii politici, e cam de pork sa mai faci articole de acest gen!
      Se strange latul, nu mai vine banu la baeti, ca vine si alt ambasador al USA, cu alte idei,cu alte teme in agenda, si vine acum si 2019 de se alege Dragnea presedinte cu 75%!
      Ghinion, vorba mutalaului!

      0
      0
    • Sunteți în eroare, din nou, d. Mădălin. Blogul acesta e proprietatea mea și nu puteți face orice vreți aici. Că spuneți prostii e una, vă faceți de râs numai dv, dar când începeți să insultați ceilalți comentatori sau pe mine, atunci am tot dreptul să vă dau afară de la mine din casă. Și nu e nici o pierdere și nici o suferință, credeți-mă. E rutină. V-am și uitat în secunda a doua.

      0
      0
    • #60 Comentariu nou

      ”Doamne fere, ca indobitocitii astia de ura si anti-romanism, in impotenta lor, prefera sa dea foc la tara decat sa recunoasca ca PSD chiar face ceva concret pt. cetateni!”
      A se observa tactica în care coruptul strigă coruptule, pentru a te năuci, pentru a te lăsa fără replică. Cumva cum scria Vlad în deschidere: e incredibil că stăm și luăm în calcul așa ceva… Auzi colo, ”psd chiar face ceva concret”. Concret: va îndatora țara pentru a avea de unde plăti toate aceste pomeni, toate aceste artificii menite să spele o gașcă de nesătui. Cine dă foc cui?
      (Tot aud de cele 100 taxe eliminate… De curiozitate a avut cineva răbdare să inventarieze cine le-a și inventat? Că tare mi-e că PSD e ca unul care s-a căcat în sufragerie și vrea lăudat că uite numai ei vin să curețe…)

      0
      0
    • Ei lasati ce de indatorat ne-a indatorat pdl adica pnl de acum nu psd iar tva l-au marit tot pdl iar psd l-au scazut.

      0
      0
  23. #62 Comentariu nou

    Eu nu știu de ce vă mai mirați! Cei care fură îngrozitor de mult si distrug prin comportamentul lor viețile multor semeni ai lor, vor ca prin accesul la funcții în statul român să se credibilizeze si să profite de respectul pe care o demnitate publică îl generează în societate, pentru că, deși sunt putrezi de bani, oprobiul social îi deranjează. Întotdeauna criminalii si marii ticăloși au ca vis suprem onorabilitatea. Exact ceea ce ei nu merită si nu vor merita niciodată.

    0
    0
  24. #63 Comentariu nou

    Si singura noastră sansa de a le tăia pofta de funcții în statul român acestor ordinari hoti si ticăloși este să îi numim asa cum sunt: niște mizerabili, indiferent că sunt acum miniștri sau deputați. Să nu-i lăsăm să se credibilizeze prin intermediul unor funcții, să le strigăm în gura mare „hoților!” orice demnitate publică ar ocupa. Asta-i doare cel mai tare. De aceea vor mereu să pună pumnul în gură presei. Bani, femei și slugi au. Dar presa ar trebui să le arate că tot poporul îi disprețuiește.

    0
    0
  25. Astia de dreapta aunt ingroziti pt. Ca e posibil pe viitor sa avem justitie corecta si sa ajunga la puscarie si penalii buni – basescu- flota,casa din mihaileanu, iohanis-6 case obtinute prin fals si uz de fals, luluta – favorizarea infractorilor si dosare fabricate.

    0
    0
  26. #65 Comentariu nou

    Dacă toată presa le-ar arăta acestor hoti ordinari care ocupă funcții de demnitate publică faptul că, în fața poporului român ei rămân tot niște mizerabili, poate le-ar mai scădea apetitul pentru funcții înalte în statul nostru. Dacă peste tot s-ar spune: „condamnatul penal Dragnea” în loc de Dragnea etc. si am face demonstrații masive împotriva măsurilor lor ilegale pe care le iau abuzând de funcții, avem o sansa.

    0
    0
    • #66 Comentariu nou

      Sunt de acord că presa ar trebui să facă mai mult, dar nu aștepta salvarea de la presă. Momentul important a fost la vot… Mai contează să le spui tuturor fanilor psd din familie că tu o să plătești măririle de pensii promise de psd, că noi nu o sa mai prindem pensii deloc – cîți tineri de 25-35-45 de ani conștientizează asta? Cumva m-am împăcat cu ideea că psd a câștigat alegerile, asta este, 4 ani cel puțin duși pe apa sâmbetei. Dar ce e mai parșiv e că le-a câștigat bagându-și mâna în buzunarul meu… Că nu e atât de simplu ”mărim pensiile”, nu, cineva mai și plătește mărirea aia. Ce zici, scoate dragnea un leu din buzunarul lui pentru asta?

      0
      0
    • #67 Comentariu nou

      Intrebare intrebatoare pt. admin: ce parere ai despre o lege a raspunderii magistratilor? Crezi c-ar fi oportuna? C-ar asana mizeriile din justitie?
      Intreb asta deoarece in toate tarile democratice acea lege exista si aduce buna randuiala in mecanismul destul de complex&stufos al Dreptului!
      De-un paregzamplu, ce-a facut Camelia Bogdan in dosarul ICA , introdusa in dosar exact in ziua cand s-a dat sentinta, deci nestiind dosarul, necitindu-l – avea v’o 30.000 pagini- se sanctioneaza in USA cu excluderea din magistratura!
      Daca mai apar si probe conexe care arata reaua credinta , intentia si ghidonarea spre un anume verdict, se numeste represiune nedreapta si se sanctioneaza cu parnaie de pana la 20 de ani!
      Deci: o fi buna o asemenea lege? In USA&GB&CANADA&AUSTRALIA etc …cica DA!

      0
      0
    • Sunteți în eroare. Camelia Bogdan nu a intrat în completul procesului ICA „în ziua în care s-a dat sentința”, ci cu mai mult timp înainte. Ce a făcut, a fost să accelereze procesul, potrivit noului Cod de procedură penală. Aveți aici tot istoricul http://anticoruptie.hotnews.ro/ancheta-7475495-dosarul-dan-voiculescu.htm

      Să știți că sunteți victima unor campanii de propagandă mincinoasă. Mă rog, e viața dvs, o trăiți cum vreți.

      0
      0
    • #69 Comentariu nou

      pentru Mircea 2 Exact, aveți dreptate. Comentariul meu era doar o completare a unuia anterior pe care l-am trimis, dar care nu s-a aprobat, deși conținea doar simple adevăruri despre cei care ne conduc astăzi din guvern și din parlament. Poate epitetele erau prea adevărate, recunosc. Am trimis această completare despre presă, fiindcă domnul Petreanu e un rar exemplu bun în presă și am dorit să ofer niște sugestii.

      0
      0